Spete contestatie la executare comercial. Decizia 73/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 73/
Ședința publică din data de 04 februarie 2008
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței comerciale nr. 2808/28.11.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar SP EXPERT, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea, constatând că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă și nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 2808/28.11.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- s-a respins contestația formulată de către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A; s-a închis procedura insolvenței debitorului - SRL și s-a dispus radierea acestuia; a fost descărcat lichidatorul judiciar SP EXPERT A și toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori titulari de garanții, asociați; a aprobat onorariul lichidatorului judiciar în sumă de 2000 lei lunar pentru perioada 01.04.2007-28.11.2007 și a dispus eliberarea acestuia din fondul de lichidare.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că prin contestația înregistrată, creditoarea DGFP Aas olicitat respingerea propunerii lichidatorului judiciar de închidere a procedurii și formularea de către acesta a unei acțiuni în temeiul art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 actualizată, respectiv suspendarea executării măsurilor contestate potrivit art. 21 alin. 4 din Legea 85/2006.
În susținerea contestației s-a arătat că măsurile luate de lichidator, cuprinse în raportul depus la data de 31.10.2007, precum și cele cuprinse în procesul verbal al Adunării Comitetului Creditorilor din 31.10.2007 sunt nereale, întrucât în mod eronat lichidatorul judiciar a arătat că creditorul ar fi susținut că nu se impune formularea acțiunii de atragere a răspunderii; că lichidatorul judiciar nu a ținut cont de poziția sa exprimată în scris, prin care a solicitat formularea acțiunii de atragere a răspunderii, astfel că propunerea de închidere a procedurii apare ca fiind prematură.
Creditorul a mai arătat că lichidatorul nu și-a îndeplinit obligația expres prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006, că în raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la încetarea de plăți, raport întocmit și prezentat la Adunarea creditorilor din 28.09.2007, s-a precizat în mod expres faptul că se impune formularea unei acțiuni în temeiul art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 actualizată, că în mod consecvent a susținut necesitatea formulării unei asemenea acțiuni.
Contestația creditorului Agenția Națională de Administrare Fiscală prin DGFP Aaf ost apreciată de către judecătorul sindic ca fiind neîntemeiată, acesta reținând că din procesul verbal al Adunării creditorilor din 28.09.2007 a rezultat că nu s-a identificat sediul debitorului, că lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia actelor financiar contabile și astfel nu a putut stabili în concret săvârșirea unor fapte din cele prevăzute la art. 138 din Legea 85/2006, că potrivit adresei nr. 22748/09.05.2007 a Primăriei, debitorul nu figurează cu bunuri în evidențele fiscale, că administratorul debitorului - are domiciliul în Ungaria, astfel că s-ar putea formula o acțiune întemeiată pe art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006 asimilând lipsa actelor contabile cu neținerea contabilității sau cu o contabilitate fictivă în condițiile în care creditorii ar suporta cheltuielile susținerii acțiunii.
Din conținutul aceluiași înscris s-a mai reținut de către instanța de fond că în speță, creditorii prezenți la Adunarea Generală - DGFP A, AVAS și ITM A au considerat că trebuie formulată acțiunea de către lichidatorul judiciar, dar nu au dorit să avanseze sumele necesare. Din conținutul procesului verbal al Adunării Generale a Creditorilor din 30.10.2007 rezultă că nici unul dintre creditori nu s-a prezentat la convocarea făcută de către lichidatorul judiciar și poziția reprezentantului Comitetului creditorilor - creditorul DGFP A este aceea că lichidatorul trebuie să formuleze acțiunea de atragere a răspunderii fostului administrator al debitoarei.
Astfel, judecătorul sindic a considerat că în această situație sunt aplicabile prevederile art. 131 din Legea 85/2006.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, solicitând admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare a sentinței atacate și continuarea procedurii deschise până la soluționarea cererii nr. 34920/13.12.2007 de autorizare a creditorilor falitei pentru formularea cererii de atragere a răspunderii persoanelor din fosta conducere a falitei, responsabile de starea de insolvență a acesteia.
