Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1009/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1009
Ședința publică de la 02.10.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Mihăianu
JUDECĂTOR 3: Iulia Prelipcean I -
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 4, împotriva sentinței comerciale nr. 2689/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și 2000, prin lichidator.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține, spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 2689/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de Administrația Finanțelor Publice Sector 4, în contradictoriu cu pârâtul; totodată, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-au dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei 2000, radierea societății din registrul comerțului și, în aplicarea art. 135 din aceeași lege, notificarea sentinței către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B și și plata către actualul și fostul lichidator a onorariilor, din fondul prevăzut de art. 4 alin. 4 din lege.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că prin sentința comercială nr. 1715/08.05.2007 a dispus intrarea în faliment prin procedură simplificată a debitoarei 2000, iar la termenul din data de 02.10.2007, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4 solicitat să fie autorizată să depună cerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, în contradictoriu cu pârâtul, pe care de altfel, a atașat-o la dosar.
Prin sentința comercială nr. 3568/02.10.2008, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins, ca neîntemeiată, cererea prin care Administrația Finanțelor Publice Sector 4 solicitat să fie autorizată să depună cerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 și, în baza art. 131 din aceeași lege, a închis procedura și a luat măsurile subsecvente acesteia.
Recursul declarat de către Administrația Finanțelor Publice Sector 4 împotriva sentinței sus-menționate a fost admis de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, prin decizia comercială nr. 109 R din data de 24.01.2008; pe cale de consecință, sentința atacată a fost modificată în tot, în sensul că Administrația Finanțelor Publice Sector 4 fost autorizată să formuleze cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar dispoziția de închidere a procedurii și măsurile subsecvente acesteia au fost înlăturate, dosarul fiind trimis instanței de fond, pentru continuarea procedurii.
În fond după casare, judecătorul-sindic a citat pârâtul cu copia cererii formulate de către creditoare și, după ce a evocat dispozițiile art. 138 lit. a) și c) din Legea nr. 85/2006, invocate în acțiune, a reținut că, în general, creditoarea a afirmat aspecte de natură teoretică, fără a arăta, în concret, faptele care s-ar încadra în textele de lege menționate anterior. Constatând și că nu s-a probat nici raportul de cauzalitate între pretinsele fapte și starea de insolvență, prima instanță a apreciat că pârâtul nu se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a) și c) din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care a respins cererea, ca neîntemeiată.
În continuare, judecătorul-sindic a reținut că nu au fost identificate bunuri în averea debitoarei, din a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele, așa încât, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, a închis procedura și a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului.
Împotriva acestei sentințe, Administrația Finanțelor Publice Sector 4 declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii și obligării pârâtului la suportarea pasivului debitoarei.
În motivare, s-a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința recurată, interpretând greșit legea; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ.
În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta a susținut că netransmiterea de către intimatul-pârât a actelor contabile este de natură a duce la concluzia că acesta a avut interes în a le ascunde, pentru a evita analiza situației patrimoniale a falitei și a aspectelor care ar clarifica cauzele ajungerii societății în încetare de plăți, ceea ce face ca faptele intimatului-pârât să se încadrează în dispozițiile art. 138 lit. a) și c) din Legea nr. 85/2006.
Recurenta a arătat că fapta ilicită este determinată, constând fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune, referitoare la activități de natură a conduce la încetarea plăților prin imposibilitatea constatării situației reale a societății. De asemenea, a invocat prevederile art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată, dar și cele ale art. 1532, 1533 și 1540.civ. și art. 374.com. afirmând că răspunderea intimatului-pârât, privită prin prisma dispozițiilor referitoare la mandatul cu caracter oneros, ar trebui apreciată cu mai multă rigurozitate, culpa sa fiind prezumată, potrivit art. 1082.civ.
Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. a) și c) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că această ipoteză nu se regăsește în cauză.
Fapta prevăzută de art. 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006 vizează cazul în care intimatul-pârât ar fi folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folos propriu sau în cel al altei persoane, pe când situația reglementată de lit. c) al aceluiași articol are în vedere ipoteza în care acesta ar fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Curtea reține că recurenta nu a probat incidența art. 138 lit. a) și c) din Legea nr. 85/2006, făcând afirmații mult prea generale, mai mult teoretice, pentru a justifica admiterea recursului, fără a arăta, în concret, faptele care s-ar încadra în textele de lege menționate anterior.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, Curtea constată că recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimatul-pârât a faptelor prevăzute de art. 138 lit. a) și c) din Legea nr. 85/2006, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență.
Nici o probă administrată nu relevă săvârșirea de către intimatul-pârât a faptelor invocate de către recurentă, dar nici legătura de cauzalitate între aceste fapte, în eventualitatea producerii lor, și ajungerea societății în stare de insolvență.
Simplele aserțiuni ale recurentei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169.civ. iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, doar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Pe de altă parte, Curtea mai constată că recurenta nu a adus nici o critică măsurii de închidere a procedurii și celor subsecvente acesteia.
Prin urmare, constatând că nu se poate reține în sarcina intimatului-pârât săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a) și c) din Legea nr. 85/2006, Curtea apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, astfel încât se impune confirmarea sa, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de către recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței comerciale nr. 2689/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și 2000, prin lichidator.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - I -
GREFIER,
- -
Red. Jud. /2 ex./15.10.2008
Judecător-sindic -
Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Mihăianu, Iulia Prelipcean
