Spete pretentii comerciale. Decizia 106/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
Decizia nr.106/Ap Dosar nr-
Ședința publică din 29 octombrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție
- - - - - judecător
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul CABINET INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ " " împotriva sentinței civile nr.890/C din 18 mai 2009, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa apelantului reclamant Cabinet Individual de Practician în Insolvență " " - administrator judiciar al T, și a intimatei pârâte
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 15 octombrie 2009, când partea prezentă a pus concluzii potrivit încheierii de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 22 și 29 octombrie 2009.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brașov, reclamanta prin administrator judiciar a solicitat în contradictoriu cu pârâta obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: echivalentul prejudiciului pe care l-a cauzat prin fapta sa culpabilă - respectiv suma de 86.270 Euro prejudiciu cert și suma pe care este nevoită să o plătească pentru punerea stației de betoane în funcțiune; daune compensatorii în cuantum de 800.000lei X 3 luni = 5.400.000 lei - venit mediu nerealizat pentru lunile septembrie - octombrie - noiembrie - decembrie 2008 (luni în care SRL a fost privată a-și exploata bunurile și realiza venituri), 4.141.200 Euro - câștig nerealizat, față de contractul încheiat cu beneficiarul CONSTRUCTION (Parcul Industrial ), care garanta turnare de beton, pentru neexecutarea parțială a unor obligații asumate prin contract, temei legal art. 1073 - art. 1090 Cod civil.
A mai solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună înființarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, până la concurența sumei de 86.270 Euro + 4.141.200 Euro = 4.227.400 Euro, echivalentul în lei + 5.400.000 lei, temei de drept art. 591 Cod civil, imobilele urmând a fi individualizate în momentul în care se vor primi extrasele de Carte Funciară.
Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, prin sentința civilă nr. 890/C/18.05. 2009 respins acțiunea și cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.
La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut următoarele:
Între reclamantă în calitate de vânzătoare și pârâtă în calitate de cumpărătoare s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 371/09.09.2008 prin care acesteia din urmă i se transmitea în proprietate imobilul,Stația de betoane,
Prețul contractului a fost stabilit la suma de 654.500 Euro inclusiv TVA, plătindu-se suma de 100.000 Euro înainte de semnarea contractului, iar diferența de preț urmând a se achita până la data de 01.10.2008.
Din data de 01.09. 2008 s-a stipulat că va opera transmiterea folosinței către pârâta cumpărătoare iar dreptul de proprietate de la vânzătoare la cumpărătoare se va transmite la data plății integrale a prețului conform art. 5.3 din contract (fila 8 din dosar).
În art. 3.4 s-a stipulat un pact comisoriu de gradul IV care opera de drept fără somație sau trecerea vreunui termen, în caz de neplată a prețului la termenul convenit, reclamanta vânzătoare având dreptul de a reține suma plătită cu titlu de avans de cumpărare în situația intervenirii pactului comisoriu de la art. 3.4(a se vedea art. 3.5).
Așadar părțile au evaluat, prin inserarea unei clauze penale, anticipat despăgubirile ce se datorează în caz de neplată a prețului și intervenirii pactului comisoriu de grad IV, denumit în mod impropriu convenție rezolutorie de către părți.
În data de 04.10.2008 a izbucnit un incendiu la stația de betoane a cărei folosință fusese anterior predată pârâtei, din procesul verbal nr. 196 aflat la fila 14 rezultând că sursa posibilă de aprindere a fost un scurt circuit electric datorat unui conductor electric defect sau instalat necorespunzător.
Nici din acest proces verbal și nici dintr-o altă probă a dosarului nu rezultă culpa pârâtei în izbucnirea incendiului ori propagarea acestuia.
În urma incendiului Stația de betoane a fost distrusă, fiind în imposibilitate de a mai fi folosită, așa cum arată și reclamanta în acțiune.
În aceste condiții pârâta nu a mai achitat diferența de preț.
Cu privire la pactul comisoriu de ultim grad stipulat de părți în contract și denumit în mod impropriu condiție rezolutorie, instanța reține că în caz de neexecutare a obligației de plată a diferenței de preț, reclamanta-vânzătoare avea alegerea între a face aplicabil respectivul pact și a determina rezilierea contractului, ori a menține respectivul contract, prin neinvocarea pactului comisoriu și optarea pentru executarea pactului în discuție.
