Spete dizolvare firma. Decizia 182/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
DECIZIA NR.182/C/2008-
Ședința publică din 15 mai 2008
PREȘEDINTE: Tătar Ioana JUDECĂTOR 2: Boța Marilena
- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Gabriela
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&
Pe rol fiind judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta pârâtă- ""J-, CUI -, cu sediul în O, str.- Al., nr.11, -9,.3, jud.B în contradictoriu cu intimatul reclamantOFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI,cu sediul în B, sector 3,-, împotriva sentinței nr.1298/COM din 10 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă pentru recurenta pârâtă - "" SRL O - avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.50 din 20 martie 2008, emisă de Baroul Olt - Cabinet de avocat, lipsă fiind intimatul reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că, recursul este legal timbrat cu suma de 19,5 lei, achitată prin chitanța CEC nr.- din 18 martie 2008, plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, că Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihora răspuns solicitărilor instanței de la termenul anterior, prin adresa nr.16923 din 31 martie 2008, precum și faptul că, cauza se află la al doilea termen de judecată în recurs, după care:
Reprezentanta recurentei pârâte depune la dosar xerocopiile cererilor de depunere a situațiilor financiare nr.45354 din 5 decembrie 2007 și nr.45355 din 5 decembrie 2007, pentru anii 2003 și 2004 precum și chitanța nr.A- din 5 decembrie 2007, prin care a achitat taxa aferentă situațiilor financiare anuale. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei pârâte solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată. Învederează că, situațiile financiare anuale, aferente anilor 2003 și 2004, au fost depuse la. potrivit dovezilor de la dosar, drept pentru care nu sunt aplicabile dispozițiile art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990.
CURTEA D APEL
deliberând:
Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin sentința nr.1298/COM din 10 octombrie 2007, Tribunalul Bihora admis acțiunea admis acțiunea formulata de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, - prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LANGĂ TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O,- jud. B, împotriva pârâtei - "" SRL
A dispus dizolvarea - "" SRL O, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor sub nr.- cod unic de înregistrare -.
Totodată, a dispus comunicarea hotărârii cu Direcția Generală a Finanțelor Publice B, înregistrarea în Registrul Comerțului și publicarea în Monitorul Oficial al României partea a IV-a, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit listingului depus de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, pârâta apare cu bilanțul anual nedepus aferent anilor 2004 și 2003.
În conformitate cu dispozițiile art.28 din Legea 82/1991 republicată societățile comerciale au obligația de a întocmi situațiile financiare anuale și de le publica, în condițiile art.34 din același act normativ.
Având în vedere că termenul de 6 luni prevăzut de dispozițiile art.237 alin.1 lit. b din Legea 31/1990 republicată a expirat, iar pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile legale, văzând că potrivit art.237 alin.1 lit. b din Legea 31/1990, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, Tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale, care se depun la Oficiul Registrului Comerțului, față de stare de fapt astfel cum a fost reținută, instanța a apreciat acțiunea ca fiind întemeiată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs - "" SRL O, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de dizolvare a societății.
În motivarea recursului recurenta a arătat că, a depus situațiile financiare aferente anilor 2003 și 2004 la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor în data de 5 decembrie 2007, cu cererile nr.45354 și nr.45355.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prevederilor art.304/1 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurenta - "" SRL O ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art.185 alin.1 din Legea nr.31/1990, privind societățile comerciale, republicată, administratorii societăților comerciale au obligația de a depune și la oficiul registrului comerțului, în termen de 15 zile de la data adunării generale a acționarilor /asociaților, o copie de pe situațiile financiare anuale, împreună cu raportul cenzorilor sau, după caz, al auditorului financiar, precum și de pe procesul - verbal al adunării.
Sancțiunea neîndeplinirii acestei obligații constă în faptul că orice persoană interesată, precum și ONRC,poatesolicita dizolvarea societăților comerciale în cauză, potrivit prevederilor art.237 alin.1 lit."b" din Legea nr.31/1990 republicată, care dispun: " la cererea oricărei persoane interesate, precum și a ONRC, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: lit."b" societatea nu a depus,în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale,situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului.".
Cu privire la termenele legale prevăzute pentru depunerea situațiilor financiare, art.35 din Legea nr.82/1991 menționează termene diferite, cel mai termen fiind de 150 zile de la încheierea exercițiului financiar, care coincide de regulă, cu anul calendaristic, pentru persoanele juridice care aplică reglementări contabile conforme cu standardele internaționale de raportare contabilă.
Legiuitorul nu a prevăzut însă o sancțiune de drept, ci doar posibilitatea dizolvării judiciare la cererea oricărei persoane interesate și a ONRC, iar în speță, recurenta a depus la data de5 decembrie 2007,la ORC B cererile de depunere situații financiare anuale nr.45354 și nr.45355 din aceeași dată, precum și chitanța nr.A- din 5 decembrie 2007, prin care a achitat taxa aferentă situațiilor financiare pe anii 2003 și 2004.
În consecință, în baza prevederilor art.312 Cod procedură civilă, instanța va admite ca fondat recursul declarat de recurenta - "" SRL O împotriva sentinței nr.1298/COM din 10 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, care va fi modificată în totalitate, în sensul respingerii acțiunii comerciale formulate de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B - prin Oficiul Registrului Comerțului B împotriva pârâtei - "" SRL O, având ca obiect dizolvarea societății pârâte.
În temeiul prevederilor art.7 din Legea nr.26/1990 modificată, instanța va dispune comunicarea prezentei decizii la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul declarat de- "" SRLîmpotriva sentinței nr.1298/COM din 10 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în sensul că:
Respinge acțiunea comercială formulată de reclamantulOFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUIcu sediul în B,-, sector 3 - prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, în contradictoriu cu pârâta - "" SRL
Dispune radierea mențiunii făcute în baza sentinței recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 15 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. dec. -
- jud. fond. -
- dact. - 3 ex.
- 22.05.2008
1 com./ 23.05.2008
1.Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor
O,-
Președinte:Tătar IoanaJudecători:Tătar Ioana, Boța Marilena, Blaga Gabriela