În motivarea recursului s-a considerat că se impune atragerea răspunderii persoanelor din fosta conducere a falitei, responsabile de starea de insolvență a acesteia, în speță fiind aplicabile prevederile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea 85/2006, că potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și comercial operează două reguli principale: că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și că indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, respectiv cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției. S-a arătat că AVAS a suferit un prejudiciu, a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
Recurenta AVAS arată că în speță, indiferent de faptul că administratorul falitei a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau să solicite tribunalului stabilirea stării de insolvență în termen de 30 de zile de la data apariției sau iminenței apariției acesteia, sub sancțiunea răspunderii patrimoniale a acestora pentru prejudiciile produse creditorilor, acesta se face vinovat de încălcarea legii - art. 32 alin. 1 și 2 din Legea 64/1995 și ulterior art. 27 alin. 1 și 2 - situație care corelată cu proasta administrare a debitoarei a determinat prejudicierea creditorilor. Astfel, în condițiile în care lichidatorul nu s-a pronunțat în sensul încălcării normelor contabile de către administrator și nu a găsit lipsuri în gestiunea sau în contabilitatea societății, recurenta consideră că nu era necesar un administrator strălucit ca să întreprindă demersurile necesare stabilirii stării de insolvență a societății, ajungându-se la minima diligență stabilită de doctrină și de art. 1080 cod civil ca fiind "diligența ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligații este întotdeauna aceea a unui bun proprietar".
Recurenta arată că având în vedere art. 72 din Legea 85/2006, potrivit căruia "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art. 1540 Cod civil: "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comună comisă în executarea mandatului", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate.
Se mai invocă de către AVAS faptul că potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speță administratorul nefăcând dovada contrară. S-a mai arătat că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, conform art. 138 din Legea 85/2006 republicată, este o răspundere specială, care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperirii pasivului debitoarei falitei. Se apreciază că fiind pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art. 1082 Cod civil raportat la art. 138 din Legea 85/2006 republicată, considerând că în cauză, răspunderea trebuie apreciază in abstractio, cu mai multă rigurozitate, administratorul acționând în temeiul unui mandat comercial.
Creditoarea AVAS a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil coroborate cu ar. 1600 Cod civil, devine operabil criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială. Astfel, consideră că prejudiciul există, constând din însăși creanța AVAS, aceasta având caracter cert și nefiind recuperată. Art. 138 din Legea 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul continuării procedurii insolvenței debitoarei - SRL și formularea de către lichidatorul judiciar a acțiunii de atragere a răspunderii în temeiul art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 actualizată.
În motivarea recursului, DGFP Aac onsiderat că sentința Tribunalului Arad este netemeinică și nelegală, că în conformitate cu art. 132 alin. 2 din Legea 85/2006 "procedura de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. În urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul sindic va pronunța o sentință, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora".
S-a mai arătat că având în vedere conținutul acestor dispoziții exprese, DGFP A consideră că nu suntem în situația prevăzută de lege care să justifice închiderea procedurii, după cum eronat a susținut instanța. Astfel, consideră că nu au fost întreprinse toate măsurile pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor mobile sau imobile aflate în patrimoniul - SRL, că instanța a dispus închiderea procedurii falimentului conform art. 131 din Legea 85/2006, recurenta considerând că nu sunt incidente dispozițiile acestui articol, motiv pentru care solicită modificarea sentinței civil în sensul continuării procedurii. Mai mult decât atât, consideră că nu se impune închiderea procedurii falimentului atâta timp cât nu s-a formulat o acțiune de atragere a răspunderii fostului administrator al debitoarei, deși în raportul de cauze întocmit de către lichidatorul judiciar au fost motive pentru formularea unei asemenea acțiuni.
Creditoarea recurentă DGFP A arată că judecătorul sindic în mod greșit a respins contestația pe care aceasta a formulat-o, reținând în mod eronat în motivarea sentinței atacate faptul că potrivit prevederilor art. 138 alin. 3 din Legea 85/2006, nu lichidatorul judiciar, ci comitetul creditorilor trebuie să introducă acțiunea de atragere a răspunderii, iar comitetul creditorilor nu a efectuat acest demers. Astfel, arată că cererea de atragere a răspunderii în acest moment poate fi formulată doar de administratorul judiciar, căruia i s-a solicitat acest lucru, și numai în cazuri excepționale de către Comitetul creditorilor care, de altfel, a și solicitat aprobarea judecătorului sindic în acest sens, aspect pe care instanța nu l-a luat în considerare. Precizează că lichidatorul judiciar în mod eronat a arătat că DGFP A ar fi susținut că nu se impune formularea unei acțiuni de atragere a răspunderii fostului administrator al debitoarei de comitetul creditorilor și nici de lichidatorul judiciar. De altfel, și cu ocazia întocmirii de către lichidatorul judiciar a procesului-verbal al Adunării Comitetului Creditorilor din data de 30.10.2007, de conținutul căruia DGFP Aal uat cunoștință în data de 31.10.2007, cu ocazia depunerii acestuia la dosarul instanței alături de raport - lichidatorul judiciar nu a ținut cont de poziția creditoarei recurente exprimată în scris, prin care a solicitat lichidatorului să formuleze acțiune de atragere a răspunderii fostului administrator al debitoarei, în cauză fiind incidente prevederile art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 actualizată. Arată că în procesul-verbal din data de 30.10.2007, lichidatorul a consemnat eronat poziția creditoarei DGFP A, denaturând conținutul adresei nr. 34367/30.10.2007, iar judecătorul sindic a respins contestația creditoarei, neținând cont de aceste aspecte.
