Spete contestatie la executare comercial. Decizia 1011/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1011R
Ședința publică de la 02 octombrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Horia Mihăianu
JUDECĂTOR I
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.295/07.07.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL și - lichidator judiciar al - SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar și intimatul - SRL, reprezentată de avocet, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că intimata - SRL a depus la dosar, prin Serviciul Registratură o cerere de amânare pentru lipsă de apărare și faptul că recurenta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, potrivit rezoluției de primire a dosarului.
Apărătorul recurentei depune la dosar azi, în ședință publică, dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, potrivit rezoluției de primire a dosarului.
Apărătorul intimatei - SRL învederează că nu mai insistă pe cererea de amânare pentru lipsă de apărare.
Apărătorul recurentei solicită încuviințarea administrării probei cu înscrisuri și acordarea unui termen pentru a depune la dosar un set de facturi care nu au fost depuse la dosarul de fond.
Apărătorul intimatei - SRL solicită respingerea probei cu înscrisurile solicitate depunând la dosar setul de facturi conform cu originalul arătate de recurentă.
În continuare apărătorul recurentei solicită acordarea unui termen pentru a depune la dosar certificat fiscal privind inexistența debitelor la bugetul de stat, înscris neexistent la dosarul de fond.
Apărătorul intimatei - SRL depune la dosar și certificatul fiscal arătat de recurentă și se opune acordării unui termen, învederând instanței că se încearcă tergiversarea judecății cauzei.
Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a judecării cauzei pentru depunerea unor înscrisuri, formulată de recurentă, reținând că înscrisurile în discuție au fost depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii contestației formulate și pe cale de consecință respingerea cererii formulate de - SRL privind deschiderea procedurii insolvenței față de recurentă, cu cheltuieli de judecată. Arată că la pronunțarea hotărârii instanța de fond nu a ținut cont de raportul de expertiză întocmit în cauză care menționează că pentru 19.916,21 lei creanța este certă și lichidă și că un număr de 18 facturi în valoare de 16.265,01 lei au o vechime mai mare de trei ani, de unde rezultă că s-au prescris. De asemenea arată că nu s-a dovedit că societatea recurentă ar fi în stare de insolvență, indicând certificatul fiscal cu plățile la zi. Susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra obiecțiunilor la raportul de expertiză formulate de recurentă, iar expertul a fost desemnat direct de către instanță fără acordul reprezentanților recurentei. Nu s-au luat în calcul nici obiecțiunile formulate de recurentă la completarea raportului de expertiză. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei - SRL solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală. Arată că cele 18 facturi menționate de recurentă nu sunt prescrise, ultima plată fiind făcută în mai 2005. De asemenea, susține că suma de 11.664 lei reprezintă contravaloarea a două centrale termice și 17 radiatoare care nu au fost evidențiate în contabilitatea recurentei, dar figurează în finalul raportului de expertiză întocmit la fond și există fizic în locația debitoarei fiind folosite de aceasta, cu cheltuieli de judecată.
În replică, apărătorul recurentei susține că bunurile nu sunt în posesia lor sub aspect fizic iar la sediul societății funcționează o altă societate de un an de zile.
CURTEA
Prin cererea introductivă înregistrată în data de 06.02.2008 la Tribunalul Teleorman, creditorul a solicitat deschiderea procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr.85/2006 împotriva debitorului invocând împotriva acestuia o creanță în sumă de 31.572 lei.
Debitorul a formulat contestație împotriva cererii introductive a creditorului solicitând să se dispună respingerea acestei cereri.
Prin sentința comercială nr.295 pronunțată la 07.07.2008 în dosarul nr- Tribunalul Teleorman - Secția Civilă, prin judecătorul sindic, a respins contestația debitorului, a admis cererea creditorului și a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului, dispunând totodată și măsuri de ordin procedural aferente deschiderii procedurii prevăzute de lege.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că prin expertiza contabilă efectuată în cauză la cererea părților s-a concluzionat că există un debit cert în sumă de 21.672,83 lei, sumă mai mare decât valoarea prag de minim 10.000 lei pentru declanșarea procedurii insolvenței, iar debitorul se afla în stare de insolvență.
Împotriva acestei sentințe comerciale debitorul a declarat recurs, timbrat și în termen legal, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii contestației formulate și a respingerii cererii introductive a creditorului ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că sentința comercială recurată este netemeinică și nelegală deoarece raportul de expertiză contabilă menționează că pentru 19.916,21 lei creanța este certă și lichidă și un număr de 18 facturi în valoare de 16.265,01 lei au o vechime mai mare de 3 ani, neconstituind o creanță exigibilă. Concluziile expertizei sunt indubitabil în sensul că suma de 16.256,01 lei este inclusă în suma de 19.916,21 lei, astfel că îndeplinește condițiile legale pentru deschiderea procedurii doar diferența dintre cele două sume, adică 3.660,2 lei.
