Spete pretentii comerciale. Decizia 1188/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1188/R-COM
Ședința publică din 13 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu
- - - JUDECĂTOR 3: Dumitru
- - JUDECĂTOR 4: Magdalena
- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta - DISTRIBUȚIE - - reprezentată de & ASOCIAȚII, cu sediul în B,--8, Clădirea House, intrarea de Vest,.8, sector 1, împotriva deciziei nr.2 din 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, intimată-reclamantă fiind -, cu sediul în,-, jud.V și intimata - chemată în garanție -, cu sediul în Rm.V,-, jud.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns avocat A pentru recurentă, consilier juridic pentru intimata - și consilier juridic pentru intimata -.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța pune în discuția părților, din oficiu, calificarea căilor de atac din prezenta cauză și excepția inadmisibilității recursului, față de disp. art.2821alin.1, raportat la art. 181Cod procedură civilă.
Reprezentantul recurentei - pârâte, având cuvântul, precizează că pretențiile reclamantei depășesc suma de 100.000 lei, competența de soluționare a cauzei, aparținând Tribunalului Vâlcea, în primă instanță, Curții de APEL PITEȘTI, în apel, și ÎCCJ, în recurs. În situația în care se apreciază că, în speță, nu există calea de atac a apelului, prezenta cale de atac este a recursului, deoarece este formulată împotriva unei hotărâri pronunțată în apel; dacă în cauză hotărârea atacată a fost pronunțată într-un eventual recurs, atunci se impune admiterea prezentului recurs și trimiterea cauzei Tribunalului Vâlcea, pentru a fi soluționat în compunerea prevăzută de lege.
Reprezentantul intimatei-reclamante - -, având cuvântul, arată că pretențiile reclamantei au fost inițial sub valoarea de 100.000 lei, judecându-se în primă instanță la Judecătoria Rm. V, care a apreciat corect calea de atac, ca fiind recursul. Prezenta cale de atac este formulată împotriva unei hotărâri irevocabile, iar recursul la recurs este inadmisibil.
Reprezentantul intimatei - chemată în garanție - -, precizează că potrivit art.181Cod procedură civilă, competența instanței se stabilește după valoarea obiectului cererii, iar instanța investită rămâne competentă să judece chiar dacă ulterior intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii, valoarea obiectului inițial determinând și calea de atac. În prezenta cauză, calea de atac a recursului este inadmisibilă.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin Sentința nr. 3291 din 29 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Rm.V, în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - -, în contradictoriu cu pârâta - DISTRIBUȚIE -.
Au fost respinse excepțiile lipsei competenței materiale și lipsei calității procesuale active a reclamantei și capetele de cerere privind obligația de a face, daune cominatorii și revendicare, ca rămase fără obiect.
S-a luat act de renunțarea pârâtei la judecata cererii reconvenționale.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma 348.333,87 lei despăgubiri civile și 11.470 lei, cheltuieli de judecată.
S-a respins excepția prescrierii, invocată de chemata în garanție și pe fond, s-a respins cererea de chemare în garanție.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta și pârâta au conciliat direct cu privire litigiul dintre ele.
Instanța a dispus în cauză efectuarea a două expertize, una - specialitatea construcții și alta - contabilitate.
Din concluziile raportului de expertiză - specialitatea construcții, instanța a reținut că durata maximă de execuție a obiectivului "Centru de " este cuprinsă între 24.06.2005 - 30.05.2007, obiectivul urmând a fi finalizat într-o perioadă maximă de 22 luni și 7 zile. cablului electric pe proprietatea reclamantei a fost realizată la o distanță mai mică de 0,60, față de fundația clădirii contrar normativului PE 107/95.
Prin expertiza contabilă, a fost actualizată valoarea din factura fiscală în sumă de 4929 lei, până la zi și a fost calculată lipsa de folosință a imobilului Centru de, raportat la mai multe criterii.
Expertul contabil a calculat prejudiciul, reprezentând beneficiul realizat în mai multe variante.
În funcție de expertiza contabilă, reclamanta și-a majorat pretențiile, la suma de 999.225,87 lei, iar pârâta și-a precizat cererea de chemare în garanție,solicitând obligarea la plata aceleiași sume.
Instanța a reținut că, reclamanta a făcut dovada faptei ilicite și a vinovăției pârâtei, prin aceea că aceasta din urmă a amplasat pe terenul reclamantei un cablu electric, fără să fi fost respectat traseul prevăzut inițial în autorizația de construire, împiedicând astfel construirea obiectivului prevăzut de reclamantă.
