Spete procedura insolventei. Decizia 63/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ și de
CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL
DOSAR NR. - -
DECIZIA nr. 63/C/2010- R
Ședința publică
din 25 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Groza Gheorghe Președinte instanță
- - - Președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Băltărete Savina
- - - Grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial formulat de recurenta creditoare AUTORITATEA pentru VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1 împotriva Sentinței comerciale nr. 948/F din 15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr- în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL O, având J- și CUI -, cu sediul în O,- parter și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul BIHOR, cu sediul în O,-, județul B, având ca obiect - PROCEDURA INSOLVENȚEI - societăți cu răspundere limitată -.
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, conform prevederilor art. 242 Cod Procedură Civilă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 948/F din 15.04.2009, Tribunalul Bihor a respins ca nefondate obiecțiunile formulate de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B și a dispus: închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL O, radierea din registrul comerțului, a escărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabili- tăți și a încuviințat plata onorariului lichidatorului judiciar.
A dispus notificarea sentinței creditorilor, lichidatorului judiciar, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic, analizând actele și lucrările dosarului a reținut în fapt că prin Sentința nr. 876/F/2008 pronunțată în ședința publică din data de 29.10.2008 a fost deschisă față de debitoarea SC SRL procedura generală de insolvență, dispunându-se ulterior prin sent. com. nr. 172/F/2009 trecerea acesteia în faliment. După comunicarea hotărârii de deschidere a procedurii, lichidatorul judiciar a procedat la notificarea acesteia prin publicarea unui anunț în ziarul " Bihorean" din data de 10.11.2008, precum și a administratorului debitoarei. Notificarea transmisă celui din urmă a fost returnată cu mențiunea "destinatar mutat de la adresă" deși ea a fost transmisă la domiciliul indicat de Serviciul de Evidență a Persoanelor din cadrul Consiliului Local al mun.
Potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori dacă acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena l-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Aplicarea acestui text legal presupune, așadar, reținerea a două condiții: inexistența bunurilor sau insuficiența lor și neavansarea cheltuielilor de către nici unul dintre creditori. Întrucât creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a arătat în mod clar că nu înțelege să avanseze cheltuielile necesare continuării procedurii, urmează a fi analizată prima condiție.
Astfel, din adresa nr. 191.673/05.11.2008 comunicată de către Primăria mun. O reiese că debitoarea nu figurează cu bunuri impozabile în evidențele sale. În condițiile în care lichidatorul judiciar se află în imposibilitatea de a intra în posesia documentelor contabile în ciuda notificărilor transmise administratorului debitoarei, față de principiul că nimeni nu poate fi obligat la ceva imposibil (ad imposibilium nulla est obligatio), consideră că prima condiție este îndeplinită.
Faptul că există posibilitatea ca o parte din cheltuielile privind desfășurarea procedurii să fie suportată din fondul constituit potrivit art. 4 din Legea nr. 85/2006 nu înlătură această concluzie întrucât utilizarea lui presupune posibilitatea reală a recuperării în viitor, cel puțin în parte, a sumelor avansate în urma înstrăinării bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei. Întrucât în cauză este necontestată lipsa bunurilor din averea debitoarei, nu se poate pune problema acoperirii pasivului ( scopul aplicării Legii nr. 85/2006- art. 2 ) și, prin urmare, nu se justifică nici folosirea fondului de lichidare pentru continuarea procedurii, doar creditorii putând să-și asume riscul avansării de noi sume și, implicit, al creșterii pasivului.
Față de toate acestea, considerând că obiecțiunile creditoarei sunt nefondate, au fost respinse în consecință și în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii, radierea debitoarei și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri.
Cât privește onorariul solicitat de către lichidatorul judiciar desemnat în cauză, instanța a reținut că potrivit art. 37 alin. 2 din OUG86/2006 acesta se stabilește în funcție de gradul de complexitate a activității depuse. Determinarea lui impune examinarea elementelor obligatorii enumerate de legiuitor ( literele a-i ).
Raportat la acestea trebuie precizat că în definitiv al creanțelor au fost înscriși numai doi creditori, nefiind formulată pe parcursul soluționării cauzei vreo contestație din partea unor terți. Mai mult, activitatea desfășurată de către debitoare în ultimii trei ani nu a implicat un examen complex. Tocmai de aceea raportat și la criteriile orientative comunicate de către - Filiala B, instanța consideră că acordarea unui onorariu în cuantum de 2300 lei corespunde criteriilor amintite.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs AUTORITATEA pentru VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B solicitând modificarea ei în sensul constatării prematurității închiderii procedurii, în lipsa raportului prevăzut de art. 25 și 59 din Legea nr.85/2006.
În motivarea recursului său, creditoarea arată că lichidatorul a solicitat închiderea procedurii fără să întocmească raportului prevăzut de art. 25 și 59 din Legea nr.85/2006, privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență și fără să menționeze persoanele cărora le-ar fi imputabilă starea debitoarei.
Debitoarea înregistra datorii față de fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în sumă de 103,09 lei, care nu aparținea societății, sursa de finanțare a acesteia constituind-o arieratele bugetare, cauză care a dus la încetarea de plăți.
Mai învederează că fostul administrator se face vinovat de utilizarea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri în scopul întârzierii încetării de plăți, faptă prevăzută de art.138 lit.f) din Legea nr.85/2006.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct.9 și art.304 ind.1 Cod Procedură Civilă.
Intimații n-au formulat întâmpinare.
Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, conform art. 304 raportat la art. 306 și 304 ind.1 Cod Procedură Civilă, pe baza materialului și lucrărilor do
sarului, se constată că aceasta este temeinică și legală.
La fila 41 din dosar de află raportul administratorului judiciar prevăzut de art. 54 (1) din Legea nr.85/2006 la a cărei efectuare a fost obligat de judecătorul sindic și din care rezultă că în patrimoniul debitoarei nu se găsesc bunuri și nici disponibilități bănești.
De asemenea, din concluziile scrise depuse de administratorul judiciar la dosar - fila 85, rezultă că nu a identificat fapte de natură să atragă răspunderea organelor de conducere a societății, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sume de bani pentru continuarea procedurii.
Față de această stare de fapt, instanța apreciază că judecătorul sindic a făcut aplicarea corectă a prevederilor art.131 din Legea nr.85/2006, motivele de recurs fiind neîntemeiate.
În consecință, în baza art. 312 raportat la art. 316 Cod Procedură Civilă, instanța urmează a respinge ca nefondat recursul.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare AUTORITATEA pentru VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1 împotriva Sentinței comerciale nr. 948/F din 15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr- în contradictoriu cuintimata debitoare SC SRL O,cu sediul în O,- parter șiintimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul BIHOR,cu sediul în O,-, județul B, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 ianuarie 2010.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - -
Jud. fond C - Red.dec. S - în concept 22.02.2010
Tehnored. - 23.02.2010 - 5 exemplare
Emis/exped 3 comunicări - predate la expediție - 23.02.2010
recur. creditoare B,--11, sector 1 intimata debitoare SC SRL O,- parter intimatul B, O,-, județulPreședinte:Groza GheorgheJudecători:Groza Gheorghe, Băltărete Savina, Bocșe Elena