Creditoarea recurentă consideră că închiderea procedurii în acest moment este prematură, nefiind incidente în cauză prevederile art. 131 din legea 85/2006 actualizată, că judecătorul sindic a aprobat închiderea procedurii deși lichidatorul nu și-a îndeplinit toate obligațiile care în revin în temeiul Legii 85/2006 actualizată.
Recurenta arată că potrivit art. 20 alin. 1 din Legea 85/2006 actualizată, printre atribuțiile principale ale lichidatorului judiciar se numără și "c) întocmirea actelor prevăzute la art. 28 alin. 1, în cazul în care debitorul nu și-a îndeplinit obligația respectivă înăuntrul termenelor legale, precum și verificarea, corectarea și completarea informațiilor cuprinse în actele respective, când acestea au fost prezentate de debitor". Consideră că lichidatorul nu și-a îndeplinit nici obligația prevăzută la art. 138 alin. 1 din același act normativ: "(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de oricare altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului". Astfel, consideră că aprobarea propunerii de închidere a procedurii falimentului solicitată de lichidatorul judiciar este prematură, întrucât lichidatorul nu a formulat acțiune de atragere a răspunderii persoanelor indicate în raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la insolvență, raport întocmit și prezentat de lichidator cu ocazia Adunării Creditorilor din data de 28.09.2007 și în care se precizează în mod expres faptul că se impune formularea unei acțiuni în atragerea răspunderii administratorului întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006 actualizată, întrucât lichidatorul nu a intrat în posesia actelor financiar contabile ale firmei până în momentul întocmirii raportului, aceste acte nefiind depuse de fostul administrator al debitoarei conform art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006.
Lichidatorul judiciar a menționat în raport că lipsa actelor contabile se poate asimila cu neținerea contabilității conform legii, contabilitate fictivă sau cu dispariția documentelor contabile, impunându-se formularea unei acțiuni de atragere a răspunderii fostului administrator al debitoarei. Arată că atât cu ocazia Adunării Creditorilor din data de 28.09.2007, cât și cu ocazia Adunării Comitetului Creditorilor din data de 30.10.2007, DGFP Aap recizat că se impune formularea unei acțiuni de atragere a răspunderii fostului administrator al debitoarei, solicitând ca lichidatorul să formuleze acțiunea, creditoarea menționând că în data de 30.10.2007 a precizat că nu este incidentă excepția prevăzută la art. 138 alin. 3 din Legea 85/2006 actualizată, având în vedere faptul că lichidatorul, în raportul privind cauzele insolvenței, a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitoarei, iar răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 nu amenință să se prescrie. A mai arătat că singurul care poate formula acțiunea este lichidatorul judiciar.
Creditoarea recurentă DGFP A invocă faptul că în procesul-verbal al Adunării Comitetului Creditorilor din data de 30.10.2007 nu s-a consemnat poziția sa astfel cum a fost formulată, lichidatorul consemnând doar fracțiuni din adresa sa, iar judecătorul sindic în mod nelegal, a respins contestația creditoarei, neținând cont de aspectele de mai sus. Se arată că potrivit art. 139 din Legea 85/2006 actualizată: "Acțiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii", motiv pentru care creditoarea solicita ca instanța să constate că ne aflăm în situația prevăzută de art. 138 alin. 1 care reprezintă regula, iar lichidatorul să formuleze acțiunea. Învederează că prin contestație a arătat că dacă instanța apreciază că ne aflăm în ipoteza prevăzută de art. 138 alin. 3 din Legea 85/2006, așa cum a stabilit, creditoarea nu se opune formulării acțiunii de către Comitetul Creditorilor debitoarei, sub rezerva acordării de către judecătorul sindic a autorizării prealabile fără de care acțiunea formulată de Comitet nu poate fi promovată.
