Spete pretentii comerciale. Decizia 140/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA Nr.140/Ap DOSAR Nr-

Ședința publică din 25 noiembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriel Ștefăniță judecător

- - - judecător

- - - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 577/C din 3 martie 2008, pronunțate de Tribunalul Brașov în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa apelantei pârâte

Procedura îndeplinită. Transilvanian B și a intimatului reclamant - lichidator judiciar al Agroindustriala R

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 18 noiembrie 2008, potrivit încheierii de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 25 noiembrie 2008.

CURTEA

Asupra apelului de față:

Constată că, prin sentința civilă nr.577/C/3.03.2008, Tribunalul Brașova admis acțiunea formulată de reclamanta Agroindustriala R în contradictoriu cu pârâta Transilvanian, și în consecință:

A obligat pârâta să restituie reclamantei bunurile ce au făcut obiectul contractului nr.214/27.01.2004 de atribuire în folosință gratuită a construcțiilor zootehnice dezafectate, a terenurilor de sub acestea și incintelor aferente și a actului adițional nr.1/14.04.2004 și dispune revocarea celor două acte încheiate între părți.

Instanța de fond a reținut următoarele considerente:

La data de 27.01.2004 s-a încheiat între părți, pentru o perioadă de 5 ani, Contractul nr.214 conform căruia reclamanta, în calitate de comodant dă spre folosință gratuită pârâtei, în calitate de comodatar construcțiile zootehnice dezafectate, incintele aferente și terenul de sub acestea, detaliate în anexa 1 care face parte integrantă din contract, cu posibilitatea de cumpărare a acestor active.

Prin Actul adițional nr.1/14.04.2004 părțile au convenit la modificarea și completarea contractului mai sus menționat sub aspectul activelor ce fac obiectul contractului, valorii acestora și termenului la care acestea urmează a fi predate.

Potrivit procesului verbal încheiat la data de 18.09.2006 de către lichidatorul judiciar cu ocazia convocării adunării generale a creditorilor societății reclamante, în dosarul nr.82/F/2004 al Tribunalului Brașov, s-a stabilit ca vânzarea construcțiilor agrozootehnice dezafectate și a terenurilor de sub acestea atribuite în folosință gratuită să se facă de către lichidatorul judiciar.

Conform art.1573 cod civil dacă însă în curgerea termenului sau mai înainte de a se fi îndestulat trebuința comodatarului, comodantul însuși ar cădea în o trebuință mare și neprevăzută de acel lucru, judecătorul poate, după împrejurări, să oblige pe comodatar la restituțiune.

S-a reținut așadar că, dacă comodantul ar cădea într-o trebuință mare și neprevăzută, instanța poate, după împrejurări, să-l oblige pe comodatar la restituirea lucrului chiar înainte de expirarea termenului stipulat sau înainte de satisfacerea trebuințelor sale. Această regulă derogatorie se explică prin caracterul gratuit al comodatului.

S-a constatat în speță că, urmare deschiderii procedurii falimentului societății reclamante și necesității maximizării averii debitoarei în vederea acoperirii creanțelor, comodantul este căzut într-o trebuință mare și neprevăzută în conformitate cu art.1573 Cod civil.

Susținerile pârâtei în sensul că, potrivit art.969 Cod civil și art.5 pct.5.1 lit.d din contract, acesta poate înceta numai dacă comodatarul ar intra sub incidența Legii nr.85/2006 sunt nefondate având în vedere că reclamanta și-a întemeiat cererea formulată pe dispozițiile art.1573 Cod civil precum și că împotriva sa s-a deschis procedura falimentului.

Pentru aceleași motive sunt neîntemeiate și susținerile în sensul că reclamanta poate denunța contractul de comodat numai în situația în care contractul este neexecutat în parte sau în totalitate.

În ceea ce privește investițiile efectuate în baza contractului de comodat de către societatea pârâtă se reține că aceasta nu împiedică reclamanta să solicite restituirea bunurilor ce au făcut obiectul contractului precum și că Transilvanian nu a formulat o cerere reconvențională prin care să solicite obligarea reclamantei la plata contravalorii acestor investiții.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanta Agroindustriala R în contradictoriu cu pârâta Transilvanian dispunând conform dispozitivului sentinței.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Transilvanian pentru motivele ce vor fi prezentate în cele ce urmează:

Contractul de comodat și actul adițional la acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor art.4 din nr.OUG168/2001 și Normelor Metodologice aprobate prin nr.HG216/2002, avându-se în vedere și dispozițiile Legii nr.64/1995 în vigoare la acea dată.

Instanța nu a verificat starea de fapt și legalitatea contractului a cărui revocare s-a cerut și nu a făcut nicio referire la cadrul legal învederat și în baza căruia s-a încheiat contractul, ceea ce echivalează cu o nemotivare.

În cauză a fost invocată excepția necompetenței funcționale a Tribunalului Brașov - Secția Comercială, care urmează a fi respinsă, pricina neîncadrându-se în situațiile expres prevăzute de Legea nr.85/2006 a insolvenței care cad în competența directă a judecătorului sindic.

Față de motivele de apel invocate, Curtea reține următoarele:

Instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor generale privind caracterul de comodat cuprinse în art.1573 Cod civil în detrimentul dispozițiilor speciale care au reglementat încheierea și derularea contractului în speță. Astfel, contractul de comodat a fost încheiat în temeiul legii, pârâta beneficiind de dispozițiile nr.OUG169/2001 și a Normelor Metodologice aprobate prin nr.HG216/2002.

Potrivit acestor acte normative, construcțiile zootehnice și fabricile de nutrețuri considerate dezafectate se atribuie în folosință gratuită asociaților crescătorilor de animale care îndeplinesc condițiile legii. După cum se poate observa, pârâta este beneficiara textului legal amintit, care a optat pentru încheierea unui contract de preluare în folosință a unor active dezafectate urmând ca, la finele contractului, imobilele în cauză să poată fi cumpărate. Or, aceste particularități ale contractului comodat obișnuit reglementat de codul civil și fac inaplicabil regimul juridic al comodatului gratuit de drept comun. Mai mult, legea specială a avut în vedere și situația în care ar fi putut interveni intrarea în procedura falimentului, dar prevede în mod expres că încetarea de plin drept a contractului se produce numai în cazul în care comodatarul ar intra sub incidența legii insolvenței și nu în cazul în care acest fapt s-ar produce în cazul comodantului.

În consecință, în baza art.296 Cod procedură civilă apelul urmează a fi admis și hotărârea schimbată în tot în sensul respingerii acțiunii.

În baza art.274 Cod procedură civilă, partea căzută în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge excepția necompetenței funcționale a Tribunalului Brașov - Secția Comercială și contencios Administrativ.

Admite apelul declarat de pârâta Transilvanian B împotriva sentinței civile nr.577/C/3.03.2008 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, pe care o schimbă în tot în sensul că respinge acțiunea reclamantei Agroindustriala R

Obliga pe intimata Agroindustriala R să plătească apelantei suma de 4680 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2008.

Președinte, JUDECĂTOR 2: Codruța Vodă

- - - -

Grefier,

- -

Red.: /22.12.2008

Tehnored.: / 22.12.2008 / -5 ex-

Judecător fond:

Președinte:Gabriel Ștefăniță
Judecători:Gabriel Ștefăniță, Codruța Vodă, Lilioara Nechita

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 140/2008. Curtea de Apel Brasov