Spete contestatie la executare comercial. Sentința 104/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
Nr. în format vechi 797/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Sentința comercială nr.104
Ședința publică din data de 24.06.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ioana Barna Prisacaru
GREFIER - -
Pe rol pronunțarea asupra cauzei comerciale privind pe contestatoarele LAMINATE, și INTERNAȚIONAL 95, în contradictoriu cu intimatele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, TRANSPORT FEROVIAR, SCĂIENI și OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMPOBILIARĂ P, având ca obiect "contestație la executare".
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 17.06.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 24.06.2008, când în urma deliberării a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la 13.06.2007 pe rolul Judecătoriei Sector 1 B, contestatoarele LAMINATE, și INTERNAȚIONAL 95 au formulat contestație la executare, în contradictoriu cu AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, TRANSPORT FEROVIAR, SCĂIENI și OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ P, solicitând anularea licitației publice și a Procesului-verbal de licitație din 15.12.2006, anularea tuturor actelor de executare inițiate de, incluzând Anunțul de licitație publică din 6.07.2006, Procesul-verbal de sechestru nr.3185/15.09.2006, ordinul nr.7885/15.12.2006, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
În motivare, s-au arătat următoarele:
l, format din cele patru contestatoare, a încheiat cu S contractul de privatizare nr.93/19.12.2004, având ca obiect transferul unui nr.de 53.354.437 acțiuni nominative SA Scaieni, reprezentând 99,43 % din capitalul societății al SA.
Prin clauza nr.7 a contractului, S s-a obligat să transforme creanțele statului, preluate în temeiul legislației speciale, în acțiuni ale societății SA. Această obligație a fost asumată sub condiție rezolutorie de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Ulterior semnării contractului, consorțiul a notificat cu privire la creanțele ce urmau a fi transformate în acțiune, prin adresele nr.260/3.06.2005 și prin adresele nr.123,140, 147,157,198, 209, 238, 421, 489/2005 și din 2006 solicitat S îndeplinirea obligațiilor prevazute art.7.1 din contract.
Prin convenția de prelungire a termenului pentru executarea obligațiilor S de conversie a creanțelor statului în acțiuni a fost stabilită și obligarea consorțiului ca în termen de 60 de zile de la semnarea convenției să depună o garanție bancară, sub sancțiunea rezoluțiunii contractului, conform pactului comisoriu de gradul IV asumat prin art.3 din contract.
Deși nu și-a îndeplinit obligațiile de conversie a creanțelor în acțiuni, a notificat consorțiul cu privire la rezoluțiunea contractului pentru neexecutarea obligațiilor de garanție asumate prin art.2 din convenție în temeiul pactului comisoriu de gradul IV.
Termenul pentru executarea obligațiilor S era la 31.11.2005, iar pentru executarea obligației lui, 28.12.2005.
Prin sentința nr.3342/12.03.2007, Tribunalul Bucureștia admis în parte acțiunea consorțiului și a obligat S la conversia în acțiuni a creanțelor potrivit art.7 din contractul de vânzare-cumpărare nr.93/2004, reținând că contractul este în derulare.
Cu toate acestea, în data de 27.05.2006, conform anunțului publicat pe site-ul S, intimata Sal ansat anunțul de scoatere la vânzare prin licitație publică a bunurilor mobile și imobile ale SC. Licitația a fost programată inițial pentru data de 9.06.2006, dar s-a amânat pentru 15.12.2006 și a fost organizată conform G nr.51/1998, având ca obiect valorificarea acestor creanțe pe care se obligase să le transforme în acțiuni. În urma licitației, bunurile mobile și imobile ale SA au fost adjudecate de Feroviar.
Din dispozițiile G nr.51/1998, rezultă faptul că alegerea uneia dintre metodele de valorificare enunțate de lege exclude metoda executării silite a bunurilor mobile și imobile. S avea posibilitatea să aleagă doar între metodele prevăzute la art.12 alin.1 lit.f fără a avea în paralel și posibilitatea declanșării executării silite, așa cum, în mod nelegal, a procedat.
creanțelor în acțiuni presupunea pentru Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului recuperarea integrală a creanțelor câtă vreme acțiunile urmau a fi vândute după conversie conform art.431G nr.26/2004.
În condițiile existenței contractului de privatizare nr.93/2004, Saî ncetat să aibă calitatea de creditor față de SA, iar creanțele pe care statul le deținea împotriva debitoarei urmau a fi transformate în acțiuni fără a exista în paralel posibilitatea executării silite a acestora.
În drept au fost invocate dispozițiile G nr.51/1998, art.399, art.400 alin.1, art.403, art.404 pr.civ.
La dosar au fost depuse: Împuternicire acordată de către SC SA, Procesul-verbal de licitație din data de 15.12.2006, contractul de vânzare-cumpărare nr.93/2004, acte adiționale la contract, sentința comercială nr.3342/12.03.2007 pronunțată de Tribunalul București, Anunțul privind organizarea licitației, Adresa nr.490/11.12.2006 a SC SA din partea lui, diferite adrese, alte înscrisuri.
Intimata SC Feroviar SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sector 1 B, excepția tardivității formulării contestației la executare raportat la art.401 pct.1 lit.a) și 2.pr.civ. și art.71 din G nr.51/1998, excepția prescripției dreptului material la acțiune, conform art.49 G nr.51/1998 și pe fond, respingerea acțiunii.
Intimata Saf ormulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei, excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarelor, excepția tardivității formulării contestației la executare conform art.401 pr.civ. excepția decăderii contestatoarelor din dreptul de a contesta licitația conform art.71 alin.2 - G nr.51/1998 și pe fond, respingerea contestației la executare.
