Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 682/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 682/

Ședința publică de la 17 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valentina Vrabie Președinte secție

JUDECĂTOR 2: Rodica Dorin

JUDECĂTOR 3: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -

GREFIER - - -

.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta G,-, -/14,. 6, împotriva sentinței comerciale nr. 1648/19.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimata Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul dedus judecății este la al doilea termen de judecată, prin cererea formulată, recurenta nu a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, timbrat, după care:

Curtea constată procedura completă și lipsa părților, urmând a se pronunța asupra recursului la sfârșitul ședinței de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Galați, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin reprezentant, a chemat în judecată pe pârâta G, solicitând dizolvarea acesteia, în temeiul disp. art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, republicată.

Motivând în fapt, a arătat că din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, rezultă că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2006. Obligația de depunere a situațiilor financiare anuale a fost mediatizată de reclamant printr-o campanie de informare a comercianților, inclusiv prin afișarea pe adresa de internet. Cu toate acestea, pârâta a rămas în pasivitate, reprezentanții acesteia neefectuând demersuri pentru depunerea situațiilor financiare anuale.

În drept, a invocat dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, republicată.

Legal citată, în fața instanței de fond, pârâta nu a fost reprezentată și nu a formulat apărări în cauză.

Prin sentința comercială nr. 1648/19.06.2008, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului, în contradictoriu cu pârâta cu consecința dizolvării acesteia.

Totodată, s-a dispus comunicarea hotărârii judecătorești către Direcția Generală a Finanțelor Publice și publicarea sa în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că societatea pârâtă nu a respectat obligația de a depune la Oficiul Registrului Comerțului situațiile financiare anuale aferente anului 2006.

În atare condiții, în temeiul disp. art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, Tribunalul poate pronunța dizolvarea societății comerciale, dacă aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni, de la expirarea termenelor legale prevăzute de disp. art. 35 din Legea contabilității nr. 82/1991 republicată, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.

Se mai reține că pârâta nu a respectat dispozițiile legale mai sus - arătate, ceea ce atrage aplicarea sancțiunii dizolvării.

În temeiul disp. art. 237 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 a dispus comunicarea hotărârii Direcției Generale a Finanțelor Publice Județene și publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs pârâta înregistrat sub nr- la Curtea de APEL GALAȚI.

În motivarea recursului, pârâta a arătat că datorită unor împrejurări obiective de voința sa, a depus cu întârziere situațiile financiare anuale aferente anului 2006, la Oficiul Registrului Comerțului.

Deoarece obligația legală a fost executată, solicită a se constata că cererea promovată de către intimatul reclamant a rămas fără obiect prin depunerea înscrisurilor prevăzute de la ORC, chiar după pronunțarea hotărârii judecătorești.

În dovedirea cererii de recurs s-a folosit de proba cu înscrisuri depunând la dosarul cauzei, în copie, cererea de depunere situații financiare anuale înregistrată sub nr. 36678/07.07.2008 la Oficiul Registrului Comerțului, factura fiscală și chitanța privind plata taxelor aferente.

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a confirmat că recurenta a depus la Oficiul Registrului Comerțului situațiile financiare anuale aferente anului 2006, lăsând la aprecierea instanței soluția ce urmează a se pronunța.

Recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Recurenta a prezentat la dosarul cauzei înscrisuri (fila 3) din care rezultă că după pronunțarea instanței de fond s-a conformat obligației prev. de art. 28 și art. 34 din Legea nr. 82/1991 republicată, constând în întocmirea situațiilor financiare anuale și respectiv publicarea acestora.

Este adevărat că dovezile privind îndeplinirea obligației mai sus arătată nu au fost prezentate în fața instanței de fond până la pronunțarea hotărârii recurate. Însă, având în vedere caracterul permisiv al prevederilor art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, faptul că prin executarea obligației, scopul legii, constând în prezentarea unei imagini fidele a situației financiare precum și a celorlalte informații relevante referitoare la activitatea societății, a fost atins, va admite recursul.

Pe cale de consecință, va modifica hotărârea recurată, pe baza înscrisurilor noi prezentate în recurs și va respinge acțiunea ca fiind rămasă fără obiect. Reformarea hotărârii recurate nu este de natură a fi imputabilă instanței de fond ci a ținut seama de caracterul normei juridice aplicată în cauză precum și de scopul și finalitatea dispozițiilor legale incidente în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta G,-, -/14,. 6, împotriva sentinței comerciale nr. 1648/19.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați.

Modifică sentința nr. 1648/2008 a Tribunalului Galați, în sensul că:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați împotriva pârâtei ca fiind rămasă fără obiect.

Dispune radierea mențiunii dizolvării recurentei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 2008.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

dr.

Grefier,

VV//3 ex/13.10.2008

Fond:

Președinte:Valentina Vrabie
Judecători:Valentina Vrabie, Rodica Dorin, Sarmisegetuza Tulbure

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 682/2008. Curtea de Apel Galati