Spete dizolvare firma. Decizia 46/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.--

DECIZIA NR.46/C/2008-

Ședința publică din data de 13 februarie 2008

PREȘEDINTE: Murg Florian

JUDECĂTOR 2: Băltărete Savina președinte secție

JUDECĂTOR 3: Toros Vig

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea recursului comercial declarat de recurenta pârâtă SC CONT SRL cu sediul în lui - - 18,.9 în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI cu sediul în B,-, sector 3 împotriva sentinței nr.998/COM din 31 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr.4082/2006, având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurentei avocat în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este legal timbrat cu suma de 19,5 lei taxă judiciară de timbru prin chitanța nr.30-1-6/30.01.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:

Reprezentanta recurentei depune la dosar actul constitutiv actualizat al societății, dovada depunerii situațiilor financiare pe anii 2003, 2004 și 2005.Nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța acordă cuvântul reprezentantei recurentei asupra cererii de repunere în termen și asupra excepției de tardivitate a declarării recursului.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea cererii de repunere în termen, respingerea excepției de tardivitate a declarării recursului, admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.

Arată că administratorul societății a fost bolnav, imobilizat la pat, a decedat, iar moștenitorii doar în vara anului 2007 au aflat de la ORC că societatea este dizolvată.

CURTEA DE APEL

Deliberând:

Constată că prin Sentința nr.998/COM/31.10.2006, Tribunalul Bihora dispus dizolvarea SC CONT SRL - lui, înregistrarea hotărârii în Registrul comerțului și comunicarea ei Direcției Generale a Finanțelor Publice și publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că societatea pârâtă nu a depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor bilanțurile anuale aferente anilor 2004 și 2003 în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, încălcând astfel prevederile art. 237 alin.1 lit.b) din Legea 31/1990.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, solicitând repunerea ei în termenul de recurs, admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate de Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor.

În motivarea recursului său pârâta arată că solicită repunerea în termen, întrucât reprezentantul legal al societății a decedat la 25.07.2007, anterior fiind bolnav, considerent pentru care nu s-a putut interesa de situația juridică a societății.

Ulterior decesului, soția și copiii au aflat de litigiul soluționat de Tribunalul Bihor, după ce s-au deplasat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, unde au depus situațiile financiare aferente anilor 2003-2004.

În drept recursul nu este motivat.

Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.

Verificând susținerile recurentei referitor la cererea de repunere în termenul de recurs, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 237 (5) din Legea 31/1990 republicată cu modificările și completările ulterioare, orice persoană interesată poate face recurs împotriva hotărârii de dizolvare, în termen de 30 de zile de la efectuarea publicității, în condițiile alin.3 și 4.

În speță sentința recurată a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr.247 din 25.01.2007, iar recursul a fost înregistrat la Tribunalul Bihor la 25.10.2007.

La 25.07.2007 a decedat fostul administrator al recurentei, iar la 21.09.2007 s-a eliberat certificatul de moștenitor din care rezultă că singura moștenitoare a defunctului este în calitate de soție supraviețuitoare (filele 3,4 din dosarul de recurs).

Din actul constitutiv al societății, actualizat și autentificat la data de 10 august 2007, rezultă că administrator al acesteia este .

Art.103 (1) Cod procedură civilă prevede că neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel, sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării, conform alin.2 al aceluiași articol.

În cauză termenul de 15 zile de la decesul administratorului (25.07.2007), de la emiterea certificatului de moștenitor (21.09.2007) și de la autentificarea actului constitutiv actualizat al societății (10 august 2007) a fost depășit, față de data înregistrării recursului- 25.10.2007.

Față de toate aceste considerente în baza textelor de lege enunțate, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată cererea de repunere în termenul de recurs și ca tardiv recursul.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE cererea de repunere în termen.

RESPINGE ca tardiv recursul declarat de SC CONT SRL cu sediul în lui - - 18,.9 în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI cu sediul în B,-, sector 3 împotriva sentinței nr.998/COM din 31 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 13.02.2008.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - - -

eliberat din funcție

prin pensionare

Semnează

Președintele instanței

Red.dec.

În concept la 21.02.2008

Jud.fond

Tehn.red./2 ex.

21.02.2008

Președinte:Murg Florian
Judecători:Murg Florian, Băltărete Savina, Toros Vig

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare firma. Decizia 46/2008. Curtea de Apel Oradea