Spete pretentii comerciale. Decizia 118/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 118/COM
Ședința publică din data de 2 iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 2: Elena Carina Gheorma
Grefier - - -
S-au luat în examinare apelurile comerciale declarate de:
-apelantul expert - cu domiciliul în C, str. -. - nr.5,.8, județ C,
-apelanta reclamantă - A SRL - cu sediul în C,-, județ C,
-apelanta pârâtă-reconvenientă - ROMÂNIA SRL - cu sediul în B,-, sector 6, împotriva Sentinței civile nr.531/03.03.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 25 iunie 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 2 iulie 2008 când s-a pronunțat prin prezenta hotărâre.
CURTEA
Asupra apelurilor comerciale de față;
Prin sentința civilă nr. 531/03.03.2008 Tribunalul Constanțaa admis în parte acțiunea precizată a reclamantei și a obligat pârâta la plata către reclamantă a următoarelor sume:
-206.224 lei- despăgubiri civile reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, aferentă perioadei 3.05.2005-1.11.2005;
-148.540 lei- despăgubiri civile reprezentând contravaloarea obiectelor lipsă și a degradărilor aduse spațiului.
A respins ca neîntemeiate celelalte pretenții ale reclamantei și ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta reconvenientă - " ROMÂNIA"SRL.
A respins ca neîntemeiată cererea de majorare onorariu formulată de expert.
A obligat pârâta-reconvenientă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 6.256 lei- cheltuieli judiciare, proporțional cu valoarea pretențiilor admise.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că a fost investită cu cererea principală prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de:
- 125.000 RON- prejudiciu cauzat prin lipsa de folosință a imobilului situat în loc.,-;
- 125.000 RON-prejudiciu cauzat prin deteriorările aduse spațiului, solicitând;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de proces.
Totodată, instanța de fond a fost investită cu cererea reconvențională prin care pârâta - România SRL a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la restituirea "centralelor termice, aerotermelor, centralei telefonice și a tuturor celorlalte bunuri" proprietatea sa, care se află în detenția - "A "SRL.
Prezentând un scurt istoric al raporturilor dintre părți și aspectele invocate în argumentarea demersului judiciar, reclamanta a arătat că, la 12.12.2003, a închiriat societății pârâte imobilului situat în,-, compus din teren - 21.605 mp și construcții - 5.196 mp. Convenția părților a fost materializată în contractul nr.103/2003, durata închirierii fiind convenită pentru un termen de 10 ani, cu posibilitatea pentru fiecare din părți de denunțare unilaterală, în respectarea unui termen de preaviz de 180 de zile.
Deși la data de 3.11.2004, cu adresa nr.9354, pârâta - " ROMÂNIA"SRL a comunicat că înțelege să denunțe unilateral contractul, urmând ca raporturile contractuale să înceteze la data de 29.04.2005, a susținut reclamanta că predarea-primirea spațiului s-a realizat abia la 20.06.2005.
A mai arătat reclamanta că această decalare a termenului a survenit în condițiile în care, deși printr-o adresă din 11.05.2005, societatea pârâtă își declina disponibilitatea la predarea imobilului, executorul judecătoresc a consemnat poziția părților, în sensul că procesul verbal nu a fost încheiat datorită divergențelor intervenite cu privire la starea tehnică a imobilului.
Procesul-verbal de predare-primire din 20.06.2005 a fost precedat de cererea de asigurare dovezi înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 17.06.2005, investirea instanței realizându-se, potrivit susținerilor reclamantei, în condițiile în care pârâta nu a dat curs solicitării adresate prin notificarea din 31.05.2005, de a proceda la restituirea bunurilor lipsă din imobil și la remedierea deteriorărilor aduse spațiului.
Ocuparea de către societatea pârâtă a imobilului, după încetarea contractului, fără a achita nici o sumă cu titlu de lipsă folosință, apreciază reclamanta că are un caracter abuziv, iar aducerea spațiului în stare de nefuncționare și însușirea unor bunuri afectate spațiului, de asemenea.
In drept au fost invocate disp.art.998-999 civ. art.1431-1434 civ.
Pe cale de excepție, pârâta a invocat necompetența teritorială a Tribunalului Constanța, apreciind că, în raport de clauza inserată în art.11.1 din contract, nu poate fi vorba de o competență alternativă, căci părțile au renunțat la beneficiul alegerii instanței competente, convenind ca orice litigiu ce decurge sau este în legătură cu contractul să fie soluționat de instanța în circumscripția căreia se afla sediul chiriașului, respectiv
A fost invocată și excepția inadmisibilității acțiunii, care - în opinia pârâtei - are două surse: a) nesocotirea prevederilor art.720/1 pr.civ.; b) imposibilitatea de cumulare a celor două forme ale răspunderii civile (contractuală și delictuală).
A susținut pârâta că în raport de viciile procedurii concilierii directe inițiate de reclamantă (neindicarea temeiului de drept în cuprinsul convocării, necomunicarea tuturor înscrisurilor, lipsa de identitate între obiectul convocării la conciliere și obiectul acțiunii), aceasta a avut un caracter pur formal, împrejurare față de care cererea reclamantei este inadmisibilă.
Pe de altă parte, pârâta a apreciat că inadmisibilitatea este generată și de imposibilitatea cumulării temeiului de drept al răspunderii contractuale cu cel al răspunderii delictuale, reclamanta neavând un drept de opțiune și neputându-se accepta un regim juridic mixt între cele două forme de răspundere civilă.
Pretențiile reclamantei au fost apreciate de către pârâtă ca fiind nefondate, de vreme ce nu s-ar putea reține în sarcina sa nesocotirea vreuneia din obligațiile contractuale.
A mai arătat pârâta că, în respectul clauzei inserate la art.5.1 din contractul 103/2002, la 11.05.2005, a convocat pârâta spre a-i preda imobilul și, deși la acea dată evacuase spațiul, predarea-primirea nu a putut fi realizată datorită refuzului reprezentantului - "A "SRL, de a semna procesul verbal.
Nici prejudiciul pretins de reclamantă ca fiind reprezentat de contravaloarea degradărilor aduse spațiului, respectiv a utilajelor și echipamentelor nu a fost recunoscut de societatea pârâtă. divergente ale părților contractante relativ la proprietatea anumitor bunuri, la starea tehnică a imobilului și la cauzele care le-au generat nu erau de atributul expertului desemnat să realizeze o lucrare de specialitate, în procedura specială a asigurării dovezilor.
Chiar în condițiile în care Judecătoria Constanțaa omologat raportul de expertiză efectuat în cererea de asigurare dovezi, pârâta a apreciat că efectuarea, în prezenta cauză, a unor rapoarte de expertiză (construcții și contabilă), este de natură să susțină netemeinicia pretențiilor reclamantei.
