Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 113/2010. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 113/COM

Ședința publică din data de 27 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban

JUDECĂTOR 2: Elena Carina Gheorma

Judecător - - -

Grefier -

Pe rol, judecarea recursurilor comerciale declarate de recurenta pârâtă SC SRL, cu sediul în Hârșova, str. - -B,.A,.2, parter, județ C și de către recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, str. -.- nr.18, județul C, împotriva Sentinței civile nr. 5917/COM din 12 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea disp. art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.

În referatul oral făcut asupra cauzei, grefierul de ședință referă asupra recursului formulat de C care este motivat și scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar în conformitate cu prevederile art.26 alin.2 din nr.760/1999 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 146/1997 coroborat cu art.197 din OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală. Recursul declarat de pârâta SC SRL este motivat și timbrat; se solicită judecata în lipsă.

Curtea constată că nu sunt motive de amânare apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.

CURTEA:

Asupra recursurilor comerciale de față:

1.Obiectul litigiului și părțile din proces

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, prin Oficiul Registrului Comerțului C, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC SRL aplicarea dispozițiilor art.237 al.1 lit."b" din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, referitoare la dizolvarea societății.

În subsidiar, în cazul în care societatea pârâtă depune, până la dezbaterea fondului pricinii, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, situațiile financiare anuale aferente anului 2006, reclamantul a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că din evidențele Registrului Comerțului ținut de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, rezultă că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2006.

S-a mai precizat că, deși obligația de depunere a situațiilor financiare anuale a fost mediatizată de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, printr-o campanie de informare a comercianților, inițiată în urmă cu un an de zile, societatea pârâtă a rămas în pasivitate, motiv pentru care Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța nu a putut asigura publicitatea cu privire la situațiile financiare anuale.

2.Hotărârea tribunalului

Prin Sentința civilă nr.5917/COM din 12 octombrie 2009, Tribunalul Constanțaa admis sesizarea și a dispus dizolvarea societății comerciale SC SRL.

S-a dispus comunicarea hotărârii către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța și Direcției Generale a Finanțelor Publice C, precum și înregistrarea hotărârii în Registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial, partea a IV-a pe cheltuiala reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că societatea pârâtă nu a făcut dovada depunerii situațiilor financiare anuale aferente anului 2006, fiind incidente dispozițiile art.237 al.1 lit."b" din Legea nr.31/1990, potrivit cu care tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la data expirării termenelor legale situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.

Referitor la termenele legale prevăzute pentru depunerea situațiilor financiare anuale, tribunalul a reținut că art.35 din Legea nr.82/1991 stipulează termene diferite, cel mai termen fiind de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar (care coincide, de regulă, cu sfârșitul anului calendaristic) pentru persoanele juridice care aplică reglementări contabile conforme cu Internaționale de Financiare, termene nesocotite de societatea pârâtă.

3.Recursurile

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen recurenta pârâtă SC SRL, solicitând modificarea hotărârii urmare faptului că și-a îndeplinit obligațiile legale depunând la registrul comerțului situațiile financiare aferente anului 2006.

In dovedirea recursului său societatea a depus factura-chitanță nr. -/02.09.2009.

Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și Direcția Generală a Finanțelor Publice C, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, motivat de faptul că pârâta înregistrează debite către bugetul general consolidat în sumă de 947 lei ce nu ar mai putea fi recuperată în urma dizolvării.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, art.60 al.3 din Legea nr.31/1990 rep.

În dovedirea recursului a fost depus titlul executoriu emis la data de 29.10.2010 împotriva SC SRL.

4.Curtea

Examinândrecursurileprin prisma criticilor aduse, Curtea constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art.237 lit."b" din Legea nr.31/1990, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.

În speță, SC SRL nu a respectat dispozițiile art.35 din Legea nr.82/1991 care reglementează termenele legale pentru depunerea situațiilor financiare anuale, motiv pentru care în mod legal tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art.237 lit."b" din Legea nr.31/1990, pronunțând dizolvarea societății.

Împrejurarea că societatea are datorii către bugetul statului, nu este de natură a atrage nelegalitatea hotărârii atacate, cât timp legiuitorul nu a prevăzut interdicția dizolvării în astfel de cazuri.

Dimpotrivă, în art.237 al.6-8 din Legea nr.31/1990, este reglementată procedura ce trebuie urmată în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, respectiv intrarea în lichidare a societății și numirea unui lichidator, procedură imperativă.

In atare situație, criticile aduse hotărârii de către recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice C sunt neîntemeiate, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.

In ceea ce privește recursul declarat de SC SRL, Curtea constată că este întemeiat, motivat de faptul că dispozițiile art.237 lit."b" din Legea nr.31 /1990 au un caracter permisiv, instanța fiind cea care apreciază dacă se impune sau nu dizolvarea societății în condițiile în care s-a făcut dovada depunerii situațiilor financiare pe anul 2006 la Registrul comerțului, chiar și după pronunțarea hotărârii.

Prin aceste dispoziții permisive legiuitorul a urmărit intrarea in legalitate de către societăți și nicidecum dizolvarea de drept a acestora.

Pe cale de consecință în temeiul art.312 Cod procedură civilă, se va admite recursul declarat de SC SRL, urmând a fi modificată în tot hotărârea atacată, în sensul respingerii sesizării ca rămasă fără obiect.

În baza art.7 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului, instanța de recurs va dispune radierea mențiunii de dizolvare a societății comerciale și comunicarea hotărârii la oficiul registrului comerțului pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondatrecursul declarat derecurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în C, str. -.- nr.18, județul C, împotriva Sentinței civile nr. 5917/COM din 12 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.

Admiterecursul declarat de recurenta pârâtă, cu sediul în Hârșova, str. - -B,.A,.2, parter, județul C, împotriva Sentinței civile nr.5917/COM din 12 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, cu sediul în C,-, județul.

Modifică, în tot hotărâreaîn sensul că respinge sesizarea ca rămasă fără obiect.

Dispuneradierea mențiuniide dizolvare din Registrul Comerțului.

Dispunecomunicareaprezentei la Oficiul Registrului Comerțului C, pentru efectuarea mențiunilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2010.

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

jud. fond

red.dec.jud. - -

tehnored.dec.gref.

5 ex./17.02.2010

Emis 1 comunicare la ORC /

17 Februarie 2010

Președinte:Mihaela Davidencu Șerban
Judecători:Mihaela Davidencu Șerban, Elena Carina Gheorma

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 113/2010. Curtea de Apel Constanta