În speță se observă că reclamanta nu a înțeles să facă operant și să invoce pactul comisoriu de gradul IV la data de 01.10.2008 când trebuia plătită diferența de preț, neoptând pentru desființarea convenției chiar de la acea dată (a se vedea art. 3.4 care vorbește de dreptul de opțiune al vânzătoarei), ci a înțeles să facă operant și să invoce pactul comisoriu și rezilierea contractului abia la data de 14.10.2008, după izbucnirea incendiului din data de 4.10.2008 și aflarea pagubei produse Stației de betoane.
În acest sens, prin notificarea din 14.10.2008 reclamanta a înștiințat-o în mod expres pe pârâtă că începând cu această dată consideră contractul reziliat deplin drept (fila 9 din dosar).
Deci nu neplata diferenței de preț la data de 01.10.2008 a determinat-o pe reclamantă să facă operant pactul comisoriu, ci faptul că după izbucnirea incendiului la 04.10.2008 a observat că pârâta nu mai dorește să efectueze plata ultimei tranșe din preț, pactul comisoriu invocându-se abia începând cu data de 14.10.2008.
Într-o atare situație, la data de 04.10.2008, când a avut loc incendiul contractul era în vigoare, producând efecte, nefiind reziliat, conform pactului comisoriu iar, conform art. 5.2 din respectiva convenție, dreptul de proprietate asupra stației de betoane aparținea reclamantei vânzătoare, întrucât prețul nu fusese integral plătit de pârâtă.
Întrucât în cauză nu s-a dovedit cupla pârâtei în izbucnirea incendiului ori că nu ar fi respectat prescripțiile tehnice de funcționare și exploatare sau că ar fi existat vreo legătură de cauzalitate între fapta pârâtei și producerea incendiului, instanța reține că în speță se pune problema riscului pieirii parțiale fortuite a bunului ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare dintre părți.
Acest risc este suportat de proprietarul bunului la momentul pieririi sale, adică de reclamanta vânzătoare care, potrivit art. 5.3 din convenție, avea în proprietate bunul la data incendiului.
La data incendiului, în condițiile în care reclamanta nu optase pentru aplicarea pactului comisoriu și pentru rezilierea contractului, nu exista emisă de către aceasta nici o notificare prin care să-i solicite pârâtei restituirea imobilelor, astfel încât pârâta să fie considerată pusă în întârziere cu privire la eventuala obligație de restituire a acestora, astfel încât să se poată considera că este cea care ar trebui să suporte riscul pieirii fortuite a bunurilor.
Notificările s-au emis abia începând cu data 14.10.2009, doar de la acea dată reclamanta alegând să invoce pactul comisoriu de ultim grad (filele 9-13 din dosar).
pieirii fortuite a bunului presupune că pârâta cumpărătoare nu mai este obligată să plătească reclamantei vânzătoare ultima (diferența de preț) pentru că acesta din urmă nu-i mai poate trimite în proprietate bunul.
Așadar, reclamanta vânzătoare, care nu va putea transmite în proprietate pârâtei cumpărătoare bunul în starea în care părțile s-au înțeles, nu va putea fi obligat la despăgubiri către pârâta cumpărătoare, lipsind culpa în neexecutarea propriei obligații, însă va suporta riscul pieirii fortuite a bunurilor, în calitate de proprietar al acestora.
Corespunzător, nici pârâtei cumpărătoare nu i se va mai putea pretinde plata sumei reprezentând diferență de preț pentru un bun care nu i se mai poate transmite în proprietate în starea în care au convenit părțile la încheierea contractului și nici nu i se va putea pretinde plata de despăgubiri.
este o consecință a neexecutării contractului sinalagmatic ca urmare a imposibilității fortuite, independent de culpa vreuneia dintre părți.
În speță nu există o notificare a reclamantei pentru plata diferenței de preț care să fi fost adresată pârâtei prealabil datei producerii incendiului pentru a se putea considera că aceasta din urmă este cea care trebuie să suporte riscul pieirii fortuite a bunului.
reclamantei la predarea bunurilor către pârâtă și la paza materială a acestora sunt lipsite de relevanță atâta vreme cât nu s-a dovedit culpa pârâtei în producerea ori propagarea incendiului, situația fiind similară cu cea a unui locatar căruia îi fusese predat bunul pe care îl închiriase, bun care piere fortuit în timpul locațiunii. Conform art. 1423. Civ. locatarul nu va suporta riscul pieirii fortuite, ci proprietarul care a închiriat, câtă vreme nu se dovedește că pieirea s-a datorat culpei locatarului.
