Spete contestatie la executare comercial. Decizia 877/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2829
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA NR. 877/
Ședința publică din 20.10.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarea BANK SA B și SNCFR RA reprezentată prin "CFR MARFĂ" SA, împotriva sentinței comerciale nr. 579/07.05.2008 pronunțate de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SA prin lichidator A, având ca obiect contestație.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. în reprezentarea recurentei BANK SA B, pentru recurenta SNCFR RA prin CFR MARFĂ SA T și în reprezentarea - lichidator al debitoarei intimate SC SA.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Av., solicită admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare a sentinței recurate, menționând că în prima instanță nu s-a judecat fondul, cauza soluționându-se pe excepția tardivității, deși la dosar nu există nici o dovadă a publicității și citării prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.
solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii contestației și înscrierea în tabelul creditorilor conform declarației de creanță, specificând că recurenta a consultat atât site-ul ORC cât și pe cel al Ministerului Finanțelor chiar și la data de 14.06.2007, unde nu era precizat la "stare societate" că aceasta s-ar afla în procedura falimentului și, mai mult decât atât, nici notificările și nici existența situației de faliment a debitoarei nu a fost publicată în Buletinul insolvenței, astfel că lichidatorul nu se poate prevala de dispozițiile art.7 alin.3 din Legea 85/2006.
solicită respingerea recursurilor, învederând că recurentele nu trebuiau notificate pentru că nu au calitate de creditori a SC SA, și că trebuia notificat A, că s-a instituit o ipotecă asupra imobilului înscris în CF nr. 2344/ - proprietatea tabulară a SC SRL - în favoarea băncii pentru debitoare, iar în ce o privește pe recurenta CFR Marfă SA, aceasta a putut lua act de existența falimentului debitoarei din ziarul" de A".
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 579/07.05.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a respins contestația formulată de Bank SA B, precum și cea formulată de SNCFR RA reprezentată prin CFR Marfă SA
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că prin contestația înregistrată la Tribunalul Arad în data de 8.04.2008, Bank SA Bas olicitat înscrierea în tabelul de creanțe al debitorului SC SA A cu o creanță în cuantum de 1.685.407,79 euro cu mențiunea garantată pentru că, motivele reținute de lichidatorul judiciar în respingerea declarației de creanță sunt greșite.
În susținerea contestației a arătat că, prin contractul de credit din data de 20.12.2004 și actele adiționale ale acestuia, Bank România SA (actualmente Bank SA B) a acordat un credit SC SRL în cuantum total de 1.685.407,79 euro calculat prin acumularea la zi a accesoriilor creanței bancare; că, prin contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr.2968/21.12.2004 creditul a fost garantat cu ipotecă asupra imobilului intabulat în CF 2344, nr.topo 390-391 și la acea dată în CF nu era notat nici un proces asupra imobilului.
Contestatoarea a mai arătat că, ulterior intabulării ipotecii, abia din extrasul de CF nr. 3113/6.10.2005 a rezultat că există un proces asupra imobilului, proces susținut de SC SA A; că prin Decizia civilă nr. 205/22.05.2006 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 3183/A/2006 SC SA Aad evenit proprietar asupra imobilului și s-a rectificat cartea funciară în acest sens; că, declarația de creanță este temeinică și legală deoarece, contractul de ipotecă este valid.
Contestatoarea a mai arătat că, de fapt, constituirea unei ipoteci de către proprietarul aparent în condițiile existenței bunei credințe este valabilă; că buna credință rezultă cel puțin din informațiile conținute în cartea funciară și din faptul că notarul public care a autentificat contractul de ipotecă a verificat la momentul încheierii contractului de proprietate cerințele legale de validitate a contractului de ipotecă; că dreptul de ipotecă permite posibilitatea urmăririi bunului în mâinile oricui s-ar afla.
Prin contestația înregistrată la Tribunalul Arad în data de 8.04.2008, SNCFR RA reprezentantă prin CFR Marfa SA a solicitat înscrierea în tabelul creditorilor cu o creanță în sumă de 17.706,52 lei pentru că, înlăturarea declarației de creanță din tabel este nejustificată în condițiile în care, execuția silită împotriva debitorului a început în anul 2001 prin cereri de executare silită adresate Biroului executor judecătoresc sub nr. 118/2001.
Contestatoarea a mai arătat că, în dosarele execuționale formate au avut loc acte de executare efectuate de către executorul judecătoresc, dar executarea silită individuală a fost întreruptă pentru ca, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A să poată efectua executarea silită; că în Buletinul Insolvenței nu s-a publicat nimic cu privire la acest debitor și lichidatorul judiciar avea obligația să notifice toți creditorii debitorului.
