Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 624/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

Decizia nr. 624 / Dosar nr-

Ședința publică din 11 decembrie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Laura Fețeanu judecător

- - - - - JUDECĂTOR 2: Alina Gabriela Stoian

- - - președinte de secție

- - grefier

Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta B împotriva sentinței civile nr. 1655/C din 17 noiembrie 2009, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr. -.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa recurentei pârâte B, precum și a intimatei reclamante Societatea de Investiții Financiare "Transilvania"

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în ședința publică din 10 decembrie 2009, conform celor consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, în temeiul art.581 alin.3 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru 11 decembrie 2009.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 1655/C/17.11.2009, Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a admis în parte cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta tRANSILVANIA și în consecință a dispus suspendarea executării punctelor 2 și 3 din Hotărârea din data de 9.10.2009 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor până la soluționarea definitivă a acțiunii privind anularea hotărârii din 9.10.2009. A respins petitul privind suspendarea executării punctului 3 din aceeași hotărâre. A obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1010,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

La pronunțarea acestei sentințe, prima instanță, verificând îndeplinirea condițiilor art. 581 Cod procedură civilă, a reținut următoarele:

Condiția vremelniciei este îndeplinită in cauză, având in vedere că efectele suspendării ar până la soluționarea pe fond a cauzei.

Și condiția neprejudecării fondului este îndeplinită având in vedere că instanța nu analizează pe fond hotărârea cu privire la care se solicită suspendarea punctelor 2 și 3.

Condiția urgenței și a păstrării unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau a prevenirii unei pagube iminente sunt îndeplinite și ele și rezultă din măsura adoptată prin punctele 2 și 3 din hotărârea /09.10.2009. Astfel, prin pct. 2 s-a aprobat valorificarea mai multor imobile ale pârâtei, fără a se indica, in concret, modalitatea in care se va face acest lucru, valoarea la care este permisă înstrăinarea, existând riscul producerii unor prejudicii materiale ireversibile in patrimoniul pârâtei și, implicit, al acționarilor.

Cu privire la durata suspendării, instanța a reținut că, deși reclamanta a solicitat ca suspendarea să se dispună până la soluționarea irevocabilă a acțiunii in anularea hotărârilor, o astfel de măsură se poate dispune numai până la soluționarea definitivă a acestei acțiuni și aceasta deoarece hotărârea care va fi dată pe fond va fi definitivă și executorie; în caz de admitere a acțiunii, hotărârea AGA atacată va fi desființată iar suspendarea va rămâne fără obiect, iar in caz de respingere nu ar fi echitabil pentru partea adversă să suporte consecințele suspendării, în măsura in care acțiunea pe fond a fost respinsă. De asemenea, nu poate fi ignorată condiția vremelniciei măsurii ce poate fi luată pe calea ordonanței președințiale.

Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea în parte a cesteia, în sensul respingerii în întregime a cererii.

Recurenta critică sentința, în baza art. 304 alin. 1 pct. 9 Cod de procedură civilă, pentru următoarele considerente:

1. Excepția prematurității, în ceea ce privește capătul doi de cerere, în raport de dispozițiile art. 132 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în conformitate cu care hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, respectiv legiuitorul a prevăzut data de la care se naște dreptul acționarului de a ataca hotărârile adunărilor generale. În speță, această condiție nu a fost îndeplinită, având în vedere că hotărârile atacate nu au fost publicate în Monitorul Oficial partea a IV-

Pe fondul cauzei se susține că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 581 Cod de procedură civilă, respectiv: urgența măsurii solicitate, vremelnicia măsurii solicitate și neprejudecarea fondului.

Cu privire la urgență, se susține nu există niciun drept al intimatei care s-ar păgubi prin întârziere și nici nu există vreo pagubă în patrimoniul acesteia. Recurenta subliniază că nu orice pagubă poate justifica urgența, cI numai acea pagubă care este iminentă și nu s-ar putea repara.

Referitor la neprejudecarea fondului, recurenta susține că aparența dreptului nu este în favoarea reclamantei, susținerile sale referitoare la fondul cauzei fiind neîntemeiate.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Cu privire la excepția prematurității, intimata susține că interpretarea dată de recurentă prevederilor art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 este greșită, făcându-se o confuzie între termenul în cadrul căruia se poate formula o acțiune în anulare împotriva unei hotărâri AGA și data de la care hotărârile produc efecte.

În combaterea motivelor de fond, intimata susține că a dovedit urgența măsurii și a justificat aparența dreptului.

Examinând sentința atacată în limitele motivelor de recurs, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale în materie, curtea reține următoarele:

Referitor la excepția prematurității formulării cererii, se reține că art. 132 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 stabilește termenul maxim în care pot fi atacate hotărârile adunărilor generale ale societăților comerciale, în funcție de data publicării în Monitorul Oficial, prezumându-se că prin această publicare toți acționarii pot lua cunoștință de hotărâre. Publicarea hotărârii în Monitorul Oficial nu este momentul în care se naște dreptul de a formula acțiunea în anularea hotărârii și cererea de suspendare a acesteia pe calea ordonanței președințiale.

Cu privire la aparența dreptului și îndeplinirea condiției urgenței curtea reține că, în condițiile în care, la soluționarea cererii de suspendare instanța nu se poate pronunța asupra chestiunilor care vizează fondul cauzei, urmează a se analiza dacă, în situația admiterii acțiunii în anularea hotărârii AGA, prejudiciul suferit de reclamant ca urmare a executării acestei hotărâri este mai mare decât prejudiciul suferit de pârâtă prin întârzierea punerii în executare a hotărârii, în cazul în care acțiunea în anulare ar fi respinsă.

În speță, prin hotărârile în litigiu s-a aprobat înstrăinarea unor imobile ale pârâtei. Dacă aceste hotărâri vor fi puse în executare până la soluționarea acțiunii în anulare, prejudiciul suferit de acționari nu ar mai putea fi reparat, întrucât, într-o eventuală acțiune în anularea actelor de înstrăinare li s-ar putea opune principiul dobândirii bunurilor cu bună credință.

În schimb, menținerea situației anterioare adoptării hotărârilor atacate până la soluționarea acțiunii în anulare nu ar prejudicia cu nimic pârâta.

Se constată deci, că reclamanta a dovedit condiția urgenței.

De asemenea, este îndeplinită condiția vremelniciei, suspendarea fiind dispusă până la soluționarea acțiunii de fond, precum și cea a neprejudecării fondului, întrucât măsura suspendării poate fi dispusă și fără analiza motivelor de nulitate invocate în acțiunea în anulare.

Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul și se va menține hotărârea atacată, ca fiind temeinică și legală.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de pârâții împotriva sentinței civile nr.1655/C/17.11.2009 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2009.

Președinte Judecător JUDECĂTOR 3: Gabriela

- - - - - -

Grefier

Red. GC/14.12.2009

Dact.LD/15.12.2009/4 ex.

Jud.fond

Președinte:Laura Fețeanu
Judecători:Laura Fețeanu, Alina Gabriela Stoian, Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 624/2009. Curtea de Apel Brasov