Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 294/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.294R
Ședința publică de la 06 martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Horia Mihăianu JUDECĂTOR I
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.13314/14.11.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că recurenta a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, potrivit rezoluției de primire a dosarului, iar intimatul a depus la dosar, tot prin Serviciul Registratură, întâmpinare în două exemplare.
Având în vedere că recurenta, prin cererea de recurs, a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.13314/14.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială s-a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în contradictoriu cu pârâta și drept consecință s-a dispus dizolvarea societății comerciale pârâte, în temeiul dispozițiilor art.237 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată, ca urm are a faptului că societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a depune situația financiară aferentă anului 2005 la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în termen de 6 luni de la încheierea anului fiscal.
a declarat recurs împotriva acestei sentințe, solicitând casarea hotărârii, rejudecarea cauzei și respingerea cererii de dizolvare a societății.
În motivarea recursului se susține că la data de 28.11.2007 a înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr.44434 situația financiară aferentă anului 2005, iar prin înregistrarea nr.4431 a fost depusă situația financiară pentru anul 2006.
Intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia depus întâmpinare prin care a arătat că lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a se pronunța.
Nu s-au cerut și nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate și ținând seama de prevederile legale aplicabile în cauză, Curtea constată recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Prima instanță a dispus dizolvarea în temeiul dispozițiilor art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată, reținându-se că societatea nu a depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București situația financiară aferentă anului 2005.
Potrivit prevederilor art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată, "La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului".
Recurenta a invocat în motivarea recursului că la data de 28.11.2007 a înregistrat la Registrul Comerțului situația financiară aferentă anului 2005, fără a face însă această dovadă printr-un înscris din care să rezulte că a fost îndeplinită obligația legală ce a atras sancțiunea dizolvării.
Nici intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, deși a depus întâmpinare la dosar nu a confirmat că societatea și-ar fi îndeplinit obligația de a depune situația financiară la Registrul Comerțului, astfel că susținerea din cererea de recurs rămâne o simplă afirmație, neprobată.
Conform art.1169 Cod civil, orice susținere sau afirmație făcută în fața instanței, trebuie dovedită.
În concluzie, Curtea reține că prima instanță a pronunțat o sentință temeinică și legală, că recurenta nu a dovedit îndeplinirea obligației legale ce a atras sancțiunea dizolvării societății, astfel că în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta, împotriva sentinței comerciale nr.13314/14.11.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.03.2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Iulia
- - - - - I
Grefier,
Red.Jud. -11.03.2008
Tehnored. - 17.03.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Horia Mihăianu, Iulia