Spete pretentii comerciale. Decizia 679/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI SECȚIA A VI A COMERCIAL

DECIZIA COMERCIAL NR.679

Ședința Public de la 4.05.2009

Curtea compus din:

PREȘEDINTE: Alina Sekely Popa

JUDECTOR - - -

JUDECTOR - I

GREFIER -

.

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.2180 din 9.02.2009, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI a Comercial, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârât.

La apelul nominal, fcut în ședinț public, nu au rspuns prțile.

Procedura legal îndeplinit.

S- fcut referatul cauzei de grefier, dup care:

Curtea constatând c recurenta a solicitat judecarea recursului și în lips potrivit art.242 alin.2 proc.civ. apreciind cauza în stare de judecat, o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de fata, deliberand retine urmatoarele:

Prin cererea inregistrata, pe rolul Tribunalului, sub nr-, reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a chemat in judecata parata solicitand instantei, ca prin hotararea ce o va pronunta sa oblige parata la plata sumeide 6.779,4 lei reprezentand penalitati calculate conform clauzie 9.1 din contractul de vanzare cumparare actiuni nr.CJ/38/20.02.2002.

In motivarea cererii s-a invederat ca prin contractul de vanzare cumparare de actiuni mentionat, parata a dobandit un numar de 22.589 aactiuni, reprezentand 27,28% din valoarea capitalului social subscris al SC 434 SA O, contract incheiat cu respectarea dispozitiilor OUG 88/1997.

Au fost invocate dispozitiile cap.9, art.9.1 din contract, prin care cumparatorul s-a obligat sa nu cesioneze unui afiliat sau tertilor, toate sau parte din actiuni, sa nu transfere parte sau intregul contract, pana la indeplinirea integrala a obligatiilor asumate prin contract, fara consimtamantul prealabil, exprimat in scris al vanzatorului.

S-a mai aratat ca parata nu s-a conformat clauzelor contractului si nu a comunicat documentele privind indeplinirea obligatiilor asumate pentru perioada de derulare a clauzei, fiind incidente dispozitiile art.9.3 din contract.

In drept au fost invocate dispozitiile art.969, art.970, art.1066, art.1073 cod civil; dispozitiile OG 25/2002.

Prin intampinarea formulata la 08.01.209, parata a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, sustinand ca nu au fost incalcate clauzele contractuale, actiunile sau contractul nu au fost cesionate, insa prin incheierea pronuntata la 12.10.2005, de catre judecatorul delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Oradea, in temeiul dispozitiilor Legii nr.359/2004 s-a dispus dizolvarea societatii.

Prin sentinta comerciala nr.2180/09.02.2009, pronuntata in dosar nr-, Tribunalul Bar espins cererea ca neintemeiata.

Pentru a hotari astfel, instanta a retinut ca reclamanta a invocat incalcarea prevederilor art.9.1 din contractul de privatizare, prin care era interzisa cesionarea actiunilor sau a contractului, pana la indeplinirea obligatiilor asumate, fara acceptul vanzatoarei, sub sanctiunea unei penalitati de 10% din pretul contractului.

Incalcarea clauzei contractuale presupunea exercitarea, de catre parata a dreptului de cesiune asupra actiunilor sau a contractului, fara consimtamantul reclamantei, aspecte neprobate de catre reclamanta in conformitate cu dispozitiile art.1169 cod civil, in lipsa dovedirii incalcarii clauzei 9.1 din contract, de catre cumparatoare, nefiind posibila angajarea raspunderii.

Impotriva sentintei a formulat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului invocand nelegalitatea acesteia pentru motive circumscrise dispozitiilor art.304 pct.9 pr.civ.si 304 indice 1 pr.civ.

S-a sustinut, in esenta ca in mod gresit instanta a retinut afirmatia paratei, neprobata privind respectarea obligatiei asumate prin art.9.1 din contract, potrivit careia cumparatoarea nu a cesionat actiunile sau contractul de vanzare cumparare de actiuni.

Au fost reluate sustinerile formulate in cererea introductiva potrivit carora paratei îi incumba obligatia dovedirii respectarii clauzei contractuale; in considerarea acesteia AVAS a notificat in repetate randuri cumparatoarea solicitand inaintarea documentelor necesare confirmarii obligatiei pentru perioada de valabilitate a clauzei.

Au fost invocate prevederile art.1073 cod civil, potrivit carora debitorul este tinut de indeplinirea exacta a obligatiei, in caz contrar creditorul fiind indreptatit la dezdaunari.

Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea apreciaza recursul nefondat, pentru urmatoarele considerente:

Intre AVAS si a intervenit contractul de vanzare cumparare actiuni nr.CJ/38/20.09.2002, prin care reclamanta a instrainat un numar de 22.598 actiuni reprezentand 27,28% din valoarea capitalului subscris la SC 434 SA

Prin contract, conform cap.9, art.9.1 cumparatoarea s-a obligat sa nu cesioneze unui afiliat sau unui tert toate sau o parte din actiunile dobandite prin contract, sa transfere parte sau intregul contract pana la indeplinirea completa a obligatiilor asumate, in lipsa consimtamantului prealabil scris, al vanzatorului, care nu poate fi refuzat nejustificat.

Prin art.9.3, pentru cazul nerespectarii obligatiilor asumate prin art.9.1 din contract, s-au stipulat penalitati de intarziere in sarcina cumparatorului de 100% din pretul contractului.

Prin actiunea promovata reclamanta nu a sustinut incalcarea prevederilor contractuale, ci faptul nedovedirii respectarii acestora, afirmand ca prin conventie cumparatoarea s-a obligat sa furnizeze documente justificative cu privire la fapta negativa de a nu fi cesionat actiunile dobandite prin contract sau de a nu fi transferat contractul, in perioada in care era tinuta a duce la indeplinire obligatiile asumate prin acesta.

Insa contractul prevede o abstensiune a cumparatorului, o obligatie de a nu face, un fapt juridic negativ, ce se probeaza printr-un fapt pozitiv contrar sau printr-un fapt vecin si conex, in cauza, prin verificarea inscrierii cesiunii sau a transmiterii contractului, cu extras din Registrul Actionarilor, in conformitate cu dispozitiile art.98 alin.1 Legea nr.31/1990, potrivit carora dreptul de proprietate asupra actiunilor emise in forma dematerializata se transmite prin declaratie facuta in Registrul Actionarilor, semnata de cedent si cesionar.

In mod corect, instanta de fond a retinut incidenta dispozitiilor art.1169 cod civil, apreciind ca sarcina probei incumba reclamantei, in conditiile in care aceasta nu s-a prevalat de dispozitiile art.172 pr.civ.

Apreciind legala sentinta atacata, nefiind intrunite cerintele art.304 pct.9 pr.civ. in conformitate cu art.312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMLELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.2180 din 9.02.2009, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI a Comercial, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârât.

Irevocabil.

Pronunțat în ședința public de la 04.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,

I

GREFIER,

Red.Jud.

2 ex.

Tribunalul Bucure ști - Secția a VI a Comercial

PREȘEDINTE: Alina Sekely Popa

Președinte:Alina Sekely Popa
Judecători:Alina Sekely Popa, Cristina Scheaua, Iulia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 679/2009. Curtea de Apel Bucuresti