Așadar, paza materială și predarea bunurilor sunt fără relevanță în condițiile pieirii fortuite a bunului și netransmiterii proprietății către pârâtă.
Deși nu este vorba de incidența vreunei condiții rezolutorii, căci în cazul acesteia încetarea convenției s-ar fi produs în momentul îndeplinirii condiției (neplata ultimei tranșe din preț) iar reclamanta vânzătoare nu ar fi avut posibilitatea de a opta între executarea contractului ori desființarea acestuia, așa cum s-a stipulat în contract, situația de mai sus referitoare la suportarea riscului contractului se verifică și într-o astfel de ipoteză, riscul fiind suportat de proprietarul bunului sub condiție rezolutorie, adică tot de reclamanta-vânzătoare.
Revenind la pretențiile reclamantei referitoare la despăgubiri, instanța reține că, potrivit art. 5.1 din contract, începând cu data de 01.09.2008 pârâtei i s-a transmis folosința bunurilor, astfel încât până la data de 14.10.2008, a opțiunii reclamantei de reziliere, a avut bunurile în mod legal în folosință iar rezilierea nu retroactivează și nu poate privi și restituirea folosinței la care a avut dreptul cumpărătoarea pârâtă, ci doar restituirea bunurilor către reclamantă (art. 2.1 și 3.4 alin. 2 filele 6 și 7 din dosar).
Așadar, pentru perioada septembrie-octombrie 2008 pârâta nu poate datora reclamantei despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunurilor, cum în mod nejustificat se pretinde.
În altă ordine de idei, referitor la cuantumul prejudiciului solicitat de reclamantă, instanța reține că prin clauza penală de la art. 3.5 din contract, părțile s-au înțeles să evalueze anticipat prejudiciul ce ar surveni în cazul rezilierii de drept a contractului de vânzare cumpărare ca urmare a aplicării pactului comisoriu de ultim grad, astfel încât instanța nu poate mări ori micșora cuantumul respectivei clauze penale și nici nu ar putea acorda reclamantei mai mult decât prevede aceasta.
Referitor la câștigul nerealizat pretins de reclamantă, instanța reține că, în orice caz, motivul pentru care contractul încheiat de reclamantă cu CONSTRUCTION a încetat a fost acela că stația de betoane nu mai era funcțională din cauza incendiului și nu pentru că s-ar fi refuzat de către pârâtă predarea acesteia în starea de după incendiu.
Or, chestiunea se analizează tot în raport de suportarea riscului contractului dintre reclamantă și pârâtă expusă anterior, fiind evident că pârâta nu poate fi obligată la plata către reclamantă a unui prejudiciu provenind din nerealizarea unui contract încheiat de reclamantă cu un terț din moment ce nu este în culpă pentru pieirea parțială a obiectului respectivului contract.
Însă ceea ce trebuie observat este faptul că încheierea contractului cu CONSTRUCTION s-a făcut de reclamantă la data de 13.08.2008 (fila 22), anterior vânzării-cumpărării încheiate cu pârâta la data de 09.09.2008.
Deci acest prim contract încheiat cu CONSTRUCTION nu a mai putut fi onorat de reclamantă nu datorită culpei pârâtei, ci datorită propriei voințe a reclamantei, care a înțeles ulterior datei de 13.08.2008 să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu pârâta și să predea folosința stației de betoane pârâtei la 01.09.2008, fără a se prevedea în convenția cu pârâta că ceea ce rezultă din exploatarea stației va reveni reclamantei în vederea onorării obligațiilor sale față de CONSTRUCTION
Și aceasta chiar dacă, la art. 7 alin. din contractul cu CONSTRUCTION s-a stipulat că în cazul în care stația de betoane va fi vândută către o altă firmă, contractul cu CONSTRUCTION ar putea fi cesionat în favoarea noii proprietare a stației de betoane, respectându-se aceleași clauze contractuale.
În concluzie nu putut fi avut în vedere nici acest pretins prejudiciu ce s-ar fi produs reclamantei de pârâtă.