În cererea reconvențională s-a susținut că imobilul ce a făcut obiectul contractului de închiriere 103/2003 a fost proprietatea "Societății de . - C" SA, care l-a vândut către - " " SA, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1834/24.09.2002- obiectul actului translativ privind doar acele active care au fost menționate în Anexa 1.
Bunurile la a căror restituire a solicitat pârâta a fi obligată reclamanta, s-a considerat că nu au fost transmise niciodată către - " "SA, pentru că, pe de o parte, unele bunuri - "centralele termice" au fost achiziționate de către -" ROMÂNIA"SRL (și nu de " de C" SA), în baza Autorizației de construire nr.39/16.04.2001 și a Procesului verbal de recepție nr.71 din 21.02.2002, iar celelalte "active revendicate" nu s-au regăsit în Anexa 1 contractului încheiat la 24.09.2002 între " de . C" SA și - " "SA și, pe cale de consecință, nu puteau fi transmise reclamantei-pârâte.
Reclamanta - "A " SRL a formulat "Precizări" cu privire la obiectul cererii, arătând că pretențiile astfel cum au fost inserate în petitul acțiunii au ca temei juridic dispozițiile art.998-999 cod civ. întrucât ulterior datei de 3.05.2005, între părți nu a mai existat nici un raport contractual în derulare.
Prin răspunsul la întâmpinare,reclamanta a solicitat respingerea excepției necompetenței teritoriale, invocând dispozițiile art.10 pct.8 în ref. la art.12 pr.civ. Aceeași soluție a preconizat și față de excepția inadmisibilității, arătând că:
- prin semnarea procesul-verbal de conciliere, anexat cererii introductive, părțile au declarat ca fiind îndeplinite procedurile de convocare, că majorarea câtimii pretențiilor nu echivalează cu o modificare a obiectului litigiului;
- nu este vorba despre un cumul al celor două forme ale răspunderii civile, pretențiile fiind întemeiate -după cum s-a precizat, pe disp.art.998-999 cod civ.
Prin întâmpinarea la cererea reconvențională - "A " SRL a invocat nesocotirea de către reconvenientă a disp.art. 119 alin.(2) pr.civ. față de neprecizarea cu exactitate a obiectului cererii, în raport de care a solicitat a se admite excepția nulității absolute a cererii, în temeiul art.133 alin.(1) pr.civ.
Față de fondul pretenției reconvenționale, reclamanta-pârâtă a arătat că sunt speculații susținerile reconvenientei, că nu se poate susține că obiectul contractului de vânzare-cumpărare l-ar fi constituit o clădire fără accesoriile care-i dau funcționalitate. În plus, a mai arătat că nu au existat obiecții cu privire la proprietatea acestor bunuri, cu ocazia încheierii procesului-verbal de predare primire, că parte din bunuri (aparate aer condiționat, aeroterme, centrală telefonică) nu se mai regăsesc în spațiu, fiind ridicate de pârâta - reconvenientă.
Constatând câștigat cauzei raportul de expertiză tehnică întocmit în procedura asigurării de dovezi în ds.6566/2005 al Judecătoriei Constanța, Tribunalul Constanțaa încuviințat o expertiză de evaluare a bunurilor, dar și o expertiză tehnică - specialitatea "construcții civile".
După efectuarea în cauză a rapoartelor de expertiză de către experții -(220-223)și G G (232-241), reclamanta - "A "SRL a formulat cererea de majorare a câtimii pretențiilor, precizând valoarea reală a prejudiciilor- 945.274,76 RON- cval. lipsei de folosință și 334.776,17 RON- cval. degradărilor și bunurilor lipsă (255-256).
Raportul de contraexpertiză a fost dresat de experții, și, care au răspuns obiectivelor trasate de instanță, învederând însă că nu intră în competențele lor determinarea valorii utilajelor și echipamentelor disputate, evidențiate în raportul de expertiză.
A fost dispusă și o expertiză tehnică de evaluare a acestor bunuri, concluziile expertului desemnat - ing. regăsindu-se în raportul efectuat și în răspunsul la obiecțiuni
Pe parcursul cercetării judecătorești, ambele părți au suplinit proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosarul cauzei actele de care au înțeles să se folosească în susținerea poziției lor procesuale.
Prima instanță a reținut din interpretarea coroborată a probelor administrate în cauză că imobilul situat în loc.,-- compus din teren-21.275 mp și construcții, s- 5.196 mp- proprietatea - " de . - C" SA () a făcut obiect alactului translativ de proprietateautentificat sub nr. 1834/24.09.2002perfectat cu - " "SA- fostă - "-.Suc"SA(47-53, vol.II).
- " "SA, din condiția de proprietar, a închiriat imobilul construit și neconstruit (astfel cum a fost descris în contractul autentificat sub nr.1834/24.09.2002) către - ". de . - C"SA, până la 31.01.2003 (art.4 din contract).
Imobilul proprietatea - " " SA a fost valorificat prin vânzarea la licitația din 26.09.2003.
Procesul verbal de predare-primire a imobilului ce a făcut obiectul urmăririi silite, adjudecat de - "A "SRL, încheiat la 10.10.2003 este însoțit de lista anexă în care sunt individualizate clădirile (10 poziții), construcțiile anexe (5 poziții) și îmbunătățirile la teren și construcții anexe (35 poziții).
La 12.12.2003, noul proprietar - "A "SRL a perfectat cu - " ROMÂNIA"SRL,contractul deînchiriere pentru imobilul situat în,-- identificat prin număr cadastral 2:381/3(9-16-vol.I),durata închirierii fiind convenită de părți pentru o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea încetării înainte de termen, prin denunțarea unilaterală, sub condiția notificării intenției celeilalte părți cu cel puțin 180 zile înainte de data la care contractul încetează ca efect al denunțării.
Chiriașul - " " SRL a anunțat concediul prin adresa nr.9354, comunicată proprietarului la 3.11.2004.
Astfel, părțile litigante s-au aflat în executarea contractului în intervalul de timp cuprins între 12.12.2003 și 3.05.2005- dată la care efectele contractului au încetat, consecință a denunțării unilaterale venite din partea chiriașului - " ".
Imobilul care a făcut obiectul închirierii nu a fost eliberat la data de 3.05.2005, de către - " ROMÂNIA" SRL, iar în cursul lunii mai 2005, între părți s-a purtat o amplă corespondență relativ la termenii și condițiile în care urma a se proceda la predarea-primirea imobilului, operațiune care a fost realizată abia la 20.06.2005- când a fost semnat de către reprezentanții celor două societăți procesul verbal de predare-primire (33-44).
