Sechestru asigurator. Decizia 223/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.223 R
Ședința publică de la 9 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mioara Badea
JUDECĂTOR 2: Liliana Crîngașu
JUDECĂTOR 3: Aurică Avram
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta - SRL împotriva încheierii din 28.10.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI - a Comercială în contradictoriu cu intimata - SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin avocat cu împuternicirea avocațială nr.-/2009, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul recurentei pe cererea de recurs.
Recurenta prin avocat solicită admiterea recursului, modificarea încheierii atacate și admiterea cererii, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a Vl-a Comercială sub nr- reclamanta - SRL a solicitat instituirea unui sechestru asigurător asupra apartamentului situat în B,-, -7,.5, aflat în proprietatea pârâtei - SRL.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că pârâta îi datorează suma de 59.500, astfel cum rezultă din primul antecontract de vânzare-cumpărare încheiat sub nr.130/5.08.2008 și din dovezile de efectuare a plății acestei sume de către - SRL, că pentru realizarea creanței sale a introdus o acțiune la Tribunalul București - Secția a Vl-a Comercială, ce face obiectul dosarului nr- prin care a solicitat și rezoluțiunea antecontractului, că pârâta este o societate cu răspundere limitată fără anvergură și potențial financiar consistent, iar vânzarea tuturor apartamentelor edificate în cadrul proiectului la care a aderat și - SRL, ar determina diminuarea drastică a patrimoniului pârâtei, o risipire a averii așa cum apare în accepțiunea codului d e procedură civilă, situație care ar genera dificultăți majore pentru reclamantă în demersul de a recupera creanța, în situația admiterii cererii principale.
Reclamanta a mai arătat că înființarea sechestrului se impune chiar în ipoteza respingerii cererii principale, întrucât în această situație prevederile antecontractului ar rămâne in vigoare, dar ar fi imposibil de îndeplinit, în considerarea împrejurării că a fost vândut între timp apartamentul care constituie obiectul antecontractului, fapt foarte posibil, întrucât pe data de 19.10.2009 urmează să se vândă toate apartamentele care fac parte din proiectul menționat, aceasta deoarece vânzătorul a întârziat terminarea lucrărilor și formalitățile prealabile în privința tuturor apartamentelor, nu doar al apartamentului reclamantei.
În drept au fost invocate dispozițiile art.591 și urm. Cpc.
La termenul de judecată 28.10.2009 creditoarea a depus dovada achitării cauțiunii fixate de instanță în cuantum de 20.000 lei.
Prin încheierea pronunțată la 28 octombrie 2009 Tribunalul București Secția a Vl-a Comercială a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că având în vedere prevederile art.907 alin.1 Cod comercial și art.591 pr.civ. creanța invocată nu este certă câtă vreme nu s-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare nr.130/5.08.2008 încheiat între creditoare în calitate de promitent - cumpărător și debitoare în calitate de promitent vânzător și că doar în ipoteza desființării antecontractului ca efect al rezoluțiunii se naște dreptul părții la restituirea prestațiilor executate, constând în plata prețului de 59.500.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, legal timbrat, reclamanta - SRL.
În motivarea recursului, recurenta a reiterat motivele cererii de chemare în judecată, în sensul că intimata îi datorează suma de 59.500 conform antecontractului de vânzare-cumpărare nr.130/05.08.2008, că pentru realizarea creanței a formulat cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul București Secția a Vl-a Comercială, prin care a solicitat și rezoluțiunea antecontractului (încheiat în considerarea apartamentului ), că intimata i-a transmis o notificare pentru data de 19.10.2009, apoi pentru data de 26.10.2009, în vederea semnării contractelor de vânzare-cumpărare, însă nu cu privire la apartamentul, ci pentru apartamentul M5, diferit ca structură, amplasament, spațiere etc. și că apartamentul a fost între timp promis spre vânzare altei persoane, debitorul micșorând prin fapta personală, asigurările date creditorului, că intimata este o societate fără anvergură și potențial financiar, că vânzarea apartamentelor ar determina diminuarea patrimoniului acesteia și risipirea averii, că această situație ar genera dificultăți în recuperarea creanței, în cazul admiterii cererii principale, că înființarea sechestrului se impune și pentru ipoteza respingerii cererii principale, întrucât în această situație prevederile antecontractului ar rămâne în vigoare (inclusiv dreptul de creanță cu privire la transmiterea bunului), dar ar fi imposibil de îndeplinit, pe motiv că a fost vândut apartamentul care constituie obiectul antecontractului, fapt foarte posibil, întrucât promitentul vânzător a invitat toți promitenții cumpărători să încheie contractele de vânzare cumpărare în formă autentică.
