Spete pretentii comerciale. Decizia 76/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 76/A/2009

Ședința publică de la 14 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioan Cibu

JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de pârâta SC D SA împotriva sentinței nr.694/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.

La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic pentru intimata Exploatarea de Preparare a Cărbunelui, lipsă fiind apelanta.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei mandatarul intimatei depune la dosar extras din Hotărârea nr.6 privind delegarea de competență pentru directorii sucursalelor SA, precum și extras din Legea nr.31/1990, înscrisuri de care înțelege să se folosească în apărare față de excepția lipsei calității procesuale active.

Arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, pentru motivele arătate în întâmpinare, atât în ce privește excepția lipsei calității procesuale active cât și în ce privește fondul cauzei. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

În deliberare asupra apelului de față se constată că prin sentința civilă nr.694/CA/2009 a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Exploatarea de Preparare a Cărbunelui.

A fost admisă cererea formulată de reclamanta Exploatarea de Preparare a Cărbunelui și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 3.164.470,22 lei reprezentând diferența de preț neachitată pentru cărbunele energetic livrat în temeiul contractului nr- actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 34.831 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub dosar nr-, reclamanta Exploatarea de Preparare a Cărbunelui, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC D SA obligarea acesteia la plata sumei de 3.164.470,22 lei, reprezentând diferență de preț, pentru cărbune energetic livrat și neachitat, în temeiul contractului nr. 1/61/20.12.2007, actualizat cu indicele inflației de la data plății și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, se arată în esență că între reclamantă, în calitate de furnizoare și pârâtă în calitate de beneficiară, s-a încheiat contractul nr-. În baza acestui contract reclamanta a livrat la termenele stabilite cantitatea de huilă energetică convenită conform avizelor de însoțire a mărfii și pentru care au fost emise facturile atașate în copie prezentei cereri.

Pârâta a refuzat nejustificat plata integrală a mărfii livrate invocând lipsa unui act adițional la contract, care să stipuleze prețul mărfii. Cu toate că reclamanta a depus diligențele pentru realizarea procedurii concilierii directe în forma art. 720 indice 1 cod procedură civilă, pârâta a refuzat concilierea, astfel că reclamanta a fost nevoită să promoveze prezenta acțiune.

Pârâta legal citată a depus întâmpinare prin care a invocat în principal excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, întrucât aceasta fiind sucursală nu are personalitate juridică și nici nu a fost parte în contractul încheiat, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca nefondată a cererii, întrucât exista necesitatea încheierii unui act adițional la contract prin care părțile contractante să convină asupra modificării art. 4.0 din contract, astfel ca nota de negociere nr. 7696/2007 să fie înlocuită cu nota de negociere nr. 1739/2008, în acest fel realizându-se cuvenita modificare și detaliere a obligației de achitare a noului preț negociat. A apreciat că Nota de negociere încheiată nu reprezintă un act adițional.

Cu titlu de răspuns la întâmpinare, reclamanta formulat o precizare de acțiune, prin care a solicitat respingerea excepției invocate, întrucât calitatea sa procesuală activă izvorăște din delegarea de competență conferită din Hotărârea nr. 6/2003 a Consiliului de administrație.

Pârâta față de acest răspuns, depune înscrisul intitulat punct de vedere (fila 662), prin care, în esență reiterează excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond solicită respingerea acțiunii față de lipsa cuvenitului act adițional la contract, în absența căruia nu se justifică admiterea cererii.

Din contractul de livrare a energetice nr-, rezultă că acesta s-a încheiat de către SA prin subunitatea Exploatarea de Preparare a Cărbunelui, în calitate de furnizoare și pârâta SC D SA, în calitate de beneficiară.

Prin Hotărârea nr. 6/28 mai 2003 Consiliul de Administrație, dată în temeiul HG nr. 806/1998 și a prevederilor art. 1532, 1559 cod civil, a fost emisă Delegarea de competență în favoarea sucursalelor și subunităților companiei, stipulându-se la punctul 6 în mod expres că directorii acestora au competența de a promova, reprezenta și susține în justiție acțiunile, precum și de formulare a întrebărilor și răspunsurilor la interogator, de renunțare la pretenții, de exercitare a căilor de atac și de executare a hotărârilor judecătorești ( fila 643 din dosar).

