Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 133/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.--

DECIZIA NR.133/C/2008-

Ședința publică din data de 09 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Băltărete Savina președinte secție

JUDECĂTOR 2: Toros Vig Ana Maria

Judecător: - -

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea recursului comercial d eclarat de recurenta pârâtă - SRL cu sediul în,-, județul S M, J-, CUI - în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI cu sediul în B,-, sector 3 împotriva sentinței nr.1418/LC din 4 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este legal timbrat cu suma de 19,5 lei taxă judiciară de timbru prin chitanța nr.- DD din 18.02.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, ORC SMa comunicat faptul că recurenta a depus la dosar declarație pe proprie răspundere pentru anul 2005 înregistrată sub nr.26239/05.09.2007, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL

Deliberând:

Asupra recursului comercial d e față, curtea constată următoarele:

Prin sentința nr.1418/LC din 4 septembrie 2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Satu Mare a admis acțiunea comercială formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului B prin, director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta - SRL.

În temeiul prevederilor art.237 alin.1 li.b din Legea nr.31/1990, a dispus dizolvarea societății comerciale pârâte - SRL, județul S

În temeiul prevederilor art.237 alin.2 din Legea nr.31/1990, a dispus înregistrarea sentinței în Registrul Comerțului, comunicarea acesteia cu părțile și cu Direcția Generală a Finanțelor Publice S M și publicarea în Monitorul Oficial al României Partea a IV- a, pe cheltuiala reclamantei, aceasta putând să se îndrepte împotriva societății, conform art.237 alin.4 din Legea nr.31/1990, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Societatea comercială pârâtă nu a depus la registrul comerțului, situațiile financiare anuale aferente anului 2005, până la data de 15.12.2006, termenul limită prevăzut de art.35 din Legea nr.82/1991, coroborat cu art.28 și 34 din aceeași lege.

Astfel, instanța a constatat existența cazului de dizolvare a societăților comerciale prevăzut de art.237 alin.1 lit."b" din Legea nr.31/1990 republicată, privind societățile comerciale, potrivit căruia "La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care:

b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anulare sau alte acte, care potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului."

De asemenea, obligativitatea publicării situațiilor financiare anuale este o condiție esențială și în conformitate cu legislația Uniunii Europene în materie, parte integrală a aquis-ului comunitar corespunzător capitolului 5 de negociere - "Dreptul societăților comerciale" pe care Statul Român s-a angajat să îl respecte.

În acest sens sunt și prevederile art.2 alin.1 lit.f a Primei Directive a Consiliului European nr.68/151/ din 9 martie 1968, potrivit căruia "Statele membre vor lua măsurile necesare pentru a asigura publicitatea a cel puțin următoarelor documente ale companiilor: f) situațiile financiare ale fiecărui an".

Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat a declarat recurs - SRL, județul S M, solicitând admiterea acestuia și casarea hotărârii atacate, precum și anularea sentinței.

În motivarea recursului recurenta a arătat că a depus situațiile financiare pentru exercițiul financiar 2005, potrivit cererii de depunere înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare sub nr.26239/05.09.2007, precum și faptul că societatea în anul 2005 nu a avut nici o activitate.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prevederilor art.3041Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurenta - SRL, județul S M, ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art.185 alin.1 din Legea nr.31/1990, privind societățile comerciale, republicată, administratorii societăților comerciale au obligația de a depune și la oficiul registrului comerțului, în termen de 15 zile de la data adunării generale a acționarilor/asociaților, o copie de pe situațiile financiare anuale, împreună cu raportul cenzorilor sau, după caz, al auditorului financiar, precum și de pe procesul-verbal al adunării. Sancțiunea neîndeplinirii acestei obligații constă în faptul că orice persoană interesată, precum și ONRC,poatesolicita dizolvarea societăților comerciale în cauză, potrivit prevederilor art.237 alin.1 lit."b" din Legea nr.31/1990 republicată, care dispun: "la cererea oricărei persoane interesate, precum și a ONRC, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: lit.b societatea nu a depus,în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului ".

Cu privire la termenele legale prevăzute pentru depunerea situațiilor financiare, art.35 din Legea nr.82/1991 menționează termene diferite, cel mai termen fiind de 150 zile de la încheierea exercițiului financiar, care coincide de regulă, cu anul calendaristic, pentru persoanele juridice care aplică reglementări contabile conforme cu standardele internaționale de raportare contabilă.

Se reține de asemenea că societatea recurentă s-a înființat la data de 23.11.2005 și n-a desfășurat nici un fel de activitate, sens în care prin declarația depusă la registrul comerțului a menționat acest fapt, astfel că dispozițiile art. 237 alin.1 din Legea 31/1990 republicată nu-i sunt aplicabile potrivit alin.2 al aceluiași articol.

În consecință, în baza prevederilor art.312 Cod procedură civilă, instanța va admite ca fondat recursul declarat de recurenta - SRL, județul S M, împotriva sentinței nr.1418/LC din 4 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, care va fi modificată în totalitate, în sensul respingerii acțiunii comerciale formulate de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, împotriva pârâtei - SRL, județul S M, având ca obiect dizolvarea societății pârâte.

În temeiul prevederilor art.7 din Legea nr.26/1990 modificată, prezenta decizie se va comunica la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITEca fondatrecursul declarat de recurenta pârâtă - SRL cu sediul în,-, județul S, J-, CUI - în contradictoriu cu intimatul reclamantOficiul Național al Registrului Comerțuluicu sediul în B, Bulevardul -, nr.74, sector 3, împotriva sentinței nr.1418/LC din 4 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în sensul cărespingeacțiunea comercială înaintată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare în contradictoriu cu pârâta - SRL,județul S.

Dispune radierea mențiunii făcute în baza sentinței recurate.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 9 aprilie 2008.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - - - -

Red.dec.jud.

Jud.fond

Tehn.red.L/3 ex.

11.04.2008

-1 comunicareefectuată și predată la expediție în data de:14 aprilie 2008.

- Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare - S M,

str.-, nr.82, județ S

Președinte:Băltărete Savina
Judecători:Băltărete Savina, Toros Vig Ana Maria

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 133/2008. Curtea de Apel Oradea