Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 268/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal -

DOSAR Nr. -

DECIZIA NR.268/Com/2008-

Ședința publică din 26 iunie 2008

PREȘEDINTE: Rițiu Roxana JUDECĂTOR 2: Boța Marilena

- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Gabriela

- - - judecător

- -- - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului comercial declarat de RECURENT - PÂRÂT - S J-, CUI - - S M, STR.-, nr. 8, Județ S M, în contradictoriu cu INTIMAT - RECLAMANT OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI - B, sector 3, B-.-, nr. 74, împotriva Sentinței nr.1384/LC/28.06.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă avocat în reprezentarea recurentei, în baza împuternicirii avocațiale nr.86/26.06.2008, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 39 lei taxă judiciară de timbru prin chitanța nr. MP 32 - 1 --/17.03.2008, plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, recursul este la primul termen, după care:

Nefiind excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, instanța consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei susține recursul astfel cum a fost formulat, solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii atacate, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii introductive. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA D APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin Sentința nr. 1384/LC/28.06.2007, Tribunalul Satu Marea admis acțiunea comercială înaintată de reclamanta OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în B,-, sector 3 prin director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare în contradictoriu cu pârâta - S cu sediul în S M,- și în temeiul disp.art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 a dispus dizolvarea societății comerciale pârâte - S SRL.

În temeiul disp.art.237 alin.2 din Legea nr.31/1990 a dispune înregistrarea hotărârii în Registrul Comerțului, comunicarea acestuia cu părțile și cu Direcția Generală a Finanțelor Publice S M și publicarea sentinței în al României - Partea a IV-a - pe cheltuiala reclamantei, aceasta putându-se îndrepta împotriva societății, conform art.237 alin.4 din Legea nr.31/1990.

Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că societatea comercială pârâtă nu a depus la registrul comerțului situațiile financiare anuale aferente anului 2005 până la data de 15.12.2006 termenul limită prevăzut de art.35 din Legea nr.82/1991 coroborat cu art.28 și 34 din aceeași lege.

Astfel, instanța a constatat existența cazului de dizolvare a societăților comerciale prevăzut de art.237 al.1 lit."b" din Legea nr.31/1990 republicată privind societățile comerciale, potrivit căruia "La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care:

b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte, care potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului".

De asemenea, obligativitatea publicării situațiilor financiare anuale este o condiție esențială și în conformitate cu legislația Uniunii Europene în materie, parte integrală a aquis-ului comunitar corespunzător Capitolului 5 de negociere - "Dreptul societăților comerciale" pe care statul român s-a angajat să îl respecte. În acest sens sunt și prevederile art.2 alin.1 lit."f" a Primei Directive a Consiliului European nr.68/151/ din 9 martie 1968 potrivit căruia "Statele membre vor lua măsurile necesare pentru a asigura publicitatea a cel puțin următoarelor documente ale companiilor: f) situațiile financiare ale fiecărui an.

Având în vedere că neîndeplinirea obligației legale a societăților comerciale de a depune și la registrul comerțului unde acestea sunt înmatriculate a situațiilor financiare anuale ale acestora este sancționată de legislația română cu dizolvarea pe calea judecătorească a acestora, în temeiul art.2 pct.1 lit."a" proc.civ. art.274 proc.civ. art.237 al.1 lit."b" din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale ținând cont și de prevederile aliniatelor 2-5 din același articol din actul normativ amintit, tribunalul a admis cererea înaintată de reclamantă și a dispus dizolvarea societății comerciale pârâte.

Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat a declarat recurs - S SRL S, solicitând admiterea admiterea acestuia, casarea în totalitate a hotărârii atacate, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii introductive.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că societatea a fost chemată în judecată de Oficiul Registrului Comerțului SMp entru a fi dizolvată întrucât nu a depus situațiile financiare aferente anului 2005.

Imediat după primirea sentinței civile atacate cu recurs în prezenta cauză, societatea a procedat la depunerea situațiilor financiare aferente exercițiului financiar al anului 2005.

În drept, art.60 alin.3 și art.237 alin.5 din Legea nr.31/1990 republicată, art.299 (2), art.3021art.3041, art.305 (2) alin.3, art.312 și art.312 alin.4 Cod de procedură civilă.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prevederilor art.3041Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurenta - S SRL S, ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art.185 alin.1 din Legea nr.31/1990, privind societățile comerciale, republicată, administratorii societăților comerciale au obligația de a depune și la oficiul registrului comerțului, în termen de 15 zile de la data adunării generale a acționarilor/asociaților, o copie de pe situațiile financiare anuale, împreună cu raportul cenzorilor sau, după caz, al auditorului financiar, precum și de pe procesul-verbal al adunării.

Sancțiunea neîndeplinirii acestei obligații constă în faptul că orice persoană interesată, precum și,poatesolicita dizolvarea societăților comerciale în cauză, potrivit prevederilor art.237 alin.1 lit."b" din Legea nr.31/1990 republicată, care dispun: "la cererea oricărei persoane interesate, precum și a, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: lit.b societatea nu a depus,în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului ".

Cu privire la termenele legale prevăzute pentru depunerea situațiilor financiare, art.35 din Legea nr.82/1991 menționează termene diferite, cel mai termen fiind de 150 zile de la încheierea exercițiului financiar, care coincide de regulă, cu anul calendaristic, pentru persoanele juridice care aplică reglementări contabile conforme cu standardele internaționale de raportare contabilă.

Legiuitorul nu a prevăzut însă o sancțiune de drept, ci doar posibilitatea dizolvării judiciare la cererea oricărei persoane interesate și a, iar în speță recurenta a depus la data de 10.07.2007 la. SMc hitanța seria, nr.-/10.07.2007 prin care a achitat taxa aferentă situațiilor financiare pe anul 2005.

De asemenea, din cererea de depunere situații financiare anuale (fila 6 dosar) rezultă că, referentul de pe lângă Tribunalul Satu Marea confirmat că s-au depus situațiile financiare ale - S SRL SMp entru exercițiul financiar 2005.

În consecință, în baza prevederilor art.312 Cod procedură civilă, instanța va admite ca fondat recursul declarat de recurenta - S SRL S M împotriva Sentinței nr.1348/LC din 28.06.2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, care va fi modificată în totalitate, în sensul respingerii acțiunii comerciale formulate de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, împotriva pârâtei - S SRL S, având ca obiect dizolvarea societății pârâte.

În temeiul prevederilor art.7 din Legea nr.26/1990 modificată, prezenta decizie se va comunica la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITEca fondatrecursul declarat de recurenta pârâtă - S J-, CUI - - S M, STR.-, nr. 8, Județ S M, în contradictoriu cu INTIMAT - RECLAMANT OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI - B, sector 3, B-.-, nr. 74, împotriva Sentinței nr.1384/LC/28.06.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în sensul cărespingeacțiunea comercială înaintată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare în contradictoriu cu pârâta - S J-, CUI -, cu sediul în S M, STR.-, nr. 8, Județ S

Dispune radierea mențiunii făcute în baza sentinței recurate.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 26 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- -

Red. dec.; 02.07.2008

- jud. fond -

- dact.; 3 ex.; 02.07.2008

- un exemplar comunicat cu Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare,-, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni

Președinte:Rițiu Roxana
Judecători:Rițiu Roxana, Boța Marilena, Blaga Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 268/2008. Curtea de Apel Oradea