Spete procedura insolventei. Decizia 1008/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Dosar nr -
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1008R
Ședința publică de la 04 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Horia Mihăianu
JUDECĂTOR I
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta BANK ROMANIA SA împotriva sentinței comerciale nr. 1509/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL prin administrator judiciar, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata - SRL prin administrator judiciar reprezentată de administratorul judiciar și de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar angajat de administratorul statutar, lipsind recurenta și ceilalți intimați.
Procedura ne legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea pune în discuția părților aspectul privind reprezentarea intimatei debitoare la judecata recursului.
Administratorul judiciar al debitoarei solicită să se ia act că, în raport cu dispozitivul sentinței recurate acesta este descărcat de atribuții și în recurs debitoarea este reprezentată de administratorul statutar.
Apărătorul debitoarei prin administratorul statutar apreciază că administratorul judiciar are calitate procesuală în această cauză, deoarece acesta este parte în sentința atacată cu recurs.
Curtea, deliberând, constată că, la judecata în recurs împotriva hotărârii de închidere a procedurii, administratorul judiciar al debitoarei are cu certitudine calitate procesuală deoarece judecata la care se referă hotărârea de închidere a procedurii privește o situație anterioară și numai ulterior pronunțării hotărârii atacate cu recurs se pune problema descărcării de îndatoriri, astfel că în recursul de față poate sta în judecată debitoarea și prin administratorul judiciar dar și prin administratorul statutar, dat fiind caracterul executoriu al sentinței.
Apărătorul intimatei debitoare prin administratorul statutar solicită încuviințarea administrării probei cu înscrisuri, reprezentând acte din dosarul privind derularea procesului insolvenței - SN SRL.
Administratorul judiciar al debitoarei lasă la aprecierea instanței aprecierea probei solicitate.
Curtea constată că proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul debitoarei prin administratorul statutar este neutilă cauzei pe aspectele susținute în legătură cu planul de reorganizare confirmat în planul de organizare al - SN SRL deoarece aceste aspecte nu sunt contestate de părți.
Administratorul judiciar al debitoarei invocă excepția nulității cererii de recurs față de neindicarea părții cu care se judecă în contradictoriu.
Curtea acordă cuvântul în soluționarea acestei excepții.
Apărătorul debitoarei prin administrator statutar este de acord cu admiterea excepției invocate de administratorul judiciar și invocă la rândul său excepția nulității recursului pe aspectul neindicării numărului sentinței recurate în mod corect.
Curtea, deliberând, respinge ca neîntemeiată excepția nulității recursului invocată de administratorul judiciar, motivat de faptul că nu s-a dovedit vreo vătămare prin neindicarea părții cu care se judecă în recurs, citarea părților făcându-se în mod legal în raport cu judecata desfășurată în prima instanță.
În continuare, Curtea acordă cuvântul părților prezente pe excepția invocată de apărătorul debitoarei prin administratorul statutar.
Administratorul judiciar lasă la aprecierea instanței cu privire la această excepție.
Curtea, deliberând, respinge ca neîntemeiată, excepția nulității invocată de apărătorul debitoarei prin administratorul statutar, având în vedere că în dosar s-a modificat cererea de recurs sub aspectul indicării numărului sentinței atacate cu recurs, neexistând incertitudini asupra hotărârii recurate.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Administratorul judiciar al recurentei solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate ca temeinică și legală.
Apărătorul debitoarei prin administrator statutar solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate ca temeinică și legală. Arată că nerecuperându-și întreaga sumă de la debitoare, recurenta s-a îndreptat atât către debitorul principal - SN SRL, cât și împotriva debitoarei - SRL. Pentru debitorul principal - SN SRL prin sentința comercială nr.642/13.02.2008 s-a confirmat de instanță planul de reorganizare aprobat în totalitate de creditorii garantați, printre care și recurenta, plan ce prevede eșalonarea plății datoriilor pe o perioadă de 9 luni. Susține că ar fi inadmisibil să se continue desfășurarea procedurii împotriva debitoarei - SRL atâta timp cât nu este îndeplinit termenul scadent de plată al obligației, se cunoaște cuantumul exact al acesteia până la executarea măsurilor stabilite prin planul de reorganizare. Menționează că nu există alți creditori întrucât pretențiile Sector 2 și au fost satisfăcute așa cum atestă și administratorul judiciar prin raportul depus la instanță. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Prin cererea formulată în data de 26.03.2008 la Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în cauza constituind obiectul dosarului nr- privind procedura insolvenței prevăzută de Legea nr.85/2006 derulată împotriva debitorului, acesta din urmă a solicitat să se dispună închiderea procedurii.
Prin sentința comercială nr.1509 pronunțată la 28.03.2008 în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, prin judecătorul sindic, a admis cererea formulată și în temeiul art.132 alin.1 din Legea nr.85/2006 a închis procedura insolvenței derulată împotriva debitorului.
