Spete pretentii comerciale. Decizia 331/2009. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALĂ NR.331

Sedința publică din 24 iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Minodora Condoiu

JUDECĂTOR 2: Ana Maria State Ungureanu

GREFIER - - -

****************

Pe rol pronunțarea asupra cererii de apel, formulată de apelanta pârâtă - SRL împotriva sentinței comerciale nr.8019/27.06.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL și intimata chemată în garanție - SA

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 17.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 24.06.2009, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială sub nr- reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâta - SRL și în garanție pe - SA și a solicitat instanței ca prin hotărâre a ce se va pronunța să fie obligată pârâta - să-i plătească suma de 96.669,37 lei reprezentând valoarea lucrărilor efectuate sub contractul de subantrepriză nr.154/2005 precum și penalitățile contractuale în valoare de 0,15% în cuantum de 63.656,78 lei, valoarea totală a pretențiilor fiind de 160.326,15 lei; în situația în care instanța nu va admite primul capăt de cerere să fie obligată chemata în garanție - SA să-i plătească valoarea lucrărilor efectuate, actualizată cu rata inflației; să fie obligată pârâtele în solidar la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta - SA a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea acesteia la plata sumei de 160.326,15 lei pe considerentul că și-a îndeplinit obligațiile contractuale scadente până la data rezilierii contractului.

Prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată invocând totodată pe cale de excepție prematuritatea introducerii acțiunii în condițiile în care nu s-a respectat procedura prealabilă a concilierii directe prevăzută de art.7201Cod procedură civilă.

Excepția prematurității a fost respinsă de instanță prin încheierea din 9.10.2007.

Susține pârâta că - SA a beneficiat în toată această perioadă de rezultatele lucrărilor efectuate de pârâtă și pe care le-a recepționat, de care se bucură fără a achita contravaloarea lor, ceea ce constituie îmbogățire fără justă cauză.

Prin cererea reconvențională a solicitat constatarea nulității absolute a procesului verbal de recepție din 20.06.2006.

Prin sentința comercială nr.8019/27.06.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâta - SRL și în consecință a fost obligată pârâta - SRL la plata sumei de 160.326,15 lei reprezentând rest din prețul lucrărilor executate și penalitățile de întârziere la acesta. A fost respinsă cererea de chemare în garanție a pârâtei - SA, precum și cererea reconvențională ca nefondată. Pârâta - SRL a fost obligată la plata sumei de 19.054 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorarii achitate pentru expertizele judiciare și de asistență juridică.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere dispozițiile legale în materie.

Împotriva sentinței comerciale nr.8019/27.06.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială a declarat apel - SRL arătând că: 1.nu au fost soluționate excepția de neexecutare a contractului și excepția de prematuritate în solicitarea la plata integrală a facturilor emise; 2. instanța de fond a reținut o situație de fapt greșită; în mod greșit a fost obligată la cheltuieli de judecată în cuantumul menționat; 4. reclamanta - SRL nu și-a respectat obligațiile contractuale.

Intimatele - SA și - SRL au formulat fiecare întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Au fost depuse în copie înscrisuri.

La termenul din 4 martie 2009 instanța a încuviințat la solicitarea apelantei - pârâte - SRL refacerea expertizei tehnice specialitatea construcții cu obiectivele de la prima instanță urmând ca expertul să țină cont de autorizația de construcție depusă în apel.

Raportul de expertiză întocmit ca urmare a refacerii expertizei a fost depus la dosarul cauzei. Împotriva acestuia apelanta pârâtă a formulat obiecțiuni care au fost respinse la 17 iunie 2009 cu motivarea reținută în practicaua încheierii de la aceea dată.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Referitor la critica apelantei privind nesoluționarea excepțiilor invocate respectiv, excepția de "neexecuție" obiectului contractului și excepția de prematuritate în solicitarea la plata integrală a facturilor emise, Curtea urmează aoî nlătura deoarece pe de o parte excepția prematurității a fost soluționată la 9.10.2007, iar pe de altă parte excepția de neexecutare a contractului este o apărare de fond fiind analizată în funcție de probele administrate în cauză și asupra căreia instanța nu este obligată să se pronunțe în conformitate cu dispozițiile articolului 137 Cod procedură civilă.

Din dispozițiile articolului 137 alin. 1 Cod procedură civilă rezultă că excepțiile procesuale se împart în excepții de procedură (vizează încălcarea regulilor procedurale privind compunerea instanței, competența acesteia și procedura de judecată) și excepții de fond (privesc lipsuri referitoare la exercițiul dreptului la acțiune).

