Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 61/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ și de
CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL
DOSAR NR. - -
DECIZIA nr. 61/C/2010 - R
Ședința publică
din 25 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Groza Gheorghe Președinte instanță
- - - Președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Băltărete Savina
- - - Grefier
Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuientaSC O SA,cu sediul în O,-, împotriva DECIZIEI nr. 307/C/16.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr- în contradictoriu cuintimata ASOCIAȚIA DE ETARI "321 NUFĂR II ",din O,-/A, - 33,.1 .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă consilier juridic în baza delegației nr.239/08.01.2009 în reprezentarea revizuientei și avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 416 din 04.12.2009 emisă de Baroul Bihor în reprezentarea intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că prezenta revizuire se află la primul termen de judecată, este legal timbrată, fiind achitată taxa judiciară de timbru în valoare de 10 lei prin chitanța CA - din 23.09.2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, la data de 10.12.2009 prin Serviciul Registratură al instanței intimata a depus la dosar Întâmpinare în dublu exemplar, nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, conform prevederilor art. 242 Cod Procedură Civilă, după care:
INSTANȚA comunică un exemplar al întâmpinării reprezentatei revizuientei.
Reprezentanta intimatei depune la dosar copiile proceselor verbale de rebranșare.
INSTANȚA,nefiind excepții sau chestiuni prealabile, acordă părților cuvântul asupra cererii de revizuire.
Reprezentanta revizuientei solicită admiterea cererii sale, conform art. 321 Cod Procedură Civilă, astfel cum a fost motivată. Consideră că nu a avut parte de un proces echitabil, întrucât în fața instanței de fond a invocat mai multe aspecte, printre care lipsa de mandat a președintelui asociației de locatari, din partea locatarilor, în promovarea cauzelor.
Cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxele de timbru.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, cu motivarea că revizuienta, din proprie inițiativă, a procedat la rebranșarea blocurilor.
Referitor la susținerile reprezentantei revizuientei, apreciază că a avut loc un proces echitabil, formulând în cauze întâmpinări, apărarea fiind asigurată, iar celelalte motive de care aceasta se prevalează, apreciază că nu se pot analiza pe calea prezentei.
Cu cheltuieli de judecată.
În replică, reprezentanta revizuientei arată că deși nu a fost de acord, a pus totuși în aplicare hotărârea pronunțată din motive umanitare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că, prin Decizia nr.307/C din 16 octombrie 2009, Curtea de Apel Oradeaa admis ca fondat recursul declarat de Asociația de proprietari "321 Nufărul II" O în contradictoriu cu intimata pârâtă SC" O"SA împotriva ordonanței nr.632 din 15 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a modificat-o în totalitate, în sensul că a admis cererea de ordonanță președințială și a obligat pârâta, fără somație și fără trecerea vreunui termen să racordeze Blocul L2, la rețeaua de apă încălzită, montarea apometrelor de apă încălzită și reluarea furnizării / prestării serviciului la blocurile, PC 38, PB 118,PC 83, și, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii având ca obiect constatarea debitului pe care reclamanta îl are față de pârâtă, înregistrat sub dosar nr- al Tribunalului Bihor.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
Aprecierea urgenței se face în raport cu situația existentă în momentul judecării, ori în cauză este evident că datele calendaristice sugerează că este prezumată urgența măsurii solicitate de recurentă.
Fără a prejudeca fondul cauzei, dar analizând aparența dreptului, instanța a reținut că la dosarul cauzei nu există dovezi care să confirme neplata serviciilor prestate de către intimată, recurentei în temeiul contractului nr. 3/2009. Probațiunea avută în vedere la pronunțarea ordonanței președințiale se referă la alte raporturi contractuale preexistente între aceleași părți și care formează obiectul altor dosare aflate pe rolul instanțelor. În acest sens, este inexactă reținerea instanței de fond în sensul că existența unor hotărâri judecătorești irevocabile reprezintă un element important în aprecierea aparenței dreptului favorabilă pârâtei. Câtă vreme existența și întinderea creanțelor recurentei față de intimată face obiectul dosarului nr- al Tribunalului Bihor, iar intimatei i se cere respectarea unei obligații contractuale, aparența dreptului este favorabilă consumatorului.
Până la soluționarea dosarului nr- al Tribunalului Bihor, câtă vreme contractul nr. 3/2009 este în vigoare, intimata care și-a asumat obligația furnizării energiei termice față de recurentă are obligația să și-o îndeplinească, deoarece deține o poziție dominantă, de monopol de natură să o aducă pe reclamantă ca și consumator la discreția distribuitorului.
O astfel de poziție contractuală poate constitui un abuz de drept de natură a justifica admiterea unei cereri pe cale de ordonanță președințială, contrar susținerilor intimatei.
Pe de altă parte în cauză sunt îndeplinite toate cerințele articolului 581 cod procedură civilă, întrucât măsura solicitată are caracter vremelnic, rebranșarea urmând a fi dispusă până la soluționarea dosarului nr- al Tribunalului Bihor.
Dreptul reclamantei de a beneficia de un minim de confort asigurat prin furnizarea energiei termice s-ar păgubi prin întârziere, iar paguba ar fi ireparabilă, câtă vreme este pusă în discuție chiar sănătatea locatarilor, astfel că și sub acest aspect critica a fost apreciată ca fondată.
Apărările intimatei conform cărora rebranșarea este o măsură cu caracter definitiv, au fost apreciate de instanță ca fiind întemeiate, deoarece din chiar istoricul relațiilor dintre părți se poate constata că operațiunea de debranșare - rebranșare poate fi inițiată ori de câte ori este cazul.