În motivarea acestei sentințe s-a reținut că s-au achitat creanțele creditorilor Inspectoratul Teritorial d e Muncă în valoare de 2 lei și Administrația Finanțelor Publice Sector 2 în valoare de 10.970 lei. În ceea ce privește creanța creditorului Bank România, aceasta are ca izvor emiterea unor bilete la ordin în favoarea SN Împotriva acesteia s-a deschis procedura insolvenței în dosarul nr- al aceleiași instanțe iar prin sentința comercială nr.642/13.02.2008 s-a confirmat planul de reorganizare a debitorului respectiv, plan votat și de creditorul Bank România, care deține o creanță în sumă de 7.710.737 lei, plan în care este inclusă și creanța împotriva În baza planului menționat Bank România urmează să-și încaseze integral creanța în acea cauză, în termen de 3 luni de la data rămâneri irevocabile a sentinței nr.642/13.02.2008, intervenind deci o rescadențare a creanței în discuție.
Potrivit art.70 și art.102 alin.1 și 2 din Legea nr.85/2006 nu poate surveni nici o modificare a creanțelor care vor fi achitate de către SN și, prin urmare, nu se mai impune continuarea procedurii.
Împotriva acestei sentințe comerciale creditorul Bank România a declarat recurs, timbrat și în termen legal, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de închidere a procedurii.
În motivarea recursului s-a arătat în esență, în temeiul art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, în primul rând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii întrucât dispozițiile art.132 alin.1 din Legea nr.85/2006 nu sunt aplicabile în cauză în condițiile în care prima instanță a respins contestația debitorului și a deschis procedura generală, pronunțându-se prin aceeași sentință asupra caracterului cert, lichid și exigibil al creanței pretinse împotriva debitorului. Nu a fost admis nici un plan de reorganizare iar împotriva primului raport de activitate al administratorului judiciar s-a formulat contestație de către creditorul-recurent deoarece nu a fost convocat la prima adunare a creditorilor de către administratorul judiciar iar hotărârile sunt lovite de nulitate fiind adoptate cu un cvorum mai mic de 30% din creanțe, contrar art.15 din Legea nr.85/2006.
În mod greșit administratorul judiciar reține ca izvor juridic pentru creanța recurentei, garantarea îndeplinirii obligațiilor debitorului principal SN, împotriva căruia s-a deschis procedura insolvenței, și s-a admis un plan de reorganizare, în raport cu care creanța recurentei ar deveni neexigibilă. Or, biletul la ordin, care constituie izvorul creanței recurentei, odată emis constituie un titlu de valoare comercial d e sine stătător, operațiile cambiale fac abstracție de existența raporturilor fundamentale, fiindu-le aplicabile reguli specifice. Astfel, potrivit pct.501 din Norma nr.6/1994 promisiunea de plată în acest caz nu este supusă condiției suspensive sau rezolutorii iar conform art.104 din Legea nr.58/1934 și pct.499 din Norma nr.6/1994 emitentul biletului la ordin se obligă necondiționat să plătească suma de bani menționată în cuprinsul acestuia.
Recurenta a dobândit biletele la ordin prin girarea acestora în favoarea sa cu respectarea dispozițiilor legale. nu poate compensa datoria pe care o are față de recurentă cu datoria pe care o are SN față de ea dar are la dispoziție acțiunea directă împotriva acesteia din urmă în vederea recuperării unui eventual prejudiciu real. Din această cauză nu se poate vorbi despre conexitatea celor două litigii, acestea având temeiuri juridice diferite și nu se pune problema suspendării cauzei sau a confuziunii datoriilor celor două societăți menționate către recurentă.
Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului cauzei Curtea reține următoarele:
Tribunalul, prin judecătorul sindic, a dispus închiderea procedurii în baza prevederilor art.132 alin.1 din Legea nr.85/2006, potrivit cărora o procedură de reorganizare pe bază de plan va fi închisă în urma îndeplinirii tuturor obligaților de plată asumate în planul conformat. Or, în cauză, prin sentința nr.4551 pronunțată la 30.11.2007 în dosarul nr- s-a deschis împotriva debitorului procedura generală care, la data pronunțării sentinței recurate se afla în stadiul perioadei de observație, nefiind propus vreun plan de reorganizare. Este adevărat că în dispozitivul sentinței nr.4591/30.11.2007 s-a menționat deschiderea unei proceduri generale "a reorganizării judiciare" dar aceasta nu constituie decât o formulare eronată a primei instanțe. Aceasta deoarece tribunalul a invocat prevederile art.33 alin.4 din Legea nr.85/2006 care se referă la deschiderea procedurii generale și, în sensul susținut, conținutul concret al procedurii deschise trebuie raportat la prevederile art.1 alin.1 și 2, art.3 pct.20-22 din legea menționată. Din actele dosarului rezultă fără echivoc faptul că în procedura generală nu s-a trecut la procedura reorganizării judiciare sau la procedura falimentului, ca modalități procedurale distincte, astfel că invocarea prevederilor art.132 din Legea nr.85/2006 pentru închiderea procedurii nu a fost nici oportună, nici întemeiată.
