Spete pretentii comerciale. Decizia 99/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.99
Ședința publică de la 21 februarie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Horia Mihăianu
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamant, împotriva sentinței comerciale nr.5119 pronunțată la data de 13.04.2007 de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr- și a apelului formulat de apelanta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva aceleiași sentințe comerciale precum și împotriva încheierii de ședință din 18.11.2005, dată în aceeași cauză.
Dezbaterile au avut loc la data de 07.02.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea consecutiv la 14.02.2008 și 21.02.2008, când în aceeași componență a decis următoarele:
CURTEA
Prin cererea formulată în data de 27.07.2005 la Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, reclamantul a chemat în judecată pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta să îi plătească următoarele sume:
- suma de 99.148,70 USD reprezentând dobânda legală de 6% pe an datorată pentru suma de 344.058,30 USD, reprezentând prețul plătit pentru cumpărarea acțiunilor la, dobândă calculată pentru perioada martie 2000 - decembrie 2004.;
- suma de 1.394.878,55 lei vechi, reprezentând valoarea actualizată la zi a dividendelor ce se cuveneau reclamantului pe perioada martie 2000 - 31.10.2004 și reinvestite în;
- contravaloarea cheltuielilor de judecată, parțiale, efectuate de reclamant în cauza de nulitate a licitației publice și a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, respectiv 5.000 USD, 3.000 Euro și 9.800 RON, echivalentul a 98.000.000 ROL;
- suma de 1.000.000 Euro, cu titlu de daune interese, pentru neexecutarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 12/27.04.2000.
Prin încheierea pronunțată la 18.11.2005 în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată în cauză de către pârâtă prin întâmpinarea formulată. În acest sens s-a motivat de către tribunal că pretențiile reclamantului au apărut ca urmare a anulării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.12/27.02.2000, nulitate constatată la Curtea de Apel Ploiești - Secția Comercială, prin sentința civilă definitivă nr.134/01.06.2001 pronunțată în dosarul nr.3105/2001, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.6569/14.11.2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, iar față de acest ultim moment excepția este nefondată.
Prin sentința comercială nr.5119 pronunțată în data de 13.04.2007 în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâta AVAS să achite acestuia din urmă contravaloarea dobânzii legale de 6% pe an pentru suma reprezentând prețul plătit la cumpărarea acțiunilor, dobânda în cuantum de 96.852,41 USD, în echivalentul în lei la momentul achitării; de asemenea, a obligat pârâta și la plata sumei de 1.425.899,53 RON, dobândă reactualizată, a respins capetele de acțiune referitoare la cheltuielile de judecată în cauza de nulitate a licitației publice și, respectiv, la daune-interese, ca nefondate și a obligat pârâta la 7.300 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință comercială tribunalul a reținut că în ceea ce privește dobânda legală datorată pentru suma plătită drept preț pentru cumpărarea acțiunilor, reclamantul a plătit pârâtei prețul respectiv după care instanțele de judecată au constatat nulitatea absolută a licitației și a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni 12/27.03.2000, iar pârâta a restituit prețul la 06.12.2004. La suma plătită drept preț, dobânda calculată prin expertiza contabilă efectuată în cauză este în sumă de 96.852,41 USD.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, referitor la reactualizarea dividendelor investite de reclamant ca acționar majoritar în perioada 2000 - 2004, expertiza a calculat în raport cu rezultatele contului de profit și pierderi, pentru anii 2000 - 2004, că din profitul realizat la, în sumă de 19.070.731.445 ROL, suma de 10.801.664.940 ROL constituie dividendele cuvenite reclamantului, acționar majoritar în procent de 56,64%. aferente anilor 2001 - 2003 în sumă de 6.792.170.246 ROL au fost reinvestite de către reclamant, cele aferente anului 2000, în sumă de 83.652.000 ROL au fost încasate de acesta iar dividendele pentru anul 2004, în sumă de 3.925.842.694 ROL nu au fost încasate deoarece reclamantul și-a pierdut calitatea de acționar la 06.12.2004. Expertiza a concluzionat că reclamantul nu a beneficiat de dividendele aferente anilor 2001 - 2004 în sumă totală de 10.718.012.940 ROL, evidențiind și investițiile efectuate de reclamant din dividendele cuvenite.
