Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 306/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.--

DECIZIA NR.306/C/2008-

Ședința publică din data de 10 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Băltărete Savina președinte secție

JUDECĂTOR 2: Toros Vig Ana Maria

Judecător: - -

Grefier:

Pe rol fiind rejudecarea recursului comercial d eclarat de recurenta - SRL cu sediul în S M,-, cu domiciliul procedural ales în S M- județul SMJ -, CUI - în contradictoriu cu OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI cu sediul în B,B-dul - nr. 74, Sector 3 împotriva Sentinței nr.390/LC din 18 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr- având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta recurentei avocat în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederând instanței că recursul este legal timbrat, intimatul a depus la dosar întâmpinare, după care:

Reprezentanta recurentei depune la dosar adresa nr.28648/26.08.2008 emisă de ORC S Arată că nu are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de dizolvare a recurentei ca fără obiect, cu cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de deplasare și onorariu avocat.

Conform adresei emise de ORC SMs ocietatea recurentă avea depus bilanțul contabil pe anul 2005 încă din 03.04.2007, instanța de fond nu a sesizat acest lucru, cererea de fond rămânând astfel fără obiect. Societatea recurentă a fost înființată în anul 1994 nu a fost niciodată implicată în întârzieri la bugetul de stat.

CURTEA DE APEL

Deliberând:

Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 390/LC din 18 aprilie 2007 Tribunalul Satu Mare a admis acțiunea comercială înaintată de Oficiul Național al Registrului Comerțului B în contradictoriu cu pârâta - SRL S și în consecință a dispus dizolvarea societății comerciale pârâte înmatriculată la ORC S M sub nr.J -, CUI -, în baza art. 237 alin.2 din Legea 31/1990, înregistrarea sentinței în Registrul Comerțului, comunicarea acesteia cu părțile și cu Direcția Generală a Finanțelor Publice S M și publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României Partea a IV-a pe cheltuiala reclamantei.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că societatea comercială pârâtă nu a depus la registrul comerțului unde este înmatriculată situațiile financiare anuale aferente anului 2005 conform prevederilor art. 35 din Legea 82/1991 coroborat cu art. 28 și 34 din aceeași lege, aflându-se în situația prevăzută de art.237 alin.1 lit.b din Legea 31/1990.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs - SRL O,solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii.

În motivarea recursului său pârâta arată că a depus situațiile financiare aferente anului 2005 încă din data de 03.04.2007.

Verificând sentința recurată prin prisma motivului de recurs invocat și din oficiu conform art.304 raportat la art. 3041și 306 Cod procedură civilă se constată că recursul este fondat.

Într-adevăr cu cererea de depunere nr. 9620/03.04.2007 înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare la 04.04.2007, conform adresei Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare nr.28.648/26.08.2008, pârâta a făcut în rejudecarea recursului dovada depunerii situațiilor financiare aferente anului 2005. În conformitate cu dispozițiile art.185 alin.1 din Legea nr.31/1990, privind societățile comerciale, republicată, administratorii societăților comerciale au obligația de a depune și la oficiul registrului comerțului, în termen de 15 zile de la data adunării generale a acționarilor/asociaților, o copie de pe situațiile financiare anuale, împreună cu raportul cenzorilor sau, după caz, al auditorului financiar, precum și de pe procesul-verbal al adunării.

Cu privire la termenele legale prevăzute pentru depunerea situațiilor financiare, art.35 din Legea nr.82/1991 menționează termene diferite, cel mai termen fiind de 150 zile de la încheierea exercițiului financiar, care coincide de regulă, cu anul calendaristic, pentru persoanele juridice care aplică reglementări contabile conforme cu standardele internaționale de raportare contabilă.

Potrivit art. 237 (1) lit.b) din Legea 31/1990 republicată la cererea oricărei persoane interesate precum și a OFICIULUI NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B, tribunalulva putea pronunța dizolvarea societății, în cazul în care nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte, care potrivit legii, se depun la ORC.

Din interpretarea acestui text de lege, rezultă că legiuitorul lasă la latitudinea judecătorului dizolvarea societății, dispoziția nefiind imperativă.

Cum în speță s-a dovedit în rejudecarea recursului că pârâta a înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor situațiile financiare aferente anului 2005, instanța apreciază că în baza art. 312 raportat la art.316 Cod procedură civilă se impune admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

Având în vedere faptul că recurenta a depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare situațiile financiare aferente anului 2005 la data de 03.04.2007, ulterior înregistrării acțiunii la instanță,care a avut loc la 27.02.2007, fără a face dovada depunerii acestor situații decât în rejudecarea recursului, curtea de apel urmează a respinge cheltuielile de judecată, ORC neaflându-se în culpă procesuală, în interpretarea prevederilor art. 274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGI

DECIDE:

ADMITE ca fondat recursul declarat de recurenta - SRL cu sediul în S M,-, cu domiciliul procedural ales în S M,str. - - nr. 67 județul S, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B-, Sector 3, împotriva sentinței nr.390 din 18.04.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea comercială înaintată de reclamanta OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare în contradictoriu cu pârâta - SRL S.

Dispune radierea mențiunii făcute în baza sentinței recurate.

Respinge cererea pentru plata cheltuielilor de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 10.09.2008.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - - - -

Red.dec.

În concept la 17.09.2008

Jud.fond

Dact./3 ex.

18.09.2008

Emis 1 com- ORC S M

19.09.2008

Președinte:Băltărete Savina
Judecători:Băltărete Savina, Toros Vig Ana Maria

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 306/2008. Curtea de Apel Oradea