În fapt tribunalul a reținut că trebuie să închidă procedura deoarece toate creanțele scadente ar fi fost achitate. Or, este adevărat în primul rând că în raport cu creditorii menționați în obligaților debitorului, fusese achitată creanța creditorului Inspectoratul Teritorial d e Muncă, potrivit chitanței seria - nr.-/19.03.2008. Însă, în ceea ce privește creanța declarată de creditorul Administrația Finanțelor Publice Sector 2 în cuantumul de 1.386 lei rezultat în urma punctajului dintre creditorul respectiv și debitor, conform chitanțelor aflate la filele 123 și 124 din dosarul primei instanțe rezultă plata acestei sume, dar, potrivit adresei nr.-/27.03.2008 creditorul respectiv a precizat existența unui rest de plată neachitat în sumă de 135 lei, cu privire la care tribunalul nu s-a pronunțat, deși trebuia să aibă în vedere acest aspect referitor la ceea ce eventual reprezintă creanța respectivă (debit anterior sau ulterior deschiderii procedurii, penalități, etc.) și regimul juridic aplicabil pentru a se stabili cu certitudine dacă se datorează sau nu valabil în procedură și suma în discuție.
Mai mult, în ceea ce privește creanța Bank România, tribunalul a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art.70, respectiv, a02 alin.1 și 2 din Legea nr.85/2006. Creditorul Bank România a pretins o creanță în cuantum mai mare în care se include și creanța declarată în prezenta cauză și în procedura insolvenței deschisă într-o altă cauză, împotriva codebitorului SN, constituind obiectul dosarului nr- la aceeași primă instanță. În acea cauză, prin sentința nr.642/13.02.2008 s-a confirmat un plan de reorganizare conform căruia, printre altele, urmează ca Bank România să îi fie plătită creanța în termen de 3 luni de la data rămâneri irevocabile a sentinței de confirmare.
Clauza respectivă din plan nu poate fi reținută în sensul unei rescadențări a creanței în înțelesul din dreptul comun decât eventual cel mult în contextul procedurii în care a fost confirmat planul, referitor la programul de plată al creanțelor. În această limită trebuie interpretată și prevederea din art.102 alin.1 din Legea nr.85/2006 privitoare la modificarea creanțelor și drepturilor creditorilor astfel cum este prevăzut în plan. Dispozițiile art.102 alin.2 prevăd însă în mod clar că creditorii conservă acțiunile lor pentru întreaga valoare a creanțelor împotriva codebitorilor și fidejusorilor debitorului, iar în acest context trebuie reținut că ordinele de plată constituind izvorul creanței în discuție în cauza de față au fost emise de debitorul mai întâi în beneficiul SN și apoi girate pentru creditoarea acesteia din urmă în beneficiul Bank România Mai mult, potrivit art.70 din Legea nr.85/2006, creanța unui creditor cu mai mulți debitori solidari, cum este cazul creanței Bank România, se înscrie în toate tabelele de creanțe ale debitorilor cu valoarea nominală, până va fi complet acoperită și nici o reducere a sumei creanței prevăzute în tabelul de creanțe nu va fi făcută în vreunul dintre tabelele de creanțe ale debitorilor, până ce creditorul nu a fost pe deplin satisfăcut.
Din prevederile art.70 menționat rezultă fără echivoc faptul că în ipoteza în care aceeași creanță a fost declarată în procedura insolvenței deschisă separat împotriva a doi codebitori solidari, cum este cazul creanței Bank România, ambele proceduri vor continua, în ceea ce privește creanța respectivă până la plata integrală a acesteia, în una dintre proceduri, ceea ce face inutilă aprecierea în sensul rescadențării.
De asemenea, Curtea mai reține că la judecata în primă instanță administratorul judiciar nu a formulat în concret o cerere de închidere a procedurii ci a susținut doar ideea rescadențării, propunând însă alte consecințe juridice.
În raport cu considerentele arătate Curtea consideră netemeinică și nelegală sentința recurată, cu consecința faptului că recursul trebuie apreciat ca fiind fondat.
În consecință, în baza art.312 alin.1 Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința atacată, respingând cererea de închidere a procedurii insolvenței, ca neîntemeiată și va trimite dosarul primei instanțe - Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în vederea continuării procedurii insolvenței împotriva debitorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta BANK ROMANIA SA împotriva sentinței comerciale nr.1509/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL prin administrator judiciar, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2
Modifică în tot sentința atacată în sensul că:
Respinge cererea de închidere a procedurii insolvenței, ca neîntemeiată.
Trimite dosarul cauzei primei instanțe în vederea continuării procedurii insolvenței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.10.2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Iulia
I
Grefier,
Red.Jud.
Tehnored.
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Horia Mihăianu, Iulia