Investițiile urmează să fie reevaluate în vederea despăgubirii celui ce le-a efectuat, respectiv reclamantul, care în cauză este cumpărător de bună-credință, cu atât mai mult cu cât pârâta, deși cunoștea încă din 2003 pretențiile privind dividendele, a procedat la înstrăinarea pachetului de acțiuni fără a reevalua patrimoniul, care suferise îmbunătățiri prin acele investiții.
Referitor la al treilea capăt de cerere, privind cheltuielile de judecată efectuate cu ocazia intervenției în procesul comercial inițiat de împotriva APAPS, acesta este nefondat. Chiar dacă prejudiciul suferit nu poate fi contestat, nu are totuși legătură cu obiectul cauzei, neputându-se face aplicarea art.274 Cod procedură civilă. În acel proces reclamantului i s-au respins susținerile și, ca atare, a pierdut cauza. De asemenea, nu pot fi aplicate nici prevederile răspunderii civile delictuale, nefiind îndeplinite condițiile acestui tip de răspundere.
În ceea ce privește capătul de cerere privind daunele-interese, acesta nu este fondat în raport cu prevederile art.1020 și 1021 Cod civil, dispozițiile respective nefiind aplicabile în speță întrucât nu s-a constatat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, ci nulitatea absolută a acestuia. Nu pot fi aplicate dispozițiile privind răspunderea civilă delictuală, întrucât prejudiciul nu a fost dovedit astfel că nu poate fi apreciat ca cert și nici răspunderea civilă contractuală, din moment ce contractul a fost constatat nul.
În raport cu dispozițiile art.274 Cod procedură civilă pârâta datorează și cheltuielile de judecată în sumă de 7.300 RON, efectuate de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe comerciale au declarat apel atât reclamantul cât și pârâta în cauză.
Prin apelul declarat de reclamantul, timbrat și în termen legal, s-a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii și a celor două capete de cerere respinse de către tribunal, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat, în esență, în primul rând că în mod netemeinic și nelegal s-a respins capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecată efectuate de reclamant în procesul comercial. Apelantul-reclamant a fost cumpărător de bună-credință al acțiunilor iar contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni a fost declarat nul stabilindu-se culpa procesuală a vânzătorului AVAS care îl garantase pe cumpărător în chiar cuprinsul contractului referitor la faptul că este singurul proprietar al acțiunilor, vânzarea acestora făcându-se libere de orice sarcini și cu transmiterea drepturilor și obligațiilor prevăzute legal pentru acționari. În perioada iunie 2000 - noiembrie 2004 apelantul-reclamant și-a exercitat cu bună-credință calitatea de acționar majoritar, îndeplinindu-și obligațiile asumate, spre deosebire de AVAS. Apelantul-reclamant a intervenit în procesul comercial în susținerea AVAS, s-a adresat instituțiilor implicate, recurgând la toate mijloacele oferite de lege pentru a salva contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni. acțiunilor nu îi este imputabilă acestuia, prejudiciul material suferit astfel fiind clar și cuantificabil, cuprinzând inclusiv cheltuielile de judecată efectuate pentru salvarea contractului. În plus temeiul juridic invocat pentru acest capăt de cerere nu au fost dispozițiile art.274 Cod procedură civilă ci ale art.969 Cod civil.
Prin al doilea motiv de apel s-a arătat că respingerea capătului de cerere privind daunele-interese s-a făcut în mod netemeinic și nelegal.
Apelantul-reclamant a fost cumpărător de bună-credință, căruia niciodată nu i s-a imputat vreo culpă atât la momentul licitației dar și ulterior, în calitate de acționar majoritar. Dimpotrivă, FPS (în prezent AVAS) a fost criticat că nu a respectat legea la organizarea unei licitații anterioare, care nu are legătură cu apelantul-reclamant. Prin sentința civilă nr.134/01.06.2001 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr.3105/2001, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.6569/06.11.2002 a Curții Supreme de Justiție s-a admis în parte acțiunea, s-a validat licitația anterioară din 11.02.2000 în favoarea reclamantei și s-a constatat nulitatea actelor ulterioare, inclusiv a licitației și a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni în care a fost implicat apelantul-reclamant. Chiar Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței nr.134/01.06.2001. Prin această sentință nu s-a dispus și revenirea în patrimoniul APAPS a pachetului de acțiuni, vândut către ca urmare a anulării contractului acestuia.
a solicitat și obligarea AVAS la plata unei amenzi civile până la încheierea contractului conform procesului-verbal de licitație din 11.02.2000, cererea fiind admisă de Judecătoria Ploiești deși nu se făcuse dovada declarării executării silite a sentinței nr.134/2001.
Ulterior a formulat o nouă acțiune în sensul de a se constata că dreptul de proprietate asupra pachetului majoritar de acțiuni i s-a transmis, pronunțându-se o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiune care a fost admisă în parte, sub acest aspect, prin sentința nr.3542/31.10.2003 a Tribunalului Prahova.
Or, în acest context, prima instanță a reținut în mod greșit că nu ar fi aplicabile prevederile art.1020 și 1021 Cod civil, deoarece chiar dacă nu s-a dispus expres rezoluțiunea contractului, efectele juridice ale sentinței nr.134/01.06.2001 produc o rezoluțiune de drept a acestuia și pentru ca AVAS nu și-a respectat obligațiile contractuale datorează, în consecință, daune interese în baza art.1021 Cod civil, pe baza răspunderii contractuale.
Instanța de fond a apreciat în mod greșit și că răspunderea delictuală nu poate fi invocată, deși în raport cu dispozițiilor art.998, 1000 alin.3 cod civil AVAS are, cel mult în subsidiar, o răspundere delictuală în raport cu comportamentul său de rea-credință.
De asemenea, prejudiciul cauzat apelantului est dovedit și cert, având în vedere că în perioada 2000 - 2004, apelantul-reclamant a depus eforturi pentru îmbunătățirea activității, ceea ce ar fi permis, în baza unei proiecții anticipative nu numai obținerea unui profit substanțial în viitor dar a condus și la obținerea unor dividende în perioada 2000 - 2004, care au fost reinvestite.
Tribunalul a apreciat în mod greșit și că nu ar fi aplicabilă răspunderea civilă contractuală, deși în mod evident AVAS și-a încălcat obligațiile contractuale, reținându-i-se reaua-credință în operația de privatizare a ceea ce atrage suportarea prejudiciului produs celeilalte părți.
Intimata-pârâtă AVAS a formulat întâmpinare împotriva motivelor de apel susținute de către apelantul-reclamant, solicitând respingerea apelului acestuia, ca nefondat.
Prin apelul pârâtei AVAS, formulat de aceasta, în termen legal, nu numai împotriva sentinței nr.5119/13.04.2007 dar și împotriva încheierii de ședință din data de 18.11.2005 prin care tribunalul a respins în aceeași cauză excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă s-a solicitat schimbarea sentinței comerciale atacate precum și a încheierii de ședință de la 18.11.2005, în primul rând în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind prescrisă sau, în subsidiar, în sensul respingerii și a capetelor de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente prețului acțiunilor și la plata dividendelor, în primul rând ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă sau ca nefondată, cu respingerea cererii de obligare a AVAS la plata sumei de 7.300 RON, cheltuieli de judecată și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate, intimatul-reclamant urmând să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate atât în fond cât și în apel.
În motivarea apelului s-a arătat, în primul rând, că încheierea de la 18.11.2005 prin care s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune nu conține nici un fel de motivare, constituind astfel o încălcare a prevederilor art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata unor sume de bani ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.12/27.03.2000 încheiat de părți, prin sentința civilă definitivă nr.134/01.06.2001 a Curții de Apel Ploiești rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.6569/14.11.2002 a Curții Supreme de Justiție.
Potrivit art.32, 28 din OUG nr.88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr.44/1998, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.99/1999 termenul de prescripție pentru introducerea cererii prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de respectivul act normativ ori se valorifică un drept conferit de acesta este de 3 luni de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat ori de la nașterea dreptului. Or, data nașterii dreptului intimatului-reclamant de a solicita returnarea prețului și eventualele despăgubiri, ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de privatizare este data de 01.06.2001 la care prin hotărâre judecătorească a intervenit această constatare. Prin urmare, cererea de chemare în judecată a fost formulată la 27.07.2005, după împlinirea termenului de prescripție menționat.
De asemenea, și termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.1 alin.1 coroborat cu art.3 din Decretul nr.167/1958 era împlinit la 01.06.2004 în raport cu data de 01.06.2001.
În mod greșit instanța de fond a apreciat că momentul de la care începe să curgă termenul respectiv este data la care sentința nr.134/01.06.2001 a rămas irevocabilă, deoarece în raport cu art.7208Cod procedură civilă aceasta a rămas definitivă și executorie și a produs efecte juridice de la momentul pronunțării.
În continuarea motivelor de apel, apelanta-pârâtă a susținut o serie de critici comune în legătură cu admiterea de către tribunal a primelor două capete de cerere din acțiunea reclamantului.
Astfel, sub un prim aspect, în condițiile în care răspunderea pârâtei nu putea fi contractuală ci o răspundere civilă delictuală, potrivit art.998-999 Cod civil, tribunalul trebuia să analizeze îndeplinirea condițiilor generale ale acestora din urmă, or, nu s-a reținut administrarea nici unei dovezi sub acest aspect.
De asemenea, s-au admis pretenții care se exclud reciproc, astfel că hotărârea pronunțată este contradictorie. Tribunalul nu putea admite decât unul dintre cele două capete de cerere pentru că nu se poate reține în același timp drept argumentare desființarea calității de acționar, respectiv, existența unui drept în calitate de acționar.
Instanța de fond a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive în raport cu capătul de cerere nr.2 privind dividendele actualizate. Excepția respectivă era întemeiată, trebuind să fie admisă, deoarece contractul părților nu obliga reclamantul să investească dividendele obținute, iar acestea au revenit și în consecință de la aceasta, iar nu de la AVAS poate fi cerută restituirea lor.
Tribunalul a reținut fără justificare expertiza tehnică contabilă drept o probă concludentă, în condițiile în care expertul care a întocmit-o a fost sancționat pe linie profesională, și nu a arătat temeiurile de drept care i-au format convingerea asupra soluției pronunțate.
O parte din sumele la care a fost obligată pârâta erau supuse prescripției, fiind calculate în mod greșit de către expert.
Motivarea succintă a hotărârii constituie o atingere adusă nu numai normelor interne ci și dispozițiilor art.6 alin.1 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil.
De asemenea, în legătură cu admiterea fiecăruia dintre primele două capete de cerere, apelanta a mai invocat în motivarea apelului, următoarele:
Referitor la capătul de cerere privind dobânda legală de 6% pe an, apelantul a susținut în primul rând că hotărârea atacată este contrară prevederilor art.43 Cod comercial, în condițiile în care obligația principală, privind restituirea prețului de către AVAS nu a fost scadentă până la efectuarea voluntară a plății. Oricum, suma cu titlu de preț a fost încasată justificat și legal de către pârâtă la încheierea contractului.
Referitor la capătul de cerere privind dividendele reactualizate, prin hotărârea atacată s-au nesocotit efectele nulității absolute, precum și principiul forței obligatorii a unui titlu executoriu iar reclamantul a confundat proprietatea asupra acțiunilor cu proprietatea asupra investițiilor.
Pe de altă parte, prin cererea de declarare a apelului său, AVAS a solicitat să se dispună și suspendarea executării sentinței atacate până la soluționarea apelului.
Prin încheierea de la 22.11.2007 Curtea a respins cererea respectivă, ca neîntemeiată, pentru motivele cuprinse în hotărârea menționată.
La cererea părților s-a încuviințat acestora administrarea probei cu înscrisuri, în dovedirea susținerilor pe care le-au formulat, și s-a respins proba testimonială solicitată de apelantul-reclamant precum și proba cu expertiză contabilă solicitată de apelanta-pârâtă, ca neutile soluționării cauzei.
Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește apelul formulat de pârâta AVAS, referitor la primul motiv de apel invocat în legătură cu greșita respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, prin încheierea de la 18.11.2005, trebuie avut în vedere că potrivit dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau de fond care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii. Tribunalul a procedat în acest sens pronunțându-se mai întâi asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune prin încheierea de la 18.11.2005, care, potrivit art.282 alin.2 Cod procedură civilă, este supusă apelului odată cu fondul. Contrar susținerilor apelantei-pârâte, prin încheierea respectivă s-a motivat, totuși, fie și în mod succint, soluția de respingere a excepției, din formularea acesteia rezultând că termenul de prescripție general de 3 ani nu era împlinit la data cererii de chemare în judecată, 27.07.2005, începând să curgă nu la data de 01.06.2001, când a fost pronunțată sentința civilă nr.134 ci la data de 14.11.2002 când a fost respins recursul declarat împotriva acesteia prin decizia civilă nr.6569.
Tribunalul a respins, însă, în mod greșit excepția respectivă.
Pretențiile reclamantului, astfel cum sunt formulate și întemeiate în drept în cuprinsul acțiunii, au fost solicitate ca urmare și în raport cu constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.12/27.03.2000 prin sentința civilă nr.134 pronunțată la 01.06.2001 în dosarul nr.3105/2001 de către Curtea de Apel Ploiești - Secția Comercială. La momentul pronunțării sentinței respective potrivit dispozițiilor legale aplicabile (art.3 pct.1 și art.7208Cod procedură civilă), judecata cauzei în primă instanță a fost de competența curții de apel, sentința pronunțată de aceasta fiind definitivă și executorie și supusă doar recursului la Curtea Supremă de Justiție.
De la data de 01.06.2001, când s-a constatat nulitatea absolută a contractului, prin sentința menționată, reclamantul putea și trebuia să cunoască faptul că poate cere eventuale despăgubiri în primul rând în ceea ce privește restituirea prețului plătit pentru acțiuni, dobânzi, etc. în condițiile în care sentința nr.134/01.06.2001 pronunțată în materie comercială era definitivă și, de asemenea, putea fi pusă în executare silită, desigur nu sub aspectul constatării nulității absolute ci al celorlalte dispoziții, pentru aceasta nefiind necesar caracterul irevocabil al hotărârii în discuție. Prin urmare, la data de 01.06.2001 s-a născut dreptul material la acțiune și de la acea dată începe să curgă termenul de prescripție cu privire la acesta. Odată constatată ineficiența actului juridic, pentru reclamant s-a născut dreptul de a cere restabilirea situației anterioare încheierii actului, nu numai referitor la restituirea prețului plătit pentru cumpărarea acțiunilor, ci inclusiv sub aspectul valorificării unor pretenții derivate, accesorii acestuia. De asemenea, prescripția dreptului la acțiune în realizarea pretenției principale atrage în cadrul aceluiași regim juridic și prescripția dreptului la acțiune pentru plata pretențiilor accesorii, cum este cazul pretențiilor formulate prin primele două capete de cerere al acțiunii în speță.
Deși contractul anulat a fost încheiat în baza prevederilor legale în materia privatizării în vigoare la acea dată, în speță nu este aplicabil termenul prevăzut de art.3228din OUG nr.88/1997 astfel cum fost modificată prin Legea nr.99/1999, deoarece termenul special respectiv, de 3 luni, privește atacarea unei operațiuni sau a unui act prevăzut de actul normativ menționat sau valorificarea unui drept conferit de acesta, iar aceste aspecte sunt distincte de obiectul capetelor de cerere formulate prin acțiunea reclamantului.
În cauză este aplicabil termenul de prescripție extinctivă de 3 ani, prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, care s-a împlinit anterior formulării cererii de chemare în judecată, dreptul material la acțiune fiind prin urmare, prescris.
În condițiile pronunțării sentinței nr.134/01.06.2001 cu privire la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, nu se poate pretinde ineficiența dispoziției sub aspectul menționat referitor la transmiterea proprietăți asupra acțiunilor în lipsa unei hotărâri de repunere în situația anterioară, deoarece constatarea nulității absolute a actului produce efecte retroactiv, considerându-se că actul nu a existat. În același context, dreptul la acțiune pentru eventuale despăgubiri include în primul rând repunerea în situația anterioară sub aspectul restituirii prețului acțiunilor dar se referă și la eventuale alte despăgubiri accesorii în raport cu prețul și cu contractul părților. Dreptul reclamantului la acțiune nu poate fi considerat a fi încă în vigoare nici în raport cu susținerile acestuia referitoare la suspendarea sau întreruperea cursului prescripției. Reclamantul a formulat o cerere de repunere în situația anterioară care însă s-a perimat, precum și o cerere de intervenție în dosarul nr.74/2003, care a fost respinsă. Or, introducerea unor astfel de cereri de chemare în judecată nu este în măsură să întrerupă prescripția dacă acestea s-au perimat sau au fost respinse, potrivit art.16 paragraf 2 din Decretulnr.167/1958. Nu constituie un motiv în măsură să fi întrerupt curgerea prescripției nici pretinsa recunoaștere a pretențiilor de către AVAS conform procesului-verbal de conciliere din 25.11.2004. Din cuprinsul acestui înscris rezultă că recunoașterea AVAS este expresă și clară doar în privința prețului acțiunilor, a cărui restituire nu este, însă, pretinsă în litigiul de față, iar nu și în privința dobânzilor, dividendelor sau daunelor interese pretinse de reclamant. Neprobându-se o recunoaștere legală și neechivocă în raport cu obiectul pretențiilor reclamantului, nu poate fi reținută aplicarea în cauză a prevederilor art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958.
Prin încheierea din 07.04.2003 a Curții Supreme de Justiție s-a dispus suspendarea executării silite cu privire la sentința nr.134/01.06.2001 până la soluționarea, în sensul respingerii, a recursului în anulare declarat împotriva acesteia, soluționare care a intervenit la 03.11.2003, când a încetat de drept și suspendarea executării, reluându-se cursul prescripției. În raport cu respectiva suspendare a executării nu se poate reține întreruperea curgerii prescripției ci doar suspendarea acesteia.
Potrivit art.15 alin.1 din Decretul nr.167/1958, după încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul curs înainte de suspendare.
Prin urmare, prescripția dreptului material al reclamantului la acțiune a curs cu începere de la data nașterii acestui drept, 01.06.2001, până la data suspendării executorii, 07.04.2003 și și-a reluat cursul la data la care s-a soluționat recursul în anulare, respectiv 03.11.2003. În raport cu aceste date simplul calcul arată că termenul de 3 ani de prescripție s-a împlinit cu mult înaintea datei de 27.07.2005 când a fost formulată cererea de chemare în judecată.
De la momentul împlinirii termenului de prescripție reclamantul nu mai poate cere repunerea în situația anterioară încheierii contractului cu privire la prețul plătit pentru cumpărarea acțiunilor și nici să formuleze pretenții cu caracter accesoriu de natura celor din cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, fiind întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, motivul de apel referitor la această excepție este fondat, cu consecința admiterii apelului și, în mod corespunzător, a admiterii ca atare a excepției respective dar doar cu privire la cele două capete de cerere din acțiunea reclamantului, admise de tribunal prin sentința apelată.
În ceea ce privește capetele de cerere respinse de tribunal ca neîntemeiate, pe fond, Curtea apreciază că în cazul în care s-ar avea în vedere în apel respingerea lor în raport cu excepția prescripției s-ar crea apelantei-pârâte o situație mai grea în propria cale de atac decât aceea din hotărârea apelată, ceea ce ar fi contrar prevederilor art.296 teza II Cod procedură civilă.
Soluționarea apelului formulat de apelanta-pârâtă în raport doar cu motivul de apel referitor la excepția menționată face inutilă analiza celorlalte motive susținute de apelanta-pârâtă prin cererea de apel.
În ceea ce privește apelul formulat de apelantul-reclamant, motivul de apel prin care s-a criticat respingerea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată efectuate în contextul procesului comercial inițiat de către, este nefondat.
Astfel, sumele pretinse au fost plătite de apelant cu titlu de cheltuieli de judecată în procesul menționat, inclusiv în recursul în anulare.
Potrivit art.274 alin.1 Cod procedură civilă, poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, partea care în proces a căzut în pretenții, față de aceea care a avut câștig de cauză. În cauzele constituind obiectul procesului comercial la care a făcut referire apelantul, acesta nu a avut câștig de cauză ci, dimpotrivă, nu i-au fost admise cererile. Prin urmare nici măcar în cauzele respective apelantul nu a obținut dreptul de a-i fi acordate cheltuielile de judecată efectuate, ceea ce exclude și posibilitatea de a solicita aceste cheltuieli pe cale separată, cu atât mai mult în raport cu AVAS, împreună cu care a avut aceeași poziție procesuală în acele cauze.
Apelantul nu a făcut dovada că în cauzele menționate AVAS ar fi săvârșit, prin prepușii săi, vreo faptă de natură să atragă sub aspectul în discuție aplicarea dispozițiilor legale privind răspunderea civilă delictuală.
De altfel se susține de către apelant întemeierea capătului de cerere privind acele cheltuieli de judecată pe dispozițiile art.969 Cod civil, implicând răspunderea contractuală, în sensul că din moment ce procesul s-a pierdut în condițiile în care s-a reținut doar culpa AVAS, cheltuielile de judecată efectuate de apelant constituie un prejudiciu cauzat acestuia de către AVAS, căreia îi revine obligația de a-l repara. Or, efectuarea cheltuielilor de judecată de către apelant nu a intervenit în baza contractului de privatizare încheiat de către părțile în litigiu ci în raport cu un demers procesual al apelantului în care acesta a urmărit un interes propriu, acela de a menține contractul respectiv, indiferent dacă același interes a fost vizat și de AVAS.
Cu privire la contractul părților în cauză s-a constatat nulitatea absolută pe cale de consecință, în raport cu reconsiderarea pe cale judecătorească a valabilității unei licitații anterioare cu privire la aceleași acțiuni, urmare a unui proces inițiat după încheierea contractului părților în cauză. Cunoașterea, la momentul încheierii contractului, a riscului cu privire la adjudecarea licitației anterioare, de la 11.02.2000 în favoarea, a constituit un aspect care viza în egală măsură ambele părți contractante.
Oricum, anularea contractului părților în litigiu nu a intervenit în raport cu modul de încheiere a lui sau de executare de către părți a obligaților asumate prin contract, iar la momentul încheierii acestuia nu se poate reține că exista un alt proprietar al acțiunilor, că acestea ar fi fost grevate de sarcini sau nu s-ar fi transmis și drepturile și obligațiile prevăzute legal pentru titularul acțiunilor.
În legătură cu cel de-al doilea motiv de apel, tribunalul a reținut în mod corect prin considerentele sentinței apelate că dispozițiile art.1020 și 1021 Cod civil invocate nu sunt aplicabile în cauză, din moment ce prin sentința nr.134/01.06.2001 a Curții de Apel Ploiești - Secția Comercială nu s-a constatat intervenirea condiției rezolutorii ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate de către AVAS ci nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni.
După cum s-a mai arătat, constatarea nulității absolute a actului produce efecte retroactiv, considerându-se că actul nu a existat, astfel că nu poate fi invocat pentru pretinderea de daune-interese.
Apelantul a avut cunoștință despre pronunțarea sentinței nr.134/01.06.2001, având caracter definitiv și executoriu. Indiferent de existența dreptului său de a ataca sentința respectivă în vederea menținerii contractului în baza căruia devenise acționar, în raport cu sentința respectivă efectul juridic al constatării nulității absolute a contractului s-a produs între părți de la momentul pronunțării, astfel că ulterior apelantul nu mai era îndreptățit să considere contractul în curs de executare sau calitatea de acționar existentă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât în căile de atac formulate cererile i-au fost respinse.
În acest context, este întrutotul greșită susținerea apelantului în sensul că deși nu s-a dispus expres și rezoluțiunea contractului efectele juridice ale sentinței menționate ar fi în măsură să producă o rezoluțiune de drept a contractului în cadrul căreia se poate reține încălcarea de către AVAS a obligațiilor asumate.
Prin urmare, susținerile apelantei referitoare la îndeplinirea cu bună-credință a obligațiilor sale contractuale, spre deosebire de AVAS, nu pot fi reținute ca fiind îndreptățite, după cum nu pot avea relevanță în cauză nici aspectele susținute cu privire la pronunțarea sentinței nr.134/01.06.2001, din moment ce aceasta are autoritate de lucru judecat în raport cu dreptul intern.
Nici susținerile apelantului referitoare la aplicarea, în subsidiar, a răspunderii civile delictuale în temeiul art.998 și art.1000 alin.3 Cod civil nu sunt fondate, în condițiile în care apelantul nici nu a susținut nici nu a dovedit în concret îndeplinirea în mod integral a cerințelor legale în acest sens.
În ceea ce privește cuantificarea prejudiciului expertiza contabilă întocmită la judecata în primă instanță a procedat la calcularea estimativă în cea mai mare parte a sumelor care s-ar cuveni reclamantului fără să se constituie și într-o probă concludentă cu privire la îndeplinirea condițiilor legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale. În plus, prejudiciul este invocat de către apelantul-reclamant în cea mai mare parte în raport cu demersurile întreprinse în calitate de acționar după pronunțarea sentinței nr.134/01.06.2001 când nu mai avea această calitate, ceea ce înlătură fundamentul unei proiecții asupra unor venituri viitoare în calitatea respectivă.
Prin urmare, dat fiind și caracterul nefondat al motivelor de apel, care atrage respingerea ca atare a apelului declarat de apelantul-reclamant, sentința primei instanțe apare ca fiind temeinică și legală sub aspectul respingerii capetelor de cerere privind cheltuielile de judecată și daunele interese, dispozițiile ei în acest sens urmând să fie menținute.
Având în vedere considerentele arătate, Curtea, în baza art.296 Cod procedură civilă, va admite apelul formulat de apelanta AVAS, va schimba în parte sentința comercială atacată precum și încheierea de ședință din 18.11.2005 în sensul că va admite excepția prescripției dreptului la acțiune referitor la capetele de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente prețului acțiunilor și la plata dividendelor și va respinge aceste capete de cerere, constatând prescris dreptul la acțiune, obligând reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 28.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și menținând dispozițiile sentinței referitoare la respingerea capetelor de cerere privind contravaloarea cheltuielilor de judecată și a daunelor interese.
Totodată, va respinge apelul formulat de apelantul și în temeiul art.274 Cod procedură civilă va obliga intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă AVAS a sumei de 11.900 lei, cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cu sediul în B, str. -. -, nr.50, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.5119/13.04.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr- precum și împotriva încheierii de ședință din data de 18.11.2005.
Schimbă în parte sentința comercială atacată precum și încheierea de ședință din 18.11.2005 în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune referitor la capetele de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente prețului acțiunilor și la plata dividendelor.
Respinge capetele de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente prețului acțiunilor și la plata dividendelor, constatând prescris dreptul la acțiune.
Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 28.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține dispozițiile sentinței referitoare la respingerea capetelor de cerere privind contravaloarea cheltuielilor de judecată și a daunelor interese.
Respinge apelul formulat împotriva aceleiași sentințe comerciale de apelantul-reclamant cu domiciliul în Italia, localitatea, nr.13, provincia, și cu domiciliul ales la. - & Asociații" cu sediul profesional în B,-, -.1,.3,.12, sector 3.
Obligă intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă AVAS a sumei de 11.900 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.02.2008.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Red.Jud.
Tehnored.
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Horia Mihăianu
