Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 578/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 578
Ședința publică de la 04.12.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Mihăianu
JUDECĂTOR 2: Veronica Dănăilă
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta ART NO 1, împotriva sentinței comerciale nr. 7287/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata, reprezentată de avocat cu delegație la dosar, D-na, lipsind apelanta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că, prin Serviciul Registratură, apelanta a depus la dosar o cerere, prin care solicită amânarea cauzei, pentru imposibilitatea de prezentare a avocatului ales.
Având cuvântul pe această cerere, apărătoarea intimatei solicită respingerea sa.
Curtea respinge cererea de amânare formulată de către apelantă, apreciind-o ca fiind insuficient dovedită și, întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau alte probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, în combaterea apelului.
Apărătoarea intimatei solicită respingerea apelului, ca nefondat și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată; depune la dosar chitanțe, care atestă efectuarea acestor cheltuieli.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială la data de 12.07.2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta ART NO 1, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună evacuarea pârâtei din spațiul situat la parterul imobilului din B,-, sector 1 și să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că este proprietara imobilului situat în B,-, sector 1, transmițându-i pârâtei dreptul de folosință asupra parterului imobilului, printr-un contract de închiriere încheiat la data de 04.04.2006, valabil timp de 3 ani.
În continuare, reclamanta a arătat că, în condițiile în care pârâta nu și-a respectat obligația de plată a chiriei, a făcut aplicarea pactului comisoriu de ultim grad, stipulat în art. 14 din contractul de închiriere, procedând la rezilierea contractului, astfel încât a susținut că, începând cu data de 16.04.2007, cea din urmă ocupă spațiul fără titlu.
La data de 13.09.2007, pârâta a depus la dosar întâmpinare și o cerere reconvențională.
Prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, pârâta înțelegând să se prevaleze de clauzele cuprinse în art. 33 și 34 din contractul de închiriere, potrivit cărora "orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest contract referitor la încheierea, executarea ori desființarea lui se va soluționa prin arbitrajul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în conformitate cu regulile de procedură arbitrală ale acestei curți. Hotărârea arbitrală este definitivă și obligatorie".
În al doilea rând, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active, în motivarea căreia a arătat că proprietarul imobilului, care este și autorul cererii de chemare în judecată, nu este una și aceeași persoană cu societatea care figurează ca locator în contractul de închiriere,
Pe de altă parte, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, în fond, susținând că reclamanta este cea culpabilă de nerespectarea obligațiilor asumate contractual, fie datorită emiterii cu întârziere a facturilor de plată a chiriei, fie datorită întreruperii abuzive a furnizării utilităților.
Pe calea cererii reconvenționale, pârâta-reclamantă a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 20.000 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin imposibilitatea folosirii spațiului începând cu luna aprilie 2007.
La data de 17.10.2007, reclamanta a depus la dosar o cerere, prin care a precizat că denumirea sa este, această societate fiind succesoarea în drepturi a, care s-a dizolvat.
Prin încheierea de la data de 25.10.2007, prima instanță a respins excepția necompetenței sale materiale, apreciind că reclamanta-pârâtă invocă ocuparea spațiului de către pârâta-reclamantă, abuziv, după rezilierea contractului de închiriere, așa încât clauza compromisorie nu este incidentă, întrucât litigiul nu privește desființarea convenției, ci aspecte ulterioare acestui moment.
Prin sentința comercială nr. 7287/12.06.2008, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis acțiunea principală, a dispus evacuarea pârâtei-reclamante din spațiul situat la parterul imobilului din B,-, sector 1, respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată și a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 650 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că pârâta-reclamantă nu și-a îndeplinit cu regularitate obligațiile care îi reveneau în urma încheierii contractului de închiriere din 04.04.2006, așa încât reclamanta-pârâtă a făcut aplicarea pactului comisoriu stipulat în art. 14 din contract, reziliindu- În acest context, Tribunalul a înlăturat apărarea pârâtei-reclamante legată de emiterea cu întârziere a facturilor, apreciind că părțile nu au condiționat plata chiriei de emiterea vreunei facturi. În continuare, instanța de fond a reținut că, ulterior rezilierii contractului, pârâta-reclamantă a ocupat spațiul fără titlu, așa încât a admis cererea principală și a dispus evacuarea sa din imobil.
