Spete pretentii comerciale. Decizia 216/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.216
Ședința Publică de la 4.05.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Alina Sekely Popa
JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta N F "R" SA REGIONALA B, împotriva sentinței comerciale nr.14240 din 24.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele SC INSTALAȚII B SA și UNIUNEA SINDICATELOR INDEPENDENTE FEROVIARE DIN ROMÂNIA - R ATLAS.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelanta reclamantă, prin consilier juridic dna. G și intimata pârâtă, reprezentată de avocat dl., lipsă fiind intimata chemată în garanție.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Apelanta depune la dosar chitanța nr.-/27.04.2009 de achitare a diferenței de taxă judiciară de timbru în sumă de 1025,58 lei stabilită prin încheierea de ședință de la termenul anterior; arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de solicitat.
Intimata SC INSTALAȚII B SA de asemenea, arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de solicitat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.
Apelanta solicită admiterea apelului, schimbarea în parte, a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii principale și obligării pârâtei la plata sumei reprezentând chirie restantă și penalități de întârziere, menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței și obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata SC INSTALAȚII B SA, prin apărător, solicită respingerea apelului, ca nefondat și menținerea hotărârii de fond, ca fiind legală și temeinică; depune la dosar concluzii scrise.
CURT E
Asupra apelului de față, deliberând, constată:
Prin sentința comercială nr. 14240/24.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată. Au fost respinse ca nefondate atât acțiunea principală formulată de reclamanta CFR Regionala B în contradictoriu cu pârâta Filiala Instalații B și cu chemata în garanție Uniunea Sindicatelor Independente Feroviare din România ATLAS, cât și cererea reconvențională formulată de pârâta Filiala Instalații B
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a arătat că reclamanta CFR - Regionala Bas olicitat obligarea pârâtei Filiala Instalații la plata sumei de 2.697.208.860 lei (ROL) din care 623.659.808 lei (ROL) chirii restante și 2.073.621.052 lei (ROL) penalități de întârziere, debite derivate din contractul de închiriere nr. /2003, precum și la plata cheltuielilor de judecată aferente litigiului.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și cerere reconvențională prin care a cerut obligarea reclamantei la plata sumei de 4135 lei (RON) reactualizată, reprezentând contravaloarea unor aparate de aer condiționat, a diferenței de preț reactualizată și a dobânzilor legale prevăzute de nr.OG 2/2002 de la data facturării și până la plata prețului reactualizat, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 5263/31.03.2006 Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis acțiunea principală și a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 2.697.280.860 lei (ROL) contravaloare pretenții și la 5.703, 48 lei (RON) cheltuieli de judecată, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională și disjunsă cererea de chemare în garanție.
Prin decizia comercială nr. 54/18.10.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a fost admis apelul formulat de pârâta Filiala - Instalații B, a fost anulată sentința civilă nr. 5263/31.03.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B și a fost reținută cauza spre competentă soluționare în primă instanță, în temeiul prevederilor art. 2 pct. 1 lit. a pr.civ.
Prin sentința comercială nr. 5539/23.04.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale a reclamantei și a fost respinsă acțiunea principală ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală. Prin aceeași sentință s-a dispus respingerea cererii reconvenționale ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, precum și respingerea ca rămasă fără obiect a cererii de chemare în garanție.
Împotriva sentinței comerciale nr. 5539/23.04.2007 a declarat apel reclamanta - CFR - Regionala Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială a pronunțat decizia comercială nr. 613/11.12.2007 prin care a admis apelul a desființat sentința comercială atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. A reținut că în cauză a avut loc o delegare de competență către directorul regionalelor, din partea directorului general al Companiei Naționale de Ferate, în sensul reprezentării în relațiile cu terții, precum și în fața instanțelor de judecată și a formulării și introducerii acțiunilor în instanță.
Secția a VI-a Comercială a Curții de APEL BUCUREȘTIa unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a Filialei Instalații B și la termenul din data de 18.06.2008 a dispus atașarea dosarului nr. 9484 în care s-a formulat cerere de chemare în garanție de către Filiala Instalații Ba U niunii Sindicatelor Independente Feroviare din România ATLAS. Cererea a fost motivată în sensul că la data de 30.09.2003 a solicitat CFR - Regionala B și aceasta a aprobat repartizarea, în vederea desfășurării activității sindicale, a spațiilor ocupate cu contract de închiriere. au fost ocupate efectiv de către chematul în garanție la data de 01.10.2003, dată la care acesta le-a eliberat, iar la data de 17.10.2003 a încheiat proces-verbal de predare a spațiilor cu semnat de liderul sindical. S-a susținut că în dotarea încăperilor au existat aparate de aer condiționat predate o dată cu spațiul și facturate proprietarului - CFR Regionala B, facturile fiind semnate de liderul sindical și urmând a fi predate proprietarului care trebuia să le achite în baza unor prevederi ale CCM ca și cheltuieli legate de folosința spațiului respectiv, chirie și utilități. Cu toate acestea, chiria și utilitățile au fost totuși facturate și se solicită contravaloarea acestora cu penalități de întârziere.