Contestația formulată de Bank SA B este neîntemeiată:
Imobilul înscris în CF nr.2344, nr.topo 390-391 asupra căruia Bank SA Bai nstituit ipotecă în temeiul contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr.2968/21.12.2004 a revenit în patrimoniul debitorului SC SA A în data de 18.06.2007 prin reînscrierea în CF a dreptului de proprietate, astfel cum rezultă din extrasul CF in extenso.
Potrivit prevederilor art. 27 din Legea nr. 7/1996 legea cadastrului și a publicității imobiliare: "înscrierile în cartea funciară devin opozabile față de terți de la data înregistrării cererii".
Așadar, potrivit temeiului de drept mai sus indicat, la data de 18.06.2007, Bank SA Bal uat la cunoștință despre împrejurarea că, imobilul ipotecat se află în patrimoniul debitorului falit și potrivit prevederilor art. 62 al.1 lit.b din Legea nr. 85/2005, în termenul maxim de 60 de zile putea să formuleze declarația de creanță.
Bank SA Baf ormulat declarația de creanță în data de 11.03.2008, deci ulterior împlinirii termenului de 60 de zile și prin urmare, în mod temeinic și legal lichidatorul judiciar Aac onsiderat că declarația de creanță este tardivă.
Astfel fiind, având în vedere excepția tardivității, judecătorul sindic a respins contestația.
Contestația SNCFR RA reprezentată prin CFR Marfă SA T este neîntemeiată:
Prin Sentința civilă nr. 1608/15.06.2004, judecătorul sindic a deschis procedura prevăzută de Legea nr.64/1995 - în vigoare la acea dată - împotriva debitorului SC SA A, asupra acestui fapt fiind notificați toți creditorii debitorului conform art.75 al.3 din Legea nr.64/1995 republicată prin publicarea unui anunț într-un ziar de largă circulație.
Tabelul definitiv al creanțelor debitorului a fost prezentat și s-a dispus afișarea acestuia în ședința din data de 16.06.2004, iar tabelul definitiv consolidat a fost prezentat și s-a dispus afișarea acestuia în ședința din data de 20.09.2005.
SNCFR RA reprezentată prin CFR Marfă SA Taî nregistrat declarația de creanță în data de 20.06.2007, deci ulterior împlinirii termenului limită pentru înregistrarea declarațiilor de creanță; mai mult, ulterior definitivării tabelului creanțelor conform art.74 din Legea nr.85/2006.
Împrejurarea invocată privind întreruperea execuției silite individuale față de debitor la solicitarea organelor fiscale și împrejurarea că, pe site-ul Ministerului Finanțelor la data de 14.06.2007 nu era indicată starea de insolvență a debitorului SC SA A nu pot constitui motive obiective care să determine aplicarea prevederilor art.103 Cod procedură civilă, în condițiile în care, s-a efectuat publicitatea prevăzută la acea vreme de art.75 al.3 din Legea nr.64/1995 republicată.
Astfel fiind, în mod temeinic și legal lichidatorul judiciar a apreciat că, declarația de creanță este tardivă și s-au aplicat prevederile art.76 din Legea nr.85/2006.
Considerând așadar că, și în această situație operează excepția tardivității, judecătorul sindic a respins contestația.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs creditoarele Bank SA B și SNCFR RA reprezentată prin CFR Marfă SA T, solicitând în principal admiterea acestora, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii contestațiilor și înscrierii creditoarelor în tabelul de creanțe al SC SA A, în subsidiar casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivarea recursului său, creditoarea Bank SA B arată că în cadrul procedurii falimentului aplicate SC SA A, nu a fost niciodată notificată de către lichidatorul judiciar cu privire la posibilitatea înscrierii la masa credală, termenul de depunere a declarației de creanță etc.
La data de 03.03.2008, recurenta arată că a formulat declarație de creanță asupra averii debitoarei A, respinsă de către lichidatorul judiciar, ca neîntemeiata: a primit în data de 01.04.2008, notificarea conform art. 72 (4) din Legea 85/2006, privind respingerea declarației de creanță. Lichidatorul judiciar a invocat nevalabilitatea contractului de ipotecă autentificat sub nr. 2968/21.12.2004 de către BNP - "SC SRL nefiind proprietar al imobilului in cauză, ceea ce duce și la stingerea ipotecii instituite asupra imobilului aflat în averea debitoarei SC SA A".
