Spete pretentii comerciale. Decizia 19/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 19/COM
Ședința publică din data de 11 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 2: Adriana Gherasim
Grefier - - -
S-au luat în examinare apelurile comerciale formulate de:
- apelanta reclamantă - - - cu sediul în C, sos. nr.74, etaj 1, județul C și sediu ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinet avocat situat în C,-, - județul C;
- apelanta pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva Sentinței civile nr.2781/COM din 25 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde pentru apelanta reclamantă - - avocat în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind apelanta pârâtă și intimată AVAS.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei în care grefierul de ședință învederează instanței obiectul litigiului, modalitatea îndeplinirii de citare, stadiul procesual.
S-a făcut referatul cauzei în care grefierul de ședință învederează instanței că:
- apelul declarat de apelanta reclamantă este declarat în termenul legal, motivat și timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 5.010,50 lei conform OP nr.66/09.02.2009 depus la dosar și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei;
- apelul formulat de apelanta pârâtă este declarat în termenul legal, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, potrivit art. 86 din OUG nr. 51/1998 astfel cum a fost modificată prin OUG 43/2005.
Apărătorul apelantei reclamante depune la dosarul cauzei concluzii scrise. Precizează, totodată că nu mai are cereri de formulat prove de administrat, solicitând cuvântul asupra cauzei. Cu privire la cererea de suspendare a executării sentinței apelate, solicită respingerea acesteia ca rămasă fără obiect.
Curtea, deliberând, constată că cererea de suspendare a executării sentinței apelate, formulată de apelanta pârâtă în motivele de apel este rămasă fără obiect. Luând act că nu mai sunt cereri de formulat, probe de administrat, Curtea declară cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra apelurilor formulate.
Având cuvântul, apărătorul apelantei reclamanteși intimate susține concluzii de admitere a apelului - -, astfel cum a fost formulat și acordarea diferenței dintre prejudiciul stabilit de expert prin raportul de expertiză, în valoarea cea mai mare, și suma acordată de instanță.
În subsidiar, solicită diferența în sumă de 29937,41 euro, rezultată din valoarea de 84.700 euro stabilită de expert și suma de 54.762,59 euro acordată de instanță.
În ce privește apelul formulat de apelanta pârâtă AVAS, apreciază ca nefondat motivul de apel ce vizează excepția necompetenței teritoriale a instanței de fond, în raport de dispozițiile art.81 și art.12 din Codul d e procedură civilă.
Solicită și respingerea motivului de apel privitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune; acțiunea este imprescriptibilă, temeiul de drept al cererii fiind dispozițiile art. 111 din Codul d e procedură civilă cu privire la primul capăt al cererii de chemare în judecată, și art.324din Legea nr. 99/1999. În cauză nu sunt incidente nici dispozițiile Legii nr. 137/2002, contractul fiind încheiat anterior intrării în vigoare a acestei legii.
Corect a soluționat prima instanță și fondul cauzei cu acordarea despăgubirilor pentru repararea daunelor suferite de apelanta reclamantă, sens în care solicită respingerea rapelului AVAS ca nefondat.
Depune concluzii scrise și practică judiciară.
Curtea declară dezbaterile încheiate și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra apelurilor comerciale de față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.3295/118/04.04.2007 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta - - a solicitat în contradictoriu cu pârâta AVAS să se stabilească cuantumul prejudiciului cauzat societății ca urmare a restituirii în natură, către foștii proprietari, a spațiului comercial situat la parterul imobilului din municipiul C,-, județul C, în suprafață utilă de 46,30 mp, să fie obligată pârâta la plata către reclamantă a contravalorii acestui prejudiciu și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că spațiul comercial a fost restituit în mod irevocabil moștenitorului fostului proprietar,. În raport de dispozițiile legale incidente în cauză, pârâta, în calitate de instituție implicată în procesul de privatizare al reclamantei, are obligația de a plăti despăgubiri care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului suferit prin restituirea în natură a imobilului către fostul proprietar.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.32/4 din Legea nr.99/1999, art.30 alin.3 din Legea nr.137/2002, art.112 și următoarele Cod procedură civilă, art.111 și art.274 din Codul d e procedură civilă.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța, excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond, respingerea cererii ca nefondată.
