Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 967/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.967R
Ședința publică de la 25 septembrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Veronica Dănăilă
JUDECĂTOR I -
JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta - G & K FARM SRL, împotriva sentinței comerciale nr.2602/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta, reprezentată de avocat, cu delegație de substituire la dosar, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că recurenta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, potrivit rezoluției de primire a dosarului.
Apărătorul recurentei depune la dosar azi, în ședință publică, dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, potrivit rezoluției de primire a dosarului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii ca nefondată.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.2602/25.02.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială s-a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și s-a dispus dizolvarea, în temeiul dispozițiilor art.237 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată, respectiv pentru că societatea pârâtă nu a mai depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București situațiile financiare anuale aferente anilor 2003, 2004 ȘI 2005, fiind justificată sancțiunea dizolvării pentru acest motiv.
În termenul legal, a declarat recurs împotriva acestei sentințe și a solicitat anularea hotărârii atacate și menținerea în funcțiune a societății recurente.
În motivarea recursului se susține în temeiul dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, că la data de 14.05.2008, recurenta a depus bilanțurile contabile aferente anilor 2003 - 2007, înregistrate sub nr.-, -, -, - și -/12.05.2008, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și că astfel au fost înlăturate cauzele care au dus la pronunțarea unei hotărâri prin care s-a dispus dizolvarea societății recurente.
Prin întâmpinare, intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului a arătat că înțelege să lase la aprecierea instanței soluționarea recursului.
Au fost atașate la dosar, în copii conform cu originalul, formularele de înregistrare la Registrul Comerțului de către recurentă a situațiilor financiare aferente anilor 2003 - 2007.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei, în raport de înscrisurile depuse în susținerea recursului și ținând seama de dispozițiile art.3041Cod procedură civilă și art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată, Curtea reține că, ulterior pronunțării hotărârii recurate, la data de 14.05.2008, au fost înregistrate de către recurentă la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. -, -, - bilanțurile contabile aferente anilor 2003 - 2005. Acesta a fost motivul pentru care Tribunalul Bucureștia dispus dizolvarea societății
Sigur că recurenta și-a îndeplinit cu întârziere obligația legală de a depune la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București situațiile financiare anuale aferente anilor 2003 - 2005, însă dispozițiile art.237 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată, prevădposibilitateapentru instanță de a aplica sancțiunea dizolvării la cererea unei persoane interesate. În speță, sancțiunea dizolvării societății recurente nu mai are justificare în fapt și în drept, fiind împlinită lipsa bilanțurilor contabile prin înregistrarea acestora la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București la data de 14.05.2008.
Ca urmare, recursul este întemeiat și în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă Curtea îl va admite și drept consecință, va modifica sentința atacată în sensul că va respinge cererea de dizolvare a societăți pârâte ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta, împotriva sentinței comerciale nr.2602/25.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGITRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Modifică sentința atacată, în sensul că:
Respinge cererea, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.09.2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Cosmin Horia
I
Grefier,
Red.Jud. - 30.09.2008
Tehnored. - 1.10.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Veronica DănăilăJudecători:Veronica Dănăilă, Iulia Prelipcean, Cosmin Horia