La data de 07.04.2008, recurenta arată că a formulat contestație în temeiul art. 73 raportat la art. 72 (4) din Legea 85/2006, respinsă ca neîntemeiată de judecătorul sindic prin sentința recurată.
Potrivit considerentelor sentinței recurate, contestația este neîntemeiată întrucât s-a depus tardiv, la 11.03.2008, față de faptul că in data de 18.06.2007 s-a menționat în cartea funciară reînscrierea dreptului de proprietate al SC SA asupra imobilului înscris in CF nr. 2344 - asupra căruia Bank SA a instituit ipotecă în temeiul contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. 2968/21.12.2004.
În drept, prima instanță și-a întemeiat considerentele pe prevederile art. 27 din Legea nr. 7/1996, conform cărora înscrierile in CF devin opozabile fata de terți de la data înregistrării cererii.
Creditoarea recurentă SC SA A arată că hotărârea recurată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct.9 proc.civ.), instanța făcând o interpretare greșită a dispozițiilor legale din Legea nr. 7/1996, considerând că o înscriere în cartea funciară are efectele juridice ale unei notificări obligatorii a creditorilor conform dispoziției legislației speciale, Legea 64/1995 - Legea nr. 85/2006.
Se arată că la momentul deschiderii procedurii SC SA A, legea aplicabilă era Legea 64/1995. Administratorul judiciar avea obligația de a trimite notificări creditorilor (art.75), iar notificarea trebuia să aibă conținutul prevăzut de art. 76:
a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opozițiilor la hotărârea de deschidere a procedurii, pronunțată ca urmare a cererii formulate de debitor, în condițiile art. 38 alin. (1), precum și termenul de soluționare a opozițiilor, care nu va depăși 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora;
b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului, care va fi de maximum 60 de zile de la deschiderea procedurii, precum și cerințele pentru ca o creanță înregistrată să fie considerată valabilă;
c) termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar al creanțelor, care nu va depăși 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. b);
d) termenul de definitivare a tabelului creanțelor, care nu va depăși 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit.c);
e) locul, data și ora primei ședințe a adunării creditorilor".
Și în prezent, respectiv din 2006, conform Legii 85/2006 există obligația administratorului judiciar de a notifica creditorii (art. 61), prin trimiterea unei notificări cu un conținut obligatoriu (art. 62):
a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opozițiilor la sentința de deschidere a procedurii, pronunțată ca urmare a cererii formulate de debitor, în condițiile art. 32 alin. (1), precum și termenul de soluționare a opozițiilor, care nu va depăși 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora;
b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului, care va fi de maximum 60 de zile de la deschiderea procedurii, precum și cerințele pentru ca o creanță înregistrată să fie considerată valabilă;
c) termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar de creanțe, care nu va depăși 30 de zile pentru procedura generală sau, respectiv, 15 zile, în cazul procedurii simplificate, de la expirarea termenului prevăzut la lit.b);
d) termenul de definitivare a tabelului creanțelor, care nu va depăși 30 de zile în cazul procedurii generale și, respectiv, 15 zile în cazul procedurii simplificate, de la expirarea termenului corespunzător fiecărei proceduri, prevăzut la lit.c);
e) locul, data și ora primei ședințe a adunării generale a creditorilor, care va avea loc în maximum 5 zile de la expirarea termenului prevăzut la lit.c)."
Referitor la efectele mențiunilor în cartea funciară, potrivit Legii nr. 7/1996, se arată că sistemul de publicitate imobiliară instituit de Legea 7/1996 este unul real - evidența juridică se ține pe imobile, iar nu pe persoane: cartea funciară descrie imobilele si cuprinde arătarea drepturilor reale ce au ca obiect aceste bunuri. De asemenea, drepturile personale, faptele sau alte raporturi juridice in legătura cu imobilele cuprinse in cartea funciară, pot fi înscrise in cazurile prevăzute de lege in această carte.
Așadar mențiunile din cartea funciară au ca scop publicitatea reală imobiliară. Faptul că se menționează în CF un litigiu sau soluția dintr-un litigiu, in nici un caz nu echivalează cu notificarea la care este obligat lichidatorul judiciar conform art. 75, 76 din Legea 64/1995 sau art. 61-62 din Legea 85/2006.
Orice persoană interesată verifică la CF situația imobilului,nu situația debitorului aflat in procedura insolventei, întrucât cartea funciară este evidență reală, nu pe persoane.
Asa fiind, efectele Legii 7/1996 nu pot fi extinse in sfera de incidență a altor legi (Lg. 64/1995/Lg. 85/2006), respectiv o notare de CF nu poate suplini notificarea prevăzută de Legea 85/2006.