Prin Sentința civilă nr.2781/COM din 25 septembrie 2008 Tribunalul Constanțaa admis în parte acțiunea formulată și a constatat că prejudiciul cauzat reclamantei prin restituirea în natură a imobilului - spațiu comercial situat în municipiul C,-, parter, în suprafață de 46,30 mp, are o valoare de 197.468,09 lei, echivalentul a 54.762,50 euro.
A fost obligată pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la plata către reclamanta - - a sumei de 197.468,09 lei cu titlu de despăgubiri și a sumei de 9.825,2 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.34/24.03.2000, Fondul Proprietății de Stat a vândut către - and SRL un număr de 127.876 acțiuni, cu o valoare nominală de 25.000 lei fiecare, în sumă totală de 3.196.900 mii lei, reprezentând 27,5997% din valoarea capitalului social subscris al - -
Din dosarul de prezentare privind oferta de vânzare acțiuni gestionate de la - - C rezultă că printre proprietățile - - care sunt dobândite prin naționalizare se află la nr.12 și imobilul situat în-, unitatea nr.348 C cu mențiunea "revendicabil".
Prin sentința civilă nr.981/31.01.2006 a Judecătoriei Constanța, irevocabilă prin decizia civilă nr.989/18.09.2006 a Tribunalului Constanța, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul și a fost obligată pârâta reconvenientă - - să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul compus din spațiul comercial în suprafață de 46,30 mp amplasat la parterul unei construcții tip situată în C- cu str. -.
Instanța a motivat că din dispozițiile art.32/4 alin.1-3 din Cap. V al OUG nr.88/1007 rezultă că obligația de reparare a prejudiciului cauzat societăților comerciale care au restituit către foștii proprietari bunurile imobile preluate de stat revine instituțiilor publice implicate și că despăgubirea o reprezintă echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat care se stabilește de comun acord sau, în caz de divergență, prin justiție.
Având în vedere că reclamanta este o societate comercială privatizată, că a restituit în natură imobilul aflat în patrimoniul său către succesorul fostului proprietar și că instituția implicată în privatizare, conform contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.34/24.03.2000 încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr.137/2002, este ca succesoare a Fondului Proprietății de Stat, s-a constatat că reclamanta a suferit un prejudiciu și că acesta trebuie reparat de către pârâtă.
Despăgubirea a fost stabilită în funcție de valoarea de circulație a imobilului restituit întrucât numai astfel se asigură repararea efectivă a prejudiciului suferit de reclamantă în condițiile art.32/4 din OUG nr.88/1997 atâta timp cât părțile nu au ajuns la un acord în această privință.
Prin expertiza tehnică imobiliară întocmită de expert ing. s-a stabilit valoarea de piață a imobilului prin două metode: prin metoda costului de înlocuire conform Buletinului 1995 s-a stabilit o valoare de 84.186 Euro, respectiv 298.766 lei, și prin metoda capitalizării chiriei s-au stabilit două valori, respectiv 84.700 Euro (300.591 RON) propusă de expert și 244.288 Euro având ca prețuri unitare cele propuse de reclamantă pentru chirii.
S-a constatat că în toate valorile de circulație stabilite de expert s-a avut în vedere și beciul aferent imobilului, deși obiectul acțiunii de față privește "parterul imobilului din municipiul C-, județul C în suprafață utilă de 46,30 mp". De asemenea, din dispozitivul sentinței civile nr.981/31.01.2006 a Judecătoriei Constanța rezultă că reclamanta a fost obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul compus din "spațiul comercial în suprafață utilă de 46,30 mp amplasat la parterul unei construcții tip situată în C,-, cu str. -.
În consecință, instanța a avut în vedere doar valoarea de circulație a parterului, iar nu și a beciului acestuia raportat atât la limitele învestirii (față de care nu a operat completare a acțiunii în condițiile art.132 Cod procedură civilă), cât și la limitele dispozitivului hotărârii pronunțate în acțiunea în revendicare formulată de fostul proprietar.
S-a mai reținut valoarea de circulație stabilită de expert prin metoda capitalizării chiriei raportat la activitatea comercială desfășurată de reclamantă, dar având în vedere chiriile practicate pe piață și identificate de expert, iar nu cele propuse de reclamantă întrucât nu rezultă modalitatea în care au fost stabilite de către aceasta valori ale chiriei în cuantumul propus.
