Spete pretentii comerciale. Decizia 80/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
DECIZIA NR.80/C/2009-
Ședința publică din 13 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Filimon Marcela JUDECĂTOR 2: Boța Marilena
- - - JUDECĂTOR 3: Dobai Florica
- - - grefier
&&&&&&&&&
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului comercial d eclarat de pârâta,cu sediul procesual ales la Cabinetul de avocat, C N,-,.3, jud.C în contradictoriu cu intimata reclamantă - "" SRL - prin lichidator CABINET DE INSOLVENȚĂ, cu sediul în O, Parcul, nr.11,.1, jud.B, împotriva sentinței nr.565/COM din 4 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiect pretenții.
Se constată că, fondul cauzei a avut loc la data de 6 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii cauzei pentru data de 13 octombrie 2009.
CURTEA D APEL
deliberând:
Asupra apelului comercial d e față, constată următoarele:
Prin sentința nr.565/COM din 4 iunie 2009, Tribunalul Bihora admis cererea precizată formulată de reclamanta - SRL - societate în faliment, prin lichidator Cabinet de Insolvență, cu sediul procedural în O, Parcul, nr. 11,. 1, județul B, împotriva pârâtei - Austria, 8051, și domiciliul procesual ales în C - N, Calea, nr. 70, apartament nr. 8b-c, județul
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 37.763,14 euro, în echivalent lei la cursul BNR din data plății, reprezentând contravaloare marfă, precum și dobânda legală comercială calculată asupra acestei sume până la data plății efective.
Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 2450 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta a livrat pârâtei marfă reprezentând cherestea din, sens în care a emis pe numele pârâtei facturile de export nr. 23/25.06.2005 în valoare de 10.086,26 Euro, nr. 26/02.07.2005 în valoare de 9694,47 Euro, nr. 28/11.07.2005 în valoare de 12.877,57 Euro, nr. 36/18.08.2005 în valoare de 9.260,27 Euro și nr. 38/30.08.2005 în valoare de 11.174,05 Euro. mărfii rezultă din înscrisurile depuse de către reclamantă, respectiv scrisorile de transport internațional, avizele de însoțire a mărfii, declarații vamale. De altfel, pârâta nu a contestat primirea mărfii, învederând doar că aceasta nu a corespuns calitativ.
Pârâta a achitat parțial facturile nr. 26/02.07.2005 și nr. 28/11.07.2005, mai rămânând un rest de 848,7 Euro neachitat din prima factură și un rest de 392,39 Euro din cea de-a doua. Acest aspect, de asemenea a fost recunoscut de către pârâtă. Deși i s-a pus în vedere atât prin încheierea de repunere pe rol, cât și ulterior să-și justifice refuzul de achitare în totalitate a celor două facturi, pârâta nu s-a conformat dispozițiilor instanței. Prin plata lor parțială și în lipsa justificării refuzului, instanța a apreciat că prin efectuarea de plăți parțiale, cele două facturi au fost acceptate în întregime de către pârâtă.
Celelalte trei facturi nu au fost achitate de către pârâtă. Pârâta și-a justificat refuzul prin aceea că marfa nu a corespuns calitativ, aspect pe care l-a adus la cunoștința reclamantei încă în cursul anului 2006. depus la dosar trei reclamații datând din 28.06.2005, 26.08.2005 și 06.09.2005 prin care a adus la cunoștința reclamantei împrejurarea că nu poate prelua marfa întrucât aceasta nu corespunde calitativ și totodată a înștiințat-o pe reclamantă că marfa se află la dispoziția ei. Ca răspuns la invitația la conciliere transmisă de reclamantă la data de 06.03.2008, pârâta a răspuns de asemenea că lemnul nu a corespuns standardelor de calitate cerute și că poate fi ridicată oricând. De asemenea, a arătat că o parte a mărfii fost returnată în urmă cu 5 zile. În acest sens s-a depus la dosar o scrisoare de transport internațional conform căreia la data de 13.03.2008 s-a returnat o parte a mărfii aferentă facturilor nr. 36/18.08.2005 și nr. 38/30.08.2005 expediată de către reclamantă. Destinatarul mărfii, conform - ului depus la dosar, este - cu sediul în O,-.