În condițiile precizate mai sus, mențiunea din CF din data de 18.06.2007 (reînscrierea dreptului de proprietate al SC SA A asupra imobilului ipotecat in favoarea recurentei), la care se referă considerentele sentinței recurate, nu cuprinde nici unul dintre elementele necesare si suficiente prevăzute de art. 62 din Legea 85/2006 (art. 76 din Legea 64/1995).
De exemplu, în CF nu s-a menționat măcar unul dintre primele elemente, lit.b), din art. 62, Lg. 85/2006 (76 din Lg. 64/1995): termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului. O asemenea mențiune, dacă ar fi existat, deși neopozabilă - măcar avea la bază o minimă logică.
Aceasta întrucât orice creditor trebuie să cunoască - notificat fiind de administratorul/lichidatorul judiciar - termenele de depunere a declarației de creanță, de verificare a creanțelor, de contestare a înlăturării totale/parțiale din tabel.
Mai mult, ca o confirmare a celor de mai sus, declarația de creanța a recurentei Bank SA B, nu a fost respinsă ca tardivă de către lichidatorul judiciar, ci acesta a analizat-o pe fond și, pentru considerente greșite, a respins declarația de creanța ca nefiind întemeiată.
În concluzie, recurenta arată că nu a fost niciodată notificată de către lichidatorul judiciar al SC SA A, conform art. 61 din Legea 85/2006, astfel încât termenul de formulare a declarației de creanță - 60 de zile - pentru ea nu a început să curgă, deci nu se poate discuta de tardivitatea declarației sale de creanță.
Prin recursul declarat, creditoarea CFR Marfă SA Tas olicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii contestației formulate, repunerii societății în termenul de declarare a creanței și înscrierii societății recurente în tabelul creditorilor cu suma de 17.706,52 lei.
În motivare se arată că prin raportul depus de către lichidatorul a fost invocata excepția tardivității față de declarația de creanță, solicitându-se in același timp respingerea cererii recurentei de repunere in termen.
Creditoarea recurentă apreciază că hotărârea lichidatorului prin care creanța societății a fost înlăturată din tabelul creanțelor a fost neîntemeiata. Astfel, prin cererile de executare silita adresate Biroului Executor Judecătoresc nr. 118/2001 a solicitat executarea silita a următoarelor titluri executorii: SC 610/1998, 119/2001, a sentinței civile nr.234/1999 si 48/2002 precum și a sentinței civile nr.286/2000.
Executările au fost încuviințate și, urmare a stăruințelor recurentei CFR Marfă SA T, in dosarele execuționale au avut loc acte de executare efectuate de executorul judecătoresc, acesta încercând atât prin somații cât si prin scoaterea la licitație a bunurilor imobile ale debitoarei să recupereze sumele datorate de aceasta societății recurente.
La data de 19.02.2003, cu somația nr.3090, Direcția Generala a Finanțelor Publice a solicitat Biroului Executor Judecătoresc să înceteze executarea silita a debitorului precizând că aceasta este de competența sa si că in cazul neconformării sale se va proceda la inițierea contestației la executare.
Întrucât executorul judecătoresc nu s-a conformat, DGFP a județului Aaf ormulat cerere de executare silită, iar prin decizia civila nr. 198/03.03.2003 s-a admis recursul DGFP a județului A si s-a stabilit competența sa exclusivă de executare, așa cum rezulta din adresa 274/14.03.2003 a Oficiului Juridic.
Urmare a acestei hotărâri, societatea a depus nenumărate diligențe la DGFP a jud. A, însă abia la data de 15.06.2007, cu adresa nr. 528/11.06.2007 aceasta a comunicat că debitoarea se află în procedura de faliment.
Creditoarea recurentă precizează că a consultat atât site-ul ONRC, cât și pe cel al Ministerului Finanțelor chiar și la data de 14.06.2007, unde nu era precizat la "stare societate" că aceasta s-ar afla în respectiva procedură și, mai mult decât atât, contrar afirmațiilor lichidatorului nici notificările și nici existența situației de faliment a debitoarei nu a fost publicata in Buletinul insolventei, astfel că lichidatorul nu se poate prevala de dispozițiile art.7 alin.3 din legea 85/2006. Recurenta a dovedit veridicitatea susținerilor sale cu copii ale căutărilor debitorului, atât ca denumire cât și ca număr de dosar si număr de ordine in Registrul Comerțului din care rezultă că nu s-a publicat nimic in Buletinul insolventei cu privire la debitorul SA SRL
De menționat ca potrivit art.7 din legea nr.85/2006 citarea părților, precum si comunicarea oricăror acte de procedură se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolventă, or de vreme ce la data de 04.07.2008 (dată la care a înaintat contestația) în acesta nu era publicat nimic referitor la debitoare, societatea a fost in imposibilitatea de a urmări cursul dosarului de faliment, precum si termenele stabilite pentru judecare. Abia in buletinul nr. 1606/2008 apare pentru prima oară o singură citație referitoare la debitoare, specificându-se că primul termen de judecata după deschiderea procedurii este 07.05.2008. Apreciază recurenta că doar urmare a susținerilor sale dovedite, judecătorul sindic a dispus publicarea datelor referitoare la debitoare in Buletinul insolventei.