Reclamanta a precizat fără echivoc că pretențiile sale au ca izvor abuzul de drept al pârâtei - reconveniente, săvârșit după încetarea contractului, prin denunțare unilaterală.
Sancționarea pârâtei s-a solicitat a fi realizată în considerarea culpei extracontractuale a acesteia, pentru fapte săvârșite ulterior încetării contractului.
Deci, nu s-a pus problema unei acțiuni mixte sau în completarea antrenării răspunderii contractuale prin cea delictuală, nici a opțiunii între cele două acțiuni, de vreme ce izvorul raportului juridic de obligație nu îl constituie actul juridic, ci un fapt juridic - cauzator de prejudicii.
In folosința imobilului situat în,-, pârâta - " ROMÂNIA" SRL s-a legitimat din condiția de chiriaș, doar pentru perioada cuprinsă între 12.12.2003-3.05.2005.
Încetarea contractului implica predarea către proprietar a spațiului închiriat în starea în care l-a preluat, mai puțin uzura normală.
În condițiile în care la data perfectării contractului de închiriere, pârâta - " ROMÂNIA" SRL avea în exploatare imobilul, nu a fost necesară operațiunea de predare-primire.
Constatarea stării tehnice a imobilului a fost însă realizată de reprezentanții celor două societăți, numai prin aceasta găsindu-și explicație întocmirea Anexei 2 la contract, prin care proprietarul s-a obligat să remedieze deficientele spațiului.
Lucrările de reparații și renovări necesare, au fost stabilite "de comun acord" de către părți, după cum a rezultat din cuprinsul înscrisului însușit prin semnătură.
Din corespondența părților, referitoare la condițiile în care urma să aibă loc eliberarea spațiului și predarea acestuia către proprietar, instanța a constatat că nu a existat un refuz nejustificat de preluare a spațiului din partea reclamantei.
Această concluzie a fost susținută și de mențiunile procesului verbal întocmit de executorul judecătoresc la 11.05.2005- semnat de reprezentanții celor două societăți "care nu au căzut de acord cu predarea-primirea"(126-vol.2),dar și din cuprinsul proiectului de tranzacție întocmit de pârâtă, comunicat prin fax la 2.07.2005), potrivit cu care "din cauza unor probleme de natură tehnică, eliberare și predarea efectivă - s-a făcut la data de".
Ceea ce a analizat instanța în speță nu a fost măsura în care pârâta a exploatat și beneficiat efectiv de spațiu, ci dacă prin neeliberarea sa a determinat imposibilitatea de folosire de către reclamantă.
Bunuri aparținând -" " se regăseau în spațiu (indiferent că acestea erau sau nu funcționale sau deșeuri), și după data de 11.05.2005, situație recunoscută de chiar reprezentantul societății care a solicitat proprietarului, in iunie 2005, să desemneze o persoană în prezența căreia firma specializată contractată "în vederea ridicării deșeurilor" să poată acționa ( adresă - 146- vol.II).
La 20.06.2005, părțile au semnat procesul-verbal de predare-primire (33-44-vol.I),în care s-a consemnat starea efectivă a spațiului și poziția părților, precum și disponibilitatea părților ca, într-un timp rezonabil, să soluționeze, pe cale amiabilă, aspectele rămase în divergență.
La 29.06.2006, a fost întocmit procesul-verbal prin care s-a constatat eliberarea spațiului de deșeuri.
Nici la această dată reclamanta s-a aflat în situația de a fi în măsură să beneficieze de folosința spațiului, de vreme ce, pentru lămurirea aspectelor privitoare la starea tehnică a spațiului, a fost necesară conservarea lui, până la soluționarea cererii de asigurare dovezi, cu care reclamanta investise instanța la 17.06.2005.
Expertiza tehnică a fost efectuată la 24.08.2005, Judecătoria Constanțaa admis cererea formulată în procedura prev. de art.235 pr.civ, la 4.10.2005, iar împotriva încheierii, pârâta a declarat recurs.
Abia începând cu luna noiembrie, după efectuarea reparațiilor impuse spre a asigura funcționalitatea spațiului, reclamanta a fost în măsură să procedeze la închirierea spațiului către alte societăți.
In raport de această situație, reclamanta a încercat un prejudiciu - respectiv a fost lipsită de posibilitatea de a exploata, fie direct, fie prin închiriere, un spațiu funcțional, deși prerogativele dreptului de proprietate a cărui titulară este o îndreptățeau în acest sens.
pârâtei este fapta de a nu fi eliberat imobilul la data de 3.05.2005, când contractul a încetat consecință a denunțării. la nivel declarativ din partea pârâtei, de predare a spațiului, nu au echivalat cu eliberarea acestuia.
Obligația locatarului de restituire a lucrului închiriat, la încetarea contractului, este consacrată de disp.art.1431-1432 civ.
Ori de câte ori o normă obligă o anumită persoană să acționeze într-un anumit mod, cerință legală care nu este respectată, ne aflăm în situația unei inacțiuni ilicite care se circumscrie faptei ilicite - condiție a antrenării răspunderii delictuale.
Prejudiciul încercat de reclamantă prin imposibilitatea de exploatare a spațiului a fost consecința directă a faptei pârâtei - săvârșită cu vinovăție, de a nu se conforma obligației de predare, in termenii consacrați de lege, deci raportul de cauzalitate s-a verificat în speță.
Răspunderea patrimonială a persoanei juridice apare ca o componentă a participării sale, în nume propriu, la circuitul civil, astfel încât este permisă angajarea răspunderii delictuale, în temeiul art.998-999 cod civ.
Cât privește întinderea acestui prejudiciu, prima instanță a apreciat întemeiate în parte pretențiile reclamantei.
S-a respins solicitarea reclamantei de omologare a concluziilor expertizei efectuate de ing. G G, care a stabilit contravaloarea lipsei de folosință la 945.274,76 lei, întrucât nu a argumentat evaluarea prin raportare la elemente concrete, ci doar cu trimitere la studiul "pieței imobiliare pe anii 2005 și 2006" și la potențialul interes al firmelor comerciale de a se orienta spre închirierea spațiilor de natura celui în discuție.
Acceptând raportarea la valoarea chiriei înscrisă în contractul nr.103/2003 nu s-a transferat analiza pe tărâmul răspunderii contractuale, așa cum a susținut reclamanta.
In mod judicios, colectivul de 3 experți-pornind de la semnificația lingvistică a "prejudiciului" - nerealizarea unei valori pe care s-a contat - s-au raportat la un cuantum lunar al contravalorii lipsei de folosință egal cu al chiriei convenită de părți, de 13.913 USD/lună.