Această situație rezultă din concluziile raportului de expertiză specialitatea construcții, care arată că poziționarea cablului electric pe terenul reclamantei a fost realizată la o distanță mai mică de 0,60. față de fundația clădirii, încălcându-se normativul PE 107/95.
În ceea ce privește prejudiciul, instanța a reținut că reclamanta a intenționat să ridice un Centru de, pentru care a întocmit un studiu de fezabilitate și a obținut toate aprobările necesare construirii. La data de 24.06.2005, au început lucrările de construcții, moment în care a fost descoperită existența cablului electric subteran, trasat de către pârâtă în afara proiectelor avizate de către instituțiile de specialitate. Ridicarea efectivă a cablului de către pârâtă a avut loc în luna aprilie 2007.
În aceste condiții, reclamanta a fost efectiv împiedicată în construirea obiectivului propus, de existența cablului electric, ceea ce a condus la o amânare a executării lucrărilor de 22 de luni.
Prin urmare, reclamanta a suferit un efect negativ asupra patrimoniului său, ca urmare a faptei ilicite a pârâtei.
S-a făcut dovada existenței prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, în sensul art. 998 - 999 Cod civil.
Din punct de vedere al întinderii prejudiciului, instanța a luat în calcul prejudiciul efectiv și beneficiul nerealizat.
Instanța a mai reținut că, în urma săpăturilor, reclamanta a deteriorat cablul electric, fiind nevoită să recurgă la serviciile pârâtei pentru refacerea acestuia, ocazie în care pârâta a emis către reclamantă factura fiscală nr. -/24.06.2005, în valoare de 4.929,99 lei, această valoare urmând să fie suportată de către pârâtă.
În legătura cu obținerea unei noi autorizații, instanța a reținut că reclamanta și-a prelungit autorizația inițială și, prin urmare, nu se face dovada unui prejudiciu.
În ceea ce privește beneficiul nerealizat, instanța apreciază că trebuie luate în considerare așteptările și scopul pentru care reclamanta a inițiat obiectivul de investiții, studiul de fezabilitate fiind un punct rezonabil în calculul beneficiului nerealizat.
Instanța a reținut că prejudiciul cauzat reclamantei este în valoare de 342.496 lei, variantă în care expertul a luat în considerare și consumurile de gaze, energie electrică, amortizare, salarii și publicitate.
Referitor la cererea de chemare în garanție, instanța a reținut că prescripția extinctivă nu a operat.
Cu privire la fondul pretenției, s-a constat că pârâta, potrivit clauzelor contractuale, a avut acces tot timpul la executarea lucrărilor făcute de chemata în garanție.
Lucrările care devin ascunse precizate ca faza proiectului tehnic, nu puteau fi acoperite fără aprobarea proiectantului și avizul dirigintelui de șantier.
S-a mai reținut că, potrivit art.353 Cod civil, și în lipsa unor prevederi contractuale, antreprenorul nu răspunde pentru viciile aparente.
Instanța a constatat că devierea cablului electric subteran s-a făcut de către chemata în garanție cu acordul pârâtei, astfel că în cauză nu există un viciu ascuns pentru care să răspundă pârâta chemată în garanție.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta - DISTRIBUȚIE -.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că prima instanță, în mod greșit, a respins excepția necompetenței materiale, întrucât valoarea litigiului depășea suma de 100.000 lei.
La punctul 2 din cererea de apel s-a arătat că pârâta, în mod greșit, a fost obligată la restituirea sumei de 5.837,87 lei, întrucât reclamanta nu a făcut nici o dovadă că a achitat o astfel de sumă, reprezentând valoarea reparațiilor la cablu electric.
În ceea ce privește prejudiciul, reprezentând beneficiu nerealizat pentru lipsa de folosință, apelanta apreciază că acesta a fost evaluat în mod greșit de către expert numai pe baza studiului de fezabilitate al reclamantei, fără să ia în considerare anumite elemente de cheltuieli. Se precizează că un centru de afaceri similar, în primii ani de activitate, nu a adus profit, iar ulterior, profitul nu a depășit suma de 100.000 lei anual. De asemenea, susține apelanta, prejudiciu nu are caracter cert întrucât reclamanta, după ridicarea cablului electric, nu a început lucrările de construcție.
În mod greșit, expertul a determinat prejudiciul pe baza studiului de fezabilitate al reclamantei, fără să țină cont de piață.
Reclamanta nu a probat un prejudiciu cert, nedepunând în acest sens nici un contract ferm de închiriere, cel puțin parțială, a acestui Centru de.
Mai menționează apelanta că, chemata în garanție se face vinovată de amplasarea greșită a cablului electric subteran.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, pârâta - apelantă arată că nu a avut cunoștință de devierea cablului, întrucât lucrările nu au fost recepționate pe stadii de execuție, fiind efectuată numai o recepție finală, neexistând nici o dovadă în acest sens.
Minuta încheiată între pârâtă și chemata în garanție nu face dovada că s-a cunoscut despre abaterea de la proiectul inițial, aceasta din urmă având posibilitatea să execute lucrarea conform proiectului, întrucât adăpostul și existența macaralei nu împiedicau acest lucru.
Împotriva sentinței a declarat apel și reclamanta - -.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că hotărârea primei instanțe nu cuprinde motivele pe care se bazează, întrucât nu se precizează care au fost motivele pentru care instanța a reținut întinderea prejudiciului, prin luarea în calcul a unei chirii de 15 Euro/mp, în loc de 30 Euro/mp.
Chiria de 30 Euro/mp apare ca fiind fundamentată, față de condițiile tehnico -materiale ale obiectivului de investiții al reclamantei.
Prin urmare, instanța de judecată trebuia să ia în calcul varianta din expertiza contabilă, în care expertul a determinat beneficiul nerealizat pe baza chiriei de 30 Euro/mp, care este o chirie reală pentru spațiile noi de birouri din Municipiul Rm.
Se mai susține că cererea pentru spații de birouri în Zona Centrală este în continuă creștere, ceea ce conduce și la chirii majorate, instanța de fond neluând în considerare aceste aspecte.
Prin decizia nr.2/12.03.2009, Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ a respins apelul formulat de -. DISTRIBUTIE -, a admis apelul formulat de -. -, a schimbat în parte sentința apelată, a admis cererea în daune interese formulată de reclamantă și a obligat pârâta să plătească acesteia suma de 999.225,87 lei, despăgubiri civile. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În considerentele deciziei, s-au reținut următoarele:
Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este instituită prin art.998 și 999 Cod civil, care constituie temeiul juridic pentru stabilirea condițiilor generale ale răspunderii.
Astfel, potrivit art. 998 cod civil "orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara" iar conform art. 999 "omul este responsabil nu numai prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa".
Din prevederile legale menționate, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenție, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii delictuale constă în rezultatul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o altă persoană, fiind întotdeauna rezultatul încetării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim.
Pentru a se obține repararea prejudiciului, astfel cum a fost definit mai sus, se cer a fi întrunite următoarele condiții: să fie cert și să nu fi fost reparat încă.
Este întotdeauna cert, prejudiciul actual deja produs la data când se pretinde repararea lui. Repararea prejudiciului în cadrul răspunderii civile, are drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite.
Principiul general al reparării prejudiciului este acela al reparării integrale, acesta însemnând că autorul prejudiciului este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv dar și beneficiul nerealizat.
În speță, prima instanță în mod temeinic a apreciat, pe baza înscrisurilor existente în dosar, că există fapta ilicită a pârâtei, că există prejudiciu, raport de cauzalitate și vinovăția pârâtei.
Astfel, prin amplasarea fără drept pe terenul reclamantei a cablului electric subteran, încălcând dreptul de proprietate al acesteia, pârâta a cauzat reclamantei un prejudiciu echivalent al veniturilor nete nerealizate în perioada stabilită prin expertiza tehnică efectuată în cauză, prin punerea în imposibilitatea de a construi "Centrul de " aducător de venituri.
Dacă prima instanță a statuat în mod corect cu privire la existența condițiilor răspunderii civile delictuale, nu același lucru se poate constata în ceea ce privește respectarea principiului general al reparării prejudiciului și anume, repararea integrală a acestuia, creat prin fapta ilicită a pârâtei.
Instanța a luat în considerare varianta întocmită de expert ( fila 271 dosar ), fără să motiveze în totalitate, apreciind că prejudiciul este în valoare totală de 342.496 lei, susținând că a avut în vedere indicatorii prevăzuți în proiect și studiu de fezabilitate, corectate cu consumurile de gaze, energie electrică, amortizare, salarii și publicitate, care nu au fost avute în vedere la stabilirea cheltuielilor totale.
Potrivit raportului de expertiză ( filele 210 - 211 ), veniturile lunare pe care le-ar fi realizat reclamanta, ar fi fost în sumă de 34.199 Euro, iar cheltuielile lunare totale, în sumă de 19.671 Euro. Cheltuielile totale în această variantă, au fost corectate de expert prin luarea în considerare și a cheltuielilor cu salariile și contribuțiile aferente. cu impozitul pe clădiri, a determinat un profit net lunar de 12.204 Euro, iar beneficiul nerealizat ca urmare a lipsei de folosință pentru cele 22 luni, este în sumă de 993.388 lei.
Instanța de apel a reținut că acesta este prejudiciul efectiv suferit de reclamantă, în sumă de 993,388 lei.
Varianta reținută de primă instanță este netemeinică, în condițiile în care nu se justifică diminuarea chiriei pentru birouri, de la 30 Euro/mp, la 15 Euro/mp.
Apelanta - reclamantă a făcut dovada, atât prin studiul de fezabilitate al proiectului, care este fundamentul economic ai investiției, cât și prin înscrisurile depuse în apel, că tariful pentru închiriere este de 30 Euro/mp.
Valoarea prejudiciului de 993.388 lei, este fundamentată economic prin luarea în considerare a indicatorilor din studiul de fezabilitate, corectați de expert prin luarea în considerare a factorilor economici de piață care pot influența veniturile și cheltuielile.
Potrivit raporturilor de expertiză (fila 189), expertul face precizarea că la estimarea veniturilor s-a avut în vedere niveluri minime, iar la cheltuieli niveluri maxime.
Prin urmare, se poate concluziona că valoarea de 993.388 lei, reprezintă beneficiul minim nerealizat de reclamantă, ca urmare a faptei delictuale a pârâtei.
În ceea ce privește apelul - DISTRIBUȚIE -, instanța l-a apreciat ca nefondat.
Astfel, s-a constatat că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat despăgubiri în sumă de 97.777,85 lei, ulterior majorându-și pretențiile în funcție de concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză. Valoarea obiectului fiind sub 100.000 lei, competența de soluționare aparține judecătoriei.
Potrivit art.181Cod procedură civilă, instanța investită, potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii, rămâne competentă să judece chiar dacă ulterior intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.
Prin urmare, critica privind necompetența materială a judecătoriei a fost apreciată ca nefondată.
Nici critica privind greșita obligare la plata sumei de 5837,87 lei, reprezentând valoarea reparației cablurilor distruse, ca urmare a săpăturilor efectuate pe teren nu a fost primită. Potrivit raportului de expertiză, fila 210 dosar, rezultă că reparațiile de cablu electric subteran au fost suportate de reclamantă, costul acestora fiind de 4.929 lei.
De asemenea criticile dezvoltate la pct.3 din cererea de apel, au fost apreciate de instanță ca neîntemeiate, pentru considerentele expuse mai sus și care privesc îndeplinirea condițiilor și realizarea principiilor răspunderii civile delictuale.
Nu a fost reținută susținerea apelantei - pârâte, în sensul că reclamanta nu ar fi realizat beneficii întrucât un centru de afaceri, nu a realizat profit, dat fiind faptul că între cele două centre nu există identitate de bază tehnico-materială și nici similitudine în funcționalitate.
Prima instanță, în mod temeinic, a respins cererea de chemare în garanție, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1352 și următoarele Cod civil, în condițiile în care există dovezi că apelanta-pârâtă a avut cunoștință de devierea amplasării cablului subteran de la traseul prevăzut în proiect și nu se poate reține culpa intimatei - pârâte în amplasarea cablului subteran.
Față de toate acestea, tribunalul a respins apelul - DISTRIBUȚIE - și a admis apelul - -, a schimbat în parte sentința apelată, a admite cererea în daune interese formulată de reclamantă și a obligat pârâta să plătească acesteia suma de 999.225,87 lei, despăgubiri civile, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
Împotriva deciziei nr.2/12.03.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ, a formulat recurs pârâta - DISTRIBUȚIE -, criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta - pârâtă critică decizia de mai sus pentru următoarele motive:
- decizia recurată a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe (art.304 pct.3 Cod procedură civilă), competența de soluționare în primă instanță aparținând Tribunalului Vâlcea, deoarece valoarea litigiului depășește suma de 100.000 lei, avută în vedere de disp. art.2 alin.1 litera a) Cod procedură civilă, astfel că, se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Vâlcea;
- casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare se impune și pentru administrarea de noi probatorii, în condițiile art.312 alin.3 Cod procedură civilă;
- decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii, pe de o parte, reținând că - DISTRIBUȚIE - a avut cunoștință despre amplasarea cablului subteran, sens în care a fost obligată la plata de despăgubiri, iar pe de altă parte, stabilind că nu se poate reține culpa acesteia (art.304 pct.7 Cod procedură civilă);
- hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă), deoarece nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a societății; în mod arbitrar, instanța de apel a reținut prețul chiriei de 30 euro/mp, preț nesusținut de probe; reclamarea prejudiciului reclamantei în sumă de 4.929 lei, reprezentând reparațiile la cablul electric subteran este neîntemeiată în lipsa dovezii de achitare a facturii respective; instanța de apel argumentează eronat și valoarea prejudiciului de 993.388 lei, fundamentată economic prin luarea în considerare a factorilor economici care pot influența veniturile și cheltuielile, deși beneficiul nerealizat trebuie raportat la o serie de criterii obiective de evaluare;
- în mod greșit, instanța de apel a reținut pretinsa vinovăție a - DISTRIBUȚIE -, în speță, impunându-se admiterea cererii de chemare în garanție a - - Rm. V, deoarece pârâta nu a avut cunoștință despre nerespectarea proiectului de alimentare cu energie electrică a CEC Rm. V, amplasarea cablului de alimentare pe terenul reclamantei fiind dispusă de către chemata în garanție.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Vâlcea, sau casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în vederea administrării de noi probatorii. Recurenta - pârâtă solicită, în subsidiar, schimbarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat de - -, admiterii apelului formulat de - DISTRIBUȚIE -, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată; în situația în care s-ar menține soluția instanței de apel privind obligarea pârâtei la daune interese, solicită modificarea deciziei, în sensul admiterii cererii de chemare în garanție, așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
La acest termen, 13.11.2009, instanța pune în discuția părților, din oficiu, calificarea căilor de atac din prezenta cauză și excepția inadmisibilității recursului, față de disp. art.2821alin.1, raportat la art. 181Cod procedură civilă.
Potrivit prevederilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității recursului, excepție care face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Recursul este inadmisibil.
Prin art.129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art.126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția juridică a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat și dreptul exercitării căilor de atac.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art.129 (1) din Codul d e procedură civilă, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesuale civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.
Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă, desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat prin decizia nr.32/2008, pronunțată de Secțiile Unite, că cererea este actul de investire a instanței,. obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l pretenția concretă a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac.
Din cuprinsul art. 112 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă, nu poate rezulta o altă concluzie decât aceea că valoarea interesului alegat este cea "prețuită" de reclamant în cererea de chemare în judecată, așadar la momentul cererii introductive de instanță, indicarea valorii acestuia fiind criteriul în raport de care instanța stabilește taxa de timbru, competența, calea de atac împotriva sentinței primei instanțe.
Art.181Cod procedură civilă, statuează că instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii, rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect. Textul are o valoare de principiu, deoarece confirmă regula potrivit căreia, competența se fixează încă din momentul sesizării instanței, cererea de chemare în judecată ca element al acțiunii civile individualizând instanța.
Față de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă și statuările, se constată că obiectul prezentei cauze îl constituie suma de 97.777,85 lei, despăgubiri civile (daune-interese), cu un obiect de sub 100 000 lei, în raport de care, calea de atac este recursul.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei, inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuindu-se o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul Legii nr.146/1997.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă, constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, este inadmisibil. De altfel, în hotărârea pronunțată de instanța de fond, respectiv sentința nr.3291/29.05.2008 a Judecătoriei Rm. V, calea de atac este stabilit corect, ca și recurs.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac este inadmisibilă.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte situații, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art.126 din Constituția României
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de pârâta - DISTRIBUȚIE - - reprezentată de & ASOCIAȚII, cu sediul în B,--8, Clădirea House, intrarea de Vest,.8, sector 1, împotriva deciziei nr.2 din 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, intimată-reclamantă fiind -, cu sediul în,-, jud. V și intimata - chemată în garanție -, cu sediul în Rm.V,-, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
-
Red.
/5 ex./26.11.2009
Jud apel
OPINIE SEPARATĂ
Considerăm că soluția este de admitere a recursului, de casare a sentinței și de trimitere a cauzei spre rejudecare la Tribunalul Vâlcea.
Pentru a decide astfel aducem următoarele argumente:
Împrejurările relevante ale litigiului
Se constată că reclamanta a sesizat judecătoria cu un litigiu comercial având o valoare sub 100.000 lei, iar pe parcursul judecății la instanța arătată aceasta și-a majorat pretenția la o valoare cu mult peste 100.000 lei.