Totodată, a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea reconvențională, deoarece, după data rezilierii contractului, pârâta-reclamantă nu mai poate pretinde contravaloarea vreunui prejudiciu determinat de lipsa asigurării folosinței spațiului.
Împotriva acestei sentințe, ART NO 1 a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie.
În motivare, apelanta a arătat că în mod nelegal prima instanță a respins excepția necompetenței sale materiale, reiterând clauzele cuprinse în art. 33 și 34 din contractul de închiriere, susținând că litigiul este născut din contractul de închiriere, părțile înseși înțelegând să supună instanței judecătorești modalitatea în care obligațiile asumate au fost îndeplinite. În acest context, apelanta a solicitat anularea sentinței atacate și trimiterea dosarului către tribunalul arbitral.
În al doilea rând, apelanta a apreciat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active, apreciind că intimata nu a administrat dovezi pertinente care să ateste calitatea sa de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului închiriat. Astfel, a arătat că, anterior datei la care asociatul unic al a hotărât dizolvarea acesteia, judecătorul delegat la. pronunțase deja o încheiere, rămasă irevocabilă, prin care dispusese dizolvarea și radierea societății. În continuare, apelanta a arătat că, deși la data de 27.07.2005 judecătorul delegat la. a pronunțat încheierea nr. 13209/SC, prin care a autorizat înființarea societății intimate, la baza acestei încheieri se află un contract de comodat, încheiat de, după data la care se dispusese radierea sa din registrul comerțului. Invocând așadar inadvertențe legate de modul în care intimatei i s-a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului închiriat, apelanta a solicitat admiterea excepției.
Pe fond, apelanta a solicitat schimbarea sentinței, în sensul respingerii cererii principale, afirmând că în mod eronat prima instanță a înlăturat apărările sale, întrucât plata chiriei nu o putea face decât o dată cu emiterea facturii fiscale de către intimată, potrivit art. 155 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. De asemenea, apelanta a mai arătat că în mod nejustificat instanța de fond a respins cererea sa de administrare a probei testimoniale, apreciind că audierea D-nai se impunea, pentru aflarea adevărului.
În altă ordine de idei, apelanta a solicitat schimbarea hotărârii, în sensul admiterii cererii reconvenționale, al cărei obiect a fost micșorat la suma de 19.000 lei, susținând că probele administrate au relevat un prejudiciu mult mai mare decât cel pretins a fi acoperit.
La data de 05.11.2008, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea reține următoarele:
La data de 04.04.2006 părțile au încheiat un contract de închiriere, prin care intimata a transmis apelantei dreptul de folosință asupra unui spațiu, situat la parterul imobilului din B,-, sector 1, pentru o perioadă de 3 ani.
Apreciind că apelanta nu și-a îndeplinit obligația de plată a chiriei, intimata a făcut aplicarea art. 14 din contract, procedând la rezilierea sa, începând cu data de 16.04.2007.
Invocând ocuparea fără titlu a spațiului de către apelanta-pârâtă-reclamantă, după data rezilierii contractului, partea cocontractantă a promovat acțiunea în evacuare ce formează obiectul acestui litigiu.
În fața primei instanțe, înainte de a-și prezenta apărările în fond, pârâta-reclamantă a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului, care a fost respinsă, pentru considerentele expuse mai sus.
Examinând această excepție, reiterată în apel, Curtea subliniază că finalitatea urmărită de parte este anularea hotărârii pronunțate de o instanță judecătorească, deși, potrivit aprecierilor apelantei, competența de soluționare a cauzei revenea unei instanțe arbitrale. În aceste condiții, se impune calificarea excepției invocate ca fiind cea a necompetenței generale a instanțelor judecătorești, asupra căreia se rețin următoarele:
Potrivit art. 33 din contractul de închiriere, "orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest contract referitor la încheierea, executarea ori desființarea lui se va soluționa prin arbitrajul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în conformitate cu regulile de procedură arbitrală ale acestei curți".