Un argument în plus în acest sens este reprezentat de disponibilitatea declarată de reclamantă, după încetarea contractului, de a încheia cu - " ROMÂNIA" SRL, un nou contract, "în aceleași condiții financiare".
Prin urmare, instanța a apreciat corectă - în raport de criteriile folosite, evaluarea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință a spațiului, aferentă perioadei 3.05.2005-1.11.2005, la suma de 206.224 lei, astfel cum a fost stabilită de colectivul de 3 experți.
In intervalul celor 6 luni, lipsa de folosință a avut drept cauză neeliberarea imobilului de către pârâtă (până la 29.06.2005), iar ulterior necesitatea conservării lui în vederea efectuării expertizei tehnice în procedura asigurării de dovezi.
La 4.10.2005, prin încheierea pronunțată în dosarul nr.6566/2005 al Judecătoriei Constanța, a fost omologată expertiza tehnică efectuată la 24.08.2005 de ing., așa încât nu subzista nici un motiv ca imobilul să fi fost "conservat" și după această dată și, astfel, să se justifice adăugarea unui interval de timp suplimentar.
În ceea ce privește pretențiile referitoare la prejudiciul cauzat prin deteriorările aduse spațiului și lipsa unor bunuri, s-a reținut că, la 12.12.2003, când părțile au perfectat convenția de închiriere, nu a fost întocmit un proces verbal de predare-primire.
Chiar dacă nu a fost întocmit un înscris care să fie denumit generic "proces verbal de predare-primire" - situație ce poate fi explicată prin faptul că -" ROMÂNIA"SRL se afla în folosința spațiului, a avut loc o constatare a stării tehnice a spațiului, concluzie ce se desprinde din întocmirea Anexei 2 la contract în care au fost enumerate lucrările de renovări și reparații "necesare" spațiului, precum și din răspunsul la pct.8 din interogatoriul reclamantei.
Deși reclamanta-pârâtă a pretins că - " ROMÂNIA" SRL nu și-a îndeplinit aceste obligații, susținerea sa nu a fost probată prin nici un mijloc de dovadă. Dimpotrivă, înscrisul înregistrat la societatea pârâtă sub nr. 1561/30.06.2004, însușit de părți prin semnătura, este de natură să infirme apărările pârâtei.
S-a considerat corectă trimiterea pe care reclamanta o face la disp.art.1432 civ. potrivit cu care, în lipsă de inventar se prezumă că locatarul a primit lucrul închiriat în starea în care locatorul era dator al preda și trebuie să-l restituie în aceeași condiție, "afară numai când ar putea proba contrariul".
S-a reținut că reclamanta-pârâtă - "A "SRL a transmis pârâtei-reconveniente folosința imobilului compus din clădiri (10 poziții), construcții anexe (5 poziții) și îmbunătățiri la teren și construcții (35 poziții), adică exact ceea ce a adjudecat la 29.09.2003.
Cu privire la destinația acestor clădiri, aspectul controversat îl constituie funcționalitatea pe care o avea construcția denumită în toate "Anexele"care au însoțit contractele în succesiunea lor, din 1992 și până la momentul când a intervenit contractul de închiriere 103/2003/ "clădire fabrică".
Reclamanta - "A "SRL a pretins pe parcursul cercetării judecătorești că, la încetarea contractului urma a prelua construcția - "hală de producție", în vreme ce pârâta a susținut că, la 12.12.2003, spațiul în discuție nu mai avea această destinație și, implicit nici dotările aferente liniei de producție.
In succesiunea actelor ce privesc imobilul și în documentația cadastrală, părțile componente ale acesteia sunt identificate prin cod C 131 A-depozit și C 131 B- hală producție. În anexele ce au însoțit actul de adjudecare și procesul verbal de predare primire dintre - "A "SRL și - " " SA, imobilele au fost descrise generic, fără să fie prezentate și care ar da funcționalitatea corespunzătoare destinației ce ar implica-o denumirea clădirii "hală producție".
Restituirea "în aceeași condiție" a imobilului, în raport de probele administrate, presupune lăsarea spațiilor în starea tehnică astfel cum ea a fost stabilită de părți ca existând la data la care s-a încheiat contractul de închiriere și anexele sale, respectiv s-a semnatînscrisul care cuprindea "situația lucrărilor executate" (17-vol.1).
A rezultat din cuprinsul acestui înscris, care emană de la reclamanta - "A "SRL că lucrările de reparații si renovări executate la spațiile închiriate au vizat și montarea unui sistem de iluminat nou ladepozitul (fostă hală de producție).
Așadar, clădirea -C 131 B- numită "hală producție" avea la data de 30.06.2004 destinația și funcționalitatea unui depozit, în acest sens fiind chiar recunoașterea reclamantei.
In procesul verbal de predare-primire din 20.06.2006, în referire la deficiențele din "hala producție" sunt arătate lipsurile și (ex. teavă incendiu spartă, lipsă furtun incendiu și aeroterme etc), nefiind menționată lipsa utilajelor și echipamentelor ce compuneau linia de îmbuteliere.
Față de mențiunile procesului verbal din 20.06.2005, dacă ar fi existat la momentul încheierii contractului de închiriere în clădirea denumită hală de productie, linia de fabricație, nu se putea omite menționarea lipsei echipamentelor și utilajelor ce o compuneau, care erau de anvergură față de o bucată de priză sau un comutator, bunuri evidențiate ca fiind lipsă.
Deci, nu era vorba despre o omisiune de consemnare a lipsei liniei de fabricație ci, dimpotrivă, nemenționarea acesteia se corelează cu arătarea din "situatia de lucrări" la "depozitul (fosta hală de producție)".
La 21.12.2001, în procesul verbal de inventariere al mijloacelor fixe ale Societății de - Constanta SA- societate absorbită de -" ROMÂNIA"SRL s-a prevăzut că în locația din C"nu se mai desfășoară activitatea de producție"(4-vol.2).
In același proces verbal din 21.12.2001 s-a arătat că unele utilaje de producție erau deja în dotarea laboratorului din locația P, cele neamortizate folosite în cadrul atelierului auto, iar parte propuse pentru scoaterea din funcțiune și casare.
Faptul că nu a fost prezentat un proces verbal definitiv de casare, apărare a reclamantei, că nu a fost respectată legislația specială în materie, nu este de natură a argumenta existența liniei de producție, infirmată de celelalte înscrisuri la care am făcut referire.
și utilajele nu sunt afectate unei clădiri, ci unei activități, aspect care, corelat cu cele reținute din analiza înscrisurilor, conduce la concluzia că hala, la momentul în care părțile au semnat contractul de închiriere și anexele în care s-a constatat starea tehnică a spațiului, nu mai avea linia de fabricație.