În ideea delegării de competență, reclamanta a fost identificată în mod individual și la ORC de pe lângă Tribunalul Hunedoara, prin încheierea nr. 6197/2003, deținând date de Cod fiscal propriu, emițând facturile care au fost însușite la plată de către pârâtă.

În consecință, instanța reținut că reclamanta se identifică cu titulara dreptului de a formula acțiunea în pretenții, astfel că a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:

La data de 20.12.2007, s-a încheiat între părți contractul de livrare a energetice nr-. În baza acestui contract, potrivit art.1, pct.1, reclamanta s-a angajat să- furnizeze pârâtei cantitatea de huilă stipulată în contract, respectiv 98.400 tone, iar pârâta s-a obligat contractual la plata contravalorii acestei mărfi la prețul negociat, conform notelor de negociere, art. 4.0 din contract.

Potrivit art. 4.1 din contract, modificarea prețului se face prin negociere în conformitate cu prevederile legale, nota de negociere constituind act adițional la prezentul contract.

În atare situație, susținerile pârâtei privind necesitatea suplimentării acestor formalități cu încheierea a încă unui act adițional, deși nota de negociere avea valoare de act adițional, s-a reținut a fi fără suport legal.

De vreme ce se recunoaște cantitatea de marfă livrată, se recunosc facturile emise, prețul s-a negociat în condițiile clauzelor contractuale, încheindu-se note de negociere însușite de părți, nu mai există nici o rațiune faptică sau logică de încheiere și unui act adițional, cu același conținut și aceeași semnificație, și în absența acestui act adițional, contractul încheiat și-a produs în mod valabil efectele.

Potrivit art. 3-4 din codul comercial, contractul intervenit între părți este un contract comercial, încheiat de părți, în calitate de comercianți, în ideea săvârșirii unor acte de comerț, în condițiile art. 7 din codul comercial. Contractul de livrare nr-, îndeplinește toate condițiile de valabilitate de fond și de formă, fiind încheiat în mod valabil.

Potrivit art. 969 cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 970 cod civil, convențiile trebuie executate cu bună credință, ele obligând nu numai la ceea ce este expres cuprins într-sele, dar și la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura lor.

Așa fiind, instanța a constatat că pretențiile solicitate de către reclamantă sunt întemeiate și în consecință au fost admise și s-a dispus obligarea pârâtei de a plăti reclamantei suma de 3.164.470,22 lei, reprezentând diferență de preț neachitată pentru cărbunele energetic livrat în temeiul contractului nr-, actualizat cu indicele de inflație de la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta SC D SA care a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat și să se constate nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate, modificarea în tot a sentinței, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind nelegală și nefondată.

În motivele de apel se arată în esență că acțiunea a fost promovată de o societate care nu are personalitate juridică, reclamanta fiind sucursala Companiei Naționale a SA P, situație în care nu poate avea calitate procesuală activă.

Se apreciază că Hotărârea Consiliului de Administrație a nr.6/28.09.1998 prin care compania a acordat delegare de competență conducerii sucursalelor fiind stipulat la pct.6 al acesteia dreptul directorilor sucursalelor de a reprezenta și susține în justiție, a fost apreciată de instanță ca având o forță juridică superioară legii și codului d e procedură civilă.

Cu privire la fondul cauzei se arată că societatea Compania Națională a s-a angajat să livreze cărbune printr-o exploatare a acesteia Exploatarea de Preparare a Cărbunelui care avea obligația de a expedia cărbunele.

Se mai arată că judecătorul fondului s-a aplecat asupra conținutului art.4.1 din contract potrivit căruia " notele de negociere se constituie în acte adiționale la contract". Se arată că prin întocmirea unui act adițional la contract, părțile nu-și pot efectua modificarea și detalierea obligației.

Se arată că s-au încheiat acte adiționale prin care s-a modificat prețul cărbunelui care i-a fost comunicat. Consideră că în afara încheierii unui act adițional la contract prețul nefiind de drept modificat societatea datorează exclusiv prețul din contract.

Se mai arată, de asemenea, că prețul pe care furnizorul SA P și l-a însușit la data de 03.09.2008 era cel prevăzut în notele de negociere nr.7696/20.11.2007 și 3738/12.12.2007 și nu cel din nota de negociere datată 07-08-2008.

