Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2.218/2008
Ședința publică din 16 Octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC SRL de împotriva sentinței civile nr. 1226/02.07.2008 pronunțată în dosar nr. 2102/- al Tribunalului Maramureș, privind și pe intimații OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, că la data de 18 septembrie s-a înregistrat la dosar întâmpinare formulată de intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin 2.pr.civ.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1.226 din 02.07.2008 pronunțată în dosarul nr- de TRIBUNALUL MARAMUREȘa fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ, în contradictoriu cu pârâta "" DE și, în consecință, s-a dispus dizolvarea societății pârâte, comunicarea acestei hotărâri Oficiului Registrului Comerțului, M și publicarea ei în Monitorul Oficial al României, partea a IV-
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că din lista de control emisă de Oficiul Registrului Comerțului rezultă că societatea pârâtă nu a înregistrat bilanțul anual aferent anului 2006.
Conform disp. art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății, în situația în care societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la Oficiul Registrului Comerțului; societatea și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut ori nu au domiciliul șau reședința cunoscută; societatea nu și-a completat capitalul social în condițiile legii.
Totodată, societățile comerciale, printre altele, au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie potrivit disp. art. 1 coroborate cu cele ale art. 28 din Legea nr. 82/1991.
Persoanele juridice care organizează contabilitatea în partida dublă trebuie să publice situațiile financiare anuale și fac obiectul publicării situațiile financiare, raportul administratorilor și raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz. Durata exercițiului financiar este de 12 luni și coincide cu anul calendaristic, astfel că în raport de finele anului calendaristic se determină și termenul în care trebuie să fie înregistrate situațiile financiare anuale întocmite de societatea comercială pârâtă.
Asigurarea publicității situației reale a societăților comerciale viabile este un deziderat care nu poate fi realizat decât în condițiile aplicării strice și consecvente a disp. Legii nr. 26/1990 și a Legii nr. 31/1990.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a apreciat cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului ca fiind întemeiată, deoarece societatea pârâtă nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale care trebuiau depuse la Oficiul Registrului Comerțului, în temeiul disp. art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și a hotărât dizolvarea societății pârâte, cu consecințele ce decurg din această situație juridică, așa după cum s-a arătat în dispozitiv.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, societatea pârâtă "" DE, solicitând admiterea lui, modificarea în totalitate sentinței atacate în sensul respingerii cererii Oficiului Registrului Comerțului privind dizolvarea acestei societăți ca fiind lipsită de obiect.
Dezvoltându-și motivele de recurs, pârâta-recurentă a arătat că a depus situațiile financiare aferente anului 2006 la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ conform facturii-chitanță nr. A-/31.07.2008, astfel încât nu se mai impune dizolvarea societății pârâte, atâta timp cât și-a îndeplinit obligația impusă de lege.
Recursul declarat în cauză este întemeiat.
Astfel, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, a disp. art. 3041.pr.civ. precum și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Este real că în conformitate cu disp. art. 237 alin. 1 pct. b din Legea nr. 31/1990 republicată, la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la Oficiul Registrului Comerțului.
Examinând acest text de lege se constată că această dispoziție nu are un caracter imperativ, deoarece în cuprinsul său este folosită sintagma "tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății".
Drept urmare, Curtea este pusă în situația de a examina consecințele depunerii situațiilor financiare anuale de către societatea pârâtă după expirarea termenelor legale care sunt cuprinse în disp. Legii nr. 82/1991 republicată coroborate cu termenul de 6 luni prevăzut de textul citat din Legea societăților comerciale. Având în vedere că din cuprinsul textelor legale în care sunt prevăzute termenele arătate, nu rezultă că acestea sunt termene de decădere, ci dimpotrivă, sunt termene de recomandare, concluzia firească este aceea că în condițiile în care societatea comercială pârâtă își îndeplinește obligația de a depune la Oficiul Registrului Comerțului situațiile financiare aferente, sancțiunea dizolvării societății comerciale pârâte nu se mai impune.
Cum în cazul de față societatea pârâtă a făcut dovada depunerii la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘa situațiilor financiare anuale aferente anului 2006, recursul declarat de aceasta urmează a fi admis având în vedere disp. art. 312 alin. 1 teza I pr.civ. sentința civilă atacată modificată în sensul respingerii cererii formulate de reclamant privind dizolvarea societății pârâte.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de "" DE împotriva sentinței civile nr. 1.226 din 2 iulie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ.
Dispune radierea mențiunilor din Registrului Comerțului efectuate în baza sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
dact./4 ex./22.10.2008.
jud.fond..
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac