Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 779/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
Nr. în format vechi 1349/2006
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.779
Ședința publică din data de 24.06.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mioara Badea
JUDECĂTOR 2: Florica Bodnar
JUDECĂTOR 3: Elena Mincu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, împotriva sentinței comerciale nr.1103/09.05.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul A.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere faptul că recurenta a solicitat prin cererea de recurs soluționarea cauzei în lipsa sa conform disp. art.242 alin.2 pr.civ. constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.1103/09.05.2006 pronunțată în dosarul nr- (69/2005) Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins ca nefondată cererea formulată de Administrația Finanțelor Publice Sector 2 împotriva pârâtului A.
Pentru continuarea procedurii a acordat termen la 20.06.2006.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul prin judecătorul sindic, a avut în vedere actele și lucrările cauzei și dispozițiile legale incidente, reținând în esență că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.137 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale, respectiv existența unui prejudiciu, o faptă ilicită a unei persoane, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei și prejudiciu, fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție.
Judecătorul sindic a mai reținut că pe lângă condițiile generale, art.137 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere, respectiv: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să facă parte din organele de conducere ale unui debitor, persoană juridică - administratori, directori, cenzori.
A mai reținut că, potrivit informațiilor furnizate de ORC B, pârâtul a fost asociat în societatea debitoare, că reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.137 lit.c și d din Legea nr.64/1995, republicată și modificată, dar nu a făcut dovada săvârșirii de către pârât a faptelor respective.
Astfel, a reținut că din nici un mijloc de probă nu a rezultat că pârâtul a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți, simpla invocare a dispozițiilor art.137 lit.c din lege nefiind susținută prin nici un mijloc de probă.
În ceea ce privește fapta prevăzută la art.137 lit.d din lege, judecătorul sindic a reținut că reclamanta nu a arătat în ce constă contabilitatea fictivă și nici ce documente contabile a făcut pârâtul să dispară.
Referitor la neținerea de către pârât a contabilității potrivit legii, judecătorul sindic a reținut că reclamanta nu a făcut dovada raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Împotriva acestei sentințe reclamanta Administrația Finanțelor Publice Sector 2 declarat recurs în termen, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii sale privind atragerea răspunderii personale a administratorului SC H & A L, .
În motivarea recursului, după prezentarea situației de fapt, recurenta a învederat că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind invocate următoarele:
-Lichidatorul judiciar desemnat în cauză a arătat în rapoartele sale, că sunt întrunite condițiile de atragere a răspunderii personale a administratorului societății comerciale în conformitate cu dispozițiile art.137 din Legea nr.64/1995 - republicată.
Astfel, s-a arătat că neîndeplinirea de către pârât a obligației de depunere a actelor prevăzute de dispozițiile art.33 din lege a pus lichidatorul judiciar în imposibilitatea de a verifica modalitatea de înregistrare a operațiunilor financiar-contabile și a avut drept consecință să ascundă modul în care au fost folosite bunurile societății.
-Nedepunerea cu regularitate a documentelor financiar - contabile reclamate de legislația în vigoare instituie o prezumție a intenției de sustragere a societății de la declararea obligațiilor aferente bugetului general consolidat și a determinat imposibilitatea efectuării unei analize a activității desfășurată de debitoare în această perioadă, existând astfel posibilitatea ca debitele reale față de bugetul consolidat să fie mai mari decât cele cu care s-a înscris la masa credală.
-Răspunderea organelor de conducere ale societății este atrasă în strânsă legătură cu nedepunerile culpabile ale documentelor financiar-contabile, omisiune vădit imputabilă acestora mai cu seamă cu cât aceștia, în calitatea lor de mandatari ai falitei erau ținuți să-și ducă la îndeplinire mandatul prin manifestarea unei diligențe superioare chiar și celei depusă în susținerea propriilor interese.
-În condițiile în care administratorul societății nu a ținut o contabilitate conformă cu legea și, mai mult, a dispus continuarea activității deși societatea înregistra debite la bugetul de stat fiind într-o evidentă stare de incapacitate de plată, erau îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de dispozițiile art.137 lit.c și d din Legea nr.64/1995, republicată.
-Astfel, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtului și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul final al obligațiilor societății debitoare) este stabilită și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă coroborate cu cele ale Legii nr.64/1995, republicată și modificată, pe dispozițiile Legii nr.82/1992 și ale Legii nr.31/1990.
