Spete pretentii comerciale. Decizia 322/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.322

Ședința publică de la 11.09.2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marcela Câmpeanu

JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci

Grefier - -

Pe rol soluționarea cererii de repunere pe rol formulată de SC AL SA în cauza ce are ca obiect soluționarea apelului formulat de apelanta pârâtă SC SA împotriva sentinței comerciale nr.14554/05.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă MUNICIPIUL B prin SC SA.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata reclamantă prin consilier juridic fără delegație depusă la dosar, lipsind apelanta pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care

Intimata reclamantă prin consilier juridic depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar mobil.

Curtea acordă cuvântul pe cererea de repunere pe rol.

Intimata reclamantă prin consilier juridic solicită admiterea cererii de repunere pe rol.

Curtea, deliberând admite cererea de repunere pe rol.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe apel.

Intimata reclamantă prin consilier juridic solicită respingerea apelului conform motivelor invocate prin întâmpinare. Solicită cheltuieli de judecată.

Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra apelului de față;

Prin sentința comercială nr.14554/05.12.2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială admite cererea formulată de reclamanta MUNICIPIUL B în contradictoriu cu pârâta SC SA și dispune evacuarea pârâtei din spațiul situat în B-, sector 3.

Pentru hotărî astfel se reține că între SC SA în calitate de administrator al fondului locativ de stat deținut de Municipiul B și pârâta SC SA s-a încheiat un contract de închiriere la data de 24.05.1996 privind spațiul situat în B- sector 3. Acest contract și-a încetat efectele prin denunțarea unilaterală a reclamantei, astfel că tribunalul a dispus evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu, deținut fără titlu de aceasta, care avea obligația de a-l preda reclamantei conform articolului 1431 Cod civil,.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta, înregistrat sub nr- la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială, solicitându-se schimbarea în tot a sentinței atacate și respingerea cererii de evacuare.

În motivarea apelului se susține că în baza fișei de calcul, apelanta pârâtă avea obligația plății unei chirii de 398,14 lei, dar ulterior intimata reclamantă, fără o negociere în acest sens, a facturat chiria la suma de 1651.11 lei, valoare neacceptată de apelanta pârâtă, situație față de care sistat plata vreunei chirii. Instanța de fond a apreciat greșit actele și faptele deduse judecății, cât timp reclamanta motivat cererea de evacuare pe neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor contractuale și nu ca urmare a nerespectării denunțului unilateral al contractului. De asemenea, se arată că facturând în continuare sumele cu titlu de chirie, intimata reclamantă recunoaște raporturile contractuale dintre părți, instanța de fond neapreciind corect diferența dintre chirie și lipsa de folosință.

De altfel, susține apelanta pârâtă, spațiul în litigiu nu mai este folosit de la începutul anului 2007.

Prin întâmpinare, intimata reclamantă solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate, învederându-se că instanța de fond a dispus evacuarea pentru lipsă de titlu și nu cum greșit se susține în motivarea apelului, pentru neachitarea chiriei de către apelanta pârâtă, precizându-se totodată că spațiul în litigiu se află situat în B-, sector 3 și nu în- cum se menționează eronat în apel.

Analizând motivele de apel în raport de actele dosarului, Curtea reține următoarele:

Contractul de închiriere încheiat între părți la data de 24.05.1996, pe durată nedeterminată, având ca obiect imobilul din B-, sector 3 a fost denunțat unilateral de către intimata reclamantă.

Cu adresa nr. 1044/9.03.2002, apelantei pârâte i-a fost notificată denunțarea contractului de închiriere, comunicare în acest sens fiindu-i transmisă la 19.03.2007 de către intimata reclamantă.

Ca atare acest contract și-a încetat efectele, deținerea spațiului în continuare de către apelanta pârâtă neavând justificare legală.

Faptul că pentru ocuparea acestui spațiu s-au emis facturi reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a spațiului, nu îndreptățește apelanta pârâtă să refuze predarea imobilului și să infirme denunțarea contractului, asupra căreia intimata reclamantă nu a revenit fiind invocate ca temei al acțiunii de evacuare. În mod corect instanța de fond reține că existența sau inexistența unei culpe în îndeplinirea obligațiilor contractuale - cererea de evacuare neavând însă acest temei- prezenta relevanță numai în situația în care se solicită încetarea contractului prin rezoluțiune - sancțiune prevăzută de articolele 1020 - 1021 Cod civil. Ori în cauza de față evacuarea s- solicitat și dispus de instanță pentru lipsa titlului legal locativ a apelantei -pârâte privind imobilul în litigiu, invocată în motivarea acțiunii de evacuare.

În raport de aceste considerente, motivele de apel fiind neîntemeiate, apelul va fi respins conform articolului 296 Cod procedură civilă, instanța de fond reținând o corectă situație de fapt și de drept a pronunțat o sentință legală și temeinică, ce urmează a fi menținută ca atare.

Potrivit articolului 274 Cod procedură civilă, urmează a obliga apelanta pârâtă să plătească intimatei reclamante suma de 3,15 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta pârâtă SC SA cu sediul în B, sector 3,-, împotriva sentinței comerciale nr.14554/05.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă MUNICIPIUL B prin SC SA cu sediul în B, sector 3,-.

Obligă apelanta să plătească intimatei suma de 3,15 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 septembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

ex.4

Președinte:Marcela Câmpeanu
Judecători:Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 322/2008. Curtea de Apel Bucuresti