Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 305/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.--
DECIZIA NR.305/C/2008-
Ședința publică din data de 10 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Băltărete Savina președinte secție
JUDECĂTOR 2: Toros Vig Ana Maria
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial d eclarat de recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B--11,Sector 1, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL O str. - nr.30-B 3.4. J -, - prin lichidator O SPPI O,- - nr.4 A, intimatele creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în O str. - nr.2 B, SC - și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL Bihor cu sediul în O str. - nr.11 împotriva Sentinței nr.102/F din 07.02.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, cauza este la primul termen în recurs, după care:
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului comercial d e față constată următoarele:
Prin sentința nr.102/07.02.2008 Tribunalul Bihora dispus în baza art.131 din Legea privind procedura insolvenței, închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL O, cod de identificare fiscală R -, număr de ordine în registrul comerțului J -, și radierea acestuia din registrul comerțului, a descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, în temeiul art.135 din Legea 85/2006 a încuviințat onorariul lichidatorului O SPPI în sumă de 5.200 lei care va fi achitat din fondul prevăzut de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006
A dispus notificarea sentințe debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reținut următoarele:
La data de 29.11.2007 lichidatorul judiciar O SPPI, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC SRL a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare;
S-a constatat că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr.489 din data de 29.10.2004 și că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art.58 din Legea nr. 64/1995,
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen și legal timbrat recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, arătând că prin hotărârea pronunțată instanța de judecată a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă cu raportare la art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, conform căruia "când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prev. de art. 105 alin.2 Cod procedură civilă" și că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, deoarece instanța nu a cercetat cauza sub toate aspectele, respectiv nu a analizat dacă au fost notificați toți creditorii debitoarei. Astfel recurenta nu a fost notificată cu privire la deschiderea procedurii față de debitoarea SC SRL Ori nerespectarea procedurii de comunicare și a celei de convocare cad sub incidența prevederilor art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Recurenta a preluat de la Casa de Asigurări de Sănătate o creanță de 141.082,21 lei și a luat cunoștință despre prezentul dosar prin intermediul Buletinului Procedurilor de Insolvență, cu ocazia publicării sentinței recurate, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În drept se invocă disp. art 299-316, 103, 105 Cod procedură civilă și Legea 85/2006.
Intimații, deși legal citați în cauză, nu au formulat întâmpinare.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu în temeiul disp. art. 3041Cod procedură civilă instanța constată că recursul este neîntemeiat.
Prin sentința comercială nr.102/F/2008, atacată cu recurs, s-a dispus închiderea procedurii de insolvență cu privire la debitorul SC SRL în temeiul disp. art. 131 din Legea 85/2006 ca urmare a faptului că în averea debitorului nu mai există nici un bun, iar creditorii nu au înțeles să avanseze sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.
Această hotărâre este legală deoarece conform disp. art. 131 din Legea 85/2006 în orice stadiu al procedurii prevăzută de această lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Prin urmare, casarea acestei hotărâri pentru ca judecătorul sindic să notifice recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B despre deschiderea procedurii de insolvență față de debitoarea intimată ar fi pur formală din moment ce soluția care se impune în cauză ar fi aceeași, de închidere a procedurii în temeiul disp. art. 131 din Legea 85/2006.
Notificarea recurentei AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B de către judecătorul sindic ar fi dat într-adevăr ocazia acesteia să-și depună cererea de admitere a creanței sale, cu drepturile ce decurg de aici, conform disp. art. 76 din aceeași lege, respectiv: dreptul de a participa și de a vota în cadrul Adunării generale a creditorilor, dreptul de a participa la distribuirile de sume în cadrul reorganizării și falimentului, dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului ulterior închiderii procedurii, dar în speță nici unul din aceste drepturi nu mai poate fi valorificat având în vedere situația debitoarei, respectiv faptul că nu mai există nici un bun în averea acestea, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 131 din legea menționată.
Referitor la motivul de recurs invocat prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, respectiv că instanța de judecată a încălcat forme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța de recurs constată că și acest motiv este neîntemeiat. Dispozițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă prevăd că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor, or, așa cum am arătat, vătămarea pricinuită recurentei, constând în imposibilitatea valorificării creanței sale față de debitoarea intimată nu va fi înlăturată prin casarea hotărârii judecătorești de închidere a procedurii și prin dispunerea continuării acestei proceduri cu notificarea creditorului AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, față de situația debitoarei care impune o singură soluție, cea prevăzută de dispozițiile art. 131 din Legea 85/2006.
Pentru aceste considerente instanța constată că motivele de recurs sunt nefondate și în temeiul disp. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va fi respins ca neîntemeiat recursul.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B--11,Sector 1, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL O str. - nr.30-B 3.4. prin lichidator O SPPI O,- - nr.4 A, intimatele creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în O str. - nr.2 B, SC SA S- și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL Bihor cu sediul în O str. - nr.11 împotriva Sentinței nr.102/F din 07.02.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABI LĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 10.09.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - - - -
Red.dec.
Jud. fond
Tehn.red./3 ex.
19.09.2008
Emis 1 com ORC
19.09.2008
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
Secția Comercială și de Contencios
Administrativ și fiscal
Str. - - nr.10
Dosar nr.-
COMUNICARE
încheiere sentință civilăDecizia comercialăalte documente
nr.305 emisă la: 10.09.2008
Către,
1).OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR
(denumirea persoanei juridice / numele și prenumele persoanei fizice)
Sediul social/ - O, str. - nr.11.
Cod de identificare fiscală ...
2).
(lista anexă)
Se comunică, alăturat, copia Deciziei comerciale
nr.305 din data de 10.09.2008, pronunțată în dosarul
nr.-, de Curtea de Apel Oradea, Secția Comercială și de contencios Administrativ și fiscal, privind debitorul SC SRL.4. cu sediul social/domiciliul în O str. - nr.30-B 3 prin lichidator O SPPI O,- - nr.4 A, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului / registrul societăților agricole / registrul asociațiilor și fundațiilor / alte registre J -.
Parafa președintelui instanței, Grefier,
(semnătura și ștampila)
1)Se completează în cazul în care este un singur destinatar;
2)Se completează în cazul în care sunt mai mulți destinatari.
Președinte:Băltărete SavinaJudecători:Băltărete Savina, Toros Vig Ana Maria