Astfel, din valoarea totală stabilită de expert prin metoda capitalizării chiriei, instanța a dedus chiria stabilită pentru beci, constatând că prejudiciul cauzat reclamantei prin restituirea în natură a imobilului - spațiu comercial situat în municipiul C-, parter, în suprafață de 46,30 mp este în sumă de 54.762,50 euro, echivalentul în lei raportat la cursul BNR de 3,6059 lei/euro fiind de 197.468,09 lei.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în sumă de 9.825,2 lei (taxe de timbru 5.185,2 lei, onorariu expertiză 1.500 lei, onorariu avocat - 3.140 lei).
Împotriva sentinței menționate au declarat apel atât reclamanta - - cât și pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care au criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică.
Apelanta reclamantă - -a criticat în parte hotărârea, sub aspectul întinderii prejudiciului stabilit de instanță, solicitând, în principal, cuantificarea prejudiciului la suma de 244.288 euro, respectiv 880.878 lei, și obligarea pârâtei la plata acestei sume, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la plata sumei de 84.700 euro, respectiv 305.419,7 lei, astfel cum aceasta a fost determinată de expert prin includerea valorii beciului aferent spațiului comercial.
A susținut apelanta, în esență, că valoarea de 244.288 euro a fost calculată de expert pe baza datelor furnizate de - -, unitate specializată în închirieri imobile, cererea fiind timbrată la această valoare.
De asemenea, excluderea contravalorii beciului din cuantumul total al prejudiciului este nejustificată având în vedere că suprafața de 46 mp evidențiată în hotărârea judecătorească de restituire a imobilului nu este cea reală, aceasta vizând doar spațiul de expunere, fără includerea anexelor (grup sanitar și beci). Ori, astfel cum rezultă din procesul verbal de predare-primire încheiat de executorul judecătoresc, punerea în executare a hotărârii judecătorești de restituire către foștii proprietari a vizat întreg spațiul comercial, inclusiv beciul utilizat ca spațiu de depozitare aferent spațiului de expunere.
Apelanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate până la soluționarea apelului, în temeiul disp. art.280 alin.1 Cod de procedură civilă și a invocat următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
1. instanța a respins în mod greșit, prin încheierea din 14.06.2007, excepția de necompetență materială teritorială, făcând o aplicare greșită a disp. art.12 Cod de procedură civilă, respectiv nu a avut în vedere criteriile invocate de pârâtă cu privire la domiciliul pârâtului (art.5 teza I Cod de procedură civilă) și la locul executării contractului (art.10 pct.1 Cod de procedură civilă).
2. instanța a respins prin încheierea din 14.06.2007 și excepția prescrierii dreptului la acțiune, soluție de asemenea criticabilă atât față de disp. art.39 din Legea nr.137/2002 modificată care instituie un termen de prescripție de o lună de la data nașterii dreptului, cât și față de disp. art.32/28 din OUG nr.88/1997 modificată și completată prin Legea nr.99/1999 care stabilesc un termen de prescripție de 3 luni. Având în vedere că dreptul reclamantei la despăgubiri a luat naștere la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii de restituire în natură a imobilelor, apelanta a susținut că dreptul material la acțiune al reclamantei este prescris.
3. în mod nelegal instanța a respins susținerea AVAS privind aplicarea disp. art.30 din Legea nr.137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, dispoziții potrivit cărora valoarea despăgubirilor acordate nu pot depăși cumulat 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător.
4. instanța a stabilit despăgubirea la valoarea de piață a imobilului, deși art.32/4 din Legea nr.99/1999 nu prevede un astfel de criteriu. Astfel, prejudiciul suferit de - - urmare restituirii în natură a imobilului trebuie limitat la valoarea contabilă a bunului imobil, valoare înregistrată în contabilitatea societății la data când societatea a fost privatizată, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără justă cauză a societății.
5. în mod greșit s-a reținut de către instanță că societatea nu trebuia să aibă neapărat calitatea de proprietar al bunului pentru a avea dreptul la despăgubiri. Calitatea de proprietar este impusă de faptul că societatea privatizată nu putea introduce în capitalul social, în vederea privatizării societății și a stabilirii prețului acțiunilor, imobile asupra cărora nu deținea titlu de proprietate. Mai mult, prin restituirea în natură a bunurilor imobile, capitalul acesteia trebuia redus corespunzător, fapt ce întărește ideea că existența dreptului de proprietate este obligatorie.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că apelul declarat de reclamanta - - este fondat în parte, iar apelul declarat de pârâta AVAS este nefondat.