O asemenea cesiune nu a avut loc prin contractul de vânzare cumpărare încheiat între reclamantă și pârâtă.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, prin administrator judiciar Cabinet individual de practician în insolvență " ", solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea apelului se susține că instanța de fond nu a sesizat prevederile art. 4.2 punct ultim din contractul de vânzare - cumpărare nr. 371/9.09.2008, potrivit cărora: "cumpărătorul își asumă răspunderea pentru pieirea totală sau parțială a bunurilor cumpărate, indiferent din ce cauză s-ar produce, dacă aceasta se produce înainte de plata integrală a prețului și transferul dreptului de proprietate".
Aceste prevederi răstoarnă întreaga motivație a instanței de fond, care și-a fundamentat soluția pe faptul că riscul pieirii fortuite a bunului ar fi în sarcina proprietarului și că nu s-a dovedit culpa pârâtei în producerea incendiului ce a avut loc asupra bunurilor ce fac obiectul vânzării.
Astfel, notificarea rezilierii contractului de vânzare-cumpărare, indiferent când a fost transmisă cumpărătorului, nu schimbă cu nimic răspunderea pentru riscul asumat de acesta din urmă privind pierirea fortuită sau avariile produse la incendiu, având în vedere că bunurile afectate de incendiu se aflau în paza juridică a cumpărătorului la momentul producerii acestui incident.
În condițiile de mai sus, este lesne de înțeles că vânzătorul nu mai putea fi de acord cu perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, astfel încât a apelat la cea mai eficientă măsură ce a rezultat din nerespectarea de către cumpărător a obligației de plată a diferenței de preț, respectiv rezilierea prevăzută în art.3.4. din contractul nr.371/09.09.2008.
Ca efect al acestei rezilieri intervenită pentru neplata prețului, s-a activat și clauza penală prevăzută de art.3.5. din aceeași convenție, potrivit căreia partea de preț plătită cu titlu de avans reprezintă daunele interese și nu va fi restituită cumpărătorului.
Din interpretarea clauzei penale se constată că aceasta este destinată la acoperirea prejudiciului nerealizat ca urmare a nefinalizării contractului de vânzare-cumpărare din culpa cumpărătorului, pentru neachitarea diferenței de preț, dar nu rezultă că valoarea clauzei penale a exclus prejudiciul produs prin avarierea bunurilor și lipsa de folosință rezultată tot din avarierea acestora, respectiv suma de 86.270 euro reprezentând valoarea necesară punerii în funcțiune a bunurilor și 4.141.200 euro reprezentând câștig nerealizat, față de contractul cu Construction
Examinând sentința atacată în limitele motivelor de apel, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale în materie, curtea reține următoarele:
Într-adevăr, instanța de fond a soluționat cauza prin prisma prevederilor art. 1423 Cod civil, în conformitate cu care riscul pieirii fortuite a bunului aparține proprietarului, fără a avea în vedere clauza cuprinsă în art. 4.2 din contractul de vânzare - cumpărare încheiat între părți, în conformitate cu care "cumpărătorul își asumă răspunderea pentru pieirea totală sau parțială a bunurilor cumpărate, indiferent din ce cauză s-ar produce, dacă aceasta se produce înainte de plata integrală a prețului și transferul dreptului de proprietate".
În raport de această clauză, în temeiul art. 969 Cod civil, care prevede caracterul obligatoriu al contractelor între părțile contractante, se constată că paguba rezultată prin pieirea în incendiu a bunului ce a făcut obiectul contractului încheiat între părți trebuie să fie suportată de către pârâta cumpărătoare, chiar dacă incendiul nu s-a produs din culpa sa.
Aceasta înseamnă că, în cazul în care contractul este încă în vigoare, pârâta are obligația de a îi plăti reclamantei diferența neachitată din preț, urmând a deveni proprietara bunului la data plății iar în cazul în care contractul a fost rezolvit, prin aplicarea pactului comisoriu de gradul IV, în conformitate cu care "neplata prețului (restului de preț) la termenul prevăzut și în cuantumul stabilit dă dreptul vânzătoarei de a opta între executarea contractului cu plata de daune interese sau rezoluțiunea de drept, fără somație sau trecerea vreunui termen", pârâta are obligația de a suporta daunele provocate de producerea incendiului.
Pârâta nu contestă neîndeplinirea obligației de plată a diferenței de preț, stabilită prin contract sub sancțiunea rezoluțiunii de drept a contactului, însă susține că rezoluțiunea nu a operat întrucât, din culpa reclamantei nu s-a încheiat contractul autentic de vânzare - cumpărare. Obiectul contractului fiind însă un bun mobil, legea nu cere forma autentică pentru transferul dreptului de proprietate, formă care nu s-a prevăzut nici în contractul încheiat de părți, în care se stipulează că dreptul de proprietate se transferă de la vânzătoare la cumpărătoare la data plății integrale a prețului.
Afirmația pârâtei că bunul ce face obiectul contractului de vânzare - cumpărare este achiziționat în sistem leasing și pentru definitivarea vânzării este necesar acordul proprietarului este eronată, în raport de conținutul contractului, care la pct. 2.4 enumeră bunurile ce compun stația de betoane, obiect al tranzacției iar la pct. 2.5 se prevede preluarea în sistem leasing de către cumpărător a "utilajelor aferente stației de betoane". Rezultă că stația de betoane era la data încheierii contractului proprietatea vânzătoarei și doar utilajele aferente acesteia erau folosite în baza unui contract de leasing ce urma să fie preluat de către cumpărătoare.
Este adevărat că s-a prevăzut obligația vânzătoarei de a achita la zi ratele contractului de leasing însă această obligație accesorie nu împiedică aplicarea pactului comisoriu de gradul IV pentru neexecutarea obligației de plată a prețului, esențială în cadrul unui contract de vânzare - cumpărare.
Susținerile legate de indisponibilizarea bunurilor ce fac obiectul contractului în litigiu nu sunt susținute de probe, înscrisurile cu care pârâta încearcă să își dovedească această afirmație făcând dovada înființării popririi asupra sumelor datorate de terți societății vânzătoare și nu începerii executării silite mobiliare.
De asemenea, nu s-a dovedit instituirea vreunui gaj asupra bunurilor vândute.
Rezultă că, urmare a intervenirii pactului comisoriu, contratul a fost rezolvit, situație în care ia naștere răspunderea contractuală a pârâtei pentru degradarea bunurilor în perioada în care au fost în posesia sa, conform art. 4.2 din contract, cu condiția îndeplinirii cerințelor legale pentru antrenarea răspunderii.
Astfel, dacă nerespectarea obligație contractuale este evidentă iar culpa debitorului este prezumată, potrivit art. 1082 Cod civil, singurele situații în care debitorul este exonerat de răspundere fiind forța majoră și cazul fortuit, sarcina dovedirii întinderii prejudiciului îi revine creditorului.
Singura probă pe care reclamanta a depus-o la dosar este o ofertă în limba engleză. Pe lângă faptul că acest înscris nu este depus în traducere legalizată, el nu poate fi luat în considerare întrucât nu rezultă cum s-a ajuns la suma de 86.270 euro și, pe de altă parte, nu s-a dovedit că toate lucrările înscrise în această ofertă sunt consecința daunelor provocate stației de betoane prin incendiul din 4.10.2008.
La fel, reclamanta nu a făcut probe cu privire la prejudiciul suferit prin lipsa de folosință a stației de betoane. În acest sens, ar fi trebuit să depună la dosar înscrisuri cu care să dovedească profitul obținut din exploatarea acestui bun în ultimele luni anterioare încheierii contractului de vânzare cumpărare.
Suma de 4.141.200 lei, pe care reclamanta o pretinde drept câștig nerealizat din contractul încheiat cu Construction este valoarea estimată a contractului pe o perioadă de doi ani, astfel că nu se poate considera că ar fi realizat acest profit într-o perioadă de câteva luni. O estimare a profitului nerealizat s-ar fi putut face dacă reclamanta ar fi dovedit valoarea cantității de beton furnizată Construction înainte vânzarea stației de betoane către pârâtă.
Față de aceste considerente, se constată că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului suferit ca urmare a rezoluțiunii contractului de vânzare - cumpărare încheiat cu pârâta, astfel că, deși greșit motivată, soluția de respingere a acțiunii este corectă, motiv pentru care se va respinge apelul și se va păstra sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta T, prin administrator judiciar Cabinet individual de practician în insolvență " " împotriva sentinței civile nr.890/C/18.05.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o păstrează.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTOR 2: Alina Gabriela Stoian
- - - - -
Grefier,
-
Red.: / 30.10.2009
Tehnored: / 02.11.2009/ - 4 ex -
Judecător fond:
Președinte:Gabriela ComșaJudecători:Gabriela Comșa, Alina Gabriela Stoian, Lilioara
