Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Încheierea 860/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928

Secția Comercială

Dosar nr-

ÎNCHEIERE NR.860

Ședința publică din 22 iunie 2009

PREȘEDINTE: Anca Buta

JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 3: Petruța Micu

Grefier:- -

S-a luat în examinare, la a doua strigare a cauzei, cererea de suspendare a executării sentinței comerciale nr.529/23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, formulată de debitoarea recurentă - SRL în contradictoriu cu creditoarea intimată - SRL B și lichidatorul debitoarei Consult AR Management.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru debitoarea recurentă, avocat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că intimata creditoare a depus la dosar, prin fax, o cerere prin care arată că nu mai are pretenții în cauză.

De asemenea, lichidatorul debitoarei a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare.

Nemaifiind formulate alte cereri instanța acordă cuvântul asupra cererii.

Reprezentantul debitoarei recurente arată că debitoarea a renunțat la judecata cererii de suspendare a executării sentinței comerciale nr.529/23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, cerere care de asemenea a rămas fără obiect deoarece recursul împotriva sentinței comerciale menționate s-a soluționat, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.529/23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- s-a admis cererea formulată de creditoarea - SRL B, pentru deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 față de debitoarea - SRL și s-a dispus: deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoare; ridicarea dreptului de administrare a debitorului; numirea administratorului judiciar Consult AR Management și publicarea sentinței în Buletinul insolvenței, precum și comunicarea sentinței la Judecătoria Arad, ORC de pe lângă Tribunalul Arad și băncilor la care debitoarea are conturi deschise.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat cerere de suspendare a executării sentinței debitoarea - SRL solicitând admiterea acesteia și suspendarea procedurii insolvenței, arătând că cererea de deschidere a procedurii falimentului este nejustificată întrucât nu se află în incapacitate de plată.

Se mai arată de către recurentă că de la data de 26.06.2008, dată la care Judecătoria Arada pronunțat Ordonanța nr. 4840/26.06.2008, a continuat să încaseze sume de bani pentru serviciile prestate și să-și achite datoriile față de furnizori, în momentul de față fiind în curs de derulare o serie de contracte comerciale în care este parte contractantă.

Debitoarea recurentă susține că, în prezent, obține venituri care îi conferă posibilitatea de a plăti datoriile exigibile, în susținerea afirmațiilor sale anexând copiile registrelor de casă pentru perioada cuprinsă între 01.01.2009 - 31.03.2009, precum și facturi fiscale și chitanțe, din care rezultă neîndoielnic că în acest interval de timp a achitat taxe și impozite și a încasat sume de bani de la cocontractanții săi, astfel:

- în luna ianuarie 2009 efectuat plăți în numerar prin casierie în sumă de 31.941,47 lei, prin virament în sumă de 36.579,14 lei și depuneri de numerar în bancă în sumă de 4.405 lei

- în luna februarie 2009 efectuat plăți în numerar prin casierie în sumă de 29.374,43 lei, iar prin virament în sumă de 4.049,88 lei

- în luna martie2009 a efectuat plăți în numerar prin casierie în sumă de 30.310,12 lei, prin virament în sumă de 6.360 lei, prin trezorerie în sumă de 3.350 lei și depuneri de numerar în bancă de 1.010 lei.

În cauză a formulat întâmpinare -AR MANAGEMENT arătând că prin sentința comercială nr. 529/23.03.2009, a fost numită de către judecătorul sindic, ca administrator judiciar în dosarul de insolvență nr-, privind debitoarea - SRL

Având în vedere faptul că nu a avut calitate procesuală la momentul soluționării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, intimatul administrator judiciar lasă la aprecierea instanței aspectele care țin de condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale.

Administratorul judiciar mai arată că a început exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 20 din Legea 85/2006, iar la această dată nu se află în posesia actelor firmei și a documentelor contabile, deși fostul administrator a fost notificat în acest sens la data de 23.04.2009.

În cazul în care se va admite cererea de ordonanță președințială, iar avocatul debitoarei ar pretinde cheltuieli de judecată, administratorul judiciar solicită instanței să oblige numai creditorul declanșator la plata acestora.

Creditoarea intimată - SRL a depus la dosar o cerere prin care arată că nu mai are pretenții în prezenta cauză.

Având în vedere că debitoarea recurentă a renunțat la judecata cererii de suspendare, cerere care de altfel a rămas și fără obiect, recursul împotriva sentinței a cărei suspendare se cere fiind soluționat prin admiterea acestuia prin decizia civilă nr.864/22.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, Curtea urmează a lua act de renunțare la judecata cererii de suspendare a executării sentinței comerciale nr.529/23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, formulată de reclamanta debitoare - SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de renunțarea la judecata cererii de suspendare a executării sentinței comerciale nr.529/23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, formulată de reclamanta debitoare - SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 iunie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - Grefier,

- -

Red./30.06.09

tehn./ 2 ex./01.07.09

Primă instanță: Tribunalul Arad, judecător:

Președinte:Anca Buta
Judecători:Anca Buta, Marian Bratiș, Petruța Micu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Încheierea 860/2009. Curtea de Apel Timisoara