Față de faptul că excepția de neexecutare a contractului nu este o excepție procesuală ci o apărare de fond Curtea reține că instanța de judecată nu trebuie să se pronunțe asupra acesteia ci trebuia să o analizeze în cadrul procesului în funcție de materialul probatoriu administrat în cauză.

De asemenea Curtea va înlătura și critica apelantei pârâte - SRL privind hotărârea instanței de acordare a cheltuielilor de judecată pentru următoarele considerente:

Potrivit articolului 274 alin. 1 Cod procedură civilă partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată.

În baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată, deci temeiul juridic al restituirii, se află culpa procesuală dedusă din sintagma "partea care cade în pretenții".

Este de reținut că - SA a avut în fața primei instanțe calitatea de chemat în garanție prin cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă.

Așa cum rezultă din chiar prevederile articolului 60 alin. (1) Cod procedură civilă soluția ce se va da asupra cererii de chemare în garanție depinde de soluția ce se va pronunța cu privire la cererea principală. Astfel, dacă cererea de chemare în judecată se admite, atunci cererea de chemare în garanție formulată de reclamant se va respinge.

În condițiile în care este admisă cererea de chemare în judecată reiese că pârâtul a pierdut procesul, adică a căzut în pretenții și în consecință devine aplicabil principiul culpei procesuale, astfel că, în mod corect prima instanță a obligat pârâta să suporte cheltuielile de judecată efectuate de către reclamantă.

În ceea ce privește fondul cauzei Curtea reține că la data de 1.03.2005 s-a încheiat între - SRL și - SRL contractul de subantrepriză lucrări de construcții nr. 154/2005 pentru beneficiarul - SA

Prin contractul nr.154/1.03.2005 subantreprenorul (- SRL) s-a obligat să execute pe riscul său pentru antreprenorul General (- SRL) categoriile de lucrări precizate în Anexa 1 a+

Din raportul de expertiză contabilă întocmit ca urmare a încuviințării probei cu expertiză rezultă că - SRL (subantreprenorul) a emis facturi către - SRL (antreprenorul general) în sumă totală de 535.493,8 lei și a încasat suma de 438.824,5 lei rămânând de încasat suma de 96.669,4 lei.

Din același raport de expertiză reiese că - SA S (beneficiarul) a achitat după data de 20.06.2005 în total suma de 546.732,02 lei sumă apropiată (chiar mai mare) de suma facturată de - SRL către - SRL (535.493.87 lei); Pe cale de consecință contravaloarea lucrărilor de construcții montaj efectuate de - SRL a fost achitată de - SA către - SRL, astfel că, datoria dintre pârâtă și reclamantă este reală fiind justificată cu documente legale întocmite la data de 20.06.2005 și 18.08.2005 ( filele 180-181 din dosarul tribunalului).

Față de cele arătate reiese că în mod corect prima instanță a reținut că susținerea reclamantei este fondată întrucât antreprenorul general - SRL îi datorează subantreprenorului - SRL diferența de 96.669,37 lei la care se adaugă penalitățile contractuale de 0,15 % pe zi de întârziere conform articolului 8.2 din contract în valoare de 63.656,78 lei în total o creanță de 160.326,15 lei. În consecință, din moment ce apelanta pârâtă - SRL a încasat costul total al lucrărilor aceasta era obligată în continuare să facă plata prețului lucrărilor executate și dovedite de reclamantă conform înscrisurilor depuse și confirmate de raportul de expertiză.

Având în vedere considerentele arătate Curtea în temeiul articolului 296 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat, instanța de fond făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale în funcție de situația de fapt.

În temeiul articolului 274 alin.1 Cod procedură civilă va obliga apelanta - SRL la cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei către intimata chemată în garanție - SA.

Față de faptul că intimata reclamantă nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri cu care să justifice cheltuielile de judecată solicitate Curtea în baza articolului 274 alin.1 Cod procedură civilă va respinge cererea acesteia de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta pârâtă - SRL cu sediul în B, sector 3, nr.249, împotriva sentinței comerciale nr.8019/27.06.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL cu sediul în,-, Județ P și intimata chemată în garanție - SA cu sediul în S,--43, Județ

Obligă apelantul la cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei către intimata chemată în garanție.

Respinge cererea intimatei - reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 24 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

- -

Red.Jud.

Tehnored.

Ex. 5

8.07.2009

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător-fond:

Președinte:Minodora Condoiu
Judecători:Minodora Condoiu, Ana Maria State Ungureanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 331/2009. Curtea de Apel Bucuresti