Spete dizolvare firma. Decizia 51/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 51/COM
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 2: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 3: Eufrosina Chirica
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului comercial promovat de către recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în T,- bis, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1877/18.10.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă " & ", cu sediul în, județul T și intimatul ONRC PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI T, cu sediul în T,-,.5,.2, județul T, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Învederează că intimata pârâtă a depus la dosar înscrisuri privind plata sumelor datorate către recurentă.
Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
CURTEA:
Asupra recursului comercial d e față:
Examinând actele și lucrările dosarului se constată:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Tulcea, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiului Registrului Comerțului, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta " & ", ca instanța să dispună, în temeiul art. 237 alin. 1 lit. "b" din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, dizolvarea societății.
În subsidiar, în cazul în care societatea pârâtă depune, până la dezbaterea fondului pricinii, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea, situațiile financiare anuale aferente anului 2005, reclamantul a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că din evidențele registrului comerțului ținut la Oficiul Registrului Comerțului, rezultă că pârâta " & " L nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2005.
S-a mai precizat că, deși obligația de depunere a situațiilor financiare anuale a fost mediatizată de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, printr-o campanie de informare a comercianților inițiată în urmă cu un an de zile, societatea pârâtă a rămas în pasivitate, motiv pentru care Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea nu a putut asigura publicitatea cu privire la situațiile financiare anuale.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 112 și următoarele Cod procedură civilă, art. 237 din Legea nr. 31/1990, republicată, Legea contabilității nr. 82/1991, republicată și Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 917/2005.
Prin sentința civilă nr.1877 din 18.10.2007, Tribunalul Tulcea - Secția Civilă, Comercială și contencios administrativ a admis sesizarea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea și a dispus dizolvarea societății comerciale " & "
A dispus comunicarea hotărârii către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea și Direcția Generală a Finanțelor Publice T, înregistrarea hotărârii în registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. "b" din Legea nr. 31/1990, republicată: " La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care:
b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului."
Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, societățile comerciale au obligația să întocmească situațiile financiare anuale, iar conform dispozițiilor art. 34 alin. 1, situațiile financiare anuale se publică în condițiile prevăzute de lege.
Referitor la termenele legale prevăzute pentru depunerea situațiilor financiare anuale, art. 35 din Legea nr. 82/1991 stipulează termene diferite, cel mai termen fiind de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar (care coincide, de regulă, cu sfârșitul anului calendaristic) - pentru persoanele juridice care aplică reglementări contabile conforme cu Internaționale de Financiare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice T, invocând ca motive dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, constând în aceea că pârâta figurează în evidențele Administrației Finanțelor Publice T cu obligații restante în cuantum de 8.620.399 lei, reprezentând debite neachitate la bugetul general consolidat.
Cum în urma dizolvării pârâtei, Administrația Finanțelor Publice T nu mai are posibilitatea de a recupera sumele pe care pârâta le datorează statului, se solicită respingerea cererii de dizolvare.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Pe de altă parte, potrivit art. 237 alin. 1 lit. "b" din Legea nr. 31/1990, republicată - ce constituie temeiul de drept al cererii de chemare în judecată - "La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului."
În cauză prima instanță s-a pronunțat în limitele investirii, în condițiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, reținând corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 237 alin. 1 lit. "b" din Legea nr. 31/1990, în sensul că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale în termenul prevăzut de art. 35 din Legea nr. 82/1991.
Motivul de recurs susținut de T - că are de recuperat de la pârâtă o sumă de bani - nu are legătură cu cauza pentru că art. 237 alin. 1 lit. "b" din Legea nr. 31/1990 nu condiționează admiterea cererii de dizolvare a societății de plata debitelor de către societatea comercială care nu a depus la expirarea termenelor situațiile financiare anuale.
Mai mult, împrejurarea că societatea are datorii către recurentă nu este de natură a atrage nelegalitatea hotărârii atacate, cât timp legiuitorul nu a prevăzut interdicția dizolvării în astfel de cazuri.
Dimpotrivă, în art. 237 alin. 6-8 din Legea nr.31/1990, este reglementată procedura ce trebuie urmată în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, respectiv intrarea în lichidare a societății, procedură imperativă. Prin urmare, recurenta are posibilitatea recuperării creanțelor pe care le are împotriva societății în cadrul procedurii de lichidare.
Așa fiind, se constată că este nefondat recursul, urmând ca, în baza art. 312 Cod procedură civilă, să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul comercial promovat de către recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în T,- bis, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1877/18.10.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă " & ", cu sediul în, județul T și intimatul ONRC PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI T, cu sediul în T,-,.5,.2, județul T, având ca obiect dizolvare societate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.red.-
Jud.red--
Tehnored.gref.
3 ex/18 Februarie 2008
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore, Adriana Pintea, Eufrosina Chirica