Nici ipoteza intimatei conform căreia reclamantul n-ar mai avea interes în susținerea acțiunii pe calea dreptului comun, ce formează obiectul dosarului nr- al Tribunalului Bihor, nu poate fi reținută, deoarece interes legitim în soluționarea cauzei poate avea și pârâta întrucât procesul civil este guvernat de principiul egalității părților.
Eventuala ajungere a intimatei în imposibilitatea achiziționării combustibilului datorită rău-platinicilor de aceeași factură cu reclamanta, nu poate constitui un argument juridic în respingerea cererii, câtă vreme intimata având cunoștință de împrejurarea că recurenta ar fi rău platnică, totuși a încheiat cu aceasta un nou contract de furnizare în cursul anului 2009.
Văzând culpa procesuală pârâtei în temeiul dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă, aceasta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 1.681,15 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și taxa de timbru în fond și în recurs.
Împotriva acestei decizii a formulat revizuire pârâta SC" O"SA, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate și respingerea ordonanței președințiale ca inadmisibilă.
În motivarea cererii sale, revizuienta arată că pentru termenul din 15.10.2009 a depus la instanță o cerere de amânare justificată cu certificat medical, întrucât era în concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav, situație față de care societatea pe care o reprezintă nu a fost apărată la acel termen, instanța pronunțând o soluție fără respectarea principiului egalității în fața justiției, prevăzut de art.16 alin.1 din Constituția României, a principiului aflării adevărului prevăzut de art. 129 alin.5 Cod Procedură Civilă, a principiului dreptului la apărare, prevăzut de art. 156 Cod Procedură Civilă și a principiului contradictorialității prevăzut de art. 114 alin.1 Cod Procedură Civilă, neavând parte de un proces echitabil, sens în care invocă decizia nr.118/R/2007 a
Invocă excepția lipsei de mandat a reprezentanților asociației, întrucât nu există hotărâri AGA prin care să fi fost mandatați pentru o astfel de acțiune.
de la dezbateri nu a putut explica că a invocat lipsa de mandat a președintelui asociației și nu a apărătorului ales.
Apreciază că ordonanța președințială nu poate fi admisă, întrucât nu îndeplinește condițiile cerute de aceasta, respectiv vremelnicia, urgența și neprejudicierea fondului, motivând detaliat de ce nu sunt îndeplinite aceste cerințe.
Mai învederează faptul că nu se poate aprecia că are o poziție dominantă, de monopol pe piață, ci eventual are cele mai ieftine și mai comode servicii de încălzire de pe piață.
În drept au fost invocate prevederile art. 322 pct.6 Cod Procedură Civilă.
Intimata Asociația de Proprietari nr.321 Nufăr II - O, prin întâmpinarea depusă la dosar (fila 32) a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată, cu cheltuieli de judecată, pentru considerentele expuse detaliat în motivare.
Verificând decizia a cărei revizuire se solicită, prin prisma motivelor invocate, pe baza materialului și lucrărilor dosarului, se constată că aceasta este temeinică și legală.
Potrivit art.322 pct.6 Cod Procedură Civilă, revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă o persoană juridică de drept public sau de utilitate publică, nu a fost apărată deloc, sau a fost apărată cu viclenie de cei însărcinați să o apere.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că revizuirea poate fi admisă numai dacă se constată lipsa completă de apărare " nu a fost apărată deloc ", indiferent de cauza care a dus la această situație.
În consecință, nu se poate reține că această condiție este îndeplinită, dacă reprezentanta revizuientei a lipsit de la termenul de judecată a recursului, dar a depus la dosar întâmpinare, sub semnătura directorului general și a șefului oficiului juridic, care poartă ștampila societății și care a fost analizată amplu în considerentele deciziei (filele 33 și 34, pg. 3 și 5 din decizie - dosar de recurs) de către instanța de recurs, care a acordat și termen de pronunțare, în condițiile prevăzute de art.156 (2) pentru depunerea de concluzii scrise.
Celelalte motive invocate de revizuientă privind excepția lipsei de mandat a reprezentaților asociației, respectiv al președintelui asociației, neîndeplinirea în speță a condițiilor prevăzute de art.581 Cod Procedură Civilă și nedeținerea monopolului pe piață, sunt probleme prin a căror analiză s-ar rejudeca recursul, ceea ce este inadmisibil, legiuitorul neurmărind prin revizuire să deschidă părților calea recursului la recurs.
Față de toate aceste considerente, instanța urmează a respinge ca nefondată cererea de revizuire, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct.6 Cod Procedură Civilă.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod Procedură Civilă, revizuienta urmează a fi obligată să plătească intimatei suma de 1011,50 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, justificat cu împuternicirile avocațiale nr.416/04.12.2009 și nr. 423/10.12.2009 și ordinele de plată nr.21 și 23/26.11.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientaSC O SA,cu sediul în O,-, împotriva DECIZIEI nr. 307/C/16.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA DE ETARI "321 NUFĂR II ", din O,-/A, - 33,.1, pe care o menține în totul.
OBLIGĂ partea revizuientă să plătească părții intimate suma de 1011,50 lei cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 ianuarie 2010.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - -
Red.dec.jud. - în concept - 26.01.2010
Jud. recurs BM./FM./MS.
Tehnoredact.-.- 4 ex./ 28.01.2010
Emis / exped 2 comunicări
revizuientaSC O SA,-, intimata ASOCIAȚIA DE ETARI "321 NUFĂR II ", din O,-/A, - 33,.1Președinte:Groza GheorgheJudecători:Groza Gheorghe, Băltărete Savina, Bocșe Elena