Prin sentința civilă nr.12359/18.09.2007, Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis excepția necompetenței materiale a judecătoriei și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI, în raport de prev. art.2 și art.45 din G nr.51/1998.
După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială.
Prin încheierea de ședință de la data de 20.05.2008, Curtea a respins excepția lipsei de interes a contestatoarelor și a lipsei calității procesuale active a acestora pentru considerentele reținute în încheierea de la acea dată.
La termenul de judecată din 17.06.2008, a fost respinsă cererea de suspendare a cauzei invocată de intimata SC SA, întemeiată pe dispozițiile art.36 - Legea nr.85/2006, pentru considerentele reținute în practicaua hotărârii.
La același termen de judecată au fost puse în discuție excepția tardivității formulării contestației invocată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în temeiul art.401 pr.civ. și excepția decăderii contestatoarelor din dreptul de a formula contestație, conform art.71 alin.2 - nr.OUG51/1998.
Intimata SC Feroviar a declarat că nu mai susține excepția tardivității formulării contestației și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Curtea, în raport de prevederile art.137 alin.1 pr.civ. consideră prioritară soluționarea excepției tardivității formulării contestației invocată de S, conform art.401 pr.civ. și constată următoarele:
Conform art.401 alin.1 pr.civ, Contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când:
a) contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare;
b) cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit;
c) debitorul care contestă executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație.
În speță, în raport de faptul că, l format din contestatoare a formulat contestația la executare în considerarea calității de acționar la SC SA, conform contractului de privatizare nr.93/2004, sunt incidente prev. art.401 alin.1 lit.a) pr.civ. în ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul de formulare a contestației.
Din actele și lucrările dosarului, Curtea reține că acțiunea a fost introdusă la 13.06.2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, contestându-se executarea finalizată la 15.12.2006, conform Procesului-verbal de licitație încheiat la această dată.
Se reține și că, contestatoarele motivează în acțiune că AVAS a lansat, în mod public, anunțul de vânzare la licitație a bunurilor debitoarei SC SA in data de 27.05.2006, conform publicației apărute pe site-ul instituției, iar din cuprinsul adresei nr.490/11.12.2006 (prin care membrii lui au învederat ca la data de 15.12. 2006, în vederea recuperării datoriilor SC SA, AVAS va scoate la licitație bunurile debitoarei, solicitând AVAS stoparea procedurilor de executare silita asupra SC SA, pana la soluționarea litigiilor existente între părți), înscris necontestat și depus chiar de contestatoare, rezultă că, în mod indubitabil, contestatorii au avut cunoștință de actul de executare contestat, licitația organizată de AVAS in data de 15.12.2006, ca urmare a executării debitoarei SC SA Săieni. (fila 65, dosar - Judecătoria Sectorului 1 B).
În raport de aceste date și de momentul introducerii contestației, se reține că acțiunea contestatorilor a fost formulată mult peste termenul de 15 zile prevăzut de art.401 alin.1 lit.a) pr.civ.
În consecință, pentru aceste motive, Curtea va constata excepția tardivității formulării contestației întemeiată, urmând aoa dmite conform art.401 alin.1 lit.a) și art.137 alin.1 pr.civ. raportat la art. 44 din OUG nr. 51/1998, republicată, și va respinge contestația la executare ca tardiv introdusă, raportat și la prevederile art. 83 alin.1 din OUG nr. 51/1998, republicată și art. 399 Cod proc. civ.
Soluționarea cauzei pe excepția tardivității contestației face de prisos analizarea celeilalte excepții invocate, conform art. 71 alin.2 din OUG nr. 51/1998 a decăderii contestatoarelor din dreptul de a formula contestație, precum și analiza pe fond a contestației.
De altfel, în ceea ce privește așa-numita excepție a decăderii contestatoarelor din dreptul de a formula contestație invocată în temeiul art.71 alin.2 din G nr.51/1998, Curtea reține că sancțiunea decăderii se aplică numai în cazul nerespectării termenelor procedurale, or termenul instituit de art. 71 alin 2 din OUG nr. 51/1998 nu este unul procedural, ci se referă doar la obligația de a face licitatorului dovada dreptului real asupra bunurilor scoase la vânzare până în preziua licitației. Astfel, decăderea intervine atunci când legea stabilește un termen fix pentru îndeplinirea unui act de procedură, iar partea a lăsat să expire acel termen pentru a beneficia de el si atunci când se prevede că exercitarea unui drept trebuie să se facă într-un anumit moment procesual sau într-o anumită etapă a procesului ori când legea stabilește o anumită ordine în efectuarea actelor de procedură iar partea nu a respectat-
În raport de soluționarea cauzei, Curtea va respinge ca rămasă fără obiect cererea accesorie privind suspendarea executării silite, conform art.17 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității formulării contestației.
Respinge ca tardiv formulată contestația formulată de contestatoarele LAMINATE A cu sediul în B,-, sector 2, cu sediul în-, sector 2, cu sediul în B,-, sector 2 și INTERNAȚIONAL 95, cu sediul în B,-, sector 2 în contradictoriu cu intimatele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în B,--11, sector 1, TRANSPORT FEROVIAR cu sediul în B,--9,.1,.5, sector 6, SCĂIENI prin lichidator judiciar General Expert cu sediul în -Scăeni,-, Județ P și OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMPOBILIARĂ P cu sediul în P,-, Județ
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 24.06.2008.
PREȘEDINTE,
- - --- GREFIER,
- -
Red.Jud.- 3.07.2008
Tehnored. - 3.07.2007
11 ex.
Președinte:Mihaela Ioana Barna PrisacaruJudecători:Mihaela Ioana Barna Prisacaru