Raportul de expertiză dresat de ing., invocat de reclamantă, din această perspectivă, nu prezintă relevanță, căci prinacesta " au putut fi constatate" și lipsurile existente la 24.08.2005, fără însă a putea fi identificat momentul la care ele au intervenit.
Concluziile expertului, relativ la dezafectarea liniei de fabricație, care " ar fi fost luată de chiriaș la plecarea din spațiu", au fost înlăturate față de celelalte probe analizate, instanța nefiind legată de concluziile expertizei care exced competențelor expertului, ci doar de constatările de fapt care privesc aspectele de specialitate.
De altfel, s-a insistat în raportul de expertiză efectuat în asigurarea de dovezi, asupra identității perfecte între anexele contractelor intervenite în perioada 2002-2004, în care au fost descrise activele ce compun imobilul, care la predare se menționau a fi în stare tehnică bună.
Nu s-a observat însă cuprinsul procesului verbal din 31.01.2003, semnat de reprezentanții - " " SA și " de . C" SA (96-vol.2), în care se menționează că"au fost excluse din contractul inițial de închiriere hala de producție și terenul aferent".
Față de cele reținute, au fost dovedite apărările pârâtei - " ROMÂNIA"SRL, potrivit cu care clădirea "hală de producție" era în fapt depozitul, care, spre a avea această funcționalitate nu putea fi afectat și de linia de producție.
pe care le prezintă celelalte locații ale imobilului (depozit, sediu administrativ,sală de mese, vestiare, grupuri sanitare, birou marketing, clădire hidrofor) au fost dovedite.
Ele nu sunt dintre cele cauzate de uzură, ci s-au produs prin dezafectarea clădirilor, de o parte din și utilajele care le asigurau funcționalitatea. Aceasta a rezultat din analiza coroborată a înscrisurilor ( corespondență, procesul verbal de predare-primire din 20.06.2005) cu constatările expertizei efectuată în procedura asigurării de dovezi.
Valoarea totală a prejudiciului a fost evaluată prin raportul de contraexpertiză omologat, la 126.822 lei.
Față de componența prezentată și din analiza materialului probator, s-a dedus prejudiciul reținut ca fiind provocat prin dezafectarea halei de producție (119.938 lei), diferența rezultată fiind de 6.884 lei.
In mod explicit, în raportul de contraexpertiză s-a menționat că evaluarea nu privește utilajele și enumerate în raportul de expertiză de referință efectuat de ing..
Evaluarea acestor bunuri a fost realizată prin expertizele efectuate de expert evaluator - și respectiv raportul efectuat de expert.
Prin raportul efectuat de expert, în cele două variante de evaluare (valoarea de înlocuire ca noi a bunurilor și cea rezultată în urma scăderii proporționale a gradului de uzură), concluziile au fost justificate prin răspunsul la obiecțiuni, fiind indicată documentația care a stat la baza stabilirii prețurilor actuale de circulație și criteriile în raport cu care a fost stabilită uzura.
A fost validat acest raport de expertiză, în varianța 2, căci altfel ar fi însemnat să se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei-pârâte.
Potrivit evaluării în varianta 2, contravaloarea bunurilor lipsă era de 262.297 lei, din care valoarea instalațiilor halei de îmbuteliere- 120.641 lei.
Față de argumentele expuse, prin necuprinderea instalației de îmbuteliere din depozitul (fostă hală de producție) în sfera lucrărilor dezafectate de pârâtă, s-a reținut că prejudiciul încercat de reclamanta-pârâtă prin lipsirea imobilului de parte din bunurile ce îi asigurau funcționalitatea era de 141.656 lei ( 262.297 lei-120.641 lei).
Fapta pârâtei - " ROMÂNIA"SRL care și-a însușit unele bunuri, utilaje și echipamente aferente spațiilor, și prin aceasta a provocat și degradări clădirilor din proprietatea reclamantei se circumscrie ilicitului delictual și urmează a fi sancționată, în temeiul art.998-999 civ.
Pretențiile reclamantei inserate la pct.2 din petitul acțiunii, a căror câtime a fost majorată, au fost admise în limita celor reținute ca fiind dovedite, respectiv, 148.540 lei.
Pretenția reconvențională a pârâtei - " ROMÂNIA" SRL, de obligare a reclamantei la restituirea centralei termice și instalației de încălzire din clădirea denumită " auto", a fost întemeiată în drept pe disp.art.480 civ.
Pârâta reconvenientă a invocat dreptul de proprietate asupra bunurilor revendicate, dovedind că acestea au fost realizate de - " " SRL- sens în care sta autorizația de construcție nr.39/16.04.2001și documentația primară care a stat la baza eliberării ei.
Reclamanta-pârâtă - "A "SRL - prin întâmpinarea la cererea reconvențională a contestat pretențiile, invocând dobândirea proprietății și asupra acestor bunuri, prin actul de adjudecare.
A apreciat prima instanță că probațiunea administrată în cauză a fost de natură a confirma susținerile reconvenientei, potrivit cu care - " ROMÂNIA" SRL a fost proprietarul originar al bunurilor revendicate, astfel încât în patrimoniu - " " SA nu putea fi transmis de vânzătoarea " de C" SA, proprietatea imobilelor.
Cu toate acestea, transferul de proprietate a vizat imobilul cu toate dotările aferente, deci inclusiv instalațiile termice și centralele, astfel încât, la licitație, - "A "SRL a adjudecat și aceste bunuri.
S-au considerat a fi întemeiate apărările reclamantei relativ la incidența în cauză a instituției vânzării lucrului altuia, - " ROMÂNIA" SRL neavând deschisă calea acțiunii în anulare a actelor translative de proprietate (fiind terț față de acestea), ci doar acțiunea în revendicare.
Centrala și instalația de încălzire, prin natura lor fiind bunuri mobile, afectate fondului, au devenit imobile prin destinație, în accepțiunea art.468-469 civ.
Vânzarea la licitație a imobilului, prin formalitățile anterioare, permitea potrivit art.504 alin.(1) pr.civ. tuturor celor care pretindeau vreun drept asupra imobilului să-l anunțe executorului, înainte de data fixată pentru vânzare, sub sancțiunea de a nu li se mai lua în considerare.
Neinvocând proprietatea asupra bunurilor acum revendicate, înainte de vânzarea silită a imobilului, inclusiv cu centrala și instalația de încălzire, titlul de care s-a prevalat - " ROMÂNIA" SRL (autorizația de construcție) nu a fost considerat preferabil celui al reclamantei, terț adjudecatar care a plătit prețul.
S-a dat eficiență titlului de proprietate al reclamantei-pârâte care la licitație a adjudecat imobilul, fără fraudă din partea sau opoziție din partea adevăratului proprietar.