A formulat întâmpinare Exploatarea de Preparare a Cărbunelui care solicită respingerea apelului.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel curtea reține:

Sub aspectul excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei curtea reține că hotărârea atacată este legală și temeinică deoarece în mod corect judecătorul fondului a reținut că Exploatarea de Preparare a Cărbunelui are calitate procesuală activă în temeiul delegării de competență pentru directorii sucursalelor SA semnată de președintele consiliului de administrație și depusă și în apel la filele 51 - 52.

Orice discuție referitoare la lipsa calității procesuale active a fost lămurită în apel prin adresa semnată de directorul general al Companiei Naționale a depusă la fila 48 prin care în calitatea pe care o deține învederează instanței că își însușește toate actele procedurale efectuate în dosarul nr- al Tribunalului Hunedoara continuat apoi prin declararea apelului la Curtea de Apel.

Față de această împrejurare excepția lipsei calității procesuale active a exploatării a fost în mod legal și temeinic respinsă.

În ce privește fondul cauzei Curtea constată că modificarea clauzelor contractuale s-a făcut prin act adițional fiind recunoscut chiar de către apelantă că în cuprinsul motivelor de apel la pag.4 alin.3 că furnizorul Pai nițiat și semnat un act adițional în aceeași zi în care s-a încheiat și nota de negociere, act înregistrat sub nr.1742/15.07.2008 așa încât prin acest act s-a realizat consimțământul valabil al părților privind prețul cuprins în nota de negociere comunicată părții contractante.

În ce privește notele de negociere nr.7696/20.12. 2007 nr.nr.3738/12.12.2002 acestea au avut valabilitate numai până la data de încheierii notei de negociere nr.1739 din 15.07.2008.

Apărările pârâtei apelante în sensul că nota de negociere nr.1739/15.07. 2008 în care au fost stabilite prețuri majorate a fost denunțată nu poate fi primită câtă vreme nu s-a făcut dovada unei denunțări explicite a acesteia.

Invocarea existenței unei corespondențe între SA P și Administrația Națională a de Stat sau a adresei SA P și SC SA D nu sunt de natură să ducă implicit la denunțarea notei de negociere menționate.

De altfel și în nota de negociere nr.1739/15.07.2008 invocată de reclamantă ca temei al pretențiilor sale cât și în notele de negociere nr.2205/04.09.2008 dintre SA P și SC SA D, ca și în adresa nr.5456/03.09.2008 a SA P adresată se vorbește despre cel mai mare preț negociat de 48, 86 lei /.

În consecință, s-a dovedit în cauză că nota de negociere nr.1739/15.07.2008 nu a fost infirmată în niciun fel.

Chiar și prin obiecțiunile la actul adițional nr.1 la contractul de livrare nr.1/61/20.12.2007 incluse în adresa nr.14756 din 13.08.2008 se întărește încă o dată împrejurarea că prin inițierea notei de negociere nr.1739/15.07.2008 prin care părțile contractante au convenit să se negocieze prețul cărbunelui semnarea ei de SC D SA dovedește pe deplin buna credință a acesteia.

Este adevărat că prin adresa susmenționată s-a solicitat includerea în actul adițional a două articole ( cele de la fila 601 dosar fond) dar această includere nu s-a făcut, actul adițional a fost semnat de ambele părți aflate în litigiu și el își produce efectele de la data semnării lui în lipsa înserării unui alte termen de intrare în vigoare.

Față de acestea, constatând că contractul de livrare nr- îndeplinește toate condițiile de valabilitate de fond și formă, produce efectele date de art.969 și 970 cod civil obligând la executarea a ceea ce este expres cuprins în el și ceea ce rezultă din interpretarea clauzelor sale.

În consecință pretențiile reclamantei sunt întemeiate și în mod legal și temeinic Tribunalul Hunedoaraa obligat la plata sumei de 3.164.470,22 lei reprezentând diferență de preț reactualizată.

Astfel, în temeiul art.296 din Codul d e procedură civilă va fi respins apelul și menținută hotărârea atacată ca legală șu temeinică.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge apelul formulat de pârâta SC D SA împotriva sentinței nr.694/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 14.10.2009.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red.

Dact.4 ex./23.11.2009

Jud.fond

Președinte:Ioan Cibu
Judecători:Ioan Cibu, Gilica Popescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 76/2009. Curtea de Apel Alba Iulia