Față de această situație apreciază că cererea de repunere în termen era întemeiată, fiind întrunite motivele obiective de aplicare a prevederilor art. 103.proc.civ.
Pe de altă parte falimentul debitoarei a pornit sub imperiul Legii nr.64/1995, situație in care lichidatorul era obligat să notifice toți creditorii societății debitoare și doar ca măsură suplimentară se realiza notificarea creditorilor si prin publicarea unui anunț intr-un ziar de larga circulație.
Recurenta arată că, in calitate de organ de executare, DGFP a județului A avea obligația informării societății asupra deschiderii procedurii de faliment, cu atât mai mult cu cât, potrivit art.133 din Ordonanța 61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare, acest organ avea obligația deschiderii procedurii falimentului și avea și cunoștință de debitul pe care SC SA A îl datora societății recurente, întrucât a stopat demersurile de executare silita efectuate de Biroul Executorului Judecătoresc.
Prin întâmpinarea depusă la dosar față de recursul declarat de Bank SA B, lichidatorul a solicitat respingerea acestuia.
În motivare se arată că prin declarația de creanță depusă la dosarul cauzei în data de 11.03.2008 recurenta Bank SA B, a solicitat înscrierea creanței sale în valoare de 1.685.407,79 EUR în tabelul de creanțe al SC SA A ca și creanță garantată, pe motiv că în data de 20.12.2004 prin contractul de credit încheiat cu a acordat acesteia din urmă societăți un credit în valoare de 1.500.000 EUR, ulterior majorat prin acte adiționale, garantat cu ipotecă instituită asupra imobilului înscris în CF nr. 2344/, nr. topo 390-391 situat In Loc. nr. 190, compus din construcții - proprietatea tabulară a SC SRL.
Având în vedere faptul că în data de 22.05.2006 în urma introducerii unei acțiuni de întoarcere a executării silite și rectificare de CF formulată de SC SA A - în lichidare, prin Decizia civilă nr. 205/A pronunțată în dosarul nr. 3183/A/2006 al Tribunalului Arad, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare în CF nr. 2344/, nr. topo 390-391 și reînscrierea dreptului de proprietate al SC SA A asupra imobilului, aceasta găsindu-se astfel în averea debitoarei SC SA Aoî ndreptățește să-și declare creanța împotriva averii acestei debitoare.
Analizând declarația de creanță depusă intimatul a respins-o ca neîntemeiată, urmând ca în cadrul judecării contestației formulate de recurentă împotriva măsurii lichidatorului de a înlătura creanța din tabelul creditorilor SC SA A să fie invocată și excepția tardivității formulării acesteia.
Prin sentința comercială nr. 579/07.05.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad contestația recurentei a fost respinsă, constatându-se că în mod temeinic și legal lichidatorul a apreciat că declarația de creanță este formulată tardiv.
Intimatul arată că în data de 24.07.2001 prin licitația publică organizată de - Administrația Finanțelor Publice I, adjudecatarul SRL. (actualmente ) a cumpărat o serie de bunuri mobile, precum și imobilul înscris în CF nr. 2344/, nr. topo 390-391 aparținând SC SA A, încheindu-se în acest sens un număr de 9 procese-verbale de licitație publică. Ulterior, în urma unei acțiuni în anularea licitației publice pornită de SC SA A prin Sentința civilă nr. 976/2001 pronunțată în dosarul nr. 1311/2001 al Judecătoriei Ineu, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus anularea licitației publice sus-menționate, anularea proceselor-verbale de licitație, precum și a actelor subsecvente. Instanța nu a dispus însă asupra restabilirii situației anterioare executării.
Prin încheierea nr. 2576/ 07.12.2004 pronunțată în dosarul nr. 2465/2004 al Tribunalului Arad, SC SA Aaf ost declarată in faliment.
