Anulare hotarare aga Spete. Decizia 75/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 75/A/2009
Ședința publică de la 14 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 422/CA/2009, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat avocat pentru apelant,lipsă fiind acesta și celelalte părți.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosar s-a înregistrat întâmpinare din partea pârâtei SC SA D, precum și o cerere, din partea d-lui avocat - apărător al SC SA, prin care solicită judecarea cauzei și în lipsa sa. La aceasta s-a atașat și o copie după chitanța reprezentând suma de 200 lei.
Mandatarul apelantului depune la dosar încheierea nr.1622/16.03.2009 a ORC de pe lângă Tribunalul Hunedoara, adresa nr.38954/16.07.2009 emisă de ORC de pe lângă Tribunalul Hunedoara încheierea de ședință din 01.10.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr- și un certificat de grefă privind dosarul nr- al Tribunalului Hunedoara, înscrisuri de care înțelege să se folosească în susținerea apelului.
Arată că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Mandatarul apelantului solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat în scris și modificarea în tot sentinței atacate în sensul de a se dispune convocarea de urgență a Adunării generale ordinare și extraordinare a acționarilor SC SA, invocând art.119 din Legea nr.31/1990 republicată. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr.422/CA/2009, pronunțată de către Tribunalul Hunedoara - Secția comercială și contencios administrativ, a fost respinsă acțiunea introdusă de reclamantul, împotriva pârâtei SC SA D în contradictoriu cu membrii Consiliului de Administrație, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța această sentință s-a reținut următoarele:
Conform certificatului constatator emis de ORC de pe lângă Tribunalul Hunedoara la data de 11.02.2009 societatea SC SA D se află în divizare totală.
Astfel prin Hotărârea nr. 1/3.03.2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 1078/3.04.2007 a aprobat cu unanimitate de voturi dizolvarea SC SA D, dizolvarea și lichidarea societății în condițiile art. 238 (2) din Legea nr. 31/1990 R, numirea ca expert contabil autorizat pentru întocmirea raportului de divizare - lichidare pe, și organigrama societății pentru perioada de dizolvare - divizare până la lichidarea efectivă.
Drept urmare, s-a întocmit proiectul de divizare a societății SC SA D publicat în Monitorul Oficial partea IV-a nr. 3259/14.11.2007 fiind menționate, societățile care participă la divizare și anume SC Ex SRL și SC GRUP SRL având ca asociat unic pe.
Ținând seama de faptul că Hotărârea nr. 1/3.03.2007 și-a produs efectele juridice, iar societatea SC SA D se află în divizare -dizolvare, convocarea adunării AGA și având ordinea de zi menționată de reclamant în petitul acțiunii nu este justificată și nici oportună. Mai mult conform art. 233 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 R din momentul dizolvării, directorii, administratorii, nu mai pot întreprinde noi operațiuni.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, modificarea în întregime a hotărârii atacate, în sensul convocării de urgență a celor două adunări generale cu ordinea de zi arătată pentru reglementarea situației juridice a societății și mandatarea reclamantului pentru prezidarea acestora.
În dezvoltarea motivelor de apel arată sediul indicat la registrul comerțului de către în falsa lui calitate de președinte al consiliului de administrație nu exista, dovada în acest sens realizând-o atât adresa nr.789/02.09.2008 emisă de SC SA ( societate ce-și are sediul în D,- A) cât și cu faptul că solicitarea reclamantului de convocare a celor două adunări AGA trimisă la această adresă i-a fost returnată. Numitul se folosește de această adresă doar în interes propriu și nu în interesul societății și al acționarilor acesteia, încercând în fals să dizolve și să radieze societatea.
Se mai arată că de 2 ani de zile activitatea societății este blocată de numitul care s-a autointitulat administrator al societății, de faptul că societatea nu are un sediu real și funcțional și de faptul că la această dată numitul, cel împotriva căruia s-a dispus începerea urmăririi penale pentru faptele săvârșite, încearcă să-și ascundă toate aceste falsuri prin dizolvarea societății. A solicitat convocarea de urgență a acestor adunări generale pentru a se lua o măsură legală și fermă în ceea ce privește viitorul societății, însă nu a primit niciun răspuns la solicitarea acestuia, fapt ce l-a determinat să introducă prezenta acțiune.
De asemenea, arată că este imperios necesară convocarea unei astfel de Adunări Generale cu atât mai mult cu cât dizolvarea și radierea societății nu se poate realiza în maniera dorită de inculpatul, iar activitatea societății este blocată de acțiunile distructive ale acestui inculpat.
Analizând apelul declarat sub aspectul motivelor invocate se constată că acesta este nefondat pentru motivele ce urmează a fi mai jos expuse:
Reclamantul, în calitate de acționar care are un procent de 38,33 % din capitalul social a solicitat convocarea adunării generale extraordinare a acționarilor SC SA D, în vederea alegerii unui nou consiliu de administrație, codificarea, schimbarea sediului societății, și diverse.
Prin Hotărârea nr.1/3.03.2007, publicată în Monitorul Oficial nr.1078/3.04.2007 a aprobat cu unanimitate de voturi dizolvarea SC SA D, dizolvarea și lichidarea societății în condițiile art.238 (2) din Legea nr.31/1990 republicată numirea ca expertul contabil autorizat pentru întocmirea raportului de divizare - lichidare pe, și organizarea societății pentru perioada de dizolvare - divizare până la lichidarea efectivă.
Conform art.233 al.2 din Legea nr.31/1990 republicată din momentul dizolvării, divizării administratorii nu mai pot întreprinde noi operațiuni.
În condițiile în care Hotărârea nr.1/3.03.2007 nu a fost anulată și nici nu a fost contestată calitatea acestuia, cererea reclamantului având ca obiect convocarea unei adunări generale privind o societate divizată și dizolvată și în curs de radiere, având ca ordine de zi alegerea unui nou consiliu de administrație, modificarea structurii acționariatului, schimbarea sediului societății nu mai este întemeiată și în mod corect a fost respinsă.
Pentru motivele de mai sus, apelul reclamantului urmează să fie respins și în baza art.296 Cod pr.civilă se va păstra sentința ca fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge apelul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.422/CA/2009 a Tribunalului Hunedoara în dosar nr-.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 14.10.2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact.K 7 ex./08.12.2009
Jud.fond
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu, Gilica Popescu