Tribunalul a apreciat că nu este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că desființarea Sucursalei Grupul Șantiere Lucrări Speciale a Societății de Construcții nu are consecințe asupra raporturilor juridice deja constituite. Însuși contractul de locațiune în litigiu a fost încheiat în numele Companiei Naționale Ferate CFR conform unei delegări de competență hotărâtă de directorul general al Companiei în sensul reprezentării relațiilor cu terții precum și în fața instanțelor de judecată.
În ceea ce privește fondul pretențiilor, s-a reținut că, prin contractul încheiat între reclamantă, în calitate de locator și pârâtă în calitate de locatar s-a dispus cu privire la închirierea spațiilor situate în incinta clădirii Regionalei CF B, etaj 1, corp A, în suprafață totală de 323,26. dintre care 235,26 aveau destinație de birou și 88. dependințe, perioada închirierii fiind stabilită la un an. În derularea contractului dintre părți, reclamanta a emis o serie de facturi fiscale neachitate sau achitate cu întârziere, debitul total fiind în cuantum de 623.659.808 lei la care au fost calculate penalități în condițiile art. 7 din contract.
S-a considerat că pretențiile reclamantei încalcă prevederile contractuale respectiv art. 5, conform căruia facturile trebuiau să fie emise în perioada 20-25 ale fiecărei luni pentru luna următoare. Astfel factura - în valoare de 404.742.237 lei (ROL) a fost emisă la 21.05.2003 și reprezintă contravaloare chirie pentru lunile ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai și iunie 2003, aceeași situație fiind și în ceea de privește factura nr.-/02.07.2003 în valoare de 67.802.992 lei (ROL).
În ceea ce privește facturile nr. -/02.07.2007, -/21.07.2003, -/21.08.2003 și -/23.09.2003, s-a reținut că acestea trebuiau emise cu modificarea titulaturii pârâtei și nu pe numele filialei, astfel cum a fost încunoștințată reclamanta în mod special printr-o notificare anterioară.
S-a precizat că facturile solicitate la plată nu poartă semnătură de primire și număr de înregistrare de la societatea debitoare, răspunsul la interogatoriul adresat reclamantei fiind elocvent în acest sens, întrucât aceasta nu a putut proba comunicarea concretă a facturilor solicitate la plată. Cum la începutul lunii octombrie 2003 spațiul a fost ocupat de Sindicatul ASTRA factura emisă pentru această perioadă cu nr. -/23.09.2003 este discutabilă la plată.
Apreciindu-se că facturile emise în baza contractului sunt confuze în ceea ce privește persoana debitoarei, s-a considerat că nu a fost probat, conform art. 1169.civ. că acestea i-au fost comunicate pârâtei.
Cu privire la cererea reconvențională, s-a arătat că nu este fondată, întrucât nu este probată predarea celor 9 aparate de aer condiționat părții reclamante și nici nu s-a făcut vreo înțelegere cu privire la compensarea cheltuielilor. Nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă că aparatele de aer condiționat au fost realmente predate societății reclamante, compensarea nefiind nici un moment pusă în discuția părților sau rezultând din vreun protocol sau alt act al dosarului.
Împotriva sentinței comerciale nr. 14240/24.12.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a declarat apel reclamanta - - Regionala
Aceasta a susținut că în mod greșit prima instanță a respins cererea ei, pentru motivul că facturile emise în baza contractului de închiriere nr. 16/2003 nu au fost emise cu modificarea titulaturii pârâtei. Pârâta i-a comunicat că s-a înregistrat ca Filiala - Instalații abia la încetarea contractului, astfel cum rezultă din adresa nr. 2473/17.10.2003 emisă de intimata Filiala - Instalații Adresa prin care intimata a adus la cunoștință apelantei că și-a schimbat denumirea este ulterioară emiterii facturilor solicitate la plată, deci facturile au fost corect emise de către entitatea cu care s-a încheiat contractul nr. 16/2003. Această lipsă a fost complinită prin recunoașterea de către noua entitate Filiala -Instalații a tuturor obligațiilor rezultate din contractul nr.16/2003, astfel cum rezultă din adresa arătată.
Apelanta a mai susținut că prima instanță a reținut că facturile solicitate la plată ar fi fost refuzate la plată de către intimata Filiala - Instalații Intimata Filiala - Instalații a recunoscut toate obligațiile rezultate din contractul nr. 16/2003 și s-a obligat la plata acestora, debitul solicitat la plată a mai fost recunoscut de către intimată prin procesul verbal conciliere din data de 26.07.2005 prin adresele nr. 280/08.07.2008 și nr. 482/13.11.2008 prin care intimata a propus soluționarea amiabilă a acestei cauze, oferindu-se să achite integral prețul chiriei datorate în baza contractului, precum și penalitățile aferente, până la concurența debitului principal. Intimata și-a însușit contractul de închiriere, cu toate obligațiile ce decurg din contract, inclusiv obligația de plată a chiriei și a penalităților aferente chiriei neachitate.
Analizând apelul prin prisma motivelor de apel expuse și a dispozițiilor art. 295.pr.civ. se constată că este fondat.
Astfel, este întemeiată critica referitoare la reținerea greșită de către instanță a faptului că intimata-pârâtă nu datorează debitul solicitat pentru motivul că facturile nu au fost emise cu modificarea titulaturii pârâtei.
Se constată că singura factură emisă cu denumirea este nr. -/21.05.2003. Ulterior, pe aceasta a fost modificată, sub semnătură și ștampilă, denumirea societății locatoare, fiind consemnată Filiala - Instalații B
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse în copie, prin încheierea pronunțată de judecătorul delegat la la data de 05.05.2003, s-a dispus radierea Sucursalei - a Societății de construcții B, iar la data de 14.05.2003 s-a înmatriculat la Filiala Instalații B Aceste modificări ale Statului B s-au realizat în baza hotărârii nr. 398/23.09.2002 a Consiliului de Administrație al acestei societăți.
Cu adresa nr. 2473/17.10.2003 Filiala - Instalații Bac omunicat apelantei - că denumirea fostei s-a transformat în Filiala - Instalații B, precum și că și-a schimbat sediul. De asemenea, cu această adresă, intimata-pârâtă - Instalații Bas olicitat apelantei-reclamante rezilierea contractului de închiriere conform capitolului 9 art. 14 lit. d și a arătat că, până la data de 14.10.2003 se obligă să achite toate obligațiile ce decurg din contractul aferent anului 2003.
Având în vedere această adresă prin care intimata s-a obligat să achite debitul rezultat din derularea contractului de închiriere încheiat cu, precum și faptul că apelanta-reclamantă a acceptat solicitarea intimatei, se apreciază că în cauză a avut loc concomitent, o novație, potrivit art. 1128 și urm. civ. a contractului de închiriere, Filiala - Instalații B devenind locatar în cadrul contractului de închiriere nr. C 16/2003 și preluând obligațiile, fostul locatar, care a fost desființat și radiat din registrul comerțului, precum și o delegație, potrivit art. 1132.civ. prin care intimata a acceptat să achite debitul acumulat de conform acestui contract, până la data comunicării adresei către apelantă.
Deoarece în cauză a avut loc o delegație, intimata preluând datoriile avute de față de apelantă până la data emiterii adresei sus-menționate, se constată că nu este întemeiată reținerea primei instanțe în sensul că intimata-pârâtă nu datorează contravaloarea facturii nr. -/21.05.2003, pentru motivul că la rubrica "cumpărător" nu poartă titulatura intimatei-pârâte.
Facturile emise ulterior, respectiv nr. -/02.07.2003, nr. -/21.07.2003, nr. -/21.08.2003 și nr. -/23.09.2003 au trecută la rubrica "cumpărător" denumirea societății intimate, întrucât operase novația prin schimbare de debitor.
Prin procesul verbal de conciliere din 26.07.2005, intimata a recunoscut obligația de achitare a debitului solicitat de către apelanta-reclamantă, debit decurgând din facturile invocate în cadrul cererii de chemare în judecată. Dar, a precizat că nu recunoaște obligația de plată a facturii nr. -/23.09.2003, deoarece a eliberat spațiile închiriate la data de 01.10.2003.