În considerentele sentinței atacate se reține un debit cert în sumă de 21.672,83 lei, în care s-a inclus din eroare și suma de 1.756,72 lei, reprezentând plăți efectuate de debitor. Chiar dacă aceste plăți sunt în măsură să atragă întreruperea curgeri prescripției, în speță acestea privesc debite mai vechi de 3 ani, pentru care a intervenit prescripția dreptului material la acțiune.
De asemenea, nu s-a făcut dovada că societatea debitoare s-ar afla în stare de insolvență, la dosar fiind depus un certificat fiscal prin care aceasta dovedește că nu are datorii la bugetul de stat.
Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra obiecțiunilor la raportul de expertiză formulate de debitor prin care s-a solicitat precizarea facturilor care compun creanța în sumă de 19.916,21 lei, a celor 18 facturi în valoare de 16.265,01 lei cu o vechime mai mare de 3 ani și dacă acestea din urmă fac parte din suma de 19.916,21 lei. Contrar prevederilor art.202 Cod procedură civilă expertul a fost desemnat fără acordul părților. Nu s-au avut în vedere nici obiecțiunile referitoare la susținerea expertului că s-ar fi deplasat la sediul debitorului, care a solicitat să se facă dovada înștiințării părților cu privire la completarea expertizei.
Recurentul a depus înscrisuri la dosarul cauzei în dovedirea susținerilor formulate.
Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
În cazul cererii introductive formulate de către creditor, pentru deschiderea procedurii acesta trebuie să facă dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile de mai mult de 30 de zile, în valoare mai mare decât valoarea prag de 10.000 lei, iar în această situație se prezumă legal că debitorul nu deține suficiente disponibilități bănești pentru plata creanțelor astfel dovedite, după cum rezultă din prevederile art.3 alin.1 lit.a, alin.6 și alin.12 din Legea nr.85/2006. Debitorul are posibilitatea să administreze dovada contrară prezumției menționată dar în cauză debitorul nu a administrat o astfel de probă, certificatul de atestare fiscal emis sub nr.3138/04.07.2008 neavând valoare probatorie sub aspectul în discuție.
În ceea ce privește creanța invocată, recurenta interpretează în mod greșit concluziile expertizei. În realitate expertul a concluzionat că din totalul de 23 de facturi depuse în dovedirea creanței, 20 de facturi reprezintă o creanță în valoare de 21.672,93 lei. Din această valoare debitorul a achitat suma de 19.916,21 lei pentru 6 facturi emise în anul 2004, rămânând o creanță în valoare de 19.916,21 lei. Pentru un număr de 18 facturi în valoare de 16.265,01 lei dintre cele 20 de facturi la care s-a făcut referire s-a împlinit termenul de prescripție, ceea ce este evident, dat fiind că au fost emise în anul 2004 - 2005 cu mai mult de 3 ani în urma datei formulării cererii introductive. Scăzând din suma de 19.916,21 lei suma creanțelor prescrise, rămâne o primă creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile în sumă de 3.651,2 lei. Restul de 3 facturi din totalul de 23 de facturi nu indică în opinia expertului o creanță certă. Curtea consideră însă că opinia în sensul arătat nu este probată ci dimpotrivă.
În raport cu aceste 3 facturi în discuție - -/23.06.2005, -/23.06.2005, -/23.06.2005 - în valoare de 11.664,91 lei nu se poate reține intervenirea prescripției dreptului material la acțiune. Facturile respective sunt semnate de primire și deci acceptate, neaducându-se vreo probă în sens contrar iar eventuala neînregistrare în evidențele debitorului nu prezintă relevanță în reținerea lor în cauză cu titlu de dovadă a unei a doua creanțe certe, lichide și exigibile de mai mult de 30 de zile și în cuantum mai mare de 10.000 lei și aceasta în raport doar cu înscrisurile la dosar.
Din moment ce se poate reține o creanță în valoare superioară valorii-prag în raport doar cu înscrisurile la dosar, fără expertiza întocmită la prima instanță, motivele de recurs privind obiecțiunile formulate de debitor în raport cu această probă sunt irelevante, nefiind de natură să conducă la modificarea hotărârii atacate.
Prin urmare în mod corect s-a reținut îndeplinirea condițiilor legale pentru deschiderea procedurii prin sentința recurată, impunându-se menținerea acesteia.
Având în vedere considerentele arătate Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul, ca nefondat și, totodată, în baza art.274 Cod procedură civilă va obliga recurenta la plata către intimată a sumei de 700 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform înscrisurilor doveditoare la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta, împotriva sentinței comerciale nr.295/07.07.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și lichidator judiciar al
Obligă recurenta la plata către intimata a sumei de 700 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.10.2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Iulia
I
Grefier,
Red.Jud. - 16.10.2008
Tehnored. - 22.10.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul Teleorman
Președinte: G
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Horia Mihăianu, Iulia
