Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1198/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1198/R-COM
Ședința publică din 13 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu
- - - JUDECĂTOR 3: Dumitru
- - JUDECĂTOR 4: Magdalena
- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de SC LEASING SA, cu sediul în B,-, sector 1 și adresa de corespondență în B, Calea nr.6-8, sector 6, împotriva sentinței civile nr.895/22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosar nr-, intimați fiind SC LEASING ( SA, cu sediul în B,--92, sector 1, SC SRL cu sediul în, sat Linia nr. 95, județul V și lichidator, cu sediul în Râmnicu V,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, pentru recurentă, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu 120 lei taxă judiciară de timbru și 1 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, față de actele și lucrările de la dosar, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul recurentei susține oral motivele de recurs, așa cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și în consecință, admiterea contestației și înscrierea la masa credală a debitoarei cu suma de 426.390,52 lei.
CURTEA
Asupra recursului de față constată că;
Prin cererea înregistrată sub nr-, creditoarea ROMENA LEASING IF Bas olicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea, cu motivarea că debitoarea se află în încetare de plăți și datorează creditoarei suma de 126.853 lei rate de leasing restante.
Prin sentința nr.1018/22 septembrie 2008, Tribunalul Vâlceaa admis cererea creditoarei și a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de societatea debitoare.
Notificarea deschiderii procedurii a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență din 23 octombrie 2008 și în ziarul "Adevărul" din 15 octombrie 2008.
La data de 19 martie 2009, creditoarea LEASING ( Bas olicitat înregistrarea în tabelul creditorilor a creanței sale, în sumă de 1.588.674 lei.
La data de 10 aprilie 2009, creditoarea LEASING Bas olicitat înscrierea creanței sale, în sumă de 426.390 lei.
Lichidatorul judiciar a comunicat celor doi creditori refuzul său de acceptare a creanțelor, datorită depășirii termenului limită de înregistrare a creanțelor, fixat prin hotărârea de deschidere a procedurii pentru data de 17 noiembrie 2008.
Împotriva refuzului de acceptare al lichidatorului judiciar, cei doi creditori au formulat contestații.
Creditoarea LEASING ( a arătat că nu a fost notificată, conform Codului d e procedură civilă și nu a aflat despre deschiderea procedurii decât la data de 18 martie 2009, prin verificarea portalului Oficiului Registrului Comerțului. Creditoarea a mai arătat că, în raport de decizia nr.1137/4 decembrie 2007 Curții Constituționale, nu se poate considera îndeplinită procedura de notificare numai prin publicarea în presă și în Buletinul Procedurilor de Insolvență, fiind necesar ca fiecare creditor să fie notificat personal.
De asemenea, creditoarea LEASING a arătat că nu a fost notificată direct, că lichidatorul avea obligația de a examina evidența contabilă a debitoarei, pentru identificarea tuturor creditorilor, iar față de faptul că debitoarea nu a depus la dosar lista creditorilor prevăzută de art.28 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, nu sunt aplicabile dispozițiile art.7 pct.3 din Legea nr.85/2006.
Prin sentința nr.895/22 iunie 2009, Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a respins contestațiile formulate, reținând următoarele:
Potrivit art.7 pct.3 din Legea nr.85/2006, pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art.28 alin.1 lit.c, procedura notificării prevăzută de art.61 va fi considerată îndeplinită, dacă a fost efectuată prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.
În speță, deși societatea debitoare a fost notificată, aceasta nu și-a îndeplinit obligația de furnizare a datelor prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006.
În această situație în care creditorii nu au putut fi identificați în lipsa evidenței contabile, sunt aplicabile dispozițiile art.7 pct.3 din Legea nr.85/2006, în sensul că notificarea se consideră îndeplinită dacă a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Or, așa cum s-a arătat mai sus, administratorul judiciar a îndeplinit condițiile formale de publicitate a deschiderii procedurii.
Potrivit art.76 din Legea nr.85/2006, cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.7, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art.62 alin.(1) lit.b), este decăzut, cât privește creanțele respective, din următoarele drepturi:
1. dreptul de a participa și de a vota în cadrul adunării generale a creditorilor;
2. dreptul de a participa la distribuirile de sume în cadrul reorganizării și falimentului;
3. dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare, ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase.
Decăderea va putea fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acțiune sau excepție.
În ce privește Decizia nr.1137/4 decembrie 2007 Curții Constituționale s-a reținut că dispozițiile acesteia nu privesc situația creditorilor, ci situația altor persoane împotriva cărora se formulează, după deschiderea procedurii insolvenței, o acțiune conexă derivată din dispozițiile Legii nr.85/2006 (de exemplu: acțiuni în răspundere, acțiuni în anularea transferurilor patrimoniale).
Împotriva sentinței nr.895/22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal, în termen legal, a formulat recurs creditoarea LEASING B, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susținând că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Recurenta-creditoare critică soluția judecătorului sindic, arătând că nu a fost notificată direct, că lichidatorul avea obligația de a examina evidența contabilă a debitoarei, pentru identificarea tuturor creditorilor, iar față de faptul că debitoarea nu a depus la dosar lista creditorilor prevăzută de art.28 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, nu sunt aplicabile dispozițiile art.7 pct.3 din Legea nr.85/2006.
Susține că textul de lege mai susmenționat este aplicabil doar în cazul în care debitoarea ar fi depus o listă cu creditorii societății, chiar și parțial întocmită, dar din raportul de activitate depus de administratorul judiciar, rezultă că reprezentanții legali ai debitoarei nu au depus nici unul din actele menționate la art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, de unde rezultă că simpla notificare privind deschiderea procedurii insolvenței în Buletinul Procedurilor de Insolvență nu este suficientă, în vederea îndeplinirii obligației administratorului judiciar de a notifica toți creditorii, conform art.61 din lege.
Recurenta-creditoare susține că au fost încălcate și principiile care guvernează procedura insolvenței, respectiv principiul colectivității - art.3 pct.3, precum și principiul maximizării recuperării creanțelor.
Un alt argument adus de recurenta-creditoare este că dispozițiile art.7 din Legea nr.85/2006, trebuie raportate la dispozițiile art.20 alin.1 lit.c, care prevăd, în mod expres, ca obligație a administratorului judiciar întocmirea actelor prevăzute la art.28 alin.1 în cazul în care debitorul nu și-a îndeplinit această obligație.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii contestației și înscrierii sale la masa credală a debitoarei, cu suma de 426.390,52 lei.
Recursul formulat de creditoare nu este fondat.
În mod legal, prin hotărârea atacată, judecătorul sindic a respins contestația formulată de LEASING B, reținând că aceasta a fost decăzută din dreptul de a solicita înscrierea la masa credală a debitoarei, depășind termenul limită fixat prin hotărârea de deschidere a procedurii.
Potrivit art.76 din Legea nr.85/2006, cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.7, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art.62 alin.(1) lit.b), este decăzut, cât privește creanțele respective, din următoarele drepturi: dreptul de a participa și de a vota în cadrul adunării generale a creditorilor; dreptul de a participa la distribuirile de sume în cadrul reorganizării și falimentului; dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare, ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase. Decăderea va putea fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acțiune sau excepție.
Susținerea recurentei-creditoare în sensul că nu sunt incidente dispozițiile art.7 pct.3 din Legea nr.85/2006, nu poate fi primită, deoarece textul de lege se referă, fără echivoc, la creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art.28 alin.1 lit.c, situație în care procedura notificării prevăzută la art.61, este considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Cum, în speță, notificarea deschiderii procedurii a fost îndeplinită prin Buletinul Procedurilor de Insolvență din 23 octombrie 2008, precum și în ziarul "Adevărul" din 15 octombrie 2008, iar contestatoarea a formulat cerere de înscriere la masa credală a debitoarei, abia la data de 10 aprilie 2009, în mod legal, judecătorul sindic a constatat că lichidatorul judiciar a procedat corect, neacceptând creanța acesteia, cererea de înscriere depășind termenul limită fixat prin hotărârea de deschidere a procedurii.
Față de aceste considerente, nu se mai impune analizarea celorlalte critici aduse sentinței de către recurenta-creditoare și urmează ca în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, să se respingă, ca nefondat, recursul formulat de creditoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de creditoarea LEASING, cu sediul în B,-, sector 1 și adresa de corespondență în B, Calea nr.6-8, sector 6, împotriva sentinței civile nr.895/22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și de contencios administrativ fiscal, în dosar nr-, intimați fiind LEASING (, cu sediul în B,--92, sector 1, cu sediul în, sat Linia nr.:. județul V și lichidator, cu sediul în Rm.V,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - -
Grefier,
-
Red./23.11.2009
GM/6 ex.
Jud.fond:
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Dumitru, Magdalena