Cu privire la data până la care intimata datorează plata chiriei conform contractului de închiriere nr. C 16/2003, se constată că prin adresa.nr.2473/ 17.10.2003, aceasta a solicitat încetarea contractului de închiriere potrivit art. 14 lit. d din contract. Acest articol din contractul de închiriere prevede încetarea contractului "pe baza acordului părților". S-a stipulat că "partea care invocă încetarea contractului va notifica celeilalte păți cauza de încetare cu 15 zile înainte de data la care urmează să-și producă efecte.
Față de această clauză contractuală și de data comunicării intenției intimatei cu privire la încetarea contractului, 17.10.2003, se apreciază că data încetării contractului este 31.10.2003.
Se deduce că intimata-pârâtă datorează chiria conform contractului pentru luna octombrie 2003, având în vedere data la care au încetat efectele contractului de închiriere.
Nu poate fi astfel reținută susținerea acesteia în sensul că nu datorează contravaloarea facturii nr. nr. -/23.09.2003, reprezentând chiria aferentă lunii octombrie 2003, deoarece a eliberat spațiile închiriate la data de 01.10.2003, având în vedere data încetării contractului părților potrivit art. 14 lit. d din contract și art. 969.civ.
Totodată, având în vedere cele expuse, se constată că nu este întemeiată reținerea primei instanțe că reclamanta nu a reușit să-și probeze pretențiile, respectiv datorarea de către intimată a contravalorii facturilor solicitate la plată.
Intimata-pârâtă a contestat și datorarea penalităților de întârziere solicitate de apelanta-reclamantă, pe motiv că facturile nu au fost emise în conformitate cu prevederile art. 5 din contractul de închiriere.
Acest articol din contract dispune că "facturile pentru plata chiriei și a altor debite puse în sarcina agentului economic vor fi calculate și emise de către unitatea de execuție în perioada 20-25 ale fiecărei luni pentru luna următoare. Achitarea c/val facturilor se face în cadrul termenului de scadență până în ziua de 15 lunii pentru care se face facturarea".
Factura nr. - în care este consemnată chiria pentru lunile februarie, martie, aprilie, mai, iunie 2003 este emisă la data de 21.05.2003, cu nerespectarea prevederilor art. 5 alin. 1 din contractul de închiriere.
Acest lucru nu împiedică însă curgerea penalităților de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere, prevăzute de art. 7 din contract, întrucât alin. 2 al articolului respectiv prevede că "penalitățile se calculează începând cu data de 16 ale lunii pentru care se face plata".
Față de data scadenței plății chiriei, a 15- a lunii pentru care se face plata, dată stabilită contractual de părți, precum și față de dispozițiile art. 43.com. conform cărora "datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile", se constată că penalitățile de întârziere sunt datorate de la scadență, indiferent de data emiterii facturii.
Se consideră deci că intimata-pârâtă datorează, conform art. 1066.civ. și penalitățile de întârziere solicitate la plată și calculate în temeiul art. 7 din contract și potrivit calculului efectuat de către apelanta-reclamantă, calcul din care rezultă și scăderea sumei de 50.000.000 lei (ROL) achitate de către intimata-pârâtă.
Pentru aceste considerente, se apreciază că apelul este fondat, astfel că, în baza art. 296.pr.civ. va fi admis.
În consecință. va fi schimbată sentința atacată în parte, în sensul că va fi admisă acțiunea și va fi obligată pârâta Filiala Instalații B să plătească reclamantei - suma de 269.728,0860 lei (RON) reprezentând chirie restantă și penalități de întârziere, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.
În baza art. 298.pr.civ. coroborat cu art. 274.pr.civ. va fi obligată intimata-pârâtă Filiala Instalații B să plătească apelantei-reclamante suma de 12.447 lei reprezentând cheltuieli de judecată la toate instanțele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă N F "R" SA REGIONALA B, împotriva sentinței comerciale nr.14240 din 24.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele SC INSTALAȚII B SA și UNIUNEA SINDICATELOR INDEPENDENTE FEROVIARE DIN ROMÂNIA - R ATLAS.
Schimbă în parte sentința atacată în sensul că admite acțiunea și obligă pe pârâta Filiala Instalații B să plătească reclamantei - suma de 269.728,0860 lei (RON) reprezentând chirie restantă și penalități de întârziere.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă pe intimata-pârâtă Filiala Instalații B să plătească apelantei-reclamante suma de 12.447 lei reprezentând cheltuieli de judecată la toate instanțele.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 04.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
Red. / 5 ex/05.06.2009
Președinte:Alina Sekely PopaJudecători:Alina Sekely Popa, Cristina Scheaua