Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 172/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.172/COM
Ședințapublică de la 03 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Erol Geli
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului comercial formulat de recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței civile nr.5415/com/22.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC prin lichidator judiciar, cu sediul în C,-, județul C și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde pentru intimatul debitor SC SA prin lichidator judiciar - d-na, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Se precizează de partea prezentă că nu sunt alte cereri de formular sau probe de administrat în cauză.
Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri atât pe excepția tardivității invocată din oficiu de instanță cât și pe fondul cauzei.
D-na pentru intimatul debitor SC SA prin lichidator judiciar, învederează instanței cu privire la excepția tardivității formulării recursului că în conformitate cu art.7 al.2 și 9 din Legea nr.85/2006 că publicitatea prin Buletinul Insolvenței înlocuiește notificarea actelor de procedură. Recursul a fost formulat tardiv, respectiv la 10.12.2007, hotărârea recurată fiind publicată în Buletinul Insolvenței la data de 19.11.2007. Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat. Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că sumele au acoperit creanțele din tabelul final consolidat. Pretențiile recurentei nu pot fi solicitate pe calea contestației la planul de distribuție - art.75 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității formulării recursului cât și asupra fondului.
CURTEA:
Asupra recursului comercial d e față:
Prin sentința civilă nr.5415/com/2007 judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Constanța, a respins ca nefondată contestația formulată de creditoarea AVAS la raportul nr.8 asupra fondurilor obținute din lichidarea averii debitorului SC SA precum și a planului de distribuire a acestor sume.
Pentru a dispune astfel a reținut judecătorul sindic că în tabelul suplimentar al obligațiilor debitoarei, lichidatorul judiciar a înscris în favoarea AVAS o creanță în valoare de 139.142,61 USD conform cererii acesteia din 14.10.2004; valoarea aceasta reprezenta creanța preluată de la Casa de Asigurări de Sănătate C în sumă de 92.243,03 USD, transformată în lei la cursul BNR de la data deschiderii procedurii, de 33.440 lei/1 USD.
S- mai reținut că prin contestația sa creditoarea AVAS încearcă să modifice tabelul obligațiilor debitoarei, calea valorificării integrale a pretențiilor sale fiind contestația la tabelul obligațiilor debitoarei și nu contestația la planul de distribuție.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs creditoarea AVAS criticând-o pentru motivele:
- între creditoare și CNAS s-a încheiat protocolul nr.29/2003prin care fost preluată creanța aferentă SC SA în cuantum de 315.277,44 lei echivalentul a 92.243,03 USD, creanță ce nu a fost contestată de lichidatorul judiciar;
- cu ocazia distribuției de sume s-a ținut cont numai de declarația depusă inițial de către CAS
Referitor la excepția invocată oral de reprezentantul debitoarei instanța reține că aceasta este nefondată pentru considerentele:
Din dovada de comunicare a hotărârii recurate (fila 20 dosarului instanței de recurs) reiese că aceasta din urmă a fost primită la 30. 11.2007 iar calea de atac a fost exercita la 10.12. 2007,respectându-se deci termenul prevăzut de lege.
Analizând criticile aduse pe fondul hotărârii pronunțate de către judecătorul sindic, Curtea va reține că acestea sunt nefondate pentru considerentele:
Prin contestația formulată la raportul nr.8 asupra fondurilor obținute din lichidarea averii debitorului în perioada 1.11.2006 - 28.02.2007 și a planului de distribuire a acestor sume creditoarea AVAS a contestat faptul că nu i s-ar fi acoperit în totalitate creanța.
Aceasta pentru că în opinia recurentei-creditoare ar rămâne de acoperit și diferență de 62.528,41 RON și nu suma de 43769,79 RON ce a fost calculată de către lichidatorul judiciar al debitoarei.
Așa cum judicios a reținut însă judecătorul sindic, atâta vreme cât tabelul obligațiilor debitoarei nu a fost contestat, pretențiile creditoarei nu pot fi valorificate pe calea contestației împotriva raportului asupra fondurilor obținute din lichidarea averii debitorului și a planului de distribuire a acestor sume.
De altfel, instanța de recurs reține că lichidatorul judiciar și-a respectat obligația prevăzută de lege de a înregistra creanța în valută a creditoarei AVAS prin transformarea acesteia în lei, la cursul BNR de la data deschiderii procedurii.
Față de cele arătate și cum cuantumul creanței creditoarei nu poate fi modificat în calea aleasă de creditoare, Curtea va respinge recursul ca nefondat în baza dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, criticile aduse nefiind susceptibile de a face hotărârea atacată reformabilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității recursului ca nefondată.
Respinge recursul comercial formulat de recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței civile nr.5415/com/22.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC prin lichidator judiciar, cu sediul în C,-, județul C și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județul C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 03 Martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond:
Red.jud.-/13.03.2008
Tehnored. 2 ex./13.03.2008
Președinte:Erol GeliJudecători:Erol Geli, Kamelia Vlad, Adriana Gherasim