Spete dizolvare firma. Decizia 185/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.185/COM
Ședințapublică de la 03 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Erol Geli
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului comercial formulat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în C, str.-.-, nr.18, județul C, împotriva sentinței civile nr.4735 din 20.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL, cu sediul în,-, județul C și intimatul reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, Județul C, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art.87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar în conformitate cu prevederile art.26 alin.2 din nr.760/1999 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 146/1997 coroborat cu art.197 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură civilă. Recurenta solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Instanța, constată dosarul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța, Oficiul Național al Registrului Comerțului a chemat în judecată pârâta SC SRL, solicitând ca, în temeiul art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, să se dispună dizolvarea societății pârâte, întrucât, din evidențele registrului comerțului, rezultă că aceasta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anilor 2004 și 2005.
In dovedire, reclamantul depus la dosar înscrisuri.
In drept, invocă disp.art.112 și urm. Cod pr.civilă, art.237 din Legea nr. 31/1990, republicată, Legea nr.82/1991, republicată, Legea nr.26/1990, modificată și completată, Ordinul nr.917/2005.
Prin sentința civilă nr.4735/COM/20.09.2007, Tribunalul Constanțaa admis sesizarea formulată de reclamant și, în conformitate cu art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, a dispus dizolvarea, reținând că pârâta nu a depus situațiile financiare aferente anilor 2004 și 2005, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs C, solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul menținerii în evidențele Oficiului Registrului Comerțului, în vederea recuperării debitelor față de bugetul general de stat consolidat al statului întrucât aceasta figurează în evidențele Administrației Finanțelor Publice C cu obligații fiscale restante în cuantum de 2.657 RON. Totodată, invoca recurenta că, dacă s-ar dispune dizolvarea societății, ea nu ar mai avea posibilitatea să recupereze datoriile acesteia către bugetul statului.
Verificând criticile aduse, Curtea reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.1 din Legea nr.302/2005 de modificare și completare Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, alin.6 al art.236, la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare.
Astfel, conform legii, recurenta are posibilitatea de a solicita judecătorului delegat numirea unui lichidator pentru desăvârșirea lichidării.
Doar în situația în care recurenta nu este suficient de diligentă în acest sens, urmează, conform modificării legii, ca persoana juridică dizolvată să fie radiată din oficiu din registrului comerțului.
Faptul că pârâta apare în evidențele recurentei cu datorii bugetare, nu împiedică aplicarea sancțiunii prevăzute de art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990.
Recurenta are posibilitatea recuperării datoriilor bugetare, întrucât, chiar dacă s-a dispus dizolvarea societății,aceasta poate urma procedura lichidării prevăzute de art.233 din Legea nr.31/1990, republicată.
De altfel, potrivit dispozițiilor art.233 al.4 din Legea societăților comerciale, societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia. Ca atare, societatea va avea în continuare calitatea de subiect de drept distinct de asociații săi, cu consecința separației de patrimonii, patrimoniul societății constituind gajul general al creditorilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul comercial d eclarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în C, str.-.-, nr.18, județul C, împotriva sentinței civile nr.4735 din 20.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL, cu sediul în,-, județul C și intimatul reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, Județul C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.03.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud.fond:
Red.jud.- -.
Tehnored.
3 ex./10.03.2008
Președinte:Erol GeliJudecători:Erol Geli, Kamelia Vlad, Adriana Gherasim