Reclamanta nu a recunoscut restituirea unei părți din marfă, arătând că nu a primit nimic și nu știe în ce calitate a primit marfa - SRL. Prin întâmpinare, pârâta a arătat că a fost înștiințată prin fax de către reclamantă la data de 18.02.2008 că o parte a mărfii va fi ridicată, iar - SRL a ridicat marfa în calitate de reprezentant al reclamantei. Deși i s-au dat mai multe termene în acest sens pentru a face dovada primirii faxului și a corespondenței cu reclamanta, sub pretextul că actele sunt în curs de traducere, pârâta nu a prezentat nici un înscris doveditor al susținerilor sale. Pârâta a solicitat audierea martorului, în calitate de reprezentant al - precum și efectuarea unei adrese la această societate pentru a dovedi că această societate a acționat în calitate de mandatar al reclamantei. Instanța a încuviințat audierea martorului și după ce a acordat mai multe termene în acest sens dispunând aducerea cu mandat a martorului, pârâta însăși a arătat că nu insistă în audierea sa, după ce reclamanta s-a opus la audierea martorului învederând existența relațiilor de dușmănie. Este adevărat că instanța a respins solicitarea de efectuare a adresei la această societate, motivat de faptul că a încuviințat audierea martorului care nu este altcineva decât asociatul și unicul administrator al societății, iar răspunsul la adresă ar fi provenit tot de la martor.
Întrucât reclamanta este în stare de insolvență, iar în cadrul procedurii insolvenței s-a pronunțat o hotărâre împotriva - reprezentată prin, prin care aceasta a fost obligată la plata unei sume de bani în favoarea reclamantei. Întrucât această hotărâre este anterioară datei de 13.03.2008, este greu de crezut că reclamanta a mai apelat la serviciile acestei societăți pentru restituirea mărfii. Oricum, un asemenea mandat ar fi trebuit dat de către lichidator, întrucât dreptul de administrare al reclamantei a fost ridicat. Chiar dacă martorul ar fi fost audiat, declarația sa nu ar fi putut fi apreciată ca obiectivă.
În consecință, instanța a apreciat că pârâta nu a dovedit restituirea unei părți din marfă către reclamantă. Dacă a restituit-o unei alte societăți fără ca reclamanta să îi dea un mandat în acest sens, are posibilitatea de a se îndrepta împotriva acelei societăți.
În ce privește reclamațiile calitative, dacă pârâta a putut restitui în luna martie 2008, deci după aproape trei ani, o parte din marfă, sigur nedovedindu-se că a făcut-o către reclamantă, ci către o altă societate, nu s-a înțeles de ce nu a procedat astfel în urmă cu trei ani, imediat după livrarea mărfii. Comunicarea făcută reclamantei cum că marfa se află la dispoziția sa și poate fi ridicată nu o exonerează de răspundere în condițiile în care nu se știe în ce condiții și unde a fost păstrată marfa și nici în ce stare s-ar mai afla la acest moment. De altfel, este greu de crezut că pârâta a suportat cheltuieli de depozitare a mărfii timp de trei ani și nu a prelucrat-o sau valorificat-o în tot acest timp. De altfel, printr-un înscris ce se pretinde că a fost comunicat reclamantei la data de 13.03.2008, pârâta solicită reclamantei plata sumei de 18.167,35 Euro reprezentând cheltuieli de uscare, stivuire și destivuire, precum și cheltuieli de transport, aferente mărfii livrate prin facturile nr. 36 și nr. 38. Or, dacă marfa nu a corespuns calitativ, nu se înțelege de ce pârâta a mai efectuat aceste cheltuieli de prelucrare a mărfii.
