Reziliere contract comercial Spete. Decizia 604/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 2069/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 604

Ședința publică de la 12 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -

JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu

GREFIER ---

Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B - ADMINISTRAȚIA FONDULUI împotriva sentinței comerciale nr. 9885 din data de 26.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta prin consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Apelanta, prin consilier juridic, arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat.

Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apelul declarat.

Apelanta, prin consilier juridic, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

CURTEA

Deliberând asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B la data de 22.06.2006, reclamanta Administrația Fondului Imobiliar a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 369.711.746 ROL, cu titlu de chirie, 237.742.726 lei, cu titlu de penalități de întârziere, 20.189.531 lei cu titlu de TVA și penalități TVA în valoare de 5.518.788 lei. Totodată, reclamanta a solicitat rezilierea contractului de închiriere nr.27256/01.11.1990 și evacuarea pârâtei din spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință, cu obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

La termenul din data de 27.11.206, pârâta, prin apărător, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Prin sentința civilă nr.1776/05.02.2007, Judecătoria Sectorului 1 Bar espins excepția lipsei calității procesuale pasive și a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.

Prin decizia comercială nr.348 din 22.10.2007, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei și, în consecință, a admis apelul declarat de pârâtă, a anulat sentința civilă nr.1776/05.02.2007 și a reținut cauza pentru rejudecarea în fond.

Prin decizia comercială nr.187/15.02.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a V-a Comercială a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă ca nefondat.

Prin sentința comercială nr.9885/26.09.2008, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și, în consecință, a respins acțiunea ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Totodată a fost respins capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul și-a întemeiat acțiunea de fond pe contractul de închiriere încheiat cu pârâta, contract pe care nu l-a depus la dosarul cauzei. Sub acest aspect, tribunalul a reținut că la dosar se află contractul de închiriere nr.27256/01.11.1990 încheiat între Herăstrău și Model Construcții Co, iar din cuprinsul relațiilor de la emise la data de 14.11.2006 și 04.10.2007, reiese că pârâta a fost înregistrată în Registrul Comerțului la data de 19.02.2002.

Ca atare, tribunalul a apreciat că în speță reclamantul nu a dovedit legitimarea procesuală a pârâtei, în condițiile în care în contractul de închiriere apare ca locatar altă societate, și nu au fost dovedite raporturile dintre aceasta și societatea chemată în judecată, care a fost înființată ulterior, respectiv în anul 2002.

S-a mai arătat că reclamanta nu a depus la dosar procesul-verbal din 08.12.2006, prin care pârâta ar fi recunoscut debitul.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, reclamanta, apel înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială la data de 11.11.2008.

În motivarea apelului declarat, apelanta a arătat că pârâta figurează ca parte în contractul de închiriere din 01.11.1990 nr.27256, contract din care derivă pretențiile solicitate prin acțiunea introductivă.

Apelanta a arătat că acest contract de închiriere a fost încheiat cu acordul valabil al pârâtei fiind obligatoriu pentru părțile în proces, conform art.969 Cod civil.

Apelanta a mai arătat că principiulpacta sunt servandaeste obligatoriu și față de in stanța de judecată învestită cu soluționarea litigiului care derivă dintr-un asemenea act.

Ca atare, a învederat apelanta, atâta timp cât partea adversă a semnat contractul de închiriere, rezultă că aceasta a fost de acord și cu cuantumul chirie menționate în contract.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel formulate, văzând și dispozițiile art.295 Cod procedură civilă, Curtea reține că apelul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:

Din analiza probelor administrate în fața primei instanțe de fond, Curtea reține că acțiunea de fond se întemeiază pe contractul de închiriere nr.27256/01.11.1990 (filele 5-6 din dosarul Judecătorie Sectorului 1 B), contract în care în calitate de locatar figurează Model Construcții Co, iar nu, societate ce a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă, și care a fost înființată la o dată ulterioară, respectiv, în anul 2002.

Curtea mai reține că în procesul-verbal din 27.10.2007, depus de apelanta-reclamantă în apel, act despre care apelanta susține că are valoare de recunoaștere a debitului din partea intimatei-pârâte, se face mențiunea că societatea Model Construcții Co nu mai există și se solicită transmiterea contractului pe numele unei societăți a cărei denumire este indescifrabilă. Curtea mai reține că deși procesul-verbal este încheiat între apelantă și intimata, semnătura olografă este aplicată pentru Model Construcții Co, fără să existe sigiliul sau alt element care să ateste că recunoașterea debitului s-a făcut în numele societății

Ca atare, Curtea apreciază că prin acest înscris, apelanta nu dovedește legitimarea procesuală pasivă a persoanei chemată în judecată, fiind cel mult un început de probă scrisă care, pentru formarea convingerii intime a instanței de judecată trebuie coroborată și cu alte mijloace de probă.

Pentru considerentele mai sus invocate, reținând că în speță, apelanta-reclamantă nu a dovedit faptul că persoana chemată în judecată, respectiv, este succesoarea în drepturi a locatarei din contractul de închiriere nr.27256/01.11.2006, respectiv, Model Construcții Co, procesul-verbal din 27.10.2007, depus în fața instanței de apel, nefiind o probă certă în acest sens, Curtea, în baza art.296 Cod procedură civilă raportat la art.1169 Cod civil, văzând și principiulidem est non esse non probarae, va respinge apelul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelanta CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B - ADMINISTRAȚIA FONDULUI cu sediul în B,-, sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.9885 din data de 26.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata cu sediul în B, Calea, nr.52, sector 1, citat și în B, str. -. -, nr.38, sector 5, și în B,--19,.1,.1,.2,.5, sector 3, ca nefondat.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.12.2008.

Președinte, Judecător,

-. I-

Grefier,

-

Red.Jud. - 15.12.2008

Tehnored. - 18.12.2008

Nr.ex.: 6

Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Președinte:

Președinte:Iulia Manuela Cîrnu
Judecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Reziliere contract comercial Spete. Decizia 604/2008. Curtea de Apel Bucuresti