Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 1215/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1215
Sedinta publica din 14.11. 2008
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Gabriela Vințanu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Guranda
JUDECĂTOR 3: Speranța Maria
Grefier
Pe rol solutionarea recursului formulat de recurenta reclamantă - -EX SRL, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA SECTOR 3 PRIN PRIMAR, împotriva sentintei comerciale nr.9760/24.09.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-.
La apelul nominal facut în sedinta publică,se prezintă recurenta reclamantă prin avocat cu împuternicire avocațială la fila 2 dosar și intimata pârâtă prin consilier juridic care depune delegație la dosar.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează Curții că prin serviciul registratură s-au depus dovezile de comunicare.
Recurenta reclamantă a depus prin serviciul registratură motivlele de recurs.
Curtea comunică în ședință publică motivele de recurs depuse de către recurenta reclamantă din data de 10.10.2008, părții adverse, care nu solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de acestea.
Curtea din oficiu invocă excepția nulității recursului și acordă cuvântul părților pe această excepție.
Recurenta prin avocat arată că recursul a fost depus în termen, după ce i s-au comunicat considerentele hotărârii atacate, astfel încât solicită respingerea excepției.
Intimata prin consilier juridic arată că motivele de recurs au fost tardiv depuse și solicită admiterea excepției.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta prin avocat solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate.
Intimata prin consilier juridic solicită respingerea recursului și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală.
Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială în data de 19.09.2008, reclamanta - -EX SRL în contradictoriu cu PRIMĂRIA SECTORULUI 3 - PRIN PRIMAR, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, pe calea ordonanței președințiale, suspendarea obligației de plată a cotei de 19,11% din profitul net realizat, dar nu mai târziu de 1.926 euro/lună, astfel cum a fost stipulată la art.9 alin.2 din contractul nr.1267/1998 modificat prin actul adițional nr.3343/14.04.2006, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința comercială nr. 9760/24.09.2008 cererea reclamantei a fost respinsă, prima instanță reținând că dacă litigiul ar fi soluționat pe calea ordonanței președințiale, s-ar antama fondul, nefiind posibil să se dispună asupra suspendării unei obligații contractuale, fără administrarea unor probatorii privind modul de executare a contractului de către ambele părți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - -EX SRL, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială sub nr-.
În motivarea recursului recurenta a considerat necesar să "expliciteze" motivele care au stat la baza cererii introductive de instanță și să citeze paragrafe din considerentele hotărârii recurate neaducând, în concret, nici o critică de nelegalitate sau netemeinicie a acesteia.
În drept: art.304 pct 9, art.3041și art.582 Cod procedură civilă.
Intimata Primăria Sector 3 B nu a depus întâmpinare, însă prin concluzii orale a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința atacată în raport de probele administrate, susținerile părților și temeiul de drept invocat, Curtea reține următoarele:
În primul rând, asupra excepției nulității recursului, văzând dovezile de comunicare înaintate de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în data de 3.11.2008 și având în vedere dispozițiile art.303 alin 2 Cod procedură civilă, excepția va fi respinsă.
Recursul promovat de recurenta - -EX SRL este nefondat, având în vedere următoarele considerente: între părți s-a încheiat contractul nr. 1267/14.12.1998 al cărui obiect consta în construcția și exploatarea patrimoniului pieței agroalimentare, în suprafață de 455. situată în B,- sector 3. La art.8 din contract s-a prevăzut că aportul fiecărei părți contractante este de 19,11% pentru Primăria Sectorului 3 și 80,89% pentru - -EX SRL.
Prin acțiunea de față reclamanta solicită suspendarea obligației de plată a cotei din profitul net realizat, astfel cum a fost modificată prin actul adițional nr.3343/14.04.2006, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, care urmează să soluționeze pe calea dreptului comun diferendele apărute între părți.
Curtea constată că cererea reclamantei nu poate fi valorificată pe calea specială a ordonanței președințiale, partea nemotivând urgența măsurii solicitate (câtă vreme contractul este încheiat între părți de peste 10 ani), dreptul care s-ar păgubi prin întârziere (reclamanta afirmând că a efectuat plata unor importante sume de bani în avans, în contul cotei din profitul la care s-a obligat) și nici paguba iminentă, care nu s-ar putea repara.
Părțile, prin exprimarea liberă a acordului lor de voință, au încheiat un contract, care a devenit legea lor - conform art.969 cod civil și care trebuie executat cu bună credință.
Instanța nu poate interveni în derularea raporturilor contractuale dintre părți decât prin mijloace specifice și în condiții strict și limitativ determinate de lege, astfel că solicitarea de suspendare a unei obligații contractuale asumate, pe cale de ordonanță președințială, nu poate fi primită.
Față de cele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă,Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă - -EX SRL, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA SECTOR 3 PRIN PRIMAR, împotriva sentintei comerciale nr.9760/24.09.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 14.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex./18.12.2008
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond: -
Președinte:Gabriela VințanuJudecători:Gabriela Vințanu, Georgeta Guranda, Speranța Maria