Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 2279/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2279
Ședința publică din data de 30 septembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Hrudei
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Eleonora Gheța
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC -- SRL DE împotriva sentinței comerciale nr. 1667 din data de 01.06.2009, pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul Maramureș în contradictoriu cu intimatele ONRC PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 0,3 lei reprezentând timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, recursul este legal timbrat iar părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 29.09.2009 intimatul ORC de pe lângă Tribunalul Maramureșa înregistrat întâmpinare.
Curtea în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1667 pronunțată la data de 1 iunie 2009 în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, în contradictoriu cu pârâta SC -- SRL DE, iar pe cale de consecință, a fost dispusă dizolvarea SC -- SRL DE, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 237 alin. 1 lit. b din legea nr. 31/1990 republicată întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale ce trebuiau depuse la Oficiul Registrului Comerțului.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta SC -- SRL DE solicitând admiterea, casarea sentinței, respingerea cererii.
În motivare se arată că pârâta nu a avut și nu are nici o activitate, în acest sens depunându-se declarația la Direcția Generală a Finanțelor Publice.
Examinând recursul declarat, în raport cu probele administrate, cu prevederile art. 3041.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este întemeiat.
În acest sens se reține că art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul "va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului.".
Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimarea procesuală activă Oficiului Registrului Comerțului de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării juridice pe temeiul prevederilor la lit. b, precum și a oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.
În cazul în care din acte rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune, cererea întemeiată pe art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă.
În speță, actele îndeplinite de recurentă prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioară la celelalte autorități, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse de lege. Ori, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită.
Prin urmare, reținând că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 237 din Legea nr. 31/1990, se va admite recursul, modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii formulate de Oficiul Registrului Comerțului M pentru dizolvarea societății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC -- de împotriva sentinței civile nr.1667 din 1.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Dispune radierea mențiunilor din Registrul Comerțului efectuate în baza sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
5 ex./2.10.2009
Jud.fond.-
Președinte:Maria HrudeiJudecători:Maria Hrudei, Floarea Tămaș, Eleonora Gheța