Astfel, instanța de apel va analiza cu precădere excepțiile invocate de apelanta AVAS, potrivit disp. art.137 Cod de procedură civilă.
În ceea ce priveșteexcepția necompetenței teritoriale, Curtea reține că, în speță, competența teritorială este dată de disp. art.8 alin.1 Cod de procedură civilă care instituie o competență alternativă, fiind deopotrivă competentă instanța de la sediul pârâtei, cât și instanța de la domiciliul reclamantei. Având în vedere că alegerea instanței aparține reclamantei conform art.12 Cod de procedură civilă, în mod corect Tribunalul Constanțas -a considerat legal învestit cu prezenta cauză.
De asemenea,excepția prescrierii dreptului la acțiuneeste nefondată. Apelanta pârâtă a invocat prescripția în raport de disp. art.39 din Legea nr.137/2002 modificată și de disp. art.32/28 din OUG nr.88/1997 modificată și completată prin Legea nr.99/1999.
Astfel, se reține că disp. art.32/38 din OUG nr.88/1997 au fost abrogate prin art.56 din Legea nr.137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, situație în care ele nu mai pot fi invocate la momentul soluționării cauzei.
În ceea ce privește aplicarea disp. art.39 din Legea nr.137/2002, Curtea reține că potrivit acestor dispoziții"Termenul de prescripție pentru introducerea cererii prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de prezenta lege, deOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prinLegea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, precum și de celelalte legi speciale din domeniul privatizării ori se valorifică un drept conferit de acestea este de o lună de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat ori de la data nașterii dreptului, cu excepția cererilor privind executarea obligațiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni ale societăților comerciale privatizate, precum și a celor în desființarea acestor contracte cărora li se aplică termenul general de prescripție."
Prin urmare, termenul special de prescripție se referă, stricto sensu, la o operațiune sau un act legat de procesul de privatizare ori la un drept născut în cursul procesului de privatizare. Pentru cererile privind executarea obligațiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni ale societăților comerciale privatizate se stipulează în mod clar că se aplică termenul general de prescripție (teza a II-a a art.39). Ori, cererea privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile imobile restituite foștilor proprietari reprezintă o veritabilă cerere în despăgubire pentru evicțiune, cerere generată de imposibilitatea autorității implicate în privatizare de a asigura menținerea bunurilor în patrimoniul societății cumpărătoare.
Împrejurarea că dreptul la despăgubire este reglementat în mod expres de Legea nr.137/2002 nu poate fi interpretată în sensul că o atare acțiune ar fi supusă, implicit, termenului special de prescripție prevăzut de această lege. Obligația vânzătorului de garanție pentru evicțiune este statuată de disp. art.1337 Cod civil, iar dispoziția specială nu derogă cu nimic de la norma de drept comun, ci doar vine să stabilească în mod concret că obligația de dezdăunare revine instituției publice implicate în privatizare.
Într-o atare situație, Curtea apreciază că termenul de prescripție aplicabil este termenul general de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958. În mod evident, data nașterii dreptului la acțiune este momentul în care societatea reclamantă a fost evinsă, mai exact în care a fost deposedată de dreptul de proprietate asupra imobilului, moment care coincide cu predarea bunului către fostul proprietar.
Față de termenul de prescripție menționat, se constată că acțiunea reclamantei este formulată în termen, excepția prescrierii dreptului la acțiune fiind neîntemeiată.
În ceea ce priveștecuantumul despăgubirilorpe care apelanta pârâtă este obligată să le acorde reclamantei, Curtea consideră că valoarea stabilită de prima instanță este corectă și rezonabilă. Este adevărat că dispozițiile legale nu stabilesc o anumită metodă de evaluare a bunului, însă acest aspect nu împiedică instanța de judecată să determine o valoare care să reflecte prejudiciul real suferit. Ori, pentru o reparare integrală a prejudiciului suferit de societate prin scoaterea imobilului din patrimoniul său, nu se poate avea în vedere doar valoarea contabilă a bunului, după cum nu se poate ține seama de situația patrimonială a societății la momentul privatizării.