La scurt timp, în data de 17.12.2004, cu rea-credintă nemaiavând calitatea de proprietar al imobilului în cauză, deoarece titlul prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului era anulat, L (actualmente ) a înstrăinat către imobilul aparținând SC SA A
În data de 20.12.2004, prin contractul de credit încheiat cu Bank România (actualmente recurenta Bank SA), a contractat un credit in valoare de 1.500.000 EUR, ulterior majorat prin acte adiționale, pe care a garantat cu ipotecă instituită asupra imobilului aparținând SC SA A înscris în CF nr. 2344/, nr. topo 390-391 situat în Loc. nr. 190, compus din construcții.
În data de 22.05.2006, în urma introducerii unei acțiuni de întoarcere a executării silite și rectificare de CF formulată de societatea debitoare prin lichidatorul intimat, prin Decizia civilă nr. 205/A pronunțată în dosarul nr. 3183/A/2006 al Tribunalului Arad, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare în CF nr. 2344/, nr. topo 390-391 și reînscrierea dreptului de proprietate al SC SA A asupra Imobilului.
În ceea ce privește motivele de recurs, lichidatorul intimat arată că recurenta Bank SA nu trebuia notificată cu privire la deschiderea procedurii insolvenței față de SC SA A deoarece nici la data deschiderii acestei proceduri față de societatea debitoare (15.06.2004), nici la data declarării societății în faliment (07.12.2004) și nici în prezent nu are calitatea de creditor al SC SA
Potrivit art. 3, pct. 7 din Legea nr. 85/2006: "Prin creditor se înțelege persoana fizică sau juridică ce deține un drept de creanță asupra averii debitorului și care a solicitat, în mod expres, instanței să îi fie înregistrată creanța în tabelul definitiv de creanțe sau în tabelul definitiv consolidat de creanțe și care poate face dovada creanței sale față de patrimoniul debitorului, în condițiile prezentei legi."
Ori recurenta nu deține un drept de creanță asupra averii SC SA A, iar societatea nu are calitatea de codebitor față de bancă și nici calitatea de garant sau fidejusor al în ceea ce privește creanța băncii, în condițiile art. 3, pct 9 și art. 71 din Legea nr. 85/2006.
Intimatul arată că nu a susținut niciodată că reînscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate a SC SA A asupra imobilului în speță, deci în general o înscriere în cartea funciară echivalează cu o notificare a creditorilor în condițiile art. 61 din Legea nr. 85/2006.
Cum afirmă corect recurenta, sistemul de publicitate imobiliară instituit de Legea nr. 7/1996 fiind unul real, în temeiul acestei legi orice persoană interesată verifică la cartea funciară situația imobilului și nu situația proprietarului acestuia.
Ceea ce trebuia s-o intereseze însă pe recurentă din punctul de vedere al garanției instituite, este tocmai situația imobilului, iar schimbarea intervenită în această situație i-a devenit opozabilă la data de 18.06.2007, când s-a reînscris în cartea funciara dreptul de proprietate al SC SA A asupra imobilului grevat de garanție în favoarea recurentei.
Intimatul arată că nu a susținut niciodată că în urma schimbării proprietarului imobilului situația personală a noului proprietar (starea societății) trebuia verificată la cartea funciară, ci a arătat faptul că și existența situației de faliment a SC SA Aaf ost cunoscută de recurentă la această dată, deoarece începând cu data de 10.02.2005 au fost notate în cartea funciară toate procesele purtate de SC SA A prin lichidator asupra Imobilului - obiect al garanției recurentei.
Mai mult, deschiderea procedurii insolvenței împotriva SC SA a fost menționată în registrul comerțului, iar potrivit art. 5, alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului: "înmatricularea și mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, sau în altă publicație, acolo unde legea dispune astfel."
Lichidatorul intimat învederează că, prin cele prezentate a încercat să arate faptul că fără să fie notificată expres, deja la data de 18.06.2007 recurenta a cunoscut că SC SA - noul proprietar tabular asupra imobilului în cauză - se află în faliment, prin urmare recurenta trebuia să cunoască faptul că de la această dată a început să curgă termenul de 60 de zile prevăzut de art.62 alin.(1) lit.b) din Legea nr. 85/2006 în care putea să formuleze și să depună declarația de creanță împotriva averii SC SA
Cum în termenul arătat recurenta nu a formulat declarație de creanță împotriva averii SC SA A și nici nu a invocat prevederile art. 103.proc.civ. ca un "creditor" diligent, intimatul consideră că înregistrarea acesteia la data de 11.03.2008, după aproape de 1 an de la data cunoașterii existenței situației de faliment al debitoarei este tardivă și în consecință în mod temeinic și legal prima instanță a respins contestația recurentei ca neîntemeiată.
Pe fond, intimatul arată că sentința atacată a fost pronunțată în baza dispozițiilor art. 137, alin. (1) proc.civ. fapt pentru care în cazul în care C va aprecia în pofida apărărilor intimatului că prima instanță în mod greșit a soluționat procesul admițând excepția tardivității formulării declarației de creanță, se impune aplicarea art. 312, alin. (5) proc.civ. în prezenta cauză, deoarece procesul s-a soluționat fără a intra în cercetarea fondului.
În drept invocă dispozițiile art. 308 alin.(2) proc.civ. art. 3 pct.7, art. 76 din Legea nr. 85/2006.
Prin întâmpinarea față de recursul declarat de CFR Martă SA - Sucursala T, formulată de lichidatorul intimat, se solicită respingerea acestuia.
În motivare se arată că prin declarația de creanță depusă la dosarul cauzei în data de 20.06.2007, recurenta "CFR MARFĂ" - suc. Tas olicitat înscrierea creanței sale în valoare de 17.706,52 lei în tabelul de creanțe al SC SA A, pe motiv că abia la data de 15.06.2007, prin adresa nr. 528/11.06.2007 a Aa luat la cunoștință faptul că debitoarea se află în procedura de faliment.
Contestând creanța "CFR MARFĂ" - suc.T, lichidatorul intimat a respins declarația de creanță depusă la dosarul cauzei, invocând excepția tardivității formulării acesteia, înlăturând-o din tabelul de creanțe al societății debitoare.
Împotriva acestei măsuri recurenta a formulat contestație, care a fost respinsă de către judecătorul sindic prin sentința comercială recurată, constatându-se că în mod temeinic și legal lichidatorul a apreciat că declarația de creanță este tardivă, deoarece aceasta a fost înregistrată ulterior definitivării tabelului creanțelor conform art. 74 din Legea nr. 85/2006, motivele invocate de recurentă neconstituind motive obiective care să determine aplicarea prevederilor art. 103.proc.civ.
Intimatul apreciază că recursul declarat de recurenta "CFR MARFĂ" - suc. T este nefondat.
Se arată că recurenta invocă atât propria culpă, cât și culpa unui terț - DGFP A - în neîndeplinirea actului de procedură în termenul prevăzut de lege.
Se prezintă faptul că în vederea recuperării creanței solicitate recurenta a pornit procedura executării silite împotriva debitoarei chiar anterior deschiderii procedurii reorganizării judiciare și a falimentului față de aceasta, procedură în cadrul căreia s-a stabilit competența exclusivă de executare în favoarea Din acest moment, așa cum se susține, recurenta nu a mai deținut controlul asupra procedurii inițiate, vina exclusivă în neînregistrarea în termen a declarației de creanță aparținând A, care abia în data de 15.06.2007 i-a comunicat starea de insolvență a debitoarei. încercările recurentei de a afla starea acestei societăți nu s-au finalizat cu succes, deoarece nici pe site-ul ONRC și nici pe cel al Ministerului Finanțelor la "stare societate" nu era precizat că societatea se află în procedura insolvenței.
Intimatul învederează că susținerile recurentei sunt total neîntemeiate din moment ce a făcut dovada în fața primei Instanțe că mențiunea cu privire la deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului față de S SC SA Aaf ost înregistrată la ORC A, situație de fapt asupra căreia contestatoarea putea să se informeze oricând consultând evidențele acestei instituții,
exact ca și orice alt creditor.
Față de această împrejurare intimatul se arată surprins că toate neajunsurile cererii recurentei sunt imputate DGFP A, când recurenta avea aceleași drepturi în a recupera creanța deținută față de societatea debitoare și de a se informa asupra stării acesteia, ca și acest terț creditor.
Se arată că sub imperiul Legii nr. 64/1995 republicată privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, în vigoare la data deschiderii acestei proceduri împotriva SC SA A, notificările creditorilor se realizau potrivit art. 7 coroborat cu art. 75 din lege. Prin urmare, procedura notificării se efectua de regulă în condițiile art. 85-94 din Codul d e procedură civilă și prin excepție prin publicitate.
Recurenta "CFR MARFĂ" - suc. T nu a fost notificată individual în baza art. 75, alin. (1) din Legea nr. 64/1995 republicată cu privire la deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului față de SC SA A și declararea creanței, deoarece acesta nu figura în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 39 din vechea reglementare.