Tribunalul a respins excepția, apreciind, în acord cu reclamanta-pârâtă, că aspectele deduse judecății nu au legătură cu încheierea, executarea sau desființarea contractului, ci sunt ulterioare încetării raporturilor contractuale.
Curtea subliniază însă că art. 1429.civ. stabilește că obligațiile principale ale locatarului sunt cea de a întrebuința lucrul închiriat ca un bun proprietar și cea de plată a chiriei, la termenele stipulate.
În egală măsură, potrivit art. 1431.civ. locatarul are obligația de a restitui lucrul în starea în care acesta i-a fost predat, după încetarea locațiunii - indiferent de cauza acesteia: expirarea duratei, reziliere, etc.
În acest sens, Curtea subliniază că, în vederea restituirii lucrului, legea pune la îndemâna locatorului fie o acțiune personală, fie una în revendicare.
În speță, locatorul nu a sesizat instanțele judecătorești cu o acțiune în revendicare, ci cu una în evacuare, unanim înțeleasă ca o acțiune personală, iar nu ca una reală.
În aceste condiții, în dezacord cu prima instanță, Curtea apreciază că este operantă clauza compromisorie pe care părțile au stipulat-o în art. 33 din contractul de închiriere, întrucât obligația de restituire se naște din contract și devine efectivă la data încetării contractului, acțiunea în evacuare, ca mijloc procedural ales, fiind unaex contractu.
Așa fiind, Curtea constată că litigiul are legătură cu desființarea contractului, părțile urmărind să-și valorifice reciproc drepturi personale derivate din convenția lor, ceea ce face ca, în raport de clauza compromisorie prevăzută de art. 33 din contract, competența de soluționare a acestui litigiu să aparțină instanțelor arbitrale.
Prin urmare, instanța de fond a soluționat procesul fără să fi fost competentă, astfel încât, dând deplină eficiență dispozițiilor art. 297 alin. 2.proc.civ. Curtea va admite apelul, va anula sentința atacată și, în consecință, va admite excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești, va respinge cererea principală și cea reconvențională, ca inadmisibile, întrucât, potrivit art. 3433alin. 1.proc.civ. încheierea convenției arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competența instanțelor judecătorești.
Aceste considerente fac inutilă cercetarea celorlalte motive de apel invocate.
În acest context, se cuvine subliniat că, deși aparent art. 297 alin. 2.proc.civ. îngăduie instanței de apel ca, după anularea hotărârii date de o instanță necompetentă, să trimită dosarul organului cu activitate jurisdicțională competent, această ipoteză nu se aplică în situația în care competența aparține unei instanțe arbitrale. Aceasta, deoarece potrivit art. 355.proc.civ. instanța arbitrală este sesizată doar de către reclamant, prin formularea unei cereri de arbitrare. Prin urmare, în lipsa unei cereri de arbitrare, instanța arbitrală nu poate fi sesizată.
Ca urmare a anulării sentinței atacate și a respingerii ambelor cereri, ca inadmisibile în fața instanțelor judecătorești, Curtea va înlătura dispoziția primei instanțe, privind obligarea pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
De asemenea, în condițiile admiterii apelului, nu sunt întrunite cerințele art. 274 alin. 1.proc.civ. așa încât cererea intimatei, privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, va fi respinsă, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta ART NO 1, cu sediul în B,-,. 17,. 2,. 93, sector 1, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în B,-, parter, sector 2, la avocat, împotriva sentinței comerciale nr. 7287/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, cu sediul în B,-, sector 1 și în consecință:
Anulează sentința comercială nr. 7287/12.06.2008 a Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială și în consecință:
Respinge cererea principală, ca inadmisibilă.
Respinge cererea reconvențională, ca inadmisibilă.
Înlătură dispoziția primei instanțe, privind obligarea pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Respinge cererea intimatei, privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.12.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red. Jud. /4 ex./16.12.2008
Jud. fond -
Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:Cosmin MihăianuJudecători:Cosmin Mihăianu, Veronica Dănăilă