Față de aceste aspecte, soluția primei instanțe în dezlegarea raporturilor juridice litigioase, a fost cea de admitere în parte a acțiunii - astfel cum au fost precizate, consecință a mărimii câtimii pretențiilor- in sensul obligării pârâtei - reconveniente la plata cu titlu de despăgubiri civile a sumei de 354.764 lei ( 206.224 lei-cval- lipsă folosință imobil și 148.540 lei - c/val. degradări aduse spațiului și obiecte lipsă).Față de disp.art.1169 civ. diferența pretențiilor a fost respinsă ca nefondată, ca și cererea reconvențională dedusă judecații de pârâta reconvenientă.
In considerarea culpei procesuale, pârâta - " ROMÂNIA" SRL a fost obligată către reclamantă la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de proces, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, onorariu avocat, onorarii expertize, inclusiv cea efectuată în procedura asigurării de dovezi.
Cererea de majorarea a onorariului formulată de expert a fost respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea că raportul de expertiză a fost însoțit numai de o "notă de evaluare", iar nu și de decontul cheltuielilor care să justifice suplimentarea onorariului, așa cum se dispune prin art.22 din OG.2/2000.
Tocmai în considerarea complexității lucrării și a volumul de muncă ce-l necesita, instanța a stabilit onorariu la 1.500 lei- cuantum care depășește toate celelalte onorarii stabilite pentru ceilalți 5 experți ce au efectuat lucrări în dosar.
In temeiul disp.art.274 pr.civ. pârâta a fost obligată către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată -6.256 lei, proporțional cu valoarea pretențiilor admise.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta - A SRL, pârâta - ROMÂNIA SRL și expertul tehnic,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelanta - A SRLa susținut prin cererea de apel că, în mod nelegal, instanța de fond a înlăturat concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul G G, acesta determinând just prejudiciul adus prin lipsirea reclamantei de folosința spațiului al cărui proprietar este. Faptul că instanța de fond a omologat al doilea raport de expertiză este nelegal, cât timp acesta a fost contestat de ambele părți, iar valoarea cuprinsă în contractul de închiriere a reflectat înțelegerea părților asupra chiriei în anul 2003, iar prejudiciul a fost cauzat în anul 2005, când prețurile pe piața imobiliară erau majorate.
A apreciat apelanta reclamantă că raportul de expertiză avut în vedere de către prima instanță nu a răspuns obiectivelor încuviințate în prealabil, deși determinarea lipsei de folosință prin studiul prețurilor practicate pe piața imobiliară putea fi efectuată de către experți.
Un alt motiv de nelegalitate invocat de apelanta reclamantă - A SRL vizează întinderea prejudiciului doar până în luna noiembrie, cu toate că raportul de expertiză efectuat de expertul GGa stabilit că, pentru a aduce spațiul în starea inițială era necesară efectuarea de mai multe lucrări care se întindeau pe o perioadă de 2 luni.
În ceea ce privește modalitatea de soluționare a capătului doi de cerere, apreciat apelanta reclamantă că instanța de fond, în mod nelegal, a scos valoarea unor bunuri din întinderea prejudiciului, cu toate că aceste bunuri erau aferente spațiului închiriat, fiind făcută o gravă confuzie între linia de . și instalațiile aferente imobilului.
Deși instanța de fond a reținut că instalațiile evaluate de experți au fost mutate în anul 2001 la locația din P, apelanta a apreciat a fi nelegale aceste considerente, susținând că toate aceste instalații au fost cuprinse în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1834/24.02.2002, prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra întregului activ. Faptul că societatea apelantă a închiriat acest spațiu cu destinația de depozit nu înseamnă, în accepțiunea sa, că instalațiile nu mai existau în imobilul respectiv, ci doar că nu se mai producea băutura gazoasă.
Valoarea prejudiciului, calculată că luarea în considerare a uzurii lucrurilor, a fost contestată de apelanta reclamantă pentru că, în opinia sa, prejudiciul real este compus din valoarea de piață a acestor instalații, la momentul actual, fiind astfel în imposibilitate de a procura bunurile cu gradul de uzură reținut în hotărârea contestată.
Cu privire la cheltuielile de judecată, a criticat - A SRL modalitatea de acordare a acestora, arătând că a efectuat cheltuieli de 22 574 lei, iar numai pentru pretențiile care i-au fost admise era calculată o taxă de timbru de 6734,16 lei, superioară cuantumului reținut de instanță ca fiind datorat de pârâta reconvenientă.
În apelul său, - România SRLa solicitat schimbarea hotărârii apelate, respingerea cererii principale ca nefondate și admiterea cererii reconvenționale, cu obligarea reclamantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
A criticat pârâta reconvenientă atât sentința civilă nr. 531/03.03.2008, cât și încheierea premergătoare prin care a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii întemeiată pe dispozițiile art. 7201proc. civ.
A opinat - România SRL că procedura concilierii directe a fost viciată în prezenta cauză, nefiind anexate invitației la conciliere toate înscrisurile pe care își întemeiase reclamanta pretențiile, nefiind precizat temeiul de drept al cererii și neexistând identitate între obiectul convocării la conciliere și obiectul cererii de chemare în judecată.
În ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății a apreciat apelanta pârâtă că nu sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale, întrucât prejudiciul nu este cert, reclamanta nefăcând dovada întinderii acestuia, spațiul fiind pus la dispoziția proprietarului la 11.05.2005 și luat în primire abia la 20.06.2005.
Astfel, a învederat apelanta că nu i se poate reține în sarcina sa existența vreunei fapte ilicite, cât timp reclamantei îi aparține culpa pentru întârzierea preluării imobilului.
Chiar dacă s-ar putea reține vreo faptă ilicită în persoana pârâtei reconveniente, aceasta ar privi perioada 3.05.2005 - 11.05.2005, fiind contestată obligarea sa la plata de despăgubiri calculate până în luna noiembrie 2005.
Cu privire la raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu s-a opinat în prezentul apel că această condiție a răspunderii delictuale nu a fost dovedită, iar pentru existența vinovăției era necesar ca reclamanta să probeze că fapta ilicită a fost săvârșită de către organele de conducere ale - România SRL.
Un alt motiv de critică al hotărârii apelate îl constituie luarea în calcul a unui grad de uzură mai mic decât trebuia în conformitate cu prevederile legale, apreciind apelanta că estimarea uzurii s-a făcut pur subiectiv, fără ca expertul să aibă posibilitatea de a vedea efectiv bunurile.
Modalitatea de soluționare a cererii reconvenționale a fost criticată de - Romania SRL care a învederat în prezenta cale de atac faptul că activele revendicate au fost în proprietatea Societății de ., regăsindu-se, după fuziune, în inventarele pârâtei reconveniente, nefiind înscrise în listele anexe la contractul de vânzare cumpărare din 24.09.2002.