II. Dreptul aplicabil
Potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 lit.a,procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, cad în competența tribunalului în primă instanță.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.181Cod procedură civilă, instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.
Totodată, potrivit dispozițiilor art.159 pct.2 din Codul d e procedură civilănecompetența este de ordine publică când pricina este de competența unei instanțe de alt grad.
În fine, potrivit dispozițiilor art.2821Cod procedură civilă,nu sunt supuse apelului litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei.
III. Judecata
1. Considerăm că, în speță calea de atac este recursul.
Susținem aceasta deoarece potrivit regulilor de competență materială din titlul I, art.2 alin.1 lit.a al Codului d e procedură civilă, litigiile cu o valoare de peste 100.000 lei se judecă în primă instanță la tribunal, în apel la Curtea de Apel și în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Această repartizare a competenței atributive a instanțelor poate fi modificată în cazul în care sunt incidente dispozițiile titlului III, art.181Cod procedură civilă, adică atunci când în cursul judecății a fost majorată sau micșorată valoarea obiectului litigiului peste, respectiv sub 100.000 lei, putându-se ajunge astfel, ca în speța de față, ca un litigiu cu o valoare de peste 100.000 lei, judecat de judecătorie sub incidența dispozițiilor textului arătat, să fie judecat în apel la tribunal și în recurs la curtea de apel. Este important de observat repartizarea regulilor pe titluri: titlul I - competența materială, iar titlul III - dispoziții speciale, ambele aparținând Cărții
Constatând că singurul efect al dispozițiilor art.181Cod procedură civilă este acela de a păstra competența instanței mai întâi sesizată, chiar dacă pe parcursul judecății a intervenit majorarea valorii litigiului peste pragul de 100.000 lei, rezultă că această normă nu are însă nicio incidență cu privire la căile de atac ce se aplică într-un litigiu, acestea stabilindu-se după regula generală, adică cu apel și recurs în cazul în care valoarea litigiului este peste 100.000 lei sau primă instanță și recurs, în cazul litigiilor sub 100.000 lei, potrivit titlului IV și V din Cartea a II-a a Codului d e procedură civilă.
Dacă s-ar judeca altfel s-ar ajunge la un raționament contrar legii și anume, ca reclamantul să-și aleagă nu numai instanța la care să fie judecat, dar și căile de atac, adică o competență unilaterală subiectivă, raționament inadmisibil într-un stat de drept în care legiuitorul stabilește competența materială a instanțelor și căile de atac, pârâtul fiind astfel lăsat la bunul plac al reclamantului întrucât el nu ar avea niciun mijloc să intervină pentru ca litigiul său să fie judecat potrivit competenței legale și potrivit căilor de atac stabilite de lege. Prin textul art.181Cod procedură civilă legiuitorul a admis o singură derogare de la principiul că el stabilește competența atributivă a instanțelor și căile de atac, permițând judecătoriei să judece un litigiu de peste 100.000 lei, dacă valoarea inițială a litigiului cu care fusese învestit era sub 100.000 lei. Atât și nimic mai mult.
Ar fi irațional să se pretindă că pârâtul poate să intervină atunci când constată că un litigiu cade sub competența unei alte instanțe și implicit să influențeze astfel căile de atac, arătând că, de fapt, valoarea litigiului ar fi mai mare de pragul de 100.000 lei. Într-un litigiu având ca obiect un delict civil numai reclamantul știe valoarea prejudiciului suferit de el și ar fi chiar abuziv să pretindem pârâtului ca acesta să ceară majorarea la peste 100.000 lei a daunelor datorate de el pentru ca în acest fel cauza să fie judecată la tribunal în primă instanță.
În speță, judecătoria și-a păstrat corect competența de a judeca litigiul chiar dacă înainte de pronunțare au fost majorate pretențiile la peste 100.000 lei. Calea de atac ce trebuia urmată împotriva hotărârii acesteia trebuia să fie apelul și nu recursul. De altfel, acest raționament a fost urmat și de Tribunalul Vâlcea atunci când a judecat litigiul în apel și nu în recurs.
În consecință, calea de atac ce trebuie urmată în fața curții de apel era recursul.
2. Cu privire la fondul litigiului.
Considerăm că probele administrate în cauză sunt contradictorii și din acest motiv soluția este de admitere a recursului și de trimitere a cauzei spre rejudecare la Tribunalul Vâlcea, în apel, în vederea completării probatoriului cu expertiză.
Judecător,
-
08.12.2009
Red.DV
EM/5 ex.
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Dumitru, Magdalena