Cu toate acestea, arată că instanța nu a acordat autorizarea prealabilă Comitetului Creditorilor pentru a formula acțiune de atragere a răspunderii, reținând că DGFP A nu a solicitat o asemenea aprobare.
Recurenta consideră că lichidatorul nu și-a îndeplinit nici atribuția prevăzută de art. 20 alin. 1 lit. c din Legea 85/2006 actualizată, potrivit căruia lichidatorului îi revine obligația de a întocmire a actelor prevăzute la art. 28 alin. 1, în cazul în care debitorul nu și-a îndeplinit obligația respectivă înăuntrul termenelor legale, iar până la îndeplinirea de către lichidator a acestei obligații, precum și a formulării acțiunii de atragere a răspunderii fostului administrator al debitoarei, nu sunt incidente prevederile art. 131 din lege.
Creditoarea DGFP A mai arată că Legea 85/2006 actualizată nu prevede în sarcina creditorilor obligația avansării sumelor necesare continuării procedurii, având în vedere că în averea debitoarei nu au fost identificate bunuri care ar putea fi valorificate, în această situație fiind aplicabile prevederile art. 4 alin. 4 din Legea 85/2006 actualizată.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, conform dispozițiilor art. 304 și art. 304/1 Cpc, raportat la probele dosarului și susținerile părților, Curtea va constata că acestea sunt nefondate și vor fi respinse ca atare.
Astfel, închiderea procedurii s-a realizat în cauză în baza art. 131 din Legea nr. 86/2005, care prevede că "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare".
Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic, iar nu prevederile art. 132 al. 2 din Legea nr. 86/2005, invocate de recurenta DGFP A, care nu au avut incidență în cauză.
Pe de altă parte, este de observat că la baza pronunțării acestei sentințe a stat raportul lichidatorului judiciar, care nu a identificat bunuri aparținând debitoarei, iar creditoarea DGFP A nu a fost de acord să avanseze sumele corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative aferente procedurii.
Mai mult, creditoarea recurentă nu a indicat care ar fi probele din care rezultă că debitoarea ar avea bunuri în patrimoniu și nu s-a oferit nici în recurs să avanseze cheltuielile aferente procedurii.
În ceea ce privește atragerea răspunderii fostului administrator al debitoarei falite, solicitată de cele două recurente, Curtea reține că potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006, "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului".
De asemenea, conform art. 138 al. 3 din aceeași lege "comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie".
Astfel, potrivit art.138 alin.1 din Legea insolvenței au în principiu calitate procesuală activă pentru promovarea acțiunii în răspundere civilă doar administratorul sau lichidatorului judiciar.
Doar în subsidiar legea permite comitetului creditorilor care a obținut în prealabil autorizarea judecătorului sindic să promoveze o astfel de acțiune în situația în care administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței personale culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea la care se referă alin.1 amenință sa se prescrie.
Acțiunea vizând atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere în cazul debitoarei a fost formulată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B în calitate de creditor, deși potrivit art. 138 alin.1 nu era îndrituită să exercite o astfel de acțiune.
Susținerea creditoarei DGFP A că închiderea procedurii este prematură dat fiind că lichidatorul judiciar nu a formulat o acțiune de atragere a răspunderii fostului administrator nu este întemeiată, dat fiind că închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 poate să intervină în orice moment al procedurii insolvenței, dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de acest text legal.
Curtea reține și că răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului. Această răspundere este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea faptelor enumerate s-a ajuns la starea de încetare a plăților de către societate.
Natura juridică a răspunderii administratorului este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998 - 999 din Codul civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate, culpa), condiții care, în această situație, unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 respectiv greșeala de gestiune (în sens larg), trebuie să fi contribuit la insuficiența activului. Prin urmare, trebuie să se probeze că administratorul, prin fapta sa culpabilă, a contribuit la aducerea societății în stare de insolvență. Răspunderea pentru insuficiența activului trebuie angajată doar dacă prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă (greșeală de gestiune) a administratorului.
Recurentele nu au dovedit ce fapte de natura celor prevăzute de art.138 din Legea 85/2006 au fost săvârșite de administratorul societății și nici că acesta le-ar fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele arătate de legiuitor în textul de lege incident.
Sarcina probei incumbă celui care face o afirmație în fața judecății, iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea insolvenței nu atrage automat răspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestuia, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, doar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Așa fiind, neexistând motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312. pr. civ. Curtea va respinge recursurile declarate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței comerciale nr. 2808/28.11.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.FM./08.02.2008
Tehn./08.02.2008/2 ex.
Instanță de fond - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
