Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 3/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3/COM

Camera de Consiliu de la 31 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

Grefier - - -

Pe rol, judecarea cauzei comerciale privind pe reclamanta - -, cu sediul în, Hotel Club - Zona, județul C și pe pârâta - -, cu sediul în C,-,.2,.35, având ca obiect conflict de competență.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 28.01.2008 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 31.01.2008.

CURTEA:

Asupra conflictului negativ de competență:

Pe calea contestației la executare promovată în contradictoriu cu intimata - " " -, - " " - a solicitat anularea actelor de executare îndeplinite în dosarul nr. 283/2006 al Biroului Executorului Judecătoresc.

Ulterior, în cadrul contestației, - " " - a formulat și critici împotriva titlului executoriu constituit în procedura somației de plată.

Prin sentința nr. 3672/2.04.2007, Judecătoria Constanțaa admis excepția de necompetență materială invocată de contestatoare și a declinat cauza, spre soluționare, Tribunalului Constanța.

Judecătoria a reținut că, prin contestație, - " " - solicită și anularea titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 259/com/2007 a Tribunalului Constanța. Totodată, că în conformitate cu art. 400 alin. 2 Cod procedură civilă, contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - Secția comercială sub nr-.

Instanța a pus în discuția părților calificarea contestației, iar prin încheierea pronunțată la 4.octombrie.2007, a calificat drept contestație la executare propriu-zisă cererea formulată de contestatoarea - " " - în contradictoriu cu intimata - " " -.

Instanța a stabilit, în acest sens că, într-adevăr, în cadrul contestației, - " " - a formulat și critici împotriva titlului executoriu constituit în procedura somației de plată.

Acestea nu vizează însă înțelesul, întinderea și aplicarea titlului, spre a atrage calificarea cererii ca fiind o contestație la titlu, ci chiar validitatea în fond a titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 259/com/31.10.2006 pronunțată de Tribunalului Constanța.

S-a mai reținut că dreptul contestatoarei de a formula apărări de fond împotriva ordonanței care conține somația de plată, în cadrul contestației la executare, se sprijină pe dispozițiile art. 10 alin. 2 din OG nr. 5/2001 și că însăși contestatoarea și-a calificat cererea ca fiind o contestație la executare propriu-zisă.

La termenul de judecată din 18.10.2007, instanța, din oficiu, a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Constanța - Secția comercială.

Prin sentința civilă nr.5370/COM din 18.10.2007 Tribunalul Constanțaa admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța - Secția comercială și a declinat cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Constanța și înaintat cauza, Curții de APEL CONSTANȚA să hotărască asupra conflictului.

Pentru a pronunța această soluție Tribunalul Constanțaa reținut că potrivit art.373 alin.2 Cod pr.civilă, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea.

Cum norma art.10 alin.2 din OG nr.5/2001, privind procedura somației de plată este una derogatorie numai în ceea ce privește posibilitatea debitorului de a invoca, în contestație la executare, apărări de fond împotriva titlului executoriu iar nu și sub aspectul competenței materiale de soluționare unei astfel de contestații, instanța competentă este Judecătoria Constanța.

Conform art.22 Cod pr.civilă Curtea a constatat că Judecătoria Constanța este competentă să soluționeze cauza din următoarele considerente:

Potrivit art.373 pct.2 Cod pr.civilă, "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Conform art.400 pct.1 Cod pr.civilă, "contestația se introduce la instanța de executare".

În speță, reclamanta a formulat o contestație la executare împotriva executării silite pornită în baza sentinței civile nr.259/COM/2006, astfel cum rezultă din obiectul cererii prin care solicită anularea formelor de executare efectuate în dosarul BEJ și suspendarea executării până la soluționarea contestației și ridicarea popririi.

Chiar dacă s-au formulat critici și împotriva titlului executoriu constituit în procedura somației de plată, acestea nu vizează înțelesul, întinderea și aplicarea titlului pentru a califica cererea ca fiind o contestație la titlu.

Mai mult decât atât, dispozițiile art.10 alin.2 din OG nr.5/2001, republicată, prevăd că împotriva titlului executoriu obținut pe această cale se poate formula contestație la executare, în care se pot invoca apărări de fond,dar această dispoziție nu schimbă competența de soluționare contestaței la executare cum corect a reținut Tribunalul Constanța.

Ca atare, având în vedere considerentele sus expuse, instanța va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată că Judecătoria Constanța este competentă să soluționeze cauza privind pe reclamanta - -, cu sediul în, Hotel Club - Zona, județul C și pe pârâta - -, cu sediul în C,-,.2,.35, județul

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 31.01.2008.

Președinte,

Grefier,

- -

Red.hot.jud.-/20.02.2008

Tehnored. 4 ex.

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

____________________________________________________________

Data: 22.02.2008

CĂTRE,

JUDECĂTORIA CONSTANȚA

Vă înaintăm alăturat, spre competentă soluționare, dosarul acestei secții, nr-, care conține ____file, privind pe reclamanta - -, cu sediul în, Hotel Club - Zona, județul C și pe pârâta - -, cu sediul în C,-,.2,.35, județul C, întrucât prin sentința civilă 3/COM din 31.01.2008, s-a constatat competența materială în soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

La dosarul nostru se află atașate dosarele: nr.G- al Judecătoriei Constanța ce conține 8 file, nr- având 31 file, nr- al Tribunalului Constanța ce conține 32 file.

PREȘEDINTE Grefier,

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 3/2008. Curtea de Apel Constanta