Pârâta a manifestat o atitudine de rea credință pe tot parcursul procesului, solicitând amânarea cauzei pentru depunerea de acte doveditoare pe care s-a dovedit că nu le deține.
Având în vedere situația de fapt reținută, instanța a apreciat că cererea reclamantei este întemeiată, astfel că a fost admisă. În consecință, a fost obligată pârâta să-i plătească contravaloarea mărfii neachitată conform facturilor arătate mai sus, în total suma de 37.763,14 euro, în echivalent lei la cursul BNR din data plății, precum și dobânda legală comercială calculată asupra acestei sume până la data plății efective. S-au avut în vedere în drept, dispozițiile art. 969 și urm. 1073 și urm. Cod civil, art. 43 Cod comercial și OG nr. 9/2000.
În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, instanța a obligat pârâta și la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, conform decontului depus de către aceasta prin lichidator, apreciind că acestea sunt imputabile pârâtei care a pricinuit acest proces, mărind astfel cheltuielile lichidării.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a formulat apel apelanta, solicitând schimbarea în totalitate a sentinței, în sensul respingerii acțiunii formulate, precum și a cheltuielilor de judecată acordate reclamantei.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că instanța de fond a făcut o apreciere greșită a stării de fapt relevante în cauză, cât și a probatoriului administrat.
Astfel, arată apelanta că, contravaloarea mărfurilor care i-au fost livrate, conform facturilor de export nr.26 din 2.07.2005 și nr.28 din 11.07.2005, au fost achitate în întregime,mai puțin avizele de credit 26 și 28, astfel că față de aceste livrări nu existau sume parțiale neachitate, cum până la urmă a recunoscut și reclamanta.
Mărfurile care i-au fost livrate, conform facturilor nr.23 din 25.06.2005, nr.36 din 18.08.2005 și nr.38 din 30.08.2005, nu au fost achitate, deoarece a sesizat reclamantei, în repetate rânduri, (încă în cursul anului 2005), în scris, calitatea necorespunzătoare a mărfurilor livrate, convenind cu reprezentanții acesteia să ridice în întregime toate aceste mărfuri.
O parte din aceste mărfuri, arată că a fost ridicată de către reprezentanții pârâtei la data de 13.03.2008, iar restul mărfurilor se află în depozitul său, putând fi ridicate oricând de reprezentanții reclamantei.
Privitor la mărfurile necorespunzătoare livrate, a căror contravaloare se regăsește în cele 3 facturi (23/25.06.2005, 36/18.08.2005, 38/30.08.2005), reprezentanții - "" și-au însușit în întregime reclamațiile calitative menționate, astfel că în decursul celor aproape 3 ani de la livrarea acestora, nu i-a adresat nici o înștiințare că ar înregistra restanțe de plată față de ea. Mai mult decât atât, s-a convenit ca acele mărfuri să fie ridicate de către reclamantă, lucru care s-a și realizat parțial, iar cantitatea rămasă neridicată se poate ridica și în prezent, la orice moment.
Nu în ultimul rând, arată că, în mod cu totul neprocedural instanța de judecată a renunțat la audierea martorului inițial încuviințat în cauză (și pentru a cărui audiere au fost acordate nu mai puțin de 3 termene succesive în cauză), apreciind în mod greu de explicat că "chiar dacă martorul ar fi fost audiat, declarația sa nu ar fi putut fi apreciată ca obiectivă".
Prin hotărârea atacată, arată că instanța de fond a acordat reclamantei mai mult decât a solicitat, încălcând astfel principiul disponibilității, reglementat de dispozițiile art.129 alin.6 Cod procedură civilă, conform căruia în toate cazurile judecătorii sunt ținuți a hotărî numai asupra obiectului dedus judecății.
Deși reclamanta și-a micșorat cuantumul pretențiilor inițial formulate, solicitând în final doar suma de 7.140,41 EURO, în mod inadmisibil în hotărârea pronunțată, instanța de fond ignorând voința reclamantei a obligat apelanta la plata sumei inițial solicitat de 37.763,14 EURO.
Consideră că, în mod greșit în hotărârea apelată, instanța de fond a acordat reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 2.450, acestea nefiind nici dovedite, nici utile cauzei.
Astfel, aplicarea art.274 alin.(1) Cod procedură civilă, așa cum în mod constant s-a pronunțat atât practica instanțelor interne cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, presupune în mod obligatoriu acordarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care acestea sunt dovedite și constituie cheltuieli necesare, care au fost făcute în mod real în limita unui cuantum rezonabil.
Ori, analizând înscrisul depus de lichidatorul care reprezintă societatea reclamantă, acesta solicită cu titlu de cheltuieli de judecată contravaloarea timpului de studiere a dosarului în arhivă, contravaloarea timpului cât a fost prezentă la termenele de judecată, sau traducerea în limba germană a acțiunii.
În mod evident, arată că, aceste sume nici nu sunt dovedite, nici nu sunt cheltuieli reale și necesare, mai mult decât atât având în vedere că această persoană a inițiat acțiunea în calitate de lichidator al societăți reclamante (fiind chiar obligat să inițieze genul acesta de acțiuni), a fost remunerat pentru aceste activități desfășurate în calitate de lichidator, din fondurile constituite în acest sens, conform dispozițiilor Legii nr.85/2006 privind insolvența comercială.
Apelul nu a fost motivat în drept.
Intimata, prin concluziile puse pe fondul apelului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Examinând sentința apelată, raportat la motivele de apel invocate, cât și din oficiu, instanța reține că apelul este fondat, impunându-se schimbarea în parte a sentinței, în sensul respingerii cheltuielilor de judecată acordate reclamantei, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește fondul raportului juridic dedus judecății, instanța apreciază că hotărârea apelată este legală și temeinică. Astfel, după cum a reținut instanța de fond, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta a livrat pârâtei marfă reprezentând cherestea de, sens în care au fost emise facturile de export nr. 23/25.06.2005 în valoare de 10.086,26 Euro, nr. 26/02.07.2005 în valoare de 9694,47 Euro, nr. 28/11.07.2005 în valoare de 12.877,57 Euro, nr. 36/18.08.2005 în valoare de 9.260,27 Euro și nr. 38/30.08.2005 în valoare de 11.174,05 Euro. mărfii rezultă din înscrisurile depuse de către reclamantă, respectiv scrisorile de transport internațional, avizele de însoțire a mărfii, declarații vamale. De altfel, pârâta nu a contestat primirea mărfii, învederând doar că o parte a acesteia nu a corespuns calitativ.
Pârâta a achitat parțial facturile nr. 26/02.07.2005 și nr. 28/11.07.2005, mai rămânând un rest de 848,7 Euro neachitat din prima factură și un rest de 392,39 Euro din cea de-a doua. Acest aspect, de asemenea, a fost recunoscut de către pârâtă. Deși aceasta a invocat atât în fața primei instanțe, cât și a celei de apel împrejurarea că aceste două facturi au fost achitate în întregime, nu a depus la dosar nici o dovadă în acest sens. Mai mult decât atât, prima instanța a repus pe rol cauza la data de 05.02.2009 tocmai pentru a da pârâtei posibilitatea să facă dovada susținerilor sale de achitare a facturilor în totalitate, cerere reiterată și la următorul termen de judecată din data de 12.03.2009.
Or, în condițiile în care pârâtei îi revenea sarcina probei susținerilor sale, iar aceasta probă nu a fost adusă nici în fața primei instanțe, nici în fața instanței de apel, nu pot fi luate în considerare susținerile apelantei din cuprinsul motivelor de apel sub acest aspect.
În ceea ce privește facturile nr. 23/25.06.2005, nr. 36/18.08.2005 și nr. 38/30.08.2005, din înscrisurile dosarului rezultă într-adevăr că, raportat la marfa livrată de reclamantă în baza acestora, aceasta a fost contestată de către pârâtă sub aspectul calității, potrivit înscrisurilor intitulate "Reclamație privind livrarea aferentă facturilor", datate 28.06.2005, 26.08.2005 și 06.09.2005.
Cu toate acestea, anterior, la data de 13.03.2005, pârâta a emis "Nota de debit aferentă facturilor nr. 36 și 38", din cuprinsul căreia rezultă că a efectuat în legătură cu marfa livrată în baza celor două facturi cheltuieli în valoare de 18.167,35 lei, cu uscarea, stivuirea și destivuirea, respectiv transportul mărfurilor din România până în Austria. În finalul notei de debit s-a arătat că această suma va fi scăzută din valoarea următorului virament, solicitând reclamantei să efectueze operațiunile contabile.
Rezultă de aici că, deși s-au constatat anumite deficiențe ale mărfii livrate, pârâta a înțeles totuși să rețină mărfurile, după deducerea corespunzătoare a cheltuielilor efectuate pentru remedierea deficiențelor, însă cu toate acestea, la interval de câteva luni, comunică reclamantei că nu poate prelua marfa, întrucât nu corespunde exigențelor sale, solicitând soluționarea reclamațiilor.
Raportat la aceste solicitări contradictorii ale pârâtei, corect a apreciat instanța de fond că, în cauză, aceasta nu se poate exonera de răspunderea plății contravalorii mărfii, în condițiile în care nu se știe în ce condiții și unde a fost păstrată marfa și nici în ce stare se află la acest moment, fiind greu de crezut că pârâta a suportat timp de mai mulți ani cheltuielile de depozitare a mărfii și nu a prelucrat-o sau valorificat-o în acest timp. Semne de întrebare ridică și faptul invocat de pârâtă, al restituirii unei părți din marfă în data de 13.03.2008 unei societăți comerciale străine de relațiile contractuale ale părților.
Sub acest aspect, se va reține că, potrivit - ului aflat la fila 80 din dosarul de fond, o parte din marfă a fost returnată de pârâtă în favoarea la data de 13.03.2008, fără ca pârâta să poată justifica (deși instanța de fond i-a pus în vedere acest lucru) faptul restituirii mărfii către această societate comercială, nedovedindu-se existența vreunui raport juridic între această societate și firma reclamantă. Sarcina probei asupra acestui aspect revenea tot pârâtei, căci, în condițiile în care reclamanta a contestat primirea mărfii, fiind cert că marfa a fost returnată unei alte societăți române decât societății reclamante, de la care provenea, pârâta trebuia să justifice, eventual, că livrarea mărfii către s-a făcut în temeiul unei înțelegeri încheiate cu reclamanta sau, în orice caz, în baza consimțământului acesteia, pentru reglementarea raporturilor juridice dintre părți în privința mărfii reclamate de pârâtă în anul 2005. În caz contrar, pârâta nu se poate apăra de obligația de plată a mărfii livrate de reclamanta.
În fața instanței de fond nu s-a putut dovedi existența unei legături între reprezentantul -, la solicitarea căruia ar fi fost returnată marfa acestei societăți, și societatea reclamantă, la dosarul cauzei existând ( 97) doar o adresă adresată de această persoană societății pârâte, prin care o încunoștiințează despre creanța pe care o are împotriva societății pârâte. De asemenea, deși în fața primei instanțe s-a încuviințat audierea ca și martor a acestei persoane, în final instanța a revenit asupra probei, iar apelanta nu a solicitat administrarea unor probe noi în apel.
Prin urmare, având în vedere aceste aspecte, instanța apreciază că soluția instanței de fond în privința acțiunii formulate este legală și temeinică, fiind menținută ca atare.
În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată reclamantei de către prima instanță, se rețin următoarele:
În principiu, este adevărat că, în condițiile în care reclamanta a câștigat procesul, pârâta este în culpă procesuală, însă potrivit art. 274 alin. 2 Cod procedură civilă cheltuielile de judecată pot fi acordate doar în măsura în care au fost dovedite, iar această împrejurare nu poate fi reținută de către instanță, în condițiile în care reprezentanta reclamantei - lichidator al societății reclamante, a inclus în cuantumul cheltuielilor solicitate ( 117) contravaloarea timpului efectuat cu studierea actelor în vederea introducerii cererii de chemare în judecată, demersurile privind îndeplinirea procedurii concilierii directe, întocmirea acțiunii, traducerea actelor din limba germană, participarea la ședințele de judecată și întocmirea concluziilor. În final, lichidatorul a calculat 49 ore și, raportat la tariful său, de 50 lei/oră, rezultă suma solicitată drept cheltuieli de judecată.
Or, lichidatorul nu a adus nici o dovadă privind plata unor sume concrete cu titlu de cheltuieli de judecată. Practic, lichidatorul a inclus în cuantumul cheltuielilor de judecată timpul alocat cu exercitarea acțiunii, deși potrivit art. 25 lit. g) paragraf final din Legea 85/2006, intră în atribuția sa de lichidator numit în condițiile Legii 85/2006, formularea și susținerea acțiunilor în pretenții pentru încasarea creanțelor debitorului. Tocmai pentru exercitarea atribuțiilor stabilite de lege, art. 19 alin. 2 din același act normativ prevede că este îndreptățit la o retribuție care va fi stabilită, după caz, de comitetul creditorilor sau de judecătorul-sindic.
Aceleași prevederi există și în OUG 86/2006, care prevede la art. 37 alin. 1 și 2, că practicienii în insolvență au dreptul la onorarii pentru activitatea desfășurată, la stabilirea onorariilor fiind avuți în vedere mai mulți factori, printre care și numărul și complexitatea litigiilor aflate pe rol în care debitorul are calitate de reclamant și, respectiv, de pârât (art. 37 alin. 2 lit. f).
În baza acestor prevederi legale, instanța apreciază că, pentru activitatea desfășurată pentru exercitarea și susținerea acțiunii în pretenții, lichidatorul este îndreptățit la o remunerație stabilită în conformitate cu OUG 86/2006, astfel încât acordarea cheltuielilor de judecată în dosarul respectiv se suprapune peste remunerația pe care lichidatorul oricum o primește în dosarul de insolvență al reclamantei, în temeiul Legii insolvenței și al OUG 86/2006, ajungându-se astfel ca pentru aceeași activitate să fie remunerat de două ori.
Or, câtă vreme din contul societății reclamante nu s-a achitat nici o sumă de bani cu titlu de cheltuieli de judecată, nu poate fi obligată pârâta în temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă la plata unei sume de bani cu acest titlu.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va fi admis apelul și schimbată în parte sentința apelată, în sensul respingerii cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii.
Se va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat apelul declarat de apelanta,cu sediul procesual ales la Cabinetul Avocat,C N,-,.3, jud.C în contradictoriu cu intimata reclamantă- "" SRL - prin lichidator CABINET DE INSOLVENȚĂ,cu sediul în O, Parcul, nr.11,.1, jud.B, împotriva sentinței nr.565/COM din 4 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. dec. -
- jud. fond. -
- tehnoredact - - 4 ex.
- 04.11.2009
2 com. -5.11.2009:
-,cu domiciliul ales la Cabinetul de avocat,C N,-,.3, jud.C
- - "" SRL - prin lichidator CABINET DE INSOLVENȚĂ
Președinte:Filimon MarcelaJudecători:Filimon Marcela, Boța Marilena, Dobai Florica