Prin urmarea, apreciază - România SRL că a făcut dovada dreptului de proprietate asupra acestor active, astfel că este îndreptățită să solicite restituirea lor.
În întâmpinarea formulată față de apelul reclamantei - A SRL a solicitat apelanta reconvenientă să fie respins acesta ca nefondat, arătând că raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat de expertul GGe ste nelegal și părtinitor, nefiind efectuată convocarea părților în timp util, iar valoarea prejudiciului a fost mărită în mod nejustificat și artificial, nefiind dovedit cum s-a ajuns la calcului chiriei lunare pentru perioada 3.05.2005 - 11.11.2005.
A apreciat apelanta pârâtă că raportul de contraexpertiză dispus în cauză este parțial corect și efectuat în mod obiectiv, singurul aspect de nelegalitate fiind cel al prejudiciului calculat asupra halei de producție.
Tot în întâmpinarea depusă de - România SRL se arată că instanța de fond a motivat în mod corect și complet neluarea în calculul despăgubirilor a liniei de îmbuteliere din hala de producție, instalația respectivă fiind dezafectată, iar hala era în fapt un depozit, care avea această funcționalitate.
În ceea ce privește uzura bunurilor, astfel cum a fost reținută de prima instanță, a considerat apelanta pârâtă că a fost just stabilită valoarea prejudiciului cu luarea în considerare a uzurii bunurilor care ar fi trebuit a fi restituite, reclamanta nefiind îndreptățită a pretinde contravaloarea acestora ca și când ar fi fost noi, neutilizate în nici un mod.
Apelanta - România SRL a apreciat ca fiind legală modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată de către prima instanță, solicitând menținerea acestei soluții.
Prin întâmpinarea depusă la filele 51 -60 din dosar intimata apelantă - A SRL a solicitat respingerea apelului formulat de - România SRL, arătând că procedura de conciliere a fost corect realizată în raport de prevederile art. 7201proc. civ. ambele părți recunoscând caracterul legal al procedurii prealabile prin semnarea procesului verbal înregistrat la 05.07.2005.
De asemenea, a precizat intimata în întâmpinarea sa că atât obiectul procedurii concilierii directe, cât și cel al cererii de chemare în judecată, au vizat ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin lipsa de folosință a spațiului și prin deteriorările aduse acestuia.
A reiterat intimata - A SRL în întâmpinare că sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale în persoana apelantei rconveniente, iar conservarea spațiului a fost necesară pentru a fi remediate constatate pe calea expertizei tehnice de specialitate, degradări pe care - România SRL nu le-a contestat.
Referitor la cererea reconvențională respinsă, a apreciat intimata - A SRL că soluția este legală în raport de contractul de vânzare cumpărare nr. 1834/24.02.2002, prin care s-a transferat dreptul de proprietate asupra centralei termice de la - C SA la - SA, astfel că, la momentul adjudecării imobilului de către - A SRL, dreptul real s-a extins asupra tuturor bunurilor din activul valorificat prin licitație publică.
Apelul formulat de expertul tehnic mobiliara vizat soluția instanței de fond privind respingerea cererii sale de majorare a onorariului încuviințat inițial ca nefondată.
A învederat expertul apelant că volumul de muncă îl îndreptățea să primească un onorariu mai mare, iar cererea de majorare nu a fost discutată în prealabil, conform normelor procedurale.
În drept, apelul formulat de a fost întemeiat pe prevederile art. 22 și 23 din OG nr. 2/2000.
Examinând apelurile declarate împotriva sentinței civile nr. 531/03.03.2008 a Tribunalului Constanța se rețin următoarele.
Apelul formulat de reclamanta - A SRL este fondat, în ceea ce privește modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Astfel, pentru pretențiile care i-au fost admise de către instanța de fond, - A SRL datora o taxă de timbru de 6734,15 lei, pe care este îndreptățită aop rimi de la partea căzută în pretenții, respectiv - România SRL, totodată urmând a fi obligată pârâta reconvenientă și la plata sumelor achitate de reclamantă cu titlul de onorarii cuvenite experților și apărătorului ales.
După adiționarea tuturor acestor cheltuieli și compensarea taxelor de timbru achitate atât pentru cererea principală, cât și pentru cererea reconvențională, apelanta reclamantă urmează a primi de la apelanta pârâtă suma de 7585 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată ce au fost plătite pentru soluționarea cauzei la prima instanță, acestea adăugându-se sumei de 6256 lei ce a fost stabilită în sarcina pârâtei - România SRL pentru a fi plătită către - A SRL, conform mențiunilor din dispozitivul sentinței civile nr. 53/03.03.2008 a Tribunalului Constanța.
Primul motiv de apel invocat de reclamanta - A SRL a vizat modalitatea de stabilire de către prima instanță a întinderii prejudiciului ce i-a fost cauzat prin lipsa de folosință a imobilului ce a format obiectul contractului de închiriere nr. 103/12.12.2003.
Acest motiv are un caracter neîntemeiat, pentru că, pe calea răspunderii civile delictuale se urmărește a se restabili situația anterioară producerii faptei ilicite care a generat un prejudiciu, iar în cauza de față, pentru a repara acest prejudiciu, este îndreptățită reclamata pârâtă doar la daune interese echivalente cu contravaloarea folosinței spațiului, astfel cum s-a stabilit acest cuantum prin acordul părților.
Prima instanță a evaluat corect, în raport de data denunțării unilaterale a contractului de închiriere nr. 103/2003, atât durata pentru care s-a produs prejudiciul rezultat în urma lipsirii apelantei reclamante de dreptul de folosință, cât și cuantumul despăgubirilor datorate de apelanta pârâtă pentru repararea integrală a acestui prejudiciu.
De altfel, referitor la durata lipsirii apelantei reclamante de folosința imobilului, aceasta a precizat inițial că prima instanță a determinat legal ca fiind între 03.05.2005 și noiembrie 2005, pentru ca ulterior, în dezvoltarea motivelor sale de apel, să conteste stabilirea întinderii prejudiciului doar până în noiembrie 2005, în condițiile în care raportul de expertiză efectuat de GGa stabilit o durată de cel puțin 2 luni pentru aducerea spațiului în starea inițială.
Soluția instanței de fond urmează a fi menținută față de această critică, date fiind atât existența unor contracte de închiriere încheiate cu privire la spațiul din în cursul lunii noiembrie 2005, cât și data finalizării expertizei tehnico - imobiliare în procedura asigurării de dovezi, dosarul fiind finalizat prin pronunțarea încheierii nr. 2187/04.10.2005 a Judecătoriei Constanța.
În raport de aceste coordonate a fost corect stabilită perioada în care apelanta reclamantă a fost lipsită de folosința imobilului pe care-l deține în proprietate, prin fapta culpabilă a pârâtei - România SRL de nepredare a imobilului în starea inițială în care l-a primit la încheierea contractului de închiriere nr. 103/2003.
O altă componentă a prejudiciului pretins de către apelanta reclamantă - A SRL este cel rezultat din deteriorările aduse spațiului ce a format obiectul contractului de închiriere, apelanta criticând excluderea de către instanța de fond a valorii unor bunuri pe care consideră că le avea în imobil la data achiziționării spațiului, precum și modalitatea stabilirii gradului de uzură asupra bunurilor ce au fost degradate sau lipseau la data repunerii în dreptul de folosință.
Potrivit prevederilor art. 1431 civ. locatarul nu este răspunzător de deteriorarea provenită din cauza vechimii, astfel că, la momentul denunțării unilaterale a contractului de închiriere - România SRL era ținută să restituie bunurile așa cum se găseau în spațiu la acel moment ori contravaloarea lor, cu luarea în considerație a uzurii cauzate de exploatarea lor pe durata locațiunii.
Prin urmare, prima instanță a procedat legal când a validat raportul de expertiză efectuat de, luând în considerare varianta a 2- a, referitoare la determinarea contravalorii bunurilor cu scăderea proporțională a gradului de uzură.
Nu pot fi fondate susținerile apelantei reclamante - A SRL privind stabilirea contravalorii bunurilor conform prețurilor de achiziție, acestea fiind în contradicție cu prevederile art. 1431 civ, anterior citat.
Critica apelantei - A SRL privind neincluderea în prejudiciul cauzat a contravalorii liniei de îmbuteliere nu este susținută probator, iar procesul verbal de predare primire, încheiat între părțile litigante, cuprinde punctele de vedere exprimate asupra fiecărei deficiențe pretinse imobilului ce a format obiectul locațiunii și bunurilor închiriate odată cu activul principal.
Acest proces verbal, ce nu aduce în discuție nicio deficiență sau lipsă a vreunei instalații din ansamblul liniei de îmbuteliere, concordă atât cu destinația bunului ce a fost închiriat la 12.12.2003, conform art. 1.1. din contract, cât și cu mențiunile din actul adițional la contactul inițial de închiriere încheiat între - SA și - România SRL.
A pretinde la acest moment că se impune restituirea instalațiilor ce compun ansamblul liniei de îmbuteliere, în condițiile în care aceste bunuri au fost excluse din contractul de închiriere, iar spațiul a avut destinația de depozit, este evident neîntemeiat, astfel că instanța de fond a interpretat judicios înscrisurile depuse în acest sens prin coroborare cu concluziile expertizei efectuate în procedura asigurării de dovezi.
Apelul formulat de pârâta reconvenientă - România SRL a fost îndreptat împotriva modului de soluționare a cererii reconvenționale prin care s-a solicitat obligarea reclamantei la restituirea centralei termice și a instalației de încălzire din clădirea denumită " auto".
Deși prima instanță a reținut că aceste bunuri mobile au fost transferate către noul proprietar - A SRL la momentul la care acesta a adjudecat la licitație întreg imobilul aparținând - SA, înscrisurile depuse în cauză relevă că centrala termică și instalația de încălzire au aparținut inițial societății România SRL, nefiind inserate în contractul de vânzare cumpărare încheiat de către - de . SA cu - SA la 24.09.2002.
Astfel, în anexele contractului de vânzare cumpărare nr. 1834/24.09.2002 nu se regăsesc activele "centrală termică" și "instalație de încălzire", aceste bunuri mobile fiind în continuare în proprietatea - România SRL, iar autorizația de construire, certificatul de urbanism și procesul verbal de recepție depuse la filele 65 - 70 din volumul 2 al dosarului atestă calitatea de proprietar deținută de apelanta reconvenientă, ceea ce o îndreptățește la restituire, conform dispozițiilor art. 480 civ.
Cu privire la criticile aduse asupra modului de soluționare a cererii principale de chemare în judecată, se reține că acestea au un caracter nefondat, prima instanță soluționând corect excepția inadmisibilității dedusă din nerespectarea prevederilor art. 7201proc. civ. în sensul respingerii ca neîntemeiate, cât timp nu a fost dovedită în cauză nicio vătămare produsă în patrimoniul - România SRL.
Apelul formulat de expertul tehnic a criticat soluția primei instanțe de respingere a cererii sale de majorare a onorariului cuvenit pentru expertiza efectuată în cauză.
Critica adusă sentinței civile apelate este nefondată, deoarece onorariul stabilit inițial a fost proporțional cu volumul de muncă depus pentru a răspunde obiectivelor încuviințate de instanța de judecată, astfel că nu se justifică cererea de majorare față de onorariul inițial de 1500 lei, precum și în raport cu celelalte onorarii încuviințate în cauză pentru efectuarea expertizelor necesare soluționării juste a cauzei sub toate aspectele.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 296 proc. civ, vor fi admise apelurile formulate de - A SRL și - România SRL, urmând a fi schimbată în parte sentința civilă nr. 531/03.03.2008 a Tribunalului Constanța, în privința cererii reconvenționale care va fi admisă și a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată aferente pretențiilor admise, formulată de reclamantă, iar apelul expertului tehnic va fi respins ca nefondat.
În conformitate cu prevederile art. 274 proc. civ. urmează a fi obligată apelanta reconvenientă la plata sumei de 4373 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de exercitarea prezentei căi de atac ( taxă de timbru și onorariu avocat), după efectuarea compensării cu privire la sumele plătite de ambele apelante cu titlul de taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile formulate de apelanta reclamantă- A SRL - cu sediul în C,-, județ Cși de apelanta pârâtă-reconvenientă- ROMANIA SRL - cu sediul în B,-, sector 6, împotriva Sentinței civile nr.531/03.03.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul expert- cu domiciliul în C, str. -. - nr.5,.8, județ C împotriva Sentinței civile nr.531/03.03.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Schimbă în parte sentințaapelată în sensul că admite cererea reconvențională precizată.
Obligă reclamantala restituirea către pârâta-reconvenientă a centralei termice și a instalației de încălzire din clădirea " auto".
Obligă pârâta-reconvenientăla plata către reclamantă și a sumei de 7.585 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentințeiapelate.
Obligă pârâta reconvenientăapelantă la plata către apelanta reclamantă a sumei de 4.375 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel, după efectuarea compensării.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 iulie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
jud. fond:
red.dec. jud. AG
5 ex/23.07.2008
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim, Elena Carina Gheorma