Curtea apreciază că valoarea despăgubirii trebuie să evidențieze principiul reparației reale, efective și integrale și aceasta se realizează prin stabilirea cuantumului despăgubirii în funcție de valoarea de circulație a imobilelor retrocedate, fără raportare la valoarea evidențiată în contabilitate.
Nu poate fi reținută nici valoarea propusă de reclamantă și evidențiată în raportul de expertiză la suma de 244.288 euro având în vedere că o astfel de valoare nu a fost fundamentată și nici nu s-a probat în vreun fel valoarea de piață a chiriei propusă de reclamantă, împrejurarea că aceasta este o unitate specializată în închirieri imobile neavând relevanță în cauză.
Referitor laplafonarea despăgubirilorconform art.30 din Legea nr.137/2002, se reține că dispozițiile invocate sunt aplicabile doar în cazul în care acordarea despăgubirilor se face în temeiul art.27 - 29 din aceeași lege, pentru contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii rămânând aplicabile disp. art.32/4 din OUG nr.88/1997. În cauză, contractul de vânzare cumpărare de acțiuni a fost încheiat în anul 2000, anterior intrării în vigoare a Legii nr.137/2002, ceea ce înseamnă că stabilirea și acordarea despăgubirilor datorate de instituția implicată în privatizare pentru imobilele retrocedate este guvernată în continuare de legea veche, respectiv de OUG nr.88/1997, act normativ care nu prevede nicio limitare a despăgubirilor.
Curtea constatăîntemeiatăcritica apelantei reclamante - - privitoare ladiminuarea de către instanța de fond a despăgubirii acordate cu valoarea beciului aferent spațiului comercial.
Potrivit concluziilor expertului, imobilul în discuție constă în spațiul comercial - magazin - situat la parterul unui -+1, în folosința exclusivă a magazinului aflându-se și un subsol, respectiv un beci.
De asemenea, din procesul verbal de executare încheiat la data de 24.01.2007 de Ex.Jud. rezultă că la data menționată, la deplasarea executorului judecătoresc la fața locului, s-a constatat că imobilul a fost eliberat de către - -, reclamanta procedând la asigurarea imobilului evacuat.
Prin urmare, predarea spațiului deținut de către reclamantă a vizat nu numai spațiul comercial propriu-zis ci și beciul aferent, aflat în folosința exclusivă a spațiului comercial. Într-o atare situație, deși beciul nu este menționat în mod expres în cuprinsul hotărârii judecătorești de retrocedare, prin executarea silită a acestei hotărâri reclamanta fost deposedată și de anexa arătată, suportând un prejudiciu ce urmează a fi reparat.
De aceea, instanța de apel consideră că suma de 84.700 euro stabilită prin raportul de expertiză întocmit de ing. reprezintă o valoare rezonabilă ce corespunde unei reparații integrale a prejudiciului suportat de reclamantă.
Referitor la condiția invocată de AVAS privind calitatea de proprietar al bunului retrocedat, calitate pe care reclamanta nu a justificat-o, Curtea consideră că în mod corect prima instanță a reținut că o astfel de calitate nu este impusă de lege, astfel că distincția făcută de pârâtă este neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de apelanta AVAS sunt nefondate, iar motivele invocate de apelanta - - sunt fondate în parte, urmează a face aplicarea disp. art.296 Cod procedură civilă și a schimba în parte hotărârea în sensul că va obliga pârâta și la plata sumei de 29.937,5 euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri către reclamantă.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate, iar în baza art.274 Cod procedură civilă va fi obligată apelanta AVAS, ca parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată către apelanta - -.
Având în vedere că s-a procedat la soluționarea apelului pe fond, Curtea a constatat că cererea de suspendare nu mai prezintă interes, urmând a fi respinsă ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtăAUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva Sentinței civile nr.2781/COM din 25 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Admite apelul declarat de apelanta reclamantă- - - cu sediul în C, sos. nr.74, etaj 1, județ C și sediu ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinet avocat situat în C,-D, județul C, împotriva Sentinței civile nr.2781/COM din 25 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Schimbă în parte hotărâreaîn sensul că obligă pârâta și la plata sumei de 29.937,5 euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri către reclamantă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Obligă intimata apelantă AVAS la plata sumei de 1347 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelanta intimată - -.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 11 martie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud. fond:
Red.dec.jud.-
5 ex/19.03.2009
Emis 3 comunicări/
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma, Adriana Gherasim