Existența situației de faliment al SC SA Aad evenit astfel opozabilă recurentei conform legii în vigoare (Legea nr. 64/1995 republicată) la data de 13.07.2004, prin apariția în ziarul "Observator" din Aan otificării cu privire la deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului față de SC SA A și termenul limită pentru înregistrarea creanțelor.
Cum în termenul limită pentru înregistrarea creanțelor (15.08.2004) anunțat în ziar recurenta nu a formulat declarație de creanță împotriva averii SC SA A, intimatul consideră că înregistrarea acesteia la data de 20.06.2007, după 2 ani de la data definitivării tabelului creanțelor este tardivă și în consecință, în mod temeinic și legal prima instanță a respins contestația recurentei ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului în baza art. 304 și 304 ind.1 proc.civ. raportat la motivele de recurs invocate precum și la susținerile din întâmpinarea depusă la dosar, Curtea constată și reține că recursurile formulate de creditoarele Bank SA și SNCFR SA sunt întemeiate și urmează a fi admise, în baza următoarelor considerente:
În mod netemeinic și nelegal instanța de fond prin judecătorul sindic a respins contestațiile formulate de creditoarele Bank SA și SNCFR SA considerând că au fost depuse tardiv, deoarece în cauză nu este incidentă excepția tardivității depunerii declarațiilor de creanță. Astfel, este nefondată susținerea judecătorului sindic că în cauză creditoarele puteau lua cunoștință despre faptul că debitoarea se află în procedura falimentului prin faptul că ulterior pronunțării sentinței 1608/15.06.2004 prin care s-a deschis procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 privind reorganizarea judiciară și falimentul în vigoare la acea dată, toți creditorii au fost notificați conform art. 75 alin.3 din Lege prin publicarea unui anunț într-un ziar de largă circulație, căci acest ziar a fost în speță " de A" care nu poate fi un ziar de largă circulație ci doar de circulație locală. Cum creditoarea Bank SA are sediul în B, este evident că pentru ea " de A" nu putea constitui un mijloc de informare cu privire la deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei SC SA
Totodată este neîntemeiată susținerea că această creditoare putea lua cunoștință de faptul că imobilul asupra căruia avea un drept de ipotecă a revenit în patrimoniul debitoarei SC SA A la data de 18.06.2007 prin reînscrierea în a dreptului său de proprietate, iar potrivit prevederilor art. 27 din Legea nr. 7/1996 a Cadastrului și Imobiliare înscrierile în Cartea Funciară devin opozabile față de terți de la data înregistrării cererii, căci creditoarea trebuia notificată conform dispozițiilor legale prevăzute în Legea reorganizării judiciare și a falimentului devenită ulterior Legea insolvenței nr. 85/2006, neavând relevanță faptul că a avut sau nu la îndemână mijloace colaterale de informare.
Practic, pentru ambele creditoare s-a considerat în mod greșit că acestea și-au depus declarația de creanță cu depășirea termenului de 60 de zile pentru înregistrarea acestor declarații și chiar ulterior definitivării tabelului definitiv al creanțelor conform art. 74 din Legea 85/2006, deoarece termenul respectiv curge de la notificarea creditoarelor, ori nici una dintre cele două creditoare recurente nu a fost notificate conform dispozițiilor legale în materie.
La data când cele două creditoare au depus declarația de creanță, respectiv 11.03.2008 pentru Bank SA B și 20.06.2007 pentru SNCFR SA, era în vigoare Legea nr. 85/2006 care, la art.61 alin.3 prevede că notificarea creditorilor se realizează conform prevederilor Codului d e procedură civilă și se va publica totodată pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulație și în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
În speță creditoarele nu au fost notificate conform acestor prevederi legale și nici conform prevederilor anterioare prevăzute în Legea nr. 64/1995 modificată privind reorganizarea judiciară și falimentul, astfel încât raportat la faptul că în mod netemeinic și nelegal judecătorul sindic a respins cele două contestații pe cale de excepție, fără să cerceteze fondul acestora, în baza art. 312.proc.civ. se vor admite recursurile, se va casa sentința recurată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, prilej cu care, instanța de fond prin judecător sindic va analiza și celelalte susțineri și apărări ale părților din recursurile formulate în acest dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite recursurile formulate de creditoarele Bank SA și SNCFR SA împotriva sentinței comerciale nr. 579/07.05.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED./19.11.2008
TEHNORED. /2 EX/19.11.2008
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL ARAD
JUDECĂTOR SINDIC
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu
