Spete pretentii comerciale. Decizia 124/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 124/2010
Ședința publică de la 05 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta - SA Sibiu împotriva deciziei nr.788/C/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat avocat pentru reclamanta recurentă, lipsă fiind pârâta intimată - SRL Sibiu.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosar s-au înregistrat concluzii scrise din partea intimatei - SRL Sibiu - prin avocat, care solicită și judecarea în lipsă.
Mandatarul recurentei arată că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă, cu cheltuieli de judecată în cele trei instanțe.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin decizia nr.788/C/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr- s-a respins apelul declarat de către reclamanta - SA Sibiu, împotriva sentinței comerciale nr. 5600/02.10.2008 pronunțată de Judecătoria Sibiu, în dosarul nr-.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că prin contractul de asociere în participațiune încheiat de părți s-a desființat prin rezoluțiunea dispusă de ICCJ prin Decizia nr.1350/21.03.2000, ca și obligație asumată prin acest contract, reclamata - apelantă a contribuit cu suma de 20.000.000 ROL, virată prin nr. 335/03.11.1993, pentru achiziționarea unui de abur, acest a constituit aportul reclamantei la asociere.
Ca efect al rezoluțiunii contractului de asociere în participațiune, părțile au fost repuse în situația anterioară.
Din această cauză, Curtea de Apel Alba Iuliaa constatat prin Decizia nr. 1302/20.06.2003, că reclamanta nu poate pretinde suma de 20.000.000 lei, reactualizată, ci doar cazanul de abur adus ca aport în baza contractului rezoluționat.
Prima instanță corect a reținut că, prin Decizia nr. 1302/20.06.2003, s-a tranșat situația litigioasă dintre părți, că, considerentele acestei decizii au intrat în puterea lucrului judecat, condiții în care reclamanta este îndreptățită odată cu repunerea în situația anterioară la restituirea bunului în materialitatea sa și că nu are un drept de creanță.
Faptul că acest s-a vândut prin licitație publică pentru un credit contractat de către pârâtă, nu justifică acordarea despăgubirilor solicitate, pentru următoarele:
fiind imobil prin destinație, a fost urmărit în cadrul executării silite efectuate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, fiind adjudecat împreună cu hala de producție de către numitul.
Asupra bunurilor în cauză (hală și cazare) a fost instituită o ipotecă în baza contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. 7017/1994, înscris la Judecătoria Sibiu, sub nr. 6062/1994 și un sechestru (proces-verbal de sechestru nr. 3237/26.07.2002).
Rezultă așadar că ipoteca s-a înscris încă din anul 1994 în Cartea funciară nr. 34044 Sibiu, 4996-2001/11/2/1/1, iar în anul 2002 este notat în aceeași carte funciară sechestrul și interdicții de înstrăinare asupra construcțiilor, proprietatea lui
Față de acestea, rezultă că, atât reclamanta cât și terțul adjudecatar au avut posibilitatea să ia la cunoștință despre ipotecă și sechestru, cartea funciară realizând publicitatea înscrierilor efectuate.
Mai mult, reclamanta a invocat buna-credință a terțului adjudecatar, care din culpa pârâtei nu a fost informat despre cele două cazane încorporate liniei de fabricat sucuri și halei.
Pe cale de consecință, a arătat reclamanta, că nu se poate îndrepta împotriva deținătorului actual al celor două cazane.
Această apărare a reclamantei nu putut fi reținută, deoarece, potrivit procesului-verbal de licitație, anexa la acesta, terțul adjudecatar a luat la cunoștință că se la licitație inclusiv cele 2 cazane.
În anexa la procesul-verbal de licitație și la care face trimitere procesul-verbal, în alineatul 2, la poziția 11 și 32 sunt trecute cele două cazane tip, care sunt aceleași identificate prin expertiza dispusă în cauză.
Tot cu privire la culpa pârâtei, care ar consta, potrivit reclamantei, în faptul că nu a atenționat terțul adjudecatar despre situația cazanelor, potrivit celor afirmate de pârâtă, adjudecatarul este acționar la firma reclamantei, respectiv în societatea care deține o cotă majoritară, astfel că pârâta nu mai trebuia să-l înștiințeze expres, acesta prin poziția în societatea reclamantei avea cunoștință despre ca zane.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care a solicitat modificarea deciziei atacate, admiterea apelului și schimbarea sentinței primei instanțe în sensul admiterii acțiunii reclamantei așa cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că motivele deciziei atacate și ale sentinței instanței de fond sunt străine de obiectul cauzei pentru următoarele considerente:
Decizia civilă nr.1302/20.06.2003 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr.3611/2003 confirmă definitiv și irevocabil faptul că dreptul reclamantei asupra cazanelor în litigiu este unul real, de proprietate, și nu unul de creanță.
Cele două cazane sunt bunuri mobile, prin natura lor, însă, prin destinația lor, fiind încorporate definitiv într-un bun imobil, același regim juridic cu bunul în care au fost încorporate, devenind un bun imobil prin afectațiune.
, ca de altfel și centrala termică în care au fost înglobate, nu mai există în prezent în patrimoniul intimatei fiind vândute la licitație pentru acoperirea unui debit personal al acesteia.
Conform art.516 pct.8 coroborat cu art.518 Cod pr.civilă actul de adjudecare constituie titlu executoriu opozabil erga omnes ca efect al intabulării și, ceea ce este esențial, adjudecatarul preia bunul liber de orice sarcină, astfel încât era imposibil să se îndrepte împotriva acestuia cu acțiune în revendicare.
Întrucât s-a stabilit irevocabil că intimata trebuie să predea cele două cazane și aceasta nu le mai are, din culpa ei, trebuie să o despăgubească plătindu-i contravaloarea lor.
În speță, pârâta răspunde în temeiul art.998, 999 Cod civil, fiind îndeplinite condițiile răspunderii delictuale a pârâtei.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă.
Recursul a fost legal timbrat cu 2088 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
Verificând recursul reclamantei față de motivele invocate, în conformitate cu prevederile art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă curtea de apel constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de apel a reținut în mod corect că reclamanta are un drept de proprietate asupra cazanelor în litigiu. Dreptul de proprietate al reclamantei a fost constituit ca urmare a rezoluțiunii contractului de asociere în participațiune și a repunerii părților în situația anterioară. Reclamanta este proprietara cazanelor de la 21.03.2000, dată la care s-a pronunțat decizia nr.1350/2000 a Înaltei Curți de Casației și Justiție. Dreptul reclamantei este confirmat de decizia nr.1302/2003 a Curții de Apel Alba Iulia. În mod just a reținut tribunalul că și considerentele acestei din urmă decizii au intrat în puterea lucrului judecat, în acest sens fiind și jurisprudența CEDO referitoare la art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Reclamanta nu a contestat că este proprietara cazanelor, dreptul ei fiind unul real, opozabil erga omnes.
Susținerea reclamantei, potrivit căreia nu mai avea posibilitatea revendicării bunurilor este nefondată, acțiunea în revendicare fiind imprescriptibilă. Faptul că, în urma licitării, bunul este adjudecat liber de sarcini este irelevant, dreptul de proprietate al reclamantei nefiind o sarcină în înțelesul legii. Câtă vreme bunul există și acțiunea în revendicare poate fi promovată.
Susținerea reclamantei, potrivit căreia nu mai poate revendica cele două cazane de la pârâtă întrucât aceasta nu le mai are în patrimoniu este nefondată. În primul rând, cazanele nu se mai aflau în patrimoniul pârâtei încă de la 21.03.2000. De la acea dată reclamanta le putea revendica de la orice persoană în mâna căreia se aflau bunurile. Este irelevant că pârâta nu mai deține bunurile respective.
Nu s-a dovedit că pârâta se face vinovată de săvârșirea vreunei fapte delictuale care să prejudicieze dreptul de proprietate al reclamantei.
Instanța de apel a apreciat corect că reclamanta are deschisă calea acțiunii în revendicare, prejudiciul invocat de reclamantă nefiind actual.
În lipsa faptei și a prejudiciului, este evident că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.998, 999 cod civil pentru a se angaja răspunderea pârâtei, așa cum a reținut instanța de apel.
Considerentele deciziei atacate sunt temeinice și dezleagă fondul cauzei, instanța făcând o aplicare corectă a legii, astfel că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă.
Față de cele reținute curtea de apel urmează ca, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, să respingă drept nefondat recursul reclamantei - SA Sibiu.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta - SA Sibiu împotriva deciziei nr.788/C/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5.02.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Th./12.03.2010/4 ex.
Jud.fond
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan
