Spete pretentii comerciale. Decizia 99/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 99/A-
Ședința publică din 16 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru judecător
- -, judecător
- -, grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 538/C din 06.06.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, precum și suspendarea executării sentinței, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC SA-REPREZENTAT DE LICHIDATOR JUDICIAR EXPERT P, cu sediul în Pitești,-,.1,.17, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata - reclamantă prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsă fiind apelanta - pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatei- reclamante, având cuvântul, precizează că înțelege să nu mai susțină cererea de suspendare având în vedere că apelul se soluționează la acest termen, astfel că aceasta a rămas ca fără obiect.
Precizează că nu mai are cereri de formulat și depune la dosar concluzii scrise și copia deciziei nr.1158/6.04.2009 a ca practică judiciară.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Av. având cuvântul pentru intimata- reclamantă SC SA, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele menționate în concluziile scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată.
Precizează că, instanța în mod corect a respins excepția de necompetență materială, deoarece potrivit art.8 și art. 10 alin.4 din Cod de procedură civilă cererile împotriva unor categorii de persoane juridice se pot face și la instanțele din reședința de județ unde își are domiciliul reclamantul, respectiv în litigiile având ca obiect obligații comerciale competența este alternativă, cererea putând fi introdusă la instanța de la locul plății, astfel că reclamanta a înțeles să aleagă instanța competentă din punct de vedere teritorial Tribunalul Comercial Argeș.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, aceasta este de asemenea neîntemeiată, urmând a fi respinsă deoarece în speță este vorba de recuperarea prejudiciului pentru imobilul retrocedat în natură fostului proprietar, astfel că termenul este cel general de 3 ani și nu cel de o lună prev.de art.39 din Legea nr.137/2002. De altfel, nici excepția prescripției nu poate fi primită față de data ieșirii din patrimoniul societății a bunului imobil respectiv.
Precizează că prejudiciul suferit de reclamantă nu poate fi limitat la valoarea contabilă, având în vedere chiar dispozițiile art.324alin.2 din OUG nr.88/1997 care stabilesc ca instituțiile publice implicate în privatizare vor plăti societăților comerciale o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor.
CURTEA
Constată că prin sentința nr.538/C/01.06.2009 a Tribunalului Comercial Argeșa fost admisă în parte acțiunea formulată de SC SA și a fost obligată pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să plătească reclamantei 1.187.660 lei cu titlu de despăgubiri.
Pentru a decide astfel,tribunalula constatat că SC SA a solicitat obligarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) la plata sumei de 2.500.000 lei reprezentând contravaloarea activului teren și clădiri situate în Municipiul Pitești, ce au ieșit din patrimoniul acesteia printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Tribunalul, mai arată că pârâta a depus întâmpinare invocând excepția necompetenței teritoriale a instanței, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prescripției dreptului la acțiune; iar pe fond a solicitat ca despăgubirile să fie limitate la 90,19%, conform procesului verbal de vânzare-cumpărare de acțiuni, diferența urmând a fi suportată de ceilalți acționari.
Prin încheierea din 27.11.2008 atribunaluluia fost respinsă excepția privind lipsa competenței teritoriale de soluționare a cauzei, a netimbrării acțiunii și a prescripției dreptului la acțiune.
Cu privire la excepția netimbrării acțiuniitribunalula reținut că potrivit art.77 din Legea nr.85/2006, toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru recuperarea creanțelor sunt scutite de taxa de timbru.
Cu privire la excepția lipsei competenței teritoriale a Tribunalului Comercial Argeșs -a reținut că textul art.10 Cod pr.civilă, atribuie acestei instanțe competența de a soluționa prezentul litigiu.
În fine, cu privire la prescripția dreptului material la acțiune, s-a reținut că în cauză este aplicabil termenul general de 3 ani și nu termenele indicate de pârâtă.
Analizând pe fond litigiul,tribunalula constatat că reclamanta s-a privatizat în anul 2000 în temeiul OUG nr.88/1997, iar la data privatizării exista în patrimoniul reclamantei activul teren în suprafață de 1040,53 mp. și clădiri, situat în Pitești,-, care, ulterior, au fost revendicate de moștenitorii foștilor proprietari.
În consecință,tribunalula constatat că în temeiul art.324din OUG nr.88/1997, reclamanta este îndreptățită să fie despăgubită de pârâtă cu suma ce reprezintă echivalentul bănesc al prejudiciului suferit, valoarea imobilului teren și clădirile nr.5, 6, 8 și 9 fiind evaluate la 1.187.660 lei.
La 09.07.2009 AVAS a declarat apel, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.
1. Greșit prima instanță a respins excepția lipsei competenței teritoriale a Tribunalului Comercial Argeș.
Se arată că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art.5 și art.10 pct. 1 Cod pr.civilă.
2. Greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune.
Se susține că dreptul reclamantei la despăgubirile prevăzute de art.324din OUG nr.88/1997 s-a născut la momentul la care hotărârea de restituire a rămas irevocabilă și nu la momentul la care foștii proprietari și-au valorificat dreptul de restituire în natură.
De asemenea, se susține că termenul de prescripție al dreptului la acțiune este de o lună, conform art.39 din Legea nr.137/2002 sau de 3 luni, conform art.3228din OUG nr.88/1997.
3. Greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii deoarece nu au fost dovedite condițiile acțiunii în despăgubiri.
4. Greșit a fost obligată pârâta la plata despăgubirilor stabilite prin luarea în considerare a valorii de circulație a imobilelor și nu cea contabilă.
Se mai arată că instanța nu a ținut cont de dispozițiile art.30 alin.1 din Legea nr.137/2002 care limitează valoarea despăgubirilor la 50% din prețul plătit de cumpărător pentru valoarea acțiunilor.
Apelul nu este fondat.
1. Nu este fondată prima critică. Curtea constată că cererea în obligare la despăgubiri formulată de reclamantă are natura unei cereri în răspundere contractuală pentru prejudiciul suferit de dobânditorul acțiunilor evins de bunurile transferate prin actul de privatizare.
Curtea constată că și în lipsa textului special consacrat în art.324din OUG nr.88/1997 acționarul evins de o parte din bunurile transmise în procesul privatizării avea dreptul la despăgubiri pentru că statul trebuia să garanteze transferul drepturilor.
În consecință, în speță, sunt aplicabile regulile art.8 și art.10 pct.4 Cod pr.civilă, având în vedere că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în municipiul Pitești.
2. Nu sunt fondate nici aceste critici.
Apelanta susține că dreptul la acțiune al reclamantei s-ar fi născut la data rămânerii irevocabile a hotărârii de restituire a imobilelor, invocând faptul că după acest moment reclamanta a rămas doar un simplu posesor.
Curtea constată că apelanta nu invocă un argument legal în susținerea tezei sale.
În lipsa unei reguli legale care să prevadă expres momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție al acțiunii în despăgubire se aplică regula generală.
Reclamantul a suferit prejudiciul nu la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii de restituire, ci la momentul la care a ieșit efectiv bunul din stăpânirea lui. Până atunci el exploata bunul, culegând fructele și avea prescripției dreptului la acțiune în executarea hotărârii de restituire.
Cu privire la întinderea termenului de prescripție a acțiunii în despăgubiri.
Apelanta susține că trebuia să se aplice termenul de o lună prevăzut de art.39 din Legea nr.137/2002 sau termenul de 3 luni prevăzut de art.3228din OUG nr.88/1997.
Potrivit art 39 din Legea nr. 137/2002ermenul de prescripție pentru introducerea cererii prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de prezenta lege, deOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, precum și de celelalte legi speciale din domeniul privatizării ori se valorifică un drept conferit de acestea este de o lună de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat ori de la data nașterii dreptului, cu excepția cererilor privind executarea obligațiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni ale societăților comerciale privatizate, precum și a celor în desființarea acestor contracte cărora li se aplică termenul general de prescripție.
De asemenea, potrivit art. 3228din OUG nr. 88 /1997,termenul de prescripție pentru introducerea cererii prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut în prezenta ordonanță de urgență ori se valorifică un drept conferit de aceasta este de 3 luni de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat ori de la data nașterii dreptului.
Analizând aceste reguli curtea constată că termenul de o lună prevăzut de art.39 din Legea nr.137/2002 este aplicabil doar operațiunilor de privatizare și că însăși textul prevede că pentru obligațiile rezultate din contractul de privatizare se aplică termenul general.
Această excepție nu este prevăzută în regula art.3228, abrogat prin primul text însă ea se presupune,
În consecință, curtea constată că termenul de prescripție aplicabil acțiunii reclamantului este cel general de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958.
3. Nu este fondată nici această critică.
Potrivit dispozițiilor art. 324din OUG nr.88/1997Instituțiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat. (2) Instituțiile publice implicate vor plăti societăților comerciale prevăzute la alin. (1) o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. (3) Despăgubirea prevăzută la alin. (2) se stabilește de comun acord cu societățile comerciale, iar în caz de divergență, prin justiție. (4) Imobilele preluate de stat în baza unor legi, acte administrative sau hotărâri judecătorești de confiscare, constând în terenuri și clădiri evidențiate în patrimoniul societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare, în absența cărora realizarea obiectului de activitate al acestor societăți comerciale este împiedicată în asemenea măsură încât, ca urmare a acestei restituiri, societatea comercială nu ar mai putea să-și continue activitatea și ar urma să fie supusă dizolvării și lichidării, nu vor fi restituite în natură. (5) În cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă societățile comerciale sunt obligate la plata echivalentului bănesc al imobilelor, instituțiile publice implicate vor plăti direct fostului proprietar suma prevăzută în hotărâre. (6) Statul garantează îndeplinirea de către instituțiile publice implicate a obligațiilor prevăzute în prezentul articol.
Curtea constată că la dosar a fost depus procesul verbal de executare încheiat la 20.05.2008 de executorul judecătoresc (9); sentința nr.3725/2006 a Judecătoriei Pitești prin care a fost obligată SC SA să lase în deplină proprietate imobilele teren de 1040,53 mp. situat în- și a construcțiilor 5, 6, 8 și 9 situate pe acest teren rămasă definitivă prin decizia nr.701/04.05.2007 a Tribunalului Argeș (10-22); și contractul de vânzare-cumpărare acțiuni (24-29).
În consecință, reclamanții au dovedit întrunirea condițiilor acțiunii în despăgubiri prevăzut de art.324 din OUG nr.88/1997.
4. Nu este fondată nici această critică.
Curtea constată că potrivit alin.2 din textul art.324din OUG nr.88/1997 instituțiile publice implicate în privatizare trebuie să plătească odespăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului suferit prin restituirea imobilului.
În consecință, se constată că însăși legea obligă la o justă despăgubire. Or, prejudiciul real suferit de reclamantă constă din valoarea bunului imobil de care a fost evins. În acest sens curtea face trimitere la aplicarea regulilor art.1344 cod civil care obligă pe vânzător să plătească valoarea bunului evins de la data evicțiunii.
Având în vedere acest raționament, curtea constată că evaluarea despăgubirilor la valoarea de circulație a imobilelor este legală.
În fine, curtea constată că nu este fondată nici critica prin care apelanta arată că ar fi fost încălcată regula art.30 alin.2 din Legea nr.137/2002.
Potrivit textului arătat,în toate cazurile valoarea despăgubirilor acordate potrivit art. 27 - 29 nu va putea depăși cumulat 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător. (2) Statul garantează plata de către instituțiile publice implicate a acestor despăgubiri în limita prevăzută la alin. (1).
Observând că valoarea contractului a fost de 7.930.275 mii lei și că valoarea despăgubirii acordate este de 1.187.660 lei, se observă că nu a fost încălcată regula art.30 alin.1 și 2 din Legea nr.137/2002.
În consecință criticile apelantei nu sunt fondate.
Văzând și dispozițiile art.296 Cod pr.civilă se va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 538/C din 06.06.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC SA-REPREZENTAT DE LICHIDATOR JUDICIAR EXPERT P, cu sediul în Pitești,-,.1,.17, județul
Respinge cererea de suspendare a executării sentinței, ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.DV/29.10.2009
EM/4 ex.
Jud.fond.
Președinte:DumitruJudecători:Dumitru, Ioana Miriță, Polixenia Mincă