Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 173/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.173/COM

Ședințapublicăde la 03 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Erol Geli

JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim

Grefier - - -

Pe rol, judecarea recursului comercial formulat de recurenta Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat C, cu sediul în-, -8 parter, județul C, împotriva sentinței civile nr.7591 din 14.11.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr.6331/2006, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județul C și intimata pârâtă SC AUTO SRL, cu sediul în C,-, -T6,.D,.44, județul C, având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamantă în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 02.10.2007 depusă la fila 4 dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care referă asupra faptului că intimata reclamantă ORC a formulat întâmpinare prin care se invocă excepția tardivității formulării recursului, după care:

Instanța comunică recurentei un exemplar al întâmpinării formulată de intimata reclamantă.

Avocat pentru recurenta C precizează că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare, nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.

Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra excepției tardivității formulării recursului cât și pe fondul cererii.

Având cuvântul avocat pentru recurenta C, cu privire la excepția tardivității formulării recursului invocată de intimata reclamantă arată că potrivit art.310 Cod procedură civilă nu s-a făcut dovada că recursul ar fi fost formulat peste termen.Termenul începe să curgă de la publicarea hotărârii de dizolvare în Monitorul Oficial partea a IV- Învederează că a depus diligențe în vederea găsirii Monitorului Oficial dar nu l-a găsit.

Arată că Oficiul Registrului Comerțului invocând această excepție ar fi trebuit să indice Monitorul Oficial. Consideră că excepția este nefondată și trebuie respinsă. - arată că intimatul reclamant prin întâmpinare a invocat, fără a fi explicită, că societatea a fost radiată. Arată că o consideră ca o excepție a lipsei capacității de folosință. Precizează că și încheierea de radiere a societății poate fii atacată în termen de 15 zile de la publicare, nefiind irevocabil. Consideră că este nejustificată această excepție a lipsei capacității de folosință.

Pe fond, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de dizolvare a intimatei pârâte Auto Arată că recurenta este parte interesată, având titluri executorii (a depus la dosar titlul,contract de asociere) Auto datorează și alte sume. Legea nu impune ce cale să urmeze pentru recuperarea creanțelor. A considerat că este mai avantajos să pornească o executare silită.

Menținerea hotărârii de dizolvare ar avea repercusiuni negative în patrimoniul recurentei.

Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de dizolvare a Auto cu obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată, sens în care depune la dosar OP nr.1164 din 22.11.2007, în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat.

Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității formulării recursului și pe fond.

CURTEA:

Asupra recursului comercial d e față constată următoarele:

Din actele și lucrările dosarului se constată:

Prin cererea înregistrată sub nr.6331/COM/2006 la Tribunalul Constanța, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin - Director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanțaa solicitat în contradictoriu cu pârâta Auto, ca în temeiul art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, dizolvarea societății.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că din evidențele registrului comerțului ținut la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, rezultă că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anilor 2003-2004.

În drept s-au invocat dispozițiile art.112 și următoarele Cod procedură civilă, art.237 din Legea nr.31/1990 republicată, Legea contabilității nr.82/1991 republicată și Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul Ministrului Finanțelor nr.917/2005.

Prin sentința civilă nr.7591 din 14.11.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr.6331/COM/2006 a fost admisă cererea și s-a dispus dizolvarea AUTO, comunicarea hotărârii către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, Direcției Generale a Finanțelor Publice C, înregistrarea hotărârii în registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, reținând că pârâta nu a depus situațiile financiare aferente anilor 2003 și 2004, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale.

Împotriva acestei sentința a formulat recurs Exploatarea Domeniului Public și Privat solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de dizolvare a Auto

A susținut, în esență, că a justificat interes în formularea acțiunii. Astfel, recurenta are o creanță în sumă de 15.694,82 lei în baza sentinței civile nr.1454/15.02.2006 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr.8632/2005 care constituie titlu executoriu, iar prin dizolvarea societății debitoare nu-și mai poate realiza creanța. Intimata pârâtă mai datorează și suma de 5.635,39 lei în baza contractului de asociere nr.2330 din 06.11.2998 reprezentând suma minimă garantată și penalități de întârziere, motiv pentru care intenționează acționarea în instanță pentru obținerea unui alt titlu executoriu.

Intimatul reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanțaa formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării recursului și respingerea recursului.

Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată următoarele:

Cu privire la excepția tardivității formulării recursuluiinvocată de intimatul reclamant, potrivit art. 277 (5) din Legea nr. 31/1990 republicată, "orice persoană interesată poate face recurs împotriva hotărârii de dizolvare, în termen de 30 de zile de la efectuarea publicității în condițiile alin. (3) (hotărârea tribunalului prin care s-a pronunțat dizolvarea se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a) și alin.(4).

Față de cele de mai sus, având în vedere că nu a fost făcută dovada publicării în Monitorul Oficial a sentinței privind dizolvarea Auto, urmează a respinge excepția tardivității formulării recursului ca nefondat.

Pe fondul cauzei, Curtea reține că recursul este nefondat raportat la următoarele considerente:

În conformitate cu disp.art.237 alin.1 lit.b Legea nr.31/1990 republicată, " la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depune la oficiul registrului comerțului".

Conform art.6 și următoarele ale art.237 din Legea nr.31/1990 așa cum fost modificată prin Legea nr.302/2005, la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, procedură în cursul căreia creditorii societății în cauză își puteau recupera creanțele.

Recurenta nu a înțeles a uza de această cale în vederea recuperării creanțelor sale astfel că nefiind numit un lichidator și cum nici nu s-a solicitat judecătorului delegat numirea unuia,societatea comercială a fost deja radiată din oficiu din registrul comerțului în baza încheierii judecătorului delegat nr.26388/18.09.2007 în conformitate cu disp.art.237 alin.8 din Legea nr.31/1990.

Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția tardivității ca nefondată.

Respinge recursul formulat de recurenta Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat C, cu sediul în-, -8 parter, județul C, împotriva sentinței civile nr.7591 din 14.11.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr.6331/2006, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județul C și intimata pârâtă SC AUTO SRL, cu sediul în C,-, -T6,.D,.44, județul C, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Martie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:

Red.dec.jud.-

Tehnored. 3 ex./11.03.2008

Președinte:Erol Geli
Judecători:Erol Geli, Kamelia Vlad, Adriana Gherasim

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 173/2008. Curtea de Apel Constanta