Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 32/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.32/COM
Ședința publică din 02 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eufrosina Chirica
JUDECĂTOR 2: Georgiana Pulbere
Grefier - - -
Pe rol soluționarea apelului comercial declarat de apelanta pârâtă - - " " SRL - cu sediul în I, str. -, nr.36,. 1B,.A,.4,.14, jud. I, împotriva sentinței civile nr.4358/COM din 25.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - - ""- - cu sediul în B, sect.1,-,.4,.22, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelanta pârâtă -" "SRL, domnul, în baza delegației de reprezentare nr.FN/31.03.2009 depusă la dosar, lipsind intimata reclamantă -""-.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 110,00 lei conform chitanței seria - nr.-/26.01.2009 și timbre judiciare în valoare de 1 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul de registratură din partea intimatei reclamante -""- întâmpinare.
Întrebat fiind reprezentantul apelantei pârâte -" "SRL, arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, luând concluziile reprezentantului apelantei pârâte -" "SRL, potrivit cu care nu mai are cereri prealabile, în condițiile art. 150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Reprezentantul apelantei pârâte - SRL având cuvântul, solicită instanței admiterea apelului astfel cum a fost formulat, desființarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Examinând actele și lucrările dosarului se constată:
Reclamanta - - a chemat în judecată pârâta - SRL solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâtei din spațiul denumit COMPLEX COMERCIAL din zona de nord în suprafață de 610 mp situat în imediata vecinătate a lacului, aflat în patrimoniului - - pentru lipsa titlului locativ.
S-a relevat, în considerente, că părțile au avut relații contractuale materializate prin contractul de asociere în participațiune nr.374/05.06.1998, completat și modificat prin actul adițional 682/02.09.2004; durata de valabilitate a acestuia a expirat la data 05.06.2008, conform art.7 din contract.
Prin adresele nr.2072/19.05.2008 și nr.2799/13.06.2008, pârâtei i-a fost notificată intenția de denunțare a relațiilor contractuale, fiind invitată să elibereze și să predea activul ce a făcut obiectul convenției.
S-a opinat că se impune admiterea acțiunii, întrucât între părți nu mai există niciun raport contractual, pârâta ocupând spațiul în absența vreunui titlu legal.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 969, 970 și 1436 Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 4358 din 25 noiembrie 2008 Tribunalul Constanța a admis acțiunea promovată de reclamanta - BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET -, în contradictoriu cu pârâta - SRL.
A dispus evacuarea pârâtei din spațiul ce a făcut obiectul contractului de asociere înregistrat sub nr. 374/5.06.1998 astfel cum a fost identificat prin art. 4: "Complexul Comercial din zona de nord, amplasat în imediata vecinătate a lacului, în suprafață de 610 mp" și a obligat pârâta, către reclamantă, la plata sumei de 2.508,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată, justificate prin taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut:
Potrivit art.969 din Codul Civil:Convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante.
Potrivit art.970 din Codul Civil: Convențiile trebuie executate cu bună-credință.
Potrivit art.1436 din Codul Civil:facuta pentru un timp determinat inceteaza de la sine cu trecerea termenului, fara sa fie trebuinta de o prealabila instiintare. Daca contractul a fost fara termen, concediul*) trebuie sa se dea de la o parte la alta, observandu-se termenele defipte de obiceiul locului.
În considerarea acestor dispoziții legale, reținând că prin ajungerea la termen a contractului de asociere în participațiune nr. 374/5.06.1998, completat și modificat prin actul adițional 682/2.09.2004 și notificarea concediului, pârâta nu se mai legitimează cu titlu locativ asupra spațiului ce a făcut obiectul convenției, instanța a admis acțiunea și a dispus evacuarea.
În baza art.274 din Codul d e Procedură Civilă pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta susținând că în mod greșit s-a dispus evacuarea sa pentru că are un titlu locativ și anume actul adițional încheiat la 26.01.2009.
În apel s-a depus actul adițional la contractul de asociere nr. 374/05.06.1998 prin care s-a prelungit contractul pe o perioadă de 3 ani.
Așa fiind - făcându-se dovada că pârâtul deține imobilul în baza actului adițional - care constituie titlu locativ - se constată că este fondat apelul, urmând ca în baza art. 296 Cod procedură civilă să fie admis, schimbată în tot sentința, în sensul că va fi respinsă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul comercial declarat de apelanta pârâtă - - " " SRL - cu sediul în I, str. -, nr.36,. 1B,.A,.4,.14, jud. I, împotriva sentinței civile nr.4358/COM/25.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - - ""- - cu sediul în B, sect.1,-,.4,.22.
Schimbă în tot hotărârea apelată în sensul că, respinge acțiunea.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 aprilie 2009.
JUDECĂTOR,
- - JUDECĂTOR,
Urmare pensionării și eliberării din - -
funcție prin Decretul nr.551/2009
Semnează PREȘEDINTE INSTANȚĂ
GREFIER,
Red.jud.hot.
Red.jud.dec./03.04.2009
Dact.gref.Sz. 4 ex/ 03 Aprilie 2009
Emis 2 comunicări
Președinte:Eufrosina ChiricaJudecători:Eufrosina Chirica, Georgiana Pulbere