S-a mai invocat de către recurentă că instanța de fond nu a examinat toate motivele cererii, că - SRL deține un drept de creanță izvorât din antecontractul de vânzare-cumpărare, respectiv acela de a i se transmite dreptul de proprietate asupra imobilului, că în situația respingerii cererii principale de desființare a antecontractului există pericolul ca imobilul să nu mai fie în proprietatea pârâtei, iar această situație ar genera dificultăți în recuperarea prejudiciului, că instanțele de judecată trebuie să ofere o siguranță a raporturilor comerciale și să evite generarea unor noi litigii, că respingerea cererii ar putea fi interpretată de promitentul vânzător ca o "încurajare" cu scopul de a vinde imobilul, deoarece existența litigiului principal nu poate genera o interdicție de înstrăinare, iar admiterea cererii reprezintă o "încurajare" pentru părți de realizare a drepturilor izvorâte din antecontract, în situația respingerii cererii principale, în sensul că recurenta ar putea să își exercite dreptul de creanță cu privire la transmiterea dreptului de proprietate, iar intimata ar putea să transmită dreptul de proprietate asupra imobilului și să încaseze restul de preț.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În cauză nu sunt îndeplinite cerințele art.591 pr.civ. pe care recurenta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată.
Dispozițiile alin.1 al art.591 pr.civ. se referă la "creditorul care nu are titlu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris", ceea ce înseamnă ca aceasta trebuie să aibă caracter cert.
Conform art.379 pr.civ. creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.
Astfel cum a reținut prima instanță, creanța invocată de recurentă nu are caracter cert, deoarece la data soluționării prezentului recurs antecontractul de vânzare-cumpărare nr.130/5.08.2008 este în vigoare, iar desființarea acestuia prin hotărârea ce se va pronunța în dosarul nr- al Tribunalului București Secția a Vl-a Comercială este doar o posibilitate. Numai în situația desființării antecontractului ca urmare a rezoluțiunii, prin hotărâre definitivă, se naște dreptul recurentei la restituirea prestațiilor executate, respectiv restituirea prețului de 59.500.
Curtea reține, totodată, că nu s-a probat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.591 alin.2 pr.civ. conform căruia se poate solicita sechestru asigurător asupra averii debitorului de către creditorul a cărui creanță nu este constatată în scris, dacă dovedește că a intentat acțiune și depune, o dată cu cererea de sechestru, o cauțiune de J din valoarea reclamată. În speță nu s-a dovedit, însă, plata unei cauțiuni de J din suma pretinsă.
Nu s-a probat nici îndeplinirea cerințelor art.591 alin.3 pr.civ. conform căruia intimata a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea sa.
Faptul că intimata ar putea înstrăina toate apartamentele este o probabilitate, iar împrejurarea că recurenta a fost notificată în vederea încheierii în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare cu privire la alt apartament decât cel care face obiectul antecontractului este nerelevantă, atât timp cât recurenta a formulat acțiune pentru rezoluțiunea antecontractului, fapt ce dovedește că aceasta nu mai este interesată de achiziționarea apartamentului care face obiectul antecontractului.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta - SRL împotriva încheierii din 28.10.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI - a Comercială în contradictoriu cu intimata - SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.02.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
jud.dr.
Grefier,
Red./tehnored.Jud.- 03.03.2010
Nr.ex.: 2
Fond: Jud. TB -Secția a VI -a Comercială:
Președinte:Mioara BadeaJudecători:Mioara Badea, Liliana Crîngașu, Aurică Avram