În baza art.242 alin.1 pct.2 Cod pr.civ. recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Examinând recursul în raport de criticile invocate, în raport de actele și lucrările cauzei și având în vedere dispozițiile legale incidente, Curtea constată că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Astfel, cererea recurentei-reclamante a fost întemeiată pe dispozițiile art.137 lit.c și d din Legea nr.64/1995 - republicată, modificată și completată (actualmente art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006), potrivit cărora membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană au dispus în interes personal, conducerea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți, respectiv au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile nu este o extindere a procedurii falimentului asupra persoanelor mai sus menționate, ci este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Curtea, nu poate reține susținerea generică a recurentei în sensul că răspunderea intimatului pârât este o răspundere prezumată, guvernată după regulile răspunderii mandatului comercial.
Natura juridică a răspunderii instituită de dispozițiile art.137 din Legea nr.64/1995 (actualmente art.138 din Legea nr.85/2006) este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii speciale delictuale.
Aceasta pentru că, în raport de dispozițiile art.72 din Legea nr.31/1990, este de natură contractuală și aplicabilă după aceste reguli exclusiv răspunderea administratorului în raport cu societatea comercială în care îndeplinește această calitate.
În cauză, însă se solicită antrenarea răspunderii intimatului pârât față de creditorii sociali ai societății debitoare aflată în stare de insolvență, răspundere ce își are cauza juridică în dispozițiile art.137 din Legea nr.64/1995, dispoziții ce se regăsesc în prezent în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006.
Fiind vorba despre o răspundere civilă delictuală înseamnă că pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite în mod cumulativ condițiile generale prevăzute de art.998-999 Cod civil, respectiv: fapta ilicită, prejudiciul cauzat, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și culpa, aceasta din urmă neputându-se prezuma ca în cazul răspunderii civile contractuale.
Recurenta a susținut conduita reprobabilă a intimatului pârât care, în opinia sa, a dispus continuarea activității societății debitoare deși aceasta înregistra debite la bugetul de stat fiind într-o evidentă stare de incapacitate de plată, fiind incidente dispozițiile art.137 lit.c din Legea nr.64/1995, actualmente art.138 lit.c din Legea nr.85/2006.
Pe lângă faptul că recurenta -reclamantă nu a prezentat nici în fața instanței de fond și nici în recurs în ce au constat activitățile desfășurate de intimatul-pârât în intere personal, Curtea reține că aceasta nici nu a probat susținerile întemeiate pe dispozițiile legale mai sus menționate, deși îi revenea sarcina probei conform art.1169 Cod civil.
Nici criticile invocate de recurentă vizând incidența în cauză a dispozițiilor art.137 lit.d din lege, critici justificate de recurentă prin faptul că răspunderea instituită de aceste dispoziții este o răspundere contractuală, nu pot fi primite pentru argumentele prezentate mai înainte, în sensul că aceasta este o răspundere civilă delictuală.
Afirmațiile generale ale recurentei - reclamante în sensul că nedepunerea la dosar a actelor prevăzute de art.33 din lege și nedepunerea cu regularitate a documentelor financiar contabile impuse de legislația în materia fiscală, demonstrează culpa intimatului în ajungerea societății debitoare în incapacitate de plată, nu au fost probate, fiind practic simple supoziții, în baza cărora nu poate fi atrasă răspunderea patrimonială a intimatului pârât.
Invocarea de către recurenta-reclamantă a rapoartelor întocmite de lichidatorul judiciar al societății debitoare, nu poate conduce automat la admiterea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale reglementată de legea insolvenței, întrucât lichidatorul judiciar a reținut printr-o argumentație bazată pe prezumție că sunt îndeplinite condițiile art.137 din lege.
Or, raportul/rapoartele lichidatorului judiciar reprezintă doar premiza introducerii cererii prin care se solicită antrenarea răspunderii patrimoniale a foștilor membrii ai organelor de conducere ale societății debitoare, sarcina probei revenind recurentei-reclamante, conform art.1169 Cod civil, lucru pe care aceasta nu l-a făcut.
În considerarea celor arătate, constatând că sentința atacată este legală, neputând fi reținute criticile invocate, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civ. va respinge recursul declarat împotriva acesteia, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, împotriva sentinței comerciale nr.1103/09.05.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul A, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.06.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. Jud.FB - 08.07.2008
Tehnored. - 10.07.2008
2 ex.
Fond - Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Mioara BadeaJudecători:Mioara Badea, Florica Bodnar, Elena Mincu
