Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 94/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ și de

CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL

DOSAR NR.- -

DECIZIA nr. 94/C/2009 -

Ședința publică

din 11 martie 2009

PREȘEDINTE: Marinescu Simona Judecător

- - - Judecător

- - - Președinte secție

- Grefier

S-a luat în examinare recursul comercial formulat de recurenta reclamantă - pârâtă reconvențională - SRL cu sediul în O,-, - 45.54, jud. B împotrivaSentinței comerciale nr.450/COM/2008 pronunțată la 23.10.2008 în dosar nr-de Tribunalul Bihor în contradictoriu cu intimata - pârâtă reclamantă reconvențională FUNDAȚIA ROMÂNĂ, cu sediul în O,- și intimatul chemat în garanție CONSILIUL LOCAL O - ADMINISTRAȚIA IMOBILIAR, din O, nr. 1, având ca obiect EVACUARE.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.33 din 10.03.2009 emisă de Baroul Bihor - " & " în reprezentarea intimatei - pârâtă reclamantă reconvențională FUNDAȚIA ROMÂNĂ, lipsă fiind recurenta și intimatul chemat în garanție.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, nu este timbrat, nefiind achitată taxa de timbru în valoare de 5 lei și timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei, nu este motivat, intimata - pârâtă reclamantă reconvențională FUNDAȚIA ROMÂNĂ a depus la dosar în data de 10.03.2009 prin Serviciul Registratură al instanței Întâmpinare în 2 exemplare, recurenta prin actul depus la 11.03.2009, a solicitat ca instanța să ia act de renunțarea sa la judecarea cauzei, după care:

Reprezentantul intimatei nu se opune să se ia act de renunțarea recurentei la judecarea cauzei, dar față de netimbrarea acestuia, solicită anularea acestuia ca netimbrat.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Prin Sentința ns.450/C/2008 pronunțată la 23.10.2008, Tribunalul Bihora respins ca nefondată cererea principală formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtei FUNDAȚIA -ROMÂNĂ

A respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă-reconvențională FUNDAȚIA -ROMÂNĂ, împotriva reclamantei-pârâtă-reconvențională - SRL și pe cale de consecință a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta FUNDAȚIA -ROMÂNĂ, împotriva chematului în garanție Consiliul Local al mun. O-Administrația Imobiliar.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Reclamanta are calitatea de proprietar al imobilului - spațiu comercial - situat în O, nr. 2-4, înscris în CF 68019 O, nr. topo 1997/2 în suprafață de 40,21 mp.

Dreptul de proprietate a fost dobândit cu titlu de cumpărare de la Consiliul Local al Municipiului O după cum rezultă din contractul nr. 96663 din 22.05.2006, încheiat între părți.

Obiectul acestui contract, după cum rezultă din art. 1 al acestuia, îl reprezintă vânzarea suprafeței utile de 40,21 mp și a terenului aferent în suprafață de 11/1036 mp, ce reprezintă spațiu comercial; pentru prețul de 150.000 lei. Acest spațiu se află în prezent în posesia reclamantei, care l-a deținut și anterior în temeiul contractului de închiriere nr. - din 02.02.2004 încheiat cu reprezentanții Municipiului

Pe de altă parte, pârâta Fundația -Română deține o suprafață de 44 mp, la aceeași adresă, în temeiul contractului de închiriere nr. - din 16.10.2003, încheiat cu Administrația Imobiliar.

Prin urmare nu poate fi reținută susținerea reclamantei în sensul că pârâta deține abuziv acest spațiu, în realitate aceasta îl deține cu titlu de locațiune, iar titlul său este valabil până în data de 01.11.2013, după cum rezultă din art. 4 al contractului.

Pe de altă parte, din anexele la contractul de închiriere și de vânzare-cumpărare, respectiv procesul-verbal de predare-primire precum și din fișa suprafeței spațiului cu altă destinație (filele 41-42), reiese că suprafața inițial închiriată și apoi înstrăinată reclamantei se află la parterul clădirii.

Ca urmare a cererii formulate de reclamantă, instanța a efectuat o cercetare la fața locului, prilej cu care s-a putut constata, după cum reiese și din înscrisul întocmit la acea dată, că în imobilul în litigiu se află două spații, dintre care cel de la parter a fost înstrăinat reclamantei, iar cel de la etaj a fost închiriat pârâtei.

Susținerea reclamantei în sensul că spațiul la origine a constituit o singură incintă care de-a lungul timpului a fost partajată pe verticală, obținându-se două spații distincte, este reală, însă, transformarea respectivă nu este de dată recentă, ea datând probabil dintr-o perioadă anterioară anului 1989, iar reclamanta nu a putut dovedi că la data preluării spațiului cumpărat i s-a predat și suprafața deținută cu titlu de locațiune de către pârâta, astfel că cererea sa de evacuare a pârâtei apare ca nefondată, acesteia din urmă neputându-i-se imputa eventualele neclarități ale obiectului contractului încheiat între reclamanta - SRL și Consiliul Local al Municipiului O, sub aspectul întinderii bunului vândut, aceste împrejurări putând fi clarificat de aceste părți separat.

Sub aspectul cererii de chemare în garanție pentru aceleași considerente anterior expuse și ca urmare a respingerii cererii principale, a fost respinsă.

Cât privește cererea reconvențională, în care se solicită anularea contractului de vânzare-cumpărare, încheiat între - SRL și Consiliul Local al Municipiului O, instanța a constatat că aceasta este nefondată și a fost respinsă.

Motivul de nulitate invocat, respectiv că nu a fost respectat dreptul de preempțiune al chiriașului este neîntemeiat, în raport de probele administrate, din care rezultă că acest contract s-a încheiat cu fostul chiriaș al imobilului, care l-a deținut în temeiul contractului nr. -/2004.

În consecință, având în vedere cele anterior expuse, în temeiul art. 969 Cod civil, art. 480 Cod civil, s-a respins ca nefondată cererea principală, cererea de chemare în garanție, cât și cererea reconvențională.

În temeiul art. 274.pr.civilă, au fost respinse și cererile pentru acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - SRL

Deși recurenta a fost legal citată cu mențiunea de a timbra recursul cu 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar până la termenul de judecată din 11.03.2009 (fila 7), aceasta nu s-a conformat.

Potrivit art. 20(2) și (3) din Legea nr.146/1997, cu modificările și completările ulterioare, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

În consecință, în baza textului de lege enunțat, instanța urmează a anula cererea de recurs ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ANULEAZĂ ca netimbrat recursul declarat de recurenta reclamantă - pârâtă reconvențională - SRL cu sediul în O,-, - 45.54, jud. B împotrivaSentinței comerciale nr.450/COM/2008 pronunțată la 23.10.2008de Tribunalul Bihor în contradictoriu cu intimata - pârâtă reclamantă reconvențională FUNDAȚIA ROMÂNĂ, cu sediul în O,- și intimatul chemat în garanție CONSILIUL LOCAL O - ADMINISTRAȚIA IMOBILIAR, din O, nr. 1, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2009.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - -

Red.dec. S - 23.03.2009

Jud.fond

Tehnored. - 24.03.2009

2 exemplare

Președinte:Marinescu Simona
Judecători:Marinescu Simona, Sotoc Daniela, Băltărete Savina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